Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe

În prealabil postat de Corinusha

Lucian, pot sa recunosc ca am gresit, dar nu imi pare rau. Si nu imi pare. DE ce m-as minti pe mine in primul rand (ca pe Dumnezeu nu am cum, El oricum stie exact ce simt)? De ce sa fiu ipocrita?
Da, poate aveti dreptate, dar asta nu imi schimba lipsa parerii de rau.

Se stie clar de la bun inceput ca eu cred in Dumnezeu, nu cred in Biserica ca si institutie condusa de oameni, nu cred in sfintii aparuti peste noapte (ma rog, dupa cate 7 ani de la moartea lor fizica)

Excelent, Corinusha; perfect de acord cu tine. Sunt si oameni cu o abordare non-autoovinizanta a relatiei cu propovaduirea credintei (orice credinta si/sau ideologie, la modul general).

[DragosP]

Şi ce treabă au ei, acei oameni, cu dreapta credinţă?
Cu mântuirea în (şi numai în) Biserică? Prin Taine?