Mama si fratele nu se inteleg

[Carine]

În prealabil postat de adam000

Chiar, de ce ai deschis acest topic? Care era scopul, ce doreai sa afli/obtii? Tu ai o opinie a ta fata de toate aceste aspecte? Care este aceea?

Eu sunt prinsa in sandwich intre ei. Asa a fost intotdeauna. Si mi s-a bagat in cap ca eu sunt responsabila pentru toti si pentru toate. Si vazand cum mama si bunica ma preseaza sa vorbesc cu fratele meu ca sa-l conving de ceea ce vor ele, eu nu stiu ce sa mai fac. Mama imi spune "vorbesti, da?" si daca nu zic nimic, adica incerc sa ma eschivez se supara pe mine si incepe sa se certe si cu mine. Adica ceva de genu, daca nu esti cu mine esti impotriva mea.

La fel bunica, am auzit-o spunand matusii mele "uite si proasta asta, nu-i zice nimic", referitor la faptul ca ea si fratele se certau si se insultau reciproc. Adica eu ar fi trebuit sa intervin si sa-i fac morala fratelui meu.

Oare sunt egoista daca nu ma bag? Pot fi acuzata ca eu sunt fericita cu sotul meu si ca i-am lasat pe ei nefericiti?

De ce ziceam ca de mica mi s-a insuflat ideea ca eu sunt responsabila pentru toti si pt toate (cel putin eu asa am interpretat)? Sa va dau cateva exemple : intr-o zi, mama se intoarce de la serviciu si tata luase ceva "la bord", eu intre timp m-am dus in piata si am stat de vorba cu cineva care vindea acolo. Cand m-am intors acasa, mama mi-a reprosat ca eu eram plecata si ei s-au certat. Si m-am simtit vinovata, uite, eu am petrecut timpul in companie placuta si ei au suferit in timpul asta. Stiu ca pare ilogic, dar de mica culpabilizez pe dierse motive. Altadata mama mi-a zis ca eu i-am imbolnavit pe toti care au avut grija de mine. ca nasa mea (pe la care am stat o perioada, dar nu foarte mult) asa a zis. Deci eu am imbolnavit-o pe bunica, pe mama si pe nasa. Uneori aveam impresia ca ii facea placere sa ma denigreze asa, dar de fapt de fiecare data cand imi spunea lucruri socante era ca sa ma convinga sa fac ceva ce vroia ea. Tot cand eram mica, avea niste probleme la genunchi, niste oase care ieseau un pic in evidenta. Si imi spunea ca nu mai stau pe vine ca o sa se agraveze. Deci avea intentii bune, dar eu copil uitam si tot faceam cum imi venea. Si ca sa ma convinga (presupun ca de asta, ca altfel nu vad de ce), mi-a zis ca am un handicap si ca atunci cand o sa vreau sa ma casatoresc sa iau unu tot ca mine, handicapat. Vreau sa va spun ca in timp problema mea la genunchi a disparut, acum nu se mai observa nimic.

In fine, de cate ori cineva este are o problema, sau daca cineva este suparat eu am impresia ca este din cauza mea. Si incep sa ma apar, sa ma justific, uneori chiar atac (dar de fapt este o atitudine defensiva). Cu timpul am mai invatat ca nu sunt responsabila pentru ce fac altii si ca nu e obligatia mea sa ma bag, dar stiu ca atunci cand o sa ajung in Ro o sa fiu prinsa in vartejul certurilor, o sa fiu la mijloc si nu stiu ce ar trebui sa fac.

Dar de fapt acum stiu ce sa fac, nu ma mai bag. Nu o sa ma mai simt egoista ca nu ma bag. Am inteles ca ei isi creaza singuri suferinta, si ca nu trebuie sa intru la mijloc, nu sunt datoare sa fiu arbitru sau sa fiu unealta unuia sau a celuilalt. Si poate ca cel mai important lucru este ca nici nu am puterea sa fac ceva pentru ei in privinta neintelegerilor pe care le au; mult timp am crezut ca oamenii sunt logici si asculta de argumente logice, dar asta este atat de fals, nici eu nu ascult de argumente obiective, suntem oameni si suntem subiectivi. Incercam sa-i explic mamei si fratelui anumite lucruri, dar ce drept am eu sa le spun ce sa faca? Ei nu au dreptul sa ma controleze pe mine si eu nu am dreptul sa-i controlez pe ei. Sa-si vada fiecare de viata si de mantuirea lui.

Asta este concluzia la care am ajuns. Si ma simt eliberata.