ajutati-ma va rog... nu stiu ce sa mai fac cu viata mea...

[maria25]

În prealabil postat de dobrin7m

Maria
Eu stiu ca e greu sa cresti un copil, mai ales mama singura fiind, insa atunci cand ai decis sa traiesti in desfranare si astfel sa dai nastere unui copilas nevinovat rod al unei iubiri pacatoase ar fi trebuit sa te gandesti ca viata nu este o joaca de-a familia. In primul rand tu ai dat dovada de mare iresponsabilitate facand acest lucru, fata de copilul tau.
Ar trebui sa te pui in genunchi si sa multumesti lui Dumnezeu ca ai copilul sanatos. Chiar cunosc un caz , persoane apropiate, care traiesc necununati si au facut o fata. Ei bine, astazi fata, la 15 ani are 150 kg si e bolnava de diabet.
Deci multumeste lui Dumnezeu ca ti-a dat tie sa induri umilinte si greutati caci ce te faceai daca aveai copilul bolnav sau cu probleme?

Nu mai ponegri pe tatal copilului, nu il mai gasi numai pe el tap ispasitor caci sunteti la fel de vinovati amandoi. acum asta este.
Sper ca ai spovedit pacatul desfranarii si vorbirea de rau si gandurile cele rele indreptate impotriva tatalui copilului tau.
Ar trebui sa contactezi pe tatal copilului , cu blandete si intelepciune si sa discuti absolut toate aspectele legate de copil. Si sa acorzi si lui dreptul sa isi vada copilul si sa il cunoasca.

Slava lui Dumnezeu ca sunteti sanatosi, tu si copilul tau, ca poti munci.Nu te mai incarca cu ura incearca sa ierti ce e de iertat si cere si tu iertare celor carora le-ai gresit.

As mai dori sa iti spun, ca Dumnezeu ne iarta pentru pacatele ce le spovedim si pe care nu le mai savarsim dar cainta pentru ele ramane toata viata.

Nu pricep de ce este atat de greu sa intelegi ca pe el nu il intereseaza si niciodata nu l-a interesat acest copil. Cat de altfel nici de mine, pana la urma. Cum, iubirea lui moare peste noapte si doar banii mei conteaza? (la vremea respectiva cand totul era bine si frumos in viata mea)

Cum sa ii acord dreptul sa il vada si sa il cunoasca, cand el are acest drept si eu nu i-am interzis nimic? Am spus clar mai sus ca nu sunt de acord ca cel mic sa mearga in te miri ce tara, fara sa existe intre ei vreo legatura. Vorbesc de prezent.

Si nu inteleg de ce sa ma simt din nou vinovata? Ce-a fost in trecut, a fost si gata. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot si tot Lui ii cer iertare. Nu vreau sa ma mai gandesc la tatal copilului nici de bine, nici de rau. Nu merita. Pentru el nu am fost decat o vaca de muls bani, un pion care sa-i tina de cald o vreme si cam atat. Eu incerc sa ma pun pe picioare de o vreme si sa imi fac un viitor. L-am iertat, mi-a trecut si merg mai departe.

Sunt un om cu capul pe umeri, responsabil. Nu am nicio pretentie in plus fata de ce si-a asumat legal. Repet, imi cunosc greselile, mi le-am asumat si viata merge mai departe. Sunt recunoscatoare pentru toata aceasta lupta si am invatat multe. Dumnezeu mi-a fost alaturi si pentru asta sa stii ca sunt extrem de recunoscatoare.

Si ca un PS, trebuia sa ne casatorim, insa asta nu s-a mai intamplat, cred ca am spus mai demult. Nu promovez avortul si nu imi pare rau pentru nimic. Spuneai de ura... am avut o perioada lunga de timp in care am simtit manie si ura fata de el. Acum mi-este sila de el, atata tot. Sper ca odata cu acest sentiment, sa nu mai simt absolut nimic. El, ca persoana doar exista si atat.