Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe

[AlinB]

În prealabil postat de Corinusha

Esenta conteaza.
In fine, oricum sunt destule polemici in legatura cu religiile la topicul dedicat special acestora, asa ca nu mai continui cu asta.

Nici nu ai cu ce, asta e problema.

Cati drept credinciosi sunt care au patit-o? Chiar si care vrand-nevrand au divortat.

Cazuri?
Raportate la cei care nu au o credinta sau o au la modul superficial, ca tine?

Un om, chiar si daca e credincios isi poate schimba credinciosia in necredinciosie. Inversa e valabila.

Daca sunt credinciosi ca tine, da..
Ca maine ai sa ne spui povesti cu fenshui, budha si alele..
Ca aia de ce n-ar fi o credinta valida? Ca si alea au mii de ani, poate mai mult decat crestinismul, etc.
Doar nu ai sa crezi intr-un Dumnezeu care mii de ani (pana la Hristos) a lasat ca toti oameniii sa ajunga in Iad.

De obicei cand se intampla asa, se intampla din anumite cauze, depine doar daca omul e puternic au nu.

NU, depinde daca are o credinta autentica sau nu.

Asa ca, un om credincios se poate transforma intrunul necredincios, si asa se poate ajunge sa divorteze de sot/sotie, chiar daca inainte nu concepea asa ceva;

"Asa ca" poti spune doar cand ai demonstrat ceva.
Ori tu ai facut niste afirmatii extrem de generice, care o analiza atenta demonstreaza si o gandire superficiala.

Si crestinul care ramane are sanse sa devina necredincios, sau se ramana credincios si sa-si zica ca "Asa a vrut Dumnezeu."

E drept ca a fi credincios e darul lui Dumnezeu. Dar nu si fara participarea omului.
Ori tu, nu-ti doresti decat sa ai o participare extrem de superficiala in chestia asta.

Toate-s cu cantec. Cum ziceam, nu exista doar alb si doar negru in nimic. Exista si nuante de gri, multe nuante de gri.

Poti sa canti mult si bine, problema e ca tu canti fals.

Si in legatura cu regretele, orice s-ar intampla nu o sa regret lucruri care le-am facut, fie bune, fie rele; alea m-au ajutat poate sa vad viata altfel, poate sa schimb ceva ce trebuia schimbat, poate sa imi dau seama de anumite lucruri, sa cresc, sa ma maturizez, sa invat.
Nu doar din lucruri bune si din exemple de oameni si sfinti am invatat sa ma descurc si sa fiu cine sunt; am invatat din proprile greseli si pacate marea mjoritatea a lucrurilor; majoritatea lectiilor de viata din greseli le-am invatat, nu din lucruri facute corect.

Nu ai cum sa regreti ceva cand sistemul tau morale e ca la un ateu, un fel de creanga in vant, dupa cum bate vantul, asa se indoaie.
Se pare ca ai oricum pregatita o scuza pentru orice prostie trecuta si viitoare, asa ca cele trecute de ce sa le regreti, de cele viitoare de ce sa te feresti?

De ex. ai avea ceva de invatat si dintr-o relatie extraconjugala, nu-i asa?
Daca sotul nu afla niciodata, ce te-ar opri?
Ai putea sa te descoperi, sa te cunosti mai bine, sa inveti "tehnici" noi, etc.
Nu?

Daca as face cum zici tu, as ajunge sa am o viata plina de regrete si sa regret in continuare tot ce nu fac bine.

Din momentul in care ajungi sa le faci bine, n-ai de ce sa le mai regreti.
Dar din moment ce continui sa faci prostii, ai doua solutii, sa regreti si sa schimbi sau sa le faci si sa nu-ti para rau.
Tu se pare ca ai ales-o pe a doua.

Alegere proasta, dar probabil e nevoie de o catastrofa majora ca sa-ti dai seama.
De povestea cu cele 3 chei ale lui Dumnezeu ai auzit?

Nu, mersi. Prefer sa invat din ele decat sa le regret. Si de ce ai regreta ceva ce ai facut din care ai invatat ceva bun?!

Pentru ca nu inveti niciodata cu adevarat din greselile tale daca nu le regreti sincer.
E ca si cand ai spune, "daca mi-a placut bucata asta de carne, de ce n-as mai manca"?
Sigur, "stiu" ca e carne procesata, e plina de E-uri, intr-o zi m-ar putea ucide, dar uite altii maninca si n-au nimic, pe mine nici macar nu m-a durut burta, eu de ce n-as mai manca? Doar mi-a placut. Per total a fost o experienta pozitiva.
Si te trezesti intr-o zi bolnava de cancer. Si ca om "credincios" spui: "Asa a vrut Dumnezeu". Dar nu vrei sa vezi alegerile tale proaste poate nici atunci.