Mama si fratele nu se inteleg

[Carine]

În prealabil postat de AlinB

Daca avand autoritate asupra lui, intelegi sa critici un om spunandu-i din start ca e rau, sigur va deveni rau sau va imprumuta comportamentul unui om rau.

Sunt destui oameni care se spovedesc doar ca sa implineasca un ritual, sau sa-si usureze constiinta, dar in sufletul lor nu-L cauta pe Dumnezeu prin acest gest si nu doar.

Si atunci raman in planul material cu neimplinirile si frustrarile care decurg de aici.

Din pacate mama ta nu poate adminte ca pana la urma felul lui de a fi este rezultatul faptului ca s-a eschivat sa-i fie mama pana la capat.
Si nici nu are sens sa-i spui asta, nu cred ca o va ajuta cu nimic, unii oameni nu reusesc sa-si abordeze constructiv greselile ci sfarsesc ca Iuda, sugrumati de ele.

Fratele tau s-ar putea sa traiasca o tragedie profunda, pentru el viata s-ar putea sa nu aiba nici un sens, in afara acestor distractii.
Este evident ca n-a realizat nimic in viata si nici nu are de gand.

Fara a-si indrepta acesta stare duhovniceasca eronata, nimic nu se va schimba cu adevarat in atitudinea lui.

Chiar si casatorit fiind, prin cine stie ce intamplare, in conditiile astea, casatoria lui va fi un esec.

Cam sumbre previziunile...

[Parascheva16]

E de inteles de ce fratele tau este asa. Copiii sunt oglinda parintilor.

Problema a inceput de cand el a fost lasat la bunici, in loc sa creasca cu parintii lui. Chiar daca nu a spus niciodata, cu siguranta cand era mic, s-a simtit abandonat si probabil bunica a fost mama lui. E putin cam ciudat ptr. el acum sa primeasca morala de la mama lui. Chiar daca amandoi ati crescut cu bunica, desi din cate ai scris, se intelege ca tu ai stat mai mult cu ai tai, fiecare copil e diferit.

Sora mamei mele si-a lasat ambii copii la bunici. Amandoi au fost crescuti de ei de cand erau bebei, ptr. ca parintii "munceau". Baiatul mai mare este un tip minunat, harnic, de treaba. Nu are o relatie f.stransa cu ai lui, de vorbit si cerut sfat, tot la bunici merge. Fratele lui, care e mai mic, a facut numai boacane. Nu e baiat rau, dar e mai nazdravan. Nici el nu este atasat de parintii lui.

Are mult impact copilaria, mult mai mult decat ne imaginam. Si cand zic copilarie, ma refer de cand e omul mic, chiar in pantece.

Ai spus ca fratele tau nici nu se incurca cu fete singure sau fete bune. Poate nu se simte vrednic de ele? Adica, poate are o parere rea despre el si nu crede ca ar merita sa fie cu o fata buna?

Oricum, el nu poate fi ajutat cu morala si tipete. Iubiti-l asa cum este el, cu toate pacatele lui, caci nici voi si noi nu suntem fara de pacat. Rugaciunea, vorba buna si caldura sufleteasca poate sa il ajute acum. Are 35 de ani acum, doar Dumnezeu il mai poate ajuta. Rugaciunea mamei e f.puternica. Rugati-va ptr. el si iubiti-l.

[Carine]

În prealabil postat de Parascheva16

Ai spus ca fratele tau nici nu se incurca cu fete singure sau fete bune. Poate nu se simte vrednic de ele? Adica, poate are o parere rea despre el si nu crede ca ar merita sa fie cu o fata buna?

Exact asta mi-a zis si el, ca si-a pierdut curajul.

[AlinB]

Parascheva n-a zis de curaj, a zis de un complex de inferioritate.

Desi in cazuri de astea mai degraba de superioritate.

De vorbit oricum ar trebui sa vorbesti cu el, dar nu de pe pozitia bunicii/mamei, in nici un caz.

Intreaba-l de familie daca isi doreste, copii, ce vrea sa faca cu viata lui, etc.

Dar asa, ca o sora buna, nu ca mama, bunica sau reprezentatul lor.

[Carine]

Unde dai si unde crapa.

Cred ca iar am dat de bucluc. Imi zice mama ca bunica e foarte suparata pe mine si ca plangea la telefon zicand "asa trebuia ea sa vorbeasca? Deci tot vina mea este?".

Ce s-a intamplat de fapt? Fratele meu m-a intrebat daca am vorbit cu mama si daca ea mi-a povestit cum s-au certat. Eu i-am zis ca da, ca stiu, dar sa nu-si faca probleme ca eu stiu cum decurg certurile astea si ca nu il judec (nu am folosit exact cuvintele astea, dar asta era mesajul). Mi-a zis ca i-a vorbit urat mamei, si i-am spus ca tehnica lor este sa te preseze pana te scot din sarite, sa te toace, pana le zici ceva rau, si dupa aia sa poate sa se planga la unu si la altu "uite ce mi-a zis, si ce mi-a facut, si ce rau/ rea este" (poate asta a fost o greseala, dar scopu era sa inteleaga mecanismul ca sa nu mai raspunda provocarilor, si deci sa nici nu le mai vorbeasca urat).

De ce era bunica suparata? Fratele i-a zis dupa aia bunicii ca a vorbit cu mine si ca nici eu nu sunt de acord cu ce fac ele. O zi dupa aia, s-a retractat si a zis ca de fapt a mintit el, dar ca presupune ca nici eu nu sunt de acord... Asta cred ca a mai calmat-o pe bunica, dar uite ce usor intru eu in bucluc... va spun ca mi-e frica de ele, cand aud ca s-au suparat pe mine, mi-e teama de scandal, nu am chef de asa ceva.

[_ruxa_]

În prealabil postat de Carine

Unde dai si unde crapa.

Cred ca iar am dat de bucluc.
[....]
... Asta cred ca a mai calmat-o pe bunica, dar uite ce usor intru eu in bucluc... va spun ca mi-e frica de ele, cand aud ca s-au suparat pe mine, mi-e teama de scandal, nu am chef de asa ceva.

Ce bucluc? Ce frica? Ce scandal?
Ti-e teama sa parasesti pur si simplu discutia? Te sperie ideea ca se supara familia pe tine?!
Esti copil cumva?

[Carine]

În prealabil postat de _ruxa_

Ce bucluc? Ce frica? Ce scandal?
Ti-e teama sa parasesti pur si simplu discutia? Te sperie ideea ca se supara familia pe tine?!
Esti copil cumva?

Sincer, da, cred ca in privinta asta am ramas copil, ma sperie ideea ca s-ar supara familia pe mine... Pare absurd, dar eu traiesc lucrurile astea cu intensitate. Dar o sa fac eforturi sa parasesc discutia. Mi se pare ca multe rele mi-a adus sensibilitatea asta a mea.

[AlinB]

În prealabil postat de Carine

Cam sumbre previziunile...

Este realitatea.
Gandeste-te putin, ce meserie are, ce studii are, ce ocupatii are in timpul liber.

Ce anume din ce face pare sa dea vietii sale un sens, un rost si nu e doar distractie, amuzament, senzatie?

Prin ce anume se considera el implinit? Chiar il poti intreba asta.
Cum vede el viata? Viitorul? Ce vrea sa lase in urma? L-ai intrebat vreodata?

Crezi ca mama ta si-a pus vreodata intrebarile astea vizavi de el?
Sunt mai mult ca sigur ca nu.

Ceea ce o intereseaza e sa-l vada casatorit, mai putin conteaza cu cine sau cum sau de ce.
Desi aceeasi atitudine a bunicii tale in privinta mamei, a provocat o adevarata tragedie in viata ei, tragedie care prin fratele tau se perpetueaza si in prezent.

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

Ceea ce o intereseaza e sa-l vada casatorit, mai putin conteaza cu cine sau cum sau de ce.
Desi aceeasi atitudine a bunicii tale in privinta mamei, a provocat o adevarata tragedie in viata ei, tragedie care prin fratele tau se perpetueaza si in prezent.

Foarte adevarat. Este un mecanism prin care patimile si mesajele de viata (care educa intr-o familie, scriu scenarii de viata), care nu aduc omul spre Dumnezeu (spre normalitatea, sanatatea si armonia ce a intentionat-o Dumnezeu sa fie in om), se transmit educational, transgenerational si nu numai (poate uneori chiar la nivel de crediinte, postulate despre ce este bine sau rau, dar nu in raport cu Dumnezeu care este originea si punctul de reper al binelui, ci in raport cu niste idei sau mesaje dintr-o anumita familie).

Este mecanismul prin care bagajul nostru familial, se transmite sub forma de mesaje generatiilor urmatoare. Nu este o educatie invatata, ci una vazuta faptic - caci copii imita ceea ce vad si preiau mesajele ce le-au fost transmise de la parinti nu atat verbal, cat faptic, prin exemplul parintilor.

Iar daca mesajul transmis intr-o familie, prin exemplul personal al membrilor, nu este unul in acord cu sanatatea si bunastarea pe care a intentionat-o Dumnezeu in om, ci este unul departat, abuziv, formalist, legalist, egoist, sau ne-legat in nici un fel de adevarata intelegere a voii lui Dumnezeu si de corecta raportare a omului fata de Dumnezeu, atunci rezultatele sint dezastruoase asupra omului. Pe muuulte generatii (pe cel putin tot atatea generatii cat se transmite mesajul sau determina un efect ce inca nu este inteles prin Harul lui Dumnezeu)

În prealabil postat de AlinB

Ce anume din ce face pare sa dea vietii sale un sens, un rost si nu e doar distractie, amuzament, senzatie?

Prin ce anume se considera el implinit? Chiar il poti intreba asta.
Cum vede el viata? Viitorul? Ce vrea sa lase in urma? L-ai intrebat vreodata?

Crezi ca mama ta si-a pus vreodata intrebarile astea vizavi de el?
Sunt mai mult ca sigur ca nu.

Prima intrebare ar fi putut sa o puna fratele tau, mamei tale. Atunci cand ea l-a parasit in grija bunicii, ca ea sa isi creeze o noua familie. Atunci cand probabil ca fratele tau a simtit ca el, copilul mamei tale, nu i-a dat mamei tale un sens suficient cat sa il simta si pe el ca fiind membru al familiei, si sa il ia in noua ei familie. Ci l-a abandonat la bunica. Si s-o fi intrebat si el, oare ce ii da mamei tale un sens vietii, in afara de distractie, amuzament si senzatie? Oare ce te poate face sa iti abandonezi (chiar si partial) copilul? Oare daca asta este o realitate pe care el trebuie sa o inghita ca fiind normala, el cum trebuie sa faca (considere normal) ca atitudine in viitor?

Despre a doua intrebare, cred ca ar fi f util sa il intebri nu numai pe fratele tau, dar si pe mama ta, si de asemenea sa alaturi si raspunsul tau la aceeasi intrebare si sa observi in ce aspecte coincid si in ce nu.
Despre a treia intrebare chiar daca mama ta nu si-a pus niciodata intrebarile fata de el, poate il le poti pune tu. Fata de toti trei de fapt. Si sa observi, sa constientizezi diferentele si de ce.

[adam000]

O completare: sa te intrebi toate acele intrebari si legat de tine, de pozitia ta fata de tine, fata de mama ta, fata de fratele tau si fata de bunica. Ca de fapt asta este scopul a toata aceasta discutie: care este pozitia ta in toata aceasta problema?
Altfel de ce scrii aici pe forum?

Crezi ca este de datoria ta sa te bagi tu in relatia dintre fratele tau si mama ta? Crezi ca poti tu sau ca ai dreptul sa ii spui tu fratelui tau cum sa isi traiasca viata? Sau este acest aspect de datoria mamei tale in opinia ta (si daca da, atunci pina la ce varsta)? Crezi ca ai tu dreptul sau obligatia sa ii spui mamei tale cum sa procedeze cu fratele tau (si daca da, in ce limite si de ce crezi asta)? Cel mai important: cum ai proceda tu cu viata ta (opiniile tale despre viata si situatii similare daca ti s-ar intimpla tie - intrucat viata ne poate rezerva multe surprize, cum ai reactiona tu/ care sint reperele tale morale fata de familia ta?) si cum ai proceda tu cu copii tai?

Chiar, de ce ai deschis acest topic? Care era scopul, ce doreai sa afli/obtii? Tu ai o opinie a ta fata de toate aceste aspecte? Care este aceea?