De ce ,,marire" si nu ,,slava"?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Marire" este un cuvant de origine latina, preferat in Ardeal, unde influenta latinei a fost mai puternica si a slavonei mai slaba.
Dimpotriva, "slava" este un cuvant de origine...slava, preferat in Moldova si in Muntenia, unde influenta latinei a fost mai slaba si a slavonei mai puternica.

Prin urmare, persoane din Moldova sau Muntenia, obisnuite cu "slava" pot fi contrariate cand, intrand intr-o biserica ardeleneasca ori in care slujeste un preot din Ardeal, aud "marire" si invers.

Trebuie notat ca echivalentul mai apropiat al cuvantului "slava" este "glorie", dupa cum spunem "Isus va reveni cu trup de slava", adica "de glorie". Dar, "marire" s-a impus mai mult in uzul romanilor din Ardeal si a prevalat fata de "glorie".

Eu stiu ca aceasta influenta este greco-catolica. Am ramas contrariata auzind intr-o biserica ortodoxa spunandu-se:

,,Si iarasi va sa vina cu marire, sa judece viii si mortii," ( Crezul)

Pai nu se potriveste deloc. Ce fel de marire? Ca eu una nu pricep? Slava e slava si marirea e marire.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de antoniap

Eu stiu ca aceasta influenta este greco-catolica. Am ramas contrariata auzind intr-o biserica ortodoxa spunandu-se:

,,Si iarasi va sa vina cu marire, sa judece viii si mortii," ( Crezul)

Nu exista un "rit greco-catolic" asa cum nu exista un "rit ortodox". Exista, insa, un rit bizantin (numit si "rasaritean"). La data Unirii celor doua Biserici, greco-catolicii nu au facut decat sa continue a folosi rugaciunile folosite de inaintasii lor, rugaciuni pe care le foloseau si cu un an mai devreme, pe vremea cand erau ortodocsi. Dar, intre termenii folositi in Ardeal si cei folositi in Moldova sau Muntenia existau diferente atunci, asa cum exista si acum. Mult mai putine slavisme intalnim atat la greco-catolicii ardeleni, cat si la ortodocsii ardeleni, care impart mostenirea comuna a spiritualitatii romane rasaritene in aceste locuri. Astfel, sa nu fiti surprinsa cand veti auzi un preot ortodox spunand "manecat" in loc de "utrenie". Sau "cuminecare" in loc de "impartasanie". Nu inseamna ca "sa dat cu spurcatul de Papa", ci inseamna ca este, foarte probabil, un bun ardelean care cu greu adera, in mod organic, la terminologia bulgaro-muscaleasca de tip "odovanie", "blagovestenie" ori "grijanie". Daca mai aveti dubii, puneti-l sa spuna "Imparate Ceresc" si veti auzi ca foloseste "intinare" in loc de "intinaciune".

Pai nu se potriveste deloc. Ce fel de marire? Ca eu una nu pricep? Slava e slava si marirea e marire.

Acuma, eu nu vad chiar asa o diferenta mare. Cand spunem "Preamarite imparate", spunem altceva decat "Preaslavite imparate" ?

Am observat de multe ori, la ortodocsi, confuzie intre bisericuta noastra si Biserica. Eu cred ca in Biserica e loc pentru toata lumea, unde, intrand, fiecare e invitat sa vina cu zestrea si mostenirea lui si cred ca diferitele contributii in ceea ce priveste termeni diferiti, spiritualitati diferite ori chiar teologii diferite imbogatesc Biserica.

[Patrie si Credinta]

deci chestii lingvisto-culturale, ca de obicei.

[Ioan_Cezar]

Aspectul istorico-lingvistic e desigur important, însă nu se reduce totul la acesta.
Miza rămâne, după opinia mea, tâlcul duhovnicesc. Graiul liturgic îl poartă cel mai bine. Acest grai, spre deosebire de alte vorbiri, este părtăşie. O părtăşie cu măreţia lui Dumnezeu, respectiv cu lumina Lui.
Postarea lui Ovidiu oferă analiza cea mai nuanţată, clarifică şi discriminează cu fineţe. Am înţeles că termenii "slavă" şi "mărire" au semnificaţii specifice, ireductibile, după cum în unele situaţii sau contexte pot fi folosiţi şi interşanjabil, ca sinonime. Anume, doar în măsura în care "mărire" rămâne mereu conţinut în "slavă", termen cu o sferă semantică mai cuprinzătoare.

[sophia]

Mai intai ca eu nu inteleg de ce este surprinsa lumea de folosirea termenului "marire" si se spune ca numai in unele biserici este auzit.
Asa cum am spus in prima mea postare de pe fir, acest termen apare in cantari, in Crez, chiar si in Tatal Nostru. Deci ar trebui sa existe in toate bisericile.
Azi dimineata cand imi spuneam rugaciunea, mi-am dat seama ca "marire" apare si in rugaciunea "Tatal Nostru". Eu in varianta asta l-am invatat in copilaria mea.

Pe urma as vrea sa spun ca termenii "marire" si "slava" sunt folositi ca sinonim in biserica, daca ma uit la situatiile in care apar.
Si de fapt ma incurca acum alta problema: in biserica ne referim nu la acceptiunea de a "mari" ceva, in sensul de a-i schimba dimensiunea ci de a "preamari", adica de a aduce lauda.

Iata deci ca e vorba de fapt de un al treilea termen in discutie!

[Mihnea Dragomir]

"Marit" si "preamarit" nu sunt doua cuvinte diferite, ci al doilea e superlativul absolut al primului. Nu spunem "foarte marit", ci spunem "preamarit". Prefixul prea- e frecvent folosit ca superlativ absolut in romana veche. "O preafrumoasa fata" inseamna o fata foarte frumoasa.

Desigur ca un cuvant poate avea (si are frecvent) mai multe sensuri. Dar, afara de cazul ca cineva e batut in cap, prin "marire" intelegem "maiestate", "slava", "glorie" si nu cresterea in lungime, latime, inaltime ori masa corporala...

Domnu' papistaş, va rog, puţin respect, dacă nu faţă de noi, măcar faţă de părinţii ortodocşi citaţi.