Nunta + depresia

[fallen]

În prealabil postat de ioana5760

Alteori stau si ma gandesc ca tare sunt eu fraiera si imi caut probleme de unde n-am, mai bine renunt la tot si stau singura, in liniste, fara intrebari si alte complicatii.

Daca asa simtiti ca v-ar fi mai bine...nu trebuie s-o faceti de gura lumii, ca aveti o varsta si asa trebuie... Numai, cum zice si Alin, sa nu va para rau ca poate ati ratat unica sansa...mai ales daca doriti copii. Poate ar trebui totusi sa incercati, cu Dumnezeu inainte, si vedeti ce va urma :)... Daca cereti de la Dumnezeu ce e mai bine (mai de folos ) pt dvs, se spune ca veti primi. Însa lucrurile in timp se mai modifica, mai evolueaza, si in functie de alegerile, "raspunsurile" noastre... Ca sa fiu mai explicita: si mie mi-era greu, urat, cand eram doar cu parintii si nu aveam familia mea. Am crezut ca daca voi avea un sot va fi altceva, vom face lucruri impreuna (nu doar munca, si recreatie) si ne vom intelege, etc. Dumnezeu m-a ascultat si am intalnit un barbat doritor de familie, care mi-a si placut. El mai avusese o casnicie esuata si dorea sa-si refaca viata. Dupa cateva luni insa, desi initial doream copii, amandoi, el s-a razgandit, a zis ca-i prea devreme, intai sa ne luam o casa mai mare, sa-l mai astept macar un an. Si au trecut 7 :), timp in care n-am strans nici bani, nici nu ne-am distrat :), nu e multumit de nimic din ce fac eu, nici de joburi, nici de mine ca femeie, gospodina, imi pune mie in carca toate nerealizarile, si am constatat ca nu stie, nu poate sau nu vrea sa se si relaxeze, sa ne simtim bine... Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a deschis o usa, dar...daca n-am intrat pe ea... O sa va intrebati de ce nu-i pun punct si s-o iau de la capat? Simplu : tocmai din cauza traumelor care s-au acumulat in tot acest timp, si la munca si acasa :). Odata cronicizata o suferinta, nu prea mai scapi de ea. De ex daca ar trebui sa ma intorc la ai mei,si sa mai raman si fara serviciu, Doamne fereste, cred ca as avea nevoie de antidepresive majore, nu ca acum, cateva anxiolitice usoare, la nevoie :)

[ioana5760]

În prealabil postat de fallen

Ca sa fiu mai explicita: si mie mi-era greu, urat, cand eram doar cu parintii si nu aveam familia mea. Am crezut ca daca voi avea un sot va fi altceva, vom face lucruri impreuna (nu doar munca, si recreatie) si ne vom intelege, etc. Dumnezeu m-a ascultat si am intalnit un barbat doritor de familie, care mi-a si placut. El mai avusese o casnicie esuata si dorea sa-si refaca viata. Dupa cateva luni insa, desi initial doream copii, amandoi, el s-a razgandit, a zis ca-i prea devreme, intai sa ne luam o casa mai mare, sa-l mai astept macar un an. Si au trecut 7 :), timp in care n-am strans nici bani, nici nu ne-am distrat :), nu e multumit de nimic din ce fac eu, nici de joburi, nici de mine ca femeie, gospodina, imi pune mie in carca toate nerealizarile, si am constatat ca nu stie, nu poate sau nu vrea sa se si relaxeze, sa ne simtim bine... Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a deschis o usa, dar...daca n-am intrat pe ea...

Nu stiu de ce in faza de femeie necasatorita consideram ca familia, un sot si copii te implinesc, iti aduc fericire. Din ce vad in jur si citesc treaba e cu totul alta, pana la urma se va vedea ce se alege din toate sperantele. Cred ca asa suntem unele din noi sa avem in inima dorul de familie si copii. Singuratatea nu spun ca e rea, are si parti bune, poti lucra la tine, sa citesti, sa te rogi mai mult etc., libertate de miscare.
Mi-e ca ajung la o varsta fara toate astea si ma apuca si pe mine depresia.... avantaj eu: am cui cere nr. de tel. al doctorului :))

[Mihailc]

În prealabil postat de ioana5760

Nu stiu de ce in faza de femeie necasatorita consideram ca familia, un sot si copii te implinesc, iti aduc fericire. Din ce vad in jur si citesc treaba e cu totul alta, pana la urma se va vedea ce se alege din toate sperantele. Cred ca asa suntem unele din noi sa avem in inima dorul de familie si copii. Singuratatea nu spun ca e rea, are si parti bune, poti lucra la tine, sa citesti, sa te rogi mai mult etc., libertate de miscare.
Mi-e ca ajung la o varsta fara toate astea si ma apuca si pe mine depresia.... avantaj eu: am cui cere nr. de tel. al doctorului :))

Dacă n-ai renunţat la simţul umorului, înseamnă că speranţele tale sunt încă foarte viguroase. Cred că vei lua o decizie bună, sau, oricum, o decizie pe care va trebui să ţi-o asumi în totalitate.

[fallen]

Bine, noi am pornit cu stangul, din capul locului, neavandu-L pe Dumnezeu in mijlocul nostru, si nefacand voia Lui, de la inceput...(si nici acum, pe deplin, pt ca el nu e prea credincios, e iubitor de arginti, nu vrea cununie si copii, etc). Dar la dvs inteleg ca nu e cazul, sunteti credinciosi, aveti duhovnic, etc. Daca Il aveti pe Dumnezeu in suflet nu vi se poate intampla nimic rau :)!

[AlinB]

În prealabil postat de ioana5760

Nu stiu de ce in faza de femeie necasatorita consideram ca familia, un sot si copii te implinesc, iti aduc fericire. Din ce vad in jur si citesc treaba e cu totul alta, pana la urma se va vedea ce se alege din toate sperantele. Cred ca asa suntem unele din noi sa avem in inima dorul de familie si copii. Singuratatea nu spun ca e rea, are si parti bune, poti lucra la tine, sa citesti, sa te rogi mai mult etc., libertate de miscare.
Mi-e ca ajung la o varsta fara toate astea si ma apuca si pe mine depresia.... avantaj eu: am cui cere nr. de tel. al doctorului :))

Fallen nu e casatorita, nu vad cum situatia ei ar fi una despre fericire/nefericire in casatorie.

Nu e usor in nici una din variante, noi gandim ca alegerea pe care o facem ne va feri de probleme, ori nu e tocmai asa, indiferent care ar fi aia.

Problemele sunt o invitatie la maturitate spirituale, o viata fara griji in conditiile in care avem nenumarate handicapuri, nu este posibila, asa cum nici intrarea cu ele in Imparatia lui Dumnezeu nu e posibila.

[Samy02]

Cand iubesti, iubesti , cu toata inima, cu toata fiinta ta , iubesti si gata , nu-i vezi fiintei de langa tine decat calitatile si il iubesti . Sotul meu s-a nascut cu buza de iepure si multe persoane din jurul meu ma sfatuiau sa nu i-au in serios relatia cu el din simplul motiv ca era un om “insemnat” (se refereau la semnul ramas la buza in urma operatiilor) si ca de-a lungul timpului va deveni un om violent. Au trecut de atunci 20 de ani (de casatorie)si sincer nu m-a lovit nici macar in joaca si ne-am certat de multe ori. Cand iubesti , iubesti , ajuti, suferi, plangi, te bucuri , imparti si bune si rele alaturi de fiinta pe care o iubesti. De multe ori poti fi prin simpla ta prezenta “ medicamentul”de care are nevoie omul de langa tine….indiferent de efectele secundare…de care nu-ti pasa……..cand iubesti….

[AlinB]

E ridicol.
Asta nici macar nu e o problema, ci prostia crasa a celor din jur.

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

E ridicol.
Asta nici macar nu e o problema, ci prostia crasa a celor din jur.

.....Ce anume?

[fallen]

Cred ca se refera la buza de iepure :). Sau la prejudecatile legate de "oamenii insemnati" :). (asa si bunica-mea il vede pe Basescu "insemnat", insa Gorbaciov "nu era chiar asa":))

[fallen]

În prealabil postat de ioana5760

Nu stiu de ce in faza de femeie necasatorita consideram ca familia, un sot si copii te implinesc, iti aduc fericire. Din ce vad in jur si citesc treaba e cu totul alta, pana la urma se va vedea ce se alege din toate sperantele. Cred ca asa suntem unele din noi sa avem in inima dorul de familie si copii. Singuratatea nu spun ca e rea, are si parti bune, poti lucra la tine, sa citesti, sa te rogi mai mult etc., libertate de miscare.
Mi-e ca ajung la o varsta fara toate astea si ma apuca si pe mine depresia.... avantaj eu: am cui cere nr. de tel. al doctorului :))

Daca, dorindu-va familie si copii, ati rezistat totusi 39 de ani singura, fara sa cadeti in depresie pana acum, inseamna ca sunteti foaaarte puternica !!! Eu stiu ca de pe la 20 de ani deja am inceput sa-mi doresc familie, aveam prieten si-mi doream sa-mi devina sot, si am suferit foarte mult pt ca nu a facut-o, pana la urma. Si nici urmatorul prieten nu a vrut sa-mi devina sot, si am mai suferit cativa ani... Si cand l-am intalnit pe actualul am crezut ca, in sfarsit...dar nici el nu mi-e sot cu adevarat :) dupa cum zice lumea pe aici :). Insa mi-ar fi foarte greu, daca nu imposibil, sa ma intorc la stadiul dinainte de a fi cu el, cel de "fata mare" la mama acasa... In plus, poate ca am si eu vreo meteahna, daca nu multiple, de nu ma vrea niciunul de sotie adevarata si mama la copiii lui, nu? Femeile care la varsta mea n-au sot, de obicei sunt puternice si independente, la fel si majoritatea celor care se despart, divorteaza, chiar (mai ales) cele care raman mame singure, am tot respectul. Insa sa fii trimisa dupa 7 ani pachet la mama acasa, ca o marfa expirata, mi se pare de toata jena :). Si sora mea s-a despartit dupa > 20 ani de casnicie, dar n-a venit la mama acasa cu coada intre picioare :). Si ea chiar a fost cununata, de la 22 de ani, dupa doar cateva luni de relatie, nimeni nu si-ar fi imaginat..(rog prietenii de pe fb sa nu comenteze aspectul acolo).