Sunt singura!

[CosteaN]

Redacţia noastră are din nou bucuria de a vă oferi una dintre cărţile de referinţă pentru înţelegerea diferenţei dintre teologia Ortodoxă tradiţionalistă şi pseudo-teologia modernistă, cea din urmă fiind o filosofie umanistă cu elemente teologice.

Nu întâmplător, şcolile teologice ale Bisericilor oficiale sunt infestate de această pseudo-teologie modernistă ce serveşte de minune implementării – ca să folosim un termen „din peisaj” – ereziei ecumenismului în minţile tinerilor dornici să se apropie de Ortodoxie. Astfel, acestora li se serveşte un surogat, o contrafacere în adevăratul sens al cuvântului.

Una dintre faţetele pseudo-teologiei moderniste este şi curentul neo-ortodox. Acesta este mai puternic decât orice altă erezie, pentru că are o aparenţă de Ortodoxie. Deşi unii dintre adepţii acestuia nu susţin făţiş ecumenismul, se vădeşte că neo-ortodoxia este un produs subtil al ereziei ecumenismului care acţionează viclean prin atacul dinlăuntru al dogmei şi al valorilor ortodoxe.

Se porneşte de la subminarea dogmei despre chipul lui Dumnezeu din om, învăţătură cu implicaţii adânci în antropologia ortodoxă, centrată pe întruparea lui Hristos, jertfa Sa pe cruce, moartea şi Învierea Sa, prin care firea omenească a fost restaurată. Prin moartea şi învierea lui Hristos, omul a redobândit posibilitatea de a-şi căpăta şi asemănarea cu Dumnezeu, a chipului schimonosit de păcate. Redobândirea asemănării, adică îndumnezeirea, este încununarea împreună-lucrării dintre harul Duhului Sfânt şi nevoinţa omului într-o viaţă de post, rugăciune şi înfrânare.

„Neo-ortodocşii” înţelegând prin chipul lui Dumnezeu din om androginitatea acestuia şi susţinând că restaurarea chipului se face prin împreunarea trupească dintre bărbat şi femeie (!), atacă şi batjocoresc însuşi sensul întrupării lui Hristos! Această „teologie a erosului”, o adevărată hulă împotriva Duhului Sfânt, potrivnică duhului Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi, deşi modernistă, îşi are rădăcinile în tradiţii vechi, inspirându-se direct din păgânismul greco-roman, gnosticism şi cabala, după cum vom putea înţelege citind cartea.

Acest curent îşi propune şi o reformă a monahismului ortodox considerat inferior căsătoriei. Se relativizează asceza şi înfrânarea, de vreme ce prin eros omul îşi recapătă integritatea dinainte de cădere.

O categorie aparte a neo-ortodocşilor este şi cea a neo-atoniţilor, care se înscriu pe aceeaşi linie de modernizare a ortodoxiei, de schimbare a sensului spiritualităţii ortodoxe sublimate în viaţa monahală. Misionarismul Bisericii în lume este înlocuit cu un activism social de sorginte papistă şi protestantă, preocupat de bioetică sau de acţiuni de caritate, în timp ce adevăraţii apărători ai învăţăturii şi trăirii ortodoxe sunt izgoniţi cu poliţia armată din Sfântul Munte.

Aparent fără legătură, curentul hulitor al „teologiei erosului” şi prigonirea monahilor ziloţi din Sfântul Munte au în comun acelaşi cadru al luptei împotriva adevăratei Ortodoxii, fie ea subtilă sau făţişă. (A se vedea cartea Părintelui Patric Ranson, Prigonirea Monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol).

În lucrarea sa Doctrina neo-ortodocşilor despre dragoste, pururea-pomenitul Părinte Patric Ranson, ucenic al Părintelui Arhimandrit Ambrozie Fontrier – numit pe drept cuvânt Nou Apostol al Franţei – analizează impecabil învăţătura eretică a exponenţilor acestor erezii – Yannaras, Evdokimov, O. Clément, Soloviov, Berdiaev – folosind citate esenţiale, prin care relevă sistemul ideatic al fiecăruia, pentru a face la sfârşitul cărţii o expunere a învăţăturii orthodoxe bogat argumentată cu citate din Sfinţii Părinţi. Diferenţele dintre învăţătura ortodoxă şi cele eretice sunt astfel foarte clar evidenţiate.

Stilul cărţii este când acela al unui studiu ştiinţific obiectiv, când unul dinamic, cititorul fiind adesea invitat să compare, să tragă singur concluzii. Notele de subsol dezvăluie demersul cercetătorului, al filologului, al jurnalistului şi chiar al detectivului în demascarea adevăratelor origini ale „teologiei erosului”, o otravă ce a infestat în profunzime mediile intelectualităţii ortodoxe oficiale, cu sprijinul mass-mediei.

Ar mai fi poate de adăugat că pururea-pomenitul Părinte Patric Ranson a trecut la Domnul în 1992, împreună cu fiica sa cea mică, Fotinia, şi cu citeţul Mihail, în urma unui accident al automobilului cu care se aflau în pelerinaj în Grecia – circumstanţele acestui accident rămânând până astăzi învăluite în mister…

Mulţumim celor ce au mijlocit ca şi această lucrare de importanţă deosebită să poată fi tradusă în Româneşte, mai cu seamă Preasfinţitului Filaret al Franţei (ierarh al Sinodului Bisericii Orthodoxe Tradiţionaliste (vechi-calendariste) a Greciei de sub omoforul Î.P.S. Macarie al Petrei), pentru dragostea cu care ne-a oferit dreptul şi binecuvântarea sa pentru a traduce şi publica în limba Română lucrările pururea-pomeniţilor părinţi Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson şi ale Frăţiei Sfântului Grigorie Palama din Paris.

Dumnezeu să-i întărească pe toţi pe calea cea foarte anevoioasă a mărturisirii Adevăratei Orthodoxii, atât de greu încercată pretutindenea, iar Părinţilor Ambrozie Fontrier şi Patric Ranson veşnică pomenire!

Cartea se poate descarca de aici - http://traditiaortodoxa.files.wordpr...e-dragoste.pdf