Reactii chimice in corp.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de pisi

Multumesc de raspuns. Se pare ca ceilalti au inteles gresit intrebarea si au venit cu raspunsuri mai rautacioase.

Eu vorbeam ca in general multi spun ca prin administarea anumitor hormoni , ni se pot schimba anumite comportamente. Nu neaparat de hormonul "dragostei" , oricum in corpul nostru sunt reactii chimice care ne fac sa ne simtim intr un fel sau altul si intrebam daca suntem robii acestor schimbari?

Din pacate asa este, pentru ca Omul este acum trupesc.

Dispozitiile lui sufletesti sunt schimbatoare din multe cauze, insa modificarile somatice au puterea cea mai mare asupra lui.

Este greu sa fii generos atunci cand esti rupt de foame.

Sau plin de evlavie cand esti cu stomacul plin de mancaruri grele.

Cu toate acestea trupul este un vas foarte pretios.

El trebuie inteles printr-un lung proces de observare atenta, rabdatoare, a modului cum reactioneaza, a efectelor resimtite in urma diferitelor activitati si ciclurilor sale naturale.

Acesta trebuie ajustat progresiv, prin selectarea si dozarea atenta a activitatilor zilnice astfel incat sa aibe putere suficienta, sa asigure claritatea mintii pentru angajarea acesteia in lucrul spiritual.

Un principiu general director este moderatia in toate. Insa corectiile trebuie aplicate de la caz la caz.

Trupul trebuie imblanzit si supus.

Odata cu cresterea fortei rugaciunii, acesta nu mai exercita influente atat de puternice asupra sufletului.

Devine usor si flexibil, plin de vigoare, gata sa serveasca sufletul in dorul sau dupa Dumnezeu.

Daca rugaciunea este ca o mare valvataie, focul ei poate preschimba natura trupului, din cea fizica intr-una transcendenta.

[pisi]

Multumesc!

Practic sufletul este oarecum legat de functiile trupului, adica in momentul in care suntem obositi trupeste, nu mai putem sa gandim la fel de rapid si logic ca dimineata la prima ora, sa zicem.
sau cand un om are un accident si se loveste la cap,nu mai recunoste pe nimeni de langa el, sunt afectate niste functii ale creierului care nu mai pot accesa memoria. memorie care practic apartine de suflet nu de trup?

În prealabil postat de florin.oltean75

Din pacate asa este, pentru ca Omul este acum trupesc.

Dispozitiile lui sufletesti sunt schimbatoare din multe cauze, insa modificarile somatice au puterea cea mai mare asupra lui.

Este greu sa fii generos atunci cand esti rupt de foame.

Sau plin de evlavie cand esti cu stomacul plin de mancaruri grele.

Cu toate acestea trupul este un vas foarte pretios.

El trebuie inteles printr-un lung proces de observare atenta, rabdatoare, a modului cum reactioneaza, a efectelor resimtite in urma diferitelor activitati si ciclurilor sale naturale.

Acesta trebuie ajustat progresiv, prin selectarea si dozarea atenta a activitatilor zilnice astfel incat sa aibe putere suficienta, sa asigure claritatea mintii pentru angajarea acesteia in lucrul spiritual.

Un principiu general director este moderatia in toate. Insa corectiile trebuie aplicate de la caz la caz.

Trupul trebuie imblanzit si supus.

Odata cu cresterea fortei rugaciunii, acesta nu mai exercita influente atat de puternice asupra sufletului.

Devine usor si flexibil, plin de vigoare, gata sa serveasca sufletul in dorul sau dupa Dumnezeu.

Daca rugaciunea este ca o mare valvataie, focul ei poate preschimba natura trupului, din cea fizica intr-una transcendenta.

În prealabil postat de pisi

Multumesc!

Practic sufletul este oarecum legat de functiile trupului, adica in momentul in care suntem obositi trupeste, nu mai putem sa gandim la fel de rapid si logic ca dimineata la prima ora, sa zicem.
sau cand un om are un accident si se loveste la cap,nu mai recunoste pe nimeni de langa el, sunt afectate niste functii ale creierului care nu mai pot accesa memoria. memorie care practic apartine de suflet nu de trup?

Doamne fereste, sa ne pice ghivece in cap la toti, cand iesim din casa dimineata!Daca noi, oamenii suntem atat de nepasatori fata de suferinta celorlalti si fata de urmari, chiar avand memorie si constienta raului facut, ne putem imagina cum am fi, accidentati la cap...

[florin.oltean75]

În prealabil postat de pisi

Multumesc!

Practic sufletul este oarecum legat de functiile trupului, adica in momentul in care suntem obositi trupeste, nu mai putem sa gandim la fel de rapid si logic ca dimineata la prima ora, sa zicem.
sau cand un om are un accident si se loveste la cap,nu mai recunoste pe nimeni de langa el, sunt afectate niste functii ale creierului care nu mai pot accesa memoria. memorie care practic apartine de suflet nu de trup?

Buna pisi,

Memoria este un aspect care tine de trup, de impresiile trupesti.

Sunt impresii remanente ale unor interactiuni senzoriale stocate temporar, chimic, in celulele nervoase.

Chiar si propriul nume, este o astfel de remanenta, care este intretinuta printr-o stimulare mai frecventa a aceleiasi inlantuiri neuronale.

Astfel, se genereaza un stereotip dinamic specific, in acest caz o identitate corelata cu o anume sonoritate si forma grafica standardizata.

Mintea/Sufletul nu are niciun corespondent fizic. Este tot timpul "cunoscatorul" din noi insine, aspectul care cunoaste/simte/experimenteaza.

Prin memorie, "cunoscatorul" are o perceptie segregata in cele trei timpuri: trecut/prezent/viitor.

De fapt, "cunoscatorul" nu are varsta, sex, nicio caracteristica fizica intrinseca.

Cand cunoasterea este deplina, sufletul cunoaste deplin, direct, simultan, atemporal. Nu are nevoie de "memorie".

Pentru ca stie direct ce este el insusi si ce este ceea ce cunoaste.

Aceasta cognitie nu se mai desfasoara in secvente, cu stocari repetitive.

Este o cognitie plenara, nemediata, transcendenta, fara curgere temporala.

Timpul pentru o astfel de minte se pliaza ca o carte, fiind cunoscut direct tot ceea ce a fost, este si va fi.

[pisi]

Multumesc! Adevarul despre cum stau aceste lucruri cat si altele cred eu ca o sa le descoperim pe lumea cealalta.

În prealabil postat de florin.oltean75

Buna pisi,

Memoria este un aspect care tine de trup, de impresiile trupesti.

Sunt impresii remanente ale unor interactiuni senzoriale stocate temporar, chimic, in celulele nervoase.

Chiar si propriul nume, este o astfel de remanenta, care este intretinuta printr-o stimulare mai frecventa a aceleiasi inlantuiri neuronale.

Astfel, se genereaza un stereotip dinamic specific, in acest caz o identitate corelata cu o anume sonoritate si forma grafica standardizata.

Mintea/Sufletul nu are niciun corespondent fizic. Este tot timpul "cunoscatorul" din noi insine, aspectul care cunoaste/simte/experimenteaza.

Prin memorie, "cunoscatorul" are o perceptie segregata in cele trei timpuri: trecut/prezent/viitor.

De fapt, "cunoscatorul" nu are varsta, sex, nicio caracteristica fizica intrinseca.

Cand cunoasterea este deplina, sufletul cunoaste deplin, direct, simultan, atemporal. Nu are nevoie de "memorie".

Pentru ca stie direct ce este el insusi si ce este ceea ce cunoaste.

Aceasta cognitie nu se mai desfasoara in secvente, cu stocari repetitive.

Este o cognitie plenara, nemediata, transcendenta, fara curgere temporala.

Timpul pentru o astfel de minte se pliaza ca o carte, fiind cunoscut direct tot ceea ce a fost, este si va fi.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de pisi

Multumesc! Adevarul despre cum stau aceste lucruri cat si altele cred eu ca o sa le descoperim pe lumea cealalta.

Este o conceptie destul de des intalnita.

Multi cred ca moartea este un portal catre o cunoastere a sensurilor fundamentale.

Parerea mea personala... este o impresie gresita.

Daca nu aprindem lampa cunoasterii acum, moartea si ceea ce-i urmeaza nu va fi decat un alt episod de confuzie. O alta ratacire fara raspunsuri.

[Ioan_Cezar]

Ei, nu-i nimic, ce atâtea griji pentru ACUM?... Ne vom reîncarna, vom lupta iar cu şuvoiul de reacţii chimice şi tot aşa, până ne vom lumina, nu? Mii şi mii de vieţi succesive ne aşteaptă, no problem. Substanţe chimice să fie, că-n rest totu-i aranjat.

[florin.oltean75]

Ei, nu-i nimic, ce atâtea griji pentru ACUM?... Ne vom reîncarna, vom lupta iar cu şuvoiul de reacţii chimice şi tot aşa, până ne vom lumina, nu? Mii şi mii de vieţi succesive ne aşteaptă, no problem. Substanţe chimice să fie, că-n rest totu-i aranjat.

Mii si mii de morti, de despartiri de cei dragi, de suvoaie de lacrimi.

Mii si mii de frici si frustrari.

Mii si mii de mutilari si ruperi de trup.

Suferinta fara de sfarsit, care va bea fara incetare otrava necunoasterii.

Iar un trup uman practic este obtinut ...o singura data.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Este o conceptie destul de des intalnita.

Multi cred ca moartea este un portal catre o cunoastere a sensurilor fundamentale.

Parerea mea personala... este o impresie gresita.

Daca nu aprindem lampa cunoasterii acum, moartea si ceea ce-i urmeaza nu va fi decat un alt episod de confuzie. O alta ratacire fara raspunsuri.

Într-un anumit sens şi între anumite limite aşa se pare că şi este: cunoaşterea poate continua şi după episodul morţii. Numai că aici e problema: ce înţelegem prin asta, despre ce cunoaştere şi sensuri fundamentale e vorba. Şi, mai ales, cui îi sunt accesibile acestea?

Atârnă mult, dacă nu în totalitate, modul cum am trăit această viaţă. Sunt întru totul de acord cu afirmaţia ta că lampa cunoaşterii trebuie aprinsă acum şi trebuie menţinută până la capăt.

Părinţii ne învaţă, în Biserica lui Hristos, ce fel de oameni să fim şi cum să cunoaştem. După moarte cunoaşterea continuă şi, dacă dăm crezare unora dintre învăţători, inclusiv sfinţii continuă să se desăvârşească în cunoaştere sub lucrarea Luminii. Îndumnezeirea omului nu încetează ci se dezvoltă veşnic.
Dar cel care nu a trecut examenul de admitere la această "şcoală" a cunoaşterii neîncetate fireşte că va urma o altă cale... De aceea, aşa cum bine cred că spui, acum e momentul să ne pregătim pentru examen. Acum, în timpul rânduit de Dumnezeu şi care se numeşte viaţa noastră pământească.

Şi nu cred că merge să sărim gardul la admitere. Nu funcţionează nici pilele... Nici sacoşele cu plocoane, nici un alt fel de mită. Evaluatorul e de nemituit pentru că ştie bine ce fel de oameni vrea în echipa Lui. Aşa că problema rămâne una singură: sunt pregătit pentru examen sau nu. Drept urmare, unul ca Sfântul Sisoe cerea pe patul de moarte timp de pocăinţă. Ca să se mai pregătească niţel, să mai exerseze... Că mulţi sunt chemaţi dar puţini aleşi.