Buna pisi,
Memoria este un aspect care tine de trup, de impresiile trupesti.
Sunt
impresii remanente ale unor interactiuni senzoriale stocate temporar, chimic, in celulele nervoase.
Chiar si propriul nume, este o astfel de remanenta, care este intretinuta printr-o stimulare mai frecventa a aceleiasi inlantuiri neuronale.
Astfel, se genereaza un
stereotip dinamic specific, in acest caz o identitate corelata cu o anume sonoritate si forma grafica standardizata.
Mintea/Sufletul nu are niciun corespondent fizic. Este tot timpul "cunoscatorul" din noi insine, aspectul care cunoaste/simte/experimenteaza.
Prin
memorie, "cunoscatorul" are o perceptie segregata in cele trei timpuri: trecut/prezent/viitor.
De fapt, "cunoscatorul" nu are varsta, sex, nicio caracteristica fizica intrinseca.
Cand cunoasterea este deplina, sufletul cunoaste deplin, direct, simultan, atemporal. Nu are nevoie de "
memorie".
Pentru ca stie direct ce este el insusi si ce este ceea ce cunoaste.
Aceasta cognitie nu se mai desfasoara in secvente, cu stocari repetitive.
Este o cognitie plenara, nemediata, transcendenta, fara curgere temporala.
Timpul pentru o astfel de minte se pliaza ca o carte, fiind cunoscut direct tot ceea ce a fost, este si va fi.