Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?

Aici trebuie să facem apel la discernământ, fiind și acesta o virtute creștină. A ierta răul care ți se face ție personal înseamnă să nu i-l întorci la fel, ba mai mult, să continui să-l iubești și să-l uiți, să nu îl ții minte pentru ca mai târziu să i-l amintești.
Dar răul pe care-l face poate avea urmări și în alții, poate produce sminteală, îi poate vătăma grav (pe cei mici ca vârstă sau doar în credință). Sau îl vatămă chiar pe cel care-l face. Dar pentru astfel de situații tot la Hristos avem răspunsul, căci nu i-a lăsat să doarmă liniștiți pe cei ce greșeau (îndeosebi pe ipocriți), ci le-a arătat unde greșesc, deplângându-i.
Iar noi, când ne pregătim de spovedanie, una dintre întrebările din îndreptar (sau pe care ne-o pune duhovnicul) este dacă nu am văzut pe cineva făcând vreun rău și am tăcut (făcându-ne părtași).
Deci nici în privința blasfemiei și a ereziei nu se cade să tăcem, căci pot aduce sminteală.

Ar mai fi un aspect: Dacă Dumnezeu ne iartă după ce noi Îi cerem iertare, cred că așa trebuie să fie și între oameni. Iertarea o acorzi celui care înțelege că a greșit și dorește să fie iertat. Numai atunci se petrece o schimbare. Sigur, după aceea poate că va greși din nou, și din nou... Însă dacă-i pare rău și te roagă să-l ierți, trebuie s-o faci ca și Dumnezeu.

[fallen]

În prealabil postat de N.Priceputu

Aici trebuie să facem apel la discernământ, fiind ?i acesta o virtute cre?tină. A ierta răul care ?i se face ?ie personal înseamnă să nu i-l întorci la fel, ba mai mult, să continui să-l iube?ti ?i să-l ui?i, să nu îl ?ii minte pentru ca mai târziu să i-l aminte?ti.
Dar răul pe care-l face poate avea urmări ?i în al?ii, poate produce sminteală, îi poate vătăma grav (pe cei mici ca vârstă sau doar în credin?ă). Sau îl vatămă chiar pe cel care-l face. Dar pentru astfel de situa?ii tot la Hristos avem răspunsul, căci nu i-a lăsat să doarmă lini?ti?i pe cei ce gre?eau (îndeosebi pe ipocri?i), ci le-a arătat unde gre?esc, deplângându-i.
Iar noi, când ne pregătim de spovedanie, una dintre întrebările din îndreptar (sau pe care ne-o pune duhovnicul) este dacă nu am văzut pe cineva făcând vreun rău ?i am tăcut (făcându-ne părta?i).
Deci nici în privin?a blasfemiei ?i a ereziei nu se cade să tăcem, căci pot aduce sminteală.

.

Uite de acest aspect am uitat...("am vazut pe cineva facand rau si nu l-am indreptat"). Desigur, sunt si situatii cand " dreptatea noastra nu face cat o carpa lepadata", cand vedem doar paiul din ochiul celuilalt... Sau cand incercam sa indreptam smintim mai rau, asa cum patesc eu acasa daca incerc sa zic ceva (de ex, cand am vrut sa zic ca "nu tr sa ne ingrijim de ce mancam, imbracam.,ci sa cautam mai intai Imparatia cerurilor si toate ni se uor adauga" mi s-a zis ca "adica ne invata sa fim lenesi si sa asteptam sa ne pice din cer???") si multe altele asemenea ca mi-e frica sa mai aduc vorba... Ce mai incoace si-n colo, n-am "har lucrator", putere de a convinge si pe altii...de fapt asta n-are nimeni de la sine, ci numai daca o cere si daca i-o da Dumnezeu.

[aubergine]

În prealabil postat de fallen

Uite de acest aspect am uitat...("am vazut pe cineva facand rau si nu l-am indreptat"). Desigur, sunt si situatii cand " dreptatea noastra nu face cat o carpa lepadata", cand vedem doar paiul din ochiul celuilalt... Sau cand incercam sa indreptam smintim mai rau, asa cum patesc eu acasa daca incerc sa zic ceva (de ex, cand am vrut sa zic ca "nu tr sa ne ingrijim de ce mancam, imbracam.,ci sa cautam mai intai Imparatia cerurilor si toate ni se uor adauga" mi s-a zis ca "adica ne invata sa fim lenesi si sa asteptam sa ne pice din cer???") si multe altele asemenea ca mi-e frica sa mai aduc vorba... Ce mai incoace si-n colo, n-am "har lucrator", putere de a convinge si pe altii...de fapt asta n-are nimeni de la sine, ci numai daca o cere si daca i-o da Dumnezeu.

Nu va mai subestimati, cum incearca altii sa va faca sa nu aveti incredere in d-voastra, cel care nu are credinta nu se va intelege niciodata cu cel credincios, pentru ca nu vede lucrurile duhovniceste. Este o prapastie intre aceste categorii de oameni care cu greu poate fi trecuta!
Si eu am aceste probleme de convingere in familie, nu gasesc nici o cale sa comunic cu rudele atee in probleme religioase, mi se pare ca am un munte de trecut.

[Yasmina]

În prealabil postat de fallen

Uite de acest aspect am uitat...("am vazut pe cineva facand rau si nu l-am indreptat"). Desigur, sunt si situatii cand " dreptatea noastra nu face cat o carpa lepadata", cand vedem doar paiul din ochiul celuilalt... Sau cand incercam sa indreptam smintim mai rau, asa cum patesc eu acasa daca incerc sa zic ceva (de ex, cand am vrut sa zic ca "nu tr sa ne ingrijim de ce mancam, imbracam.,ci sa cautam mai intai Imparatia cerurilor si toate ni se uor adauga" mi s-a zis ca "adica ne invata sa fim lenesi si sa asteptam sa ne pice din cer???") si multe altele asemenea ca mi-e frica sa mai aduc vorba... Ce mai incoace si-n colo, n-am "har lucrator", putere de a convinge si pe altii...de fapt asta n-are nimeni de la sine, ci numai daca o cere si daca i-o da Dumnezeu.

Ca sa indrepti pe cineva trebuie mai intai tu sa fii drept/sau sa ai autoritate in domeniu(preot/teolog/psiholog)si bineinteles celalalt sa -ti ceara ajutorul ,sfatul sau parerea.
Eu nu pot decat sa ma mahnesc daca vad ca cineva pacatuieste si sa ma rog ca Domnul sa-si faca lucrarea cu fiinta respectiva si sa n-o dea uitarii.

În prealabil postat de Yasmina

Ca sa indrepti pe cineva trebuie mai intai tu sa fii drept/sau sa ai autoritate in domeniu(preot/teolog/psiholog)si bineinteles celalalt sa -ti ceara ajutorul ,sfatul sau parerea.
Eu nu pot decat sa ma mahnesc daca vad ca cineva pacatuieste si sa ma rog ca Domnul sa-si faca lucrarea cu fiinta respectiva si sa n-o dea uitarii.

Cred că și aici trebuie să procedăm cu discernământ. Să fim și smeriți, dar și responsabili (căci suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu). Într-adevăr, și eu mă întreb: Cum să îndrept eu pe cineva când eu însumi sunt vai de capul meu, când încă mai am mult de lucru cu bârnele mele? Dacă ne gândim mai bine, însă, la ce a vrut Mântuitorul să înțelegem: Se referea la vedere. Când tu ești încă în păcate, când înțelegerea ta este încă nelimpezită de Duhul Sfânt, nu vei putea să-i arăți altuia calea, nu-l vei putea ajuta să vadă ceea ce nici tu nu vezi, nu vei putea să dai orbilor vedere (discernământ duhovnicesc) nu-l vei putea vindeca pe cel bolnav de patimi, atâta vrem cât tu însuți ești bolnav. Vindecă-te întâi tu (cu harul lui Dumnezeu), ca mai apoi să-i poți arăta și altuia calea din propria-ți experiență.

Dar sunt și lucruri pe care, totuși, le vezi. Știi că e păcat să furi, să ucizi (inclusiv prin avort), să curvești (preacurvești), să blestemi, să blasfemiezi, să nedreptățești, să înșeli, să bârfești ș.a.m.d.
Dacă văd pe cineva făcând unele ca acestea iar eu tac, nu sunt vinovat? Și poate mai vinovat ca el, care s-ar putea să nu știe.
O altă problemă este felul în care atragem atenția cuiva. Căci poți ușor să-l jignești, să-l rănești, să-l ofensezi, și atunci nu vei avea rezultatul scontat. Și aici, din nou mi se pare că e foarte important ca noi înșine să fi terminat cu astfel de păcate/greșeli, pentru că nu putem fi convingători, în caz contrar.

În ce privește felul în care putem arăta altuia păcatul pe care-l face, îmi amintesc de felul adesea foarte delicat al părinților duhovnicești. Unii se foloseau de vreo pildă, alții își asumau păcatul celuilalt, vorbind despre el ca despre al său propriu sau vorbeau chiar de păcatele proprii, trezind astfel și în interlocutor o preocupare de același fel.

[fallen]

Nimeni nu e fara de pacat ca sa osandeasca pe altul; insa daca am folosi acest argument impotriva tuturor celor indreptatiti sa ne corecteze, sau chiar sa ne sanctioneze ( preoti, profesori, legiuitori), ce ar mai fii? Nu-i vorba ca cei impertinenti tot o fac, atunci cand isi permit (da' tu de ce fumezi, minti,injuri, etc), si tot tb sa avem grija ca comportamentul nostru sa fie exemplar, mai ales in fata copiilor, elevilor, etc. Probabil exista o varsta, un prag de la care nu se mai poate spune, insa, "am furat pt ca ai lasat usa deschisa"(pana la urma sunt si caini care se invata sa nu fure mancarea de pe masa...) . Pana la urma de-asta am si deschis acest topic: pentru ca de fiecare data cand cineva imi facea rau, mi se parea ca ma nedreptateste, si ceream socoteala sau ma intrebam de ce mi se intampla asta, totdeauna cel pe care-l consideram vinovat se dezvinovatea si se indreptatea, gasindu-mi tot mie vina, ba chiar una mult mai mare decat mi-as fi imaginat. Nu-i vorba ca as fi fara de pacat, dar asta nu inseamna neaparat ca ii indreptateste pe unii si pe altii sa faca anumite necuviinte.

Și eu, dacă mi se pare că sunt nedreptățit, mă revolt, deși știu că dacă aș răbda mi-ar fi de folos și mie, și celuilalt.

Îmi amintesc de o întâmplare pe care nu mai țin minte cine o povestea, în care doi oameni aflându-se într-o celulă (sau chilie), iar unul, furios fiind, îl pălmuiește pe celălalt. Acesta se revoltă și-l întreabă de ce l-a lovit. La care primește răspunsul: „Dacă mi-ai fi întors și celălalt obraz, ar fi ieșit dracul din mine”. Căci fuge diavolul de omul smerit și răbdător, care dă dovadă de dragoste.

Și iarăși, s-a spus adesea și pe forum, că mai mare este pacea decât dreptatea. Bine este când poți răbda și să uiți palmele pe care le-ai primit; îți simți sufletul ușor și luminos, eliberat de răutăți.

Nu trebuie să te întrebi dacă vei fi luat de prost sau dacă îi vei face rău celui care te nedreptățește; din contră, îi vei face bine. Nu degeaba asta e considerată cea mai mare virtute creștinească: să-ți iubești vrăjmașul; să-l binecuvintezi pe cel ce te blestemă; să răspunzi răului cu bine. Nu există altă cale de combatere a răului.

Dar nu putem face acestea cu putere de la noi, ci doar cu ajutorul Celui care singur este bun. Să ne ținem aproape de El!

În prealabil postat de Yasmina

Ca sa indrepti pe cineva trebuie mai intai tu sa fii drept/sau sa ai autoritate in domeniu(preot/teolog/psiholog)si bineinteles celalalt sa -ti ceara ajutorul ,sfatul sau parerea. Eu nu pot decat sa ma mahnesc daca vad ca cineva pacatuieste si sa ma rog ca Domnul sa-si faca lucrarea cu fiinta respectiva si sa n-o dea uitarii.

Aici cam sunt de acord cu Yasmina. Nu sunt genul care să se apuce să dea sfaturi, mai ales dacă nu sunt cerute.
De cele mai multe ori oamenii nu acceptă sfaturi... Prea rar se întâmplă ca cineva să fie deschis spre sfaturi/ idei noi...

Puteți spune că noi suntem datori să intervenim când ceva nu e în regulă... Dar de multe ori e vorba de probleme complexe, nu e așa ușor să produci o schimbare/ îndreptare... Plus că există riscul de a nu da sfatul cel bun la momentul respectiv...

N.Priceputu, cu gândul cel bun :-), a considerat că cel care greșește o face din neștiință, caz în care ar fi mai ușor să îl ajuți, spunându-i că nu e bine ce face. Dar e puțin probabil să nu știi că nu e bine să furi, să ucizi șamd. Eu cred că toate acestea au rădăcini adânci și greu de eradicat.

De acord. De aceea am zis că e nevoie de a discerne între situațiile simple și cele complexe, între cele în care păcatul este foarte clar și cele care îți depășesc puterile. Și, într-adevăr, dacă nu ți se cere sfatul, e bine să nu-l dai. Dar dacă unul fură în fața ta (indiferent în ce mod), ești dator să-l tragi de mânecă.