Budism - decodificarea realitatii

[Ioan_Cezar]

Cuvântul lui Gheron Iosif:

"Si cand, in ascultare si in liniste, se vor curati simturile tale si se va odihni mintea ta si se va curati inima ta, atunci vei primi har si luminarea cunostintei. Vei deveni in intregime lumina, in intregime minte, in intregime straveziu. Si izvoraste din el asa o teologie, incat daca ar fi trei care sa scrie in acelasi timp, nu ar putea sa cuprinda raurile care ies cu repeziciune si care raspandesc pace si deplina nemiscare a patimilor in tot trupul. Se aprinde inima de iubirea dumnezeiasca si striga : " Tine, Iisuse al meu, valurile harului Tau, ca ma topesc ca ceara ". Si intr-adevar se topeste, netinandu-l. Si mintea este rapita in contemplatie, in vederea cea dumnezeiasca. Si se savarseste unirea. Se transforma omul si devine una cu Dumnezeu, incat nu se mai cunoaste si nu se mai distinge sinele sau, precum fierul inrosit in foc, cand se aprinde si se face una cu focul.

Pe toate acestea le vei gusta si tu cand te vei alipi de un Parinte ( Gheron ) duhovnicesc si cu experienta si vei lucra rugaciunea mintii. Ma ai si pe mine. Eu iti voi scrie des si iti voi descrie taine din care, daca traiesti in lume, nici picatura nu poti gusta din ele. Paraseste luptele si cuvintele umflate. Pe omul cel dinlauntru vrea harul Dumnezeiesc sa-l uneasca cu Dumnezeu. Atunci vei deveni folositor si altora."

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nul-80987.html

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Cuvântul lui Gheron Iosif:

"Si cand, in ascultare si in liniste, se vor curati simturile tale si se va odihni mintea ta si se va curati inima ta, atunci vei primi har si luminarea cunostintei. Vei deveni in intregime lumina, in intregime minte, in intregime straveziu. Si izvoraste din el asa o teologie, incat daca ar fi trei care sa scrie in acelasi timp, nu ar putea sa cuprinda raurile care ies cu repeziciune si care raspandesc pace si deplina nemiscare a patimilor in tot trupul. Se aprinde inima de iubirea dumnezeiasca si striga : " Tine, Iisuse al meu, valurile harului Tau, ca ma topesc ca ceara ". Si intr-adevar se topeste, netinandu-l. Si mintea este rapita in contemplatie, in vederea cea dumnezeiasca. Si se savarseste unirea. Se transforma omul si devine una cu Dumnezeu, incat nu se mai cunoaste si nu se mai distinge sinele sau, precum fierul inrosit in foc, cand se aprinde si se face una cu focul.

Pe toate acestea le vei gusta si tu cand te vei alipi de un Parinte ( Gheron ) duhovnicesc si cu experienta si vei lucra rugaciunea mintii. Ma ai si pe mine. Eu iti voi scrie des si iti voi descrie taine din care, daca traiesti in lume, nici picatura nu poti gusta din ele. Paraseste luptele si cuvintele umflate. Pe omul cel dinlauntru vrea harul Dumnezeiesc sa-l uneasca cu Dumnezeu. Atunci vei deveni folositor si altora."

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nul-80987.html

“Lumina mare /focul curatitor se pogoara si aprinde sufletul” atunci cand sufletul este pregatit, replamadit in ascultare si liniste.

Prima este pregatirea, a doua este forjarea.

Ascultarea initiaza lucrarea de Intregire a mintii (sufletului) iar Focul o desavarseste.

Insa samburele ascultarii este “luarea aminte”.

Ce este luare aminte, ce este ascultarea si ce este linistea?

Evident cele trei comunica - sunt ape ale aceluiasi izvor.

Care este insa diferenta dintre ele?

Caci fara “luare aminte” toata lucrarea se afla pe sol lunecos si mlastinos. Nemiscarea si aprinderea sunt imposibile.

[Ioan_Cezar]

Da, cam aşa înclin să cred şi eu... :)
E o ascultare şi în luarea aminte, liniştea fiind plămădită şi din ele,
iar liniştea hrăneşte şi împlineşte ascultarea şi luarea aminte ....
şi tot aşa mereu.... se împletesc reciproc, se nutresc şi se înalţă una pe alta.
O împletire care suie sufletul tot mai subţiat (prin strunjirea însângerată de grosolănie/răutate/împietrire)
pe măsură ce cugetarea se face tot mai smerită (conştientă de raportul şi de legătura dintre om şi Dumnezeu), se coboară pe sine din fumurile ameţitoare ale închipuirilor măririi, din falsele cunoaşteri care alcătuiesc ignoranţa lucie...
Iar inima se limpezeşte treptat, murindu-şi multe (lepădîndu-se) şi lăsîndu-se murită/văduvită de adaosurile pocitoare ale nesimplităţii. Prin focul curăţitor al harului (pentru aceasta avem Biserica, slujbele şi rânduielile şi toate Tainele), sfinţitor.
Dar pentru toate astea e nevoie de niţel curaj şi de oarece nebunie mişcătoare. Câţi oare mai îndrăznim astăzi? Şi câţi perseverăm?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Da, cam aşa înclin să cred şi eu... :)
E o ascultare şi în luarea aminte, liniştea fiind plămădită şi din ele,
iar liniştea hrăneşte şi împlineşte ascultarea şi luarea aminte ....
şi tot aşa mereu.... se împletesc reciproc, se nutresc şi se înalţă una pe alta.
O împletire care suie sufletul tot mai subţiat (prin strunjirea însângerată de grosolănie/răutate/împietrire)
pe măsură ce cugetarea se face tot mai smerită (conştientă de raportul şi de legătura dintre om şi Dumnezeu), se coboară pe sine din fumurile ameţitoare ale închipuirilor măririi, din falsele cunoaşteri care alcătuiesc ignoranţa lucie...
Iar inima se limpezeşte treptat, murindu-şi multe (lepădîndu-se) şi lăsîndu-se murită/văduvită de adaosurile pocitoare ale nesimplităţii. Prin focul curăţitor al harului (pentru aceasta avem Biserica, slujbele şi rânduielile şi toate Tainele), sfinţitor.
Dar pentru toate astea e nevoie de niţel curaj şi de oarece nebunie mişcătoare. Câţi oare mai îndrăznim astăzi? Şi câţi perseverăm?

Cezar, esti chiar tu! Te-ai intors...
Stilul este inconfundabil.

"strunjirea însângerată de grosolănie"

"adaosurile pocitoare ale nesimplităţii"

Limba romana are resurse inepuizabile de exprimare ...

------------------------------------

Apropo, ce a insemnat pentru tine perioada de "post al postarii"?

A fost autoimpusa, fortuita sau o tacere care a venit natural, firesc?