Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe

[Corinusha]

Esenta conteaza.
In fine, oricum sunt destule polemici in legatura cu religiile la topicul dedicat special acestora, asa ca nu mai continui cu asta.

Cati drept credinciosi sunt care au patit-o? Chiar si care vrand-nevrand au divortat. Un om, chiar si daca e credincios isi poate schimba credinciosia in necredinciosie. Inversa e valabila. De obicei cand se intampla asa, se intampla din anumite cauze, depine doar daca omul e puternic au nu. Asa ca, un om credincios se poate transforma intrunul necredincios, si asa se poate ajunge sa divorteze de sot/sotie, chiar daca inainte nu concepea asa ceva; Si crestinul care ramane are sanse sa devina necredincios, sau se ramana credincios si sa-si zica ca "Asa a vrut Dumnezeu."
Toate-s cu cantec. Cum ziceam, nu exista doar alb si doar negru in nimic. Exista si nuante de gri, multe nuante de gri.
Si in legatura cu regretele, orice s-ar intampla nu o sa regret lucruri care le-am facut, fie bune, fie rele; alea m-au ajutat poate sa vad viata altfel, poate sa schimb ceva ce trebuia schimbat, poate sa imi dau seama de anumite lucruri, sa cresc, sa ma maturizez, sa invat. Nu doar din lucruri bune si din exemple de oameni si sfinti am invatat sa ma descurc si sa fiu cine sunt; am invatat din proprile greseli si pacate marea mjoritatea a lucrurilor; majoritatea lectiilor de viata din greseli le-am invatat, nu din lucruri facute corect.

Daca as face cum zici tu, as ajunge sa am o viata plina de regrete si sa regret in continuare tot ce nu fac bine. Nu, mersi. Prefer sa invat din ele decat sa le regret. Si de ce ai regreta ceva ce ai facut din care ai invatat ceva bun?!