![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Salut inițiativa ta, Cristian! Fericită îmi pare alegerea de a pune în antiteză dragostea și moartea.
Obișnuim să gândim în perechile viață-moarte, iubire-ură. Hristos însă, așa cum descoperim în Biserică, străpunge perechile de contrarii ale minții noastre propunînd travaliul, lupta dintre dragoste și moarte... Și descoperă victoria dragostei. O viață fără iubire e deja searbădă agonie, lung preludiu al morții. E musai ca omul să își agonisească iubirea între tâmple și coaste... Și să o mențină cu orice preț, chiar cu prețul vieții. Așa vedem că au făcut sfinții noștri, în Hristos viind. Last edited by Ioan_Cezar; 08.09.2014 at 00:11:34. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Cele 2 feluri de a iubi au si puncte commune,de aceea este folosit acelasi termen pentru ele. Ambele se bazeaza pe un sentiment puternic, fata de persoana iubita. Dragostea produce o rascolire a eului,devenim altfel decat ne cunosteam pina atunci. Idealurile ne devin altele,sensul vietii se schimba peste noapte. Efectele secundare sunt dependenta de cel iubit ,dorinta de a fi in permanenta cu el, raportarea intregului eu personal numai la el.
Nimic nu mai are sens in afara lui, nimic nu il poate inlocui. Daca inainte eram zgarciti ,acum ne am da totul,ne am da si viata pentru persoana iubita. Totul se schimba in noi si depindem doar de un cuvant de la celalalt. Moartea devine fara sens atunci cand iubim, caci ne simtim protejati de lumina daruirii catre celalt. Dar inca suntem la inceput...... Inca nu ne am apropiat cu adevarat de deplinatatea iubirii. Si se intampla ca celalalt sa ne refuse sub un motiv oarecare . Atunci incepe drama .Iubirea se transforma in suferinta , dependenta de el devine si mai mare,sentimentele fata de el ,dureroase. Ne inchipuim in permanenta ce face,ne amintim momentele cand ne zambea si era al nostru. Cei care nu respecta libertatea umana,ajung sa incerce orice pentru a il recastiga pe celalalt,si il indeparteaza si mai mult. Aici sentimentele o iau razna si apare orgoliul ranit,mandria, gelozia dictatoare, anularea libertatii celuilalt,agresivitatea ,dipserarea. E cel mai mare mister cum iubirea aceea uriasa se transforma in cea mai nesuferita agresivitate , posesiune ,dorinta de a il stapini pe celalalt ,chiar impotriva vointei lui. Uneori drumul se sfarseste aici,alteori dupa ani de chin, cel care sufera devine mai precaut,mai rece,poate chiar mai razbunator Dar.... Uneori aceasta golgota ,poate avea si un sens pozitiv. Ne poate invata sa trecem la urmatorul fel de dragoste,cel desavarsit . Acela in care suferim nemultumirile celuilalt , acceptam loviturile celuilalt , si ne preocupa in continuare doar binele sau,fara a mai cauta placerea noastra . "Dragostea toate le rabda,toate le acopera,toate le nadajduieste" (Corinteni) Ajungem la aceea dragoste dumnezeiasca,in care persoana iubita sa fie mai presus de orice dorinta sau sentiment al nostru lumesc,si sa cautam,intotdeauna,cu bucurie,doar fericirea ei. Ajungem sa ne bcuram de fericirea ei, si nu sa ne pierdem vremea cu nefericirea noastra. Poate ca uneori e mai bine sa cunoastem primul fel de dragoste decat sa nu o cunoastem deloc ,caci asa putem ajunge in final la dragostea desavarsita Legatura dragostei cu moartea este in prima faza ,cea romantica : de ignorare In a 2 a faza ,cea disperata ,este faza pierderii busolei ,pierderea autoconservarii,pretul platit pentru a incepe sa iubim . In faza a 3-a,faza desavarsirii , dragostea invinge moartea ,pentru ca nimic nu mai poate ucide un suflet care a invatat sa iubeasca desavarsit, caci acela nu mai traieste pentru sine,ci pentru ceilalti,si este in toate smerit. Last edited by iustin10; 07.09.2014 at 23:44:43. |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Dragostea si moartea, in sensul cel mai profund, sunt aceeasi stare, aceeasi imanenta.
Acum patimim moarte, pentru ca inca nu am murit asa cum trebuie. Acum nu iubim plenar, pentru ca viul patimas inca traieste.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 08.09.2014 at 22:04:37. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Tin sa mentionez ca am auzit in psihologie de un concept similar.
Se cheama opozitia thanatos-eros.
__________________
Every point of view is useful, even those that are wrong - if we can judge why a wrong view was accepted. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Mai precis în psihanaliză (care astăzi are legături vagi cu psihologia), la Părintele ei Sigmund Freud. Are o lucrare despre nevroze intitulată chiar așa: "Eros și Thanatos". Chestii de specialitate, cândva. Inspirată din studiul anticilor (grecii).
Dar nu se referă la dragoste și moarte. Ci la pulsiunile inconștientului, la conflictul dintre forțele fundamentale, după Freud, ale psihismului - pulsiunea vieții, înțeleasă ca instincte, respectiv pulsiunea morții. E cu totul altceva decât îmi pare că se propune în topic. |
|