Sfintii Zilei

[tabitha]

În prealabil postat de Ekaterina

O alta minune a Sfatului Trifon a fost si cea petrecuta dupa sase zile de post si rugaciune, cand le-a descoperit paganilor existenta diavolului: La porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, in chip de caine negru, avand ochii ca de foc. Prin aceasta minune a atras pe multi pagani la crestinism.

In vremea imparatului Deciu, Sfantul Trifon a fost prins si supus la multe chinuri: a fost lovit cu batele, a fost ars, i s-au batut cuie in talpi si dus descult prin oras, pe vreme de iarna.

Este cunoscut ca sfantul care alunga insectele si ii pazeste pe oameni de nebunie.

Mulțumesc frumos pentru completare, Ekaterina. E bine de știut, să ne rugăm sfântului să ne apere. Doamne ajută !

[cristiboss56]

Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Şi i s-a făcut ştire, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:



Când, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise şi toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleşi oameni înţelepţi din Israil, şaptezeci la număr. Între aceştia era şi Sfântul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaiia proorocul şi, ajungând la cuvintele: Iată fecioară în pântece va zămisli şi va naşte fiu, s-a îndoit, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte şi, luând cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mâna, zicând: "Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul".



Deci el, crezând cuvintele îngereşti şi prooroceşti, aştepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Şi era drept cu viaţa şi fără prihană, ferindu-se de tot răul, şezând lângă biserică şi rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea Să şi să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean.



Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos şi împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci şi Sfântul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică şi, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum şi la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit şi că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească proorocia Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească şi fiind strălucită cu dumnezeieştile raze.



Deci, cu frică şi cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a luat în mâinile sale pe Domnul şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta. El a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneţi, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani - Dumnezeu astfel lungindu-i viaţa - ca să ajungă vremea cea din toţi vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.



Despre acest Sfânt Simeon, care a primit în mâinile sale pe pruncul Iisus, cel dus în biserică şi care a binecuvântat pe Născătoarea de Dumnezeu, Maria şi pe Iosif, mulţi înţeleg că a fost preot, precum era preot şi Zaharia, cel ce a primit mai înainte pe Maria, fiind dusă atunci pruncă în biserică şi care avea să fie maica lui Iisus. Între cei ce înţeleg astfel, este Sfântul Atanasie cel Mare, în cartea sa "Despre aceeaşi fire a Tatălui şi a Fiului", apoi Sfântul Chiril din Ierusalim, în "Cuvântul de la Întimpinarea Domnului", şi Sfântul Epifanie, în "Învăţătura despre părinţii Legii Vechi şi ceilalţi". Dar de vreme ce sunt unii care nu se unesc - căci nu se pomeneşte despre aceasta în Evanghelie -, de aceea nu s-a scris nici în cuvântul acesta.



Proorociţa Ana (sec. I) – Era fata lui Fanuil din neamul lui Asir. După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acesta a trecut la cele veşnice, iar ea a rămas la Templu toată viaţa, stăruind în post şi rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Ţinând acest mod de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif.

[tabitha]

Zilele trecute, pe 4 Feb. l-am sărbatorit pe Sfântul Isidor Pelusiotul.

Are o colegă de-a noastră de forum la semnătură - delia31 - o zicere foarte folositoare a sfântului :
"Viața fără cuvânt e mai bună decât cuvântul fără viață".

Din Sinaxar :

"Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi."

[tabitha]

Astăzi sunt sărbătoriți Sf. Teodor Stratilat și Sf. Prooroc Zaharia.



Despre viața Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat - General in armata romană :
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...odor-stratilat

[tabitha]

Pe 10 Februarie îl sărbătorim pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.

Cinstitul său cap este păstrat la Mănăstirea Sfântul Ștefan, Meteora (Grecia).

[cristiboss56]

Împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor şi se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei vieţuia sfântul episcop Haralambie. El învăţa popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu-le la calea mântuirii şi le zicea: "Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti, prin care vrăjmaşii se izgonesc, şarpele se calcă, necredinţa se preface în credinţă, iar nălucirea diavolească piere şi cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmaşului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieţii veşnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare".



Aceste cuvinte grăind sfântul episcop, a fost prins de cei necredincioşi şi adus la judecată şi întrebare înaintea ighemonului Luchian şi a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: "Din prisosinţa inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegând binele de rău, dar să nu socoteşti, o, bunule bătrân, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, câştiga-ţi obiceiurile ce se cuvin la nişte bătrâneţi ca ale tale şi să-ţi alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunoscut".



Sfântul Haralambie a răspuns: "Eu care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voi să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape". Mâniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri şi ziseră: "Jertfeşte zeilor, o! răule bătrân". Dar Sfântul Haralambie răspunse: "Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să ştiţi că diavolii pe care îi cinstiţi se cutremură şi se scutură de semnul Crucii". Atunci judecătorii au poruncit să ia de pe dânsul sfintele veşminte şi dezbrăcând pe sfântul bărbat, cel cu chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi slujitori l-au spânzurat şi l-au strujit cu unghiile de fier până ce i-au rupt toată pielea de la cap până la picioare. Iar sfântul, fiind rănit cu totul, a zis către prigonitori: "Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi, mi-aţi înnoit duhul, care doreşte să se îmbrace în viaţa cea nouă şi veşnică". Zicând sfântul acestea, a căzut spaimă peste amândoi slujitorii care îl torturau şi au zis către judecători: "Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta Însuşi Hristos, Care, luând asemănarea bătrânului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămâne fără vătămare".



Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrâşnit din dinţi şi a zis către dânşii: "O! slujitori răi şi leneşi la împlinirea poruncii, nu faceţi cele ce vi s-au poruncit, ci apăraţi cu cuvinte pe cel osândit la chinuri".



Slăbind slujitorii, au început a mărturisi şi a preamări puterea lui Hristos, care întărea pe pătimitor şi amândoi au fost tăiaţi pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie şi Vaptos. Asemenea şi trei femei, privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos şi preamăreau pe sfântul şi preaputernicul său nume; deci şi pe ele le-au tăiat îndată. Atunci Luchie s-a sculat de la locul său, a luat singur uneltele de tortură şi a început a-l chinui pe Sfântul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar îndată i s-au rupt mâinile din coate, ca tăiate de o sabie, apoi s-au lipit şi atârnau de trupul mucenicului. Luchie, căzând fără mâini la pământ, striga: "Omul acesta este fermecător. Ajută-mi, o, ighemoane". Iar ighemonul, alergând şi văzând mâinile aceluia agăţate de trupul mucenicului, a scuipat în faţa acestuia şi îndată capul ighemonului s-a sucit înapoi.



Magnezienii, fiind cuprinşi de mare frică, au rugat pe sfânt, zicându-i: "Lasă mânia şi întoarce dumnezeiasca pedeapsă, că îţi este poruncit să nu răsplăteşti rău cu rău". Iar Sfântul Haralambie le-a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nu este răutate în inima mea, nici vicleşug în limba mea. Să ştiţi că Hristos Dumnezeu a pedepsit pe începătorii cei fărădelege. El ne va da nouă viaţa veşnică, iar pe cei pagini îi va pierde".



Atunci toţi strigară către Dumnezeu, zicând: "Să nu ne pierzi pe noi, cei care Ţi-am greşit Ţie, Doamne. Iartă-ne pe noi, O! Dumnezeule, căci acum ai pedepsit pe boierii noştri, ca să ne aduci la lumină şi să ne faci vrednici vieţii veşnice". Atunci a crezut în Hristos o mulţime de lume. Luchie a zis: "Omule al lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluieşte-mă pe mine, căci mă doare cumplit! Iată, mâinile mele te îngreuiază, fiind agăţate de trupul tău. Deci rânduieşte-le la locul lor, ca să scapi de greutate, şi eu să mă izbăvesc de durere; iar de vei face aceasta, voi crede şi eu în Dumnezeul tău".



Sfântul a făcut rugăciuni către Dumnezeu, zicând: "Mulţumim Ţie, Stăpâne, Care ne păzeşti totdeauna şi Care ai venit în trup! Învăţătorul meu, caută spre smerenia celor ferecaţi şi dezleagă din legăturile pedepselor pe judecătorii aceştia şi mă vindecă pe mine martorul tău, cel cu totul rănit". Atunci un glas s-a auzit din nori, zicând: "Bucură-te, Haralambie, luminătorul pământului şi strălucitorul cerului, părtaş al îngerilor, împreună vieţuitor al proorocilor, prieten al apostolilor şi împreună vrednic ostaş al mucenicilor. Am auzit rugăciunile tale şi am primit cuvintele buzelor tale. Iată cuvântul tău să fie vindecare bolnavilor". Şi îndată se tămăduiră Luchie şi Luchian, ighemonul. Apoi Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerând Sfântul Botez, pe care l-a şi câştigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creştinilor, până ce va înştiinţa pe împărat.



Într-acea vreme, mulţi, alergând la sfânt, s-au botezat, mărturisindu-şi păcatele şi cei bolnavi de diferite neputinţe primeau tămăduiri. Luchian, ighemonul, ducându-se la împăratul Sever, care era atunci în Antiohia Pisidiei, i-a spus toate cele ce s-au făcut în Magnesia, zicând: "S-a arătat un om între noi, din adunarea galilienilor, care îi întoarce pe toţi de la zei, iar bolnavilor le dă sănătate. Şi Luchie, tămăduindu-se, a crezut în Hristos şi toată Magnesia a primit credinţa lui, iar eu, însănătoşindu-mă, am venit aici, să spun acestea împărăţiei tale". Sever, auzind acestea, s-a umplut de mânie şi a strigat: "O! veşnici zei, cei necinstiţi de oamenii necredincioşi, de ce s-a întărit pe pământ acea grăire a mincinoşilor?" Apoi îndată a trimis trei sute de ostaşi plini de neomenie şi cruzime să prindă pe Sfântul Haralambie şi, punând multe răni pe dânsul, să-l aducă din Magnesia în Antiohia.

[cristiboss56]

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie (2)


Mergând ostaşii şi prinzind pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut piroane de fier ascuţite în tot trupul, iar barba lui cea lungă împletind-o ca pe o funie au pus-o pe grumajii săi, de care trăgeau pe sfântul pe cale, ducându-l la împărat. Mergând cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal ce mergea pe partea dreaptă, întorcându-se spre ostaşi, a vorbit cu glas ca de om, grăind: "O! de trei ori blestemaţilor, slujitori diavoleşti, nu vedeţi pe Hristos Dumnezeu şi pe Sfântul Duh, care este în omul acesta? Pentru ce îi faceţi acestea o! împietriţilor cu inima? Dezlegaţi pe cel ce nu puteţi să-l legaţi, că singuri să vă sloboziţi din legături".



La cuvântul acesta ca de om, ce s-a grăit de cal, ostaşii s-au înfricoşat, dar împlinind împărăteasca poruncă, trăgeau pe mucenic spre Antiohia. Diavolul, închipuindu-se în om bătrân, a stat înaintea împăratului Sever, zicând: "Vai mie, o împărate, eu sunt împărat al Sciţilor, iată a venit în stăpânirea mea un om, anume Haralambie, vrăjitor mare, care toată oastea a întors-o de la mine şi poporul s-a lipit de dânsul. Eu, de toţi fiind părăsit, am venit să-ţi spun acestea ca să nu ţi se întâmple şi ţie ceva". Acestea grăindu-le diavolul, Sfântul Haralambie, târât de ostaşi, s-a adus înaintea împăratului.



Văzându-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei ţepuşe lungi şi a poruncit ca, aducând lemne, să aprindă foc şi să ardă pe mucenic încet, ca să nu moară îndată, ci să-l chinuiască cât mai mult. Dar fiind ars sfântul, o femeie care stătea acolo, vrând să facă plăcerea împăratului, a luat spuză fierbinte şi a turnat peste capul sfântului mucenic, precum şi pe faţa şi pe barba sa, zicând: "Mori, bătrânule, mori, că mai bine este a muri, decât a ne sminti pe noi cu înşelăciunile tale". Femeia aceea era soţia împăratului şi a zis către dânsa sora ei: "Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso, că, împlinind voia împăratului, minii pe Dumnezeu? Nu-ţi va ajuta ţie Sever când se va mânia Hristos asupra ta!" Şi, întorcându-se către mucenic, a zis: "Omule al lui Dumnezeu, cinstite sunt bătrâneţele tale şi Dumnezeu este cu tine şi eu vreau să cred în El şi să mă izbăvesc de păcatele mele".



După aceasta, stingându-se focul şi slujitorii slăbind, iar sfântul fiind nevătămat de arderea focului, împăratul a zis: "Să se dezlege omul acela de tortură şi să-mi răspundă". Mucenicul, fiind adus mai aproape de dânsul, i-a zis împăratul: "Omule, în această zi de dimineaţă, vorbind cu împăratul sciţilor m-am mâniat pe tine şi te-am necinstit, iar tu, răbdând chinurile, vei fi cinstit de noi. Însă să-mi răspunzi la ce te voi întreba: Mulţi ani ai?" Sfântul Haralambie a răspuns: "Mulţi ani am petrecut în viaţa aceasta deşartă, pentru că am trăit 113 ani".



Împăratul Sever a zis: "De ai trăit atâţia ani, cum de n-ai venit până acum, în pricepere, ca să poţi cunoaşte pe dumnezeii cei fără de moarte?" Răspuns-a sfântul: "Mulţi ani vieţuind, O! împărate şi câştigând multă înţelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat şi am crezut într-Însul". Zis-a împăratul: "Ai avut femeie sau nu?" Răspuns-a sfântul: "Pe cereasca fecioară am însoţit-o mie, adică împărăţia Hristosului meu, iar pe pământ n-am cunoscut femeie". Împăratul a zis: "Ştii să înviezi morţii?". Sfântul a răspuns: "Nu este în puterea omenească un lucru ca acesta, ci într-a lui Hristos". Şi a poruncit împăratul ca să aducă un om îndrăcit de multă vreme, pe care de 35 de ani îl chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietăţi şi prin munţi, aruncându-l în păduri şi bălţi şi în crăpăturile pământului ca să-l piardă.



Aducând aproape pe omul acela, îndată diavolul, simţind bună mireasmă a sfântului, a strigat: "Rogu-mă ţie, robul lui Dumnezeu, nu mă chinui mai înainte de vreme, ci porunceşte-mi cu cuvântul şi voi ieşi! Iar de vei voi, apoi îţi voi spune cum am intrat în omul acesta". Deci a poruncit sfântul ca să spună diavolul aceasta, şi îndată el a început a spune: "Vrând omul acesta ca să fure pe aproapele său, a zis în mintea sa: de nu voi ucide mai întâi pe moştenitor, nu voi putea să iau moştenirea lui. Ucigând pe aproapele, mergea să-i răpească bunătăţile lui, iar eu, aflându-l într-un loc ca acesta, am intrat în el şi de 35 de ani locuiesc aici".



Sfântul Haralambie a zis diavolului: "Ieşi din omul acesta şi să nu-l vatămi nicidecum". Şi îndată a ieşit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Atunci împăratul a zis: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor!" După trei zile a murit un tânăr şi poruncind împăratul să aducă pe cel mort înaintea sa, a zis către Sfântul Haralambie: "Roagă-te Dumnezeului tău să învieze pe acest mort". Sfântul, rugându-se, a înviat pe cel mort şi mulţi din popor crezură în Hristos, văzând nişte minuni ca acelea, iar împăratul era în mare mirare.



Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit pe împărat zicând: "Să pierzi pe omul acesta de pe pământ, că este vrăjitor şi face minuni cu farmecele". Împăratul, crezând cuvintele lui Crisp şi schimbându-se din gândul cel bun, a zis către mucenic: "Jertfeşte idolilor, Haralambie, ca să scapi de mâinile ucigaşilor". Sfântul a răspuns: "Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobeşte cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu". Apoi, mâniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfânt cu pietre peste gură, iar cei ce-l băteau ziceau: "Supune-te împăratului, ca să nu piei în deşert". Împăratul a zis către slujitori: "Luaţi făclii aprinse, ardeţi-i barba şi pîrliţi-i faţa". Slujitorii, punând făcliile în barba sfântului, un foc mare a ieşit din barbă şi, întorcându-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgâni.



Umplându-se de mânie, Sever a zis: "Bine mi-a spus împăratul sciţilor că eşti vrăjitor, Haralambie, şi voieşti ca şi de la mine să se întoarcă ostaşii". Apoi, către boierii săi a zis: "Nu-mi spuneţi cine este Hristos, în Care crede Haralambie?". Eparhul Crisp a zia: "Hristos este Fiul Mariei, Cel născut din desfrânare". Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: "Nu bârfi, căci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde ştii cine a fost Maria şi cine Hristos?" Crisp zise cu mânie: "Diavole, mai înţelept eşti tu decât mine?" Răspuns-a Aristarh: "Înţeleg mai bine decât tine". Împăratul Sever a zis către Aristarh: "O! cap rău, grăieşti împotriva mea". Răspuns-a Aristarh: "Nicidecum, împărate, nu împotriva ta, nici a nimănui, ci pentru Hristos grăiesc". Împăratul, arzând de mânie, a luat un arc şi, încordându-l, a azvârlit săgeata spre înălţime, zicând: "Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi te voi prinde cu mâinile!"



Nişte hule ca acestea zicând împăratul, cu îndrăzneală şi fără de ruşine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pământul şi frică mare a căzut peste toţi, căci, mâniindu-se Dumnezeu în cer, pământul se clătina ca o frunză şi se auzeau de sus din nori glasuri înfricoşate, fulgere şi tunete şi au murit de frică mulţi oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legaţi cu nevăzute legături şi spânzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către mucenic, zicând: "Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvânt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc din chinurile acestea şi voi scrie numele Dumnezeului tău ca şi pe al tău în toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sunt lovit cu mare furie de Hristos al tău".