Între dragoste și moarte

http://www.ortodoxia.md/articole-pre...voit-i-blestem

[fallen]

Ce putem face atunci cand ( unul din) noi sau persoana iubita e pe moarte ( bolnav/a incurabil) ai inca nu ne-am casatorit cu el/ea? O facem acum, de urgenta, pentru a ne putea bucura de timpul ramas impreuna, fara sa ( mai ) pacatuim, sau ne despartim si incercam sa traim in curatie, cat mai spiritual, sa ne apropiem de Dumnezeu cat mai mult? Sau mai ramanem asa, cat se mai poate si ne mai permite sanatatea, sperand ca Dumnezeu ne va ierta pacatele si prin boala si moarte ne vom izbavi? Desigur, alegerea ar putea depinde de cel putin 2 factori:
1) daca inainte sa se intample, am pacatuit mult si bine, fara sa ne pese de consecinte, atunci sigur putem considera ca boala si moartea unuia din noi vine ca o pedeapsa pt pacat, si ar fi indicat sa ne oprim; daca insa ne-am pastrat neprihaniti pt dupa nunta, si chiar inainte de aceasta, se intampla nenorocirea, ce e mai bine, sa murim asa, neprihaniti, sau sa incheiem casatoria sperand ca ne vom putea bucura de ea macar o scurta vreme?
2) decizia poate depinde si de prognosticul bolii si timpul ramas, una e daca e vorba de cateva zile sau saptamani, si alta cand se estimeaza un " timp de supravietuire" ceva mai lung (ani), de regula corelat cu un procent ( ex timp de supravietuire la 5 ani = 50%); in 5 ani se pot intampla multe, chiar si minuni;
3) poate conteaza si sexul persoanei care e pe moarte: daca e vb de barbat, si starea inca ii permite, poate sotia sa vrea sa se casatoreasca pentru a-i face un fiu; dac insa femeia e cea bolnava, acest lucru e mult mai putin probabil si recomandabil sa se intample;
In orice caz, ce semniicatie ar putea avea ( ce explicatie ar putea gasi) atunci cand doi oameni se iubesc, vor sa se casatoreasca, nu vor sa ( mai) traiasca in pacat, si chiar atunci loveste nenorocirea?

[Ioan_Cezar]

Cu mulţi ani în urmă m-am nimerit într-un grup de "analiză personală" (obligatoriu în unele domenii profesionale) unde, într-o seară, trainerul a pus următoarea întrebare: Cum v-aţi petrece ultima săptămână din viaţă, presupunînd că aţi şti cu certitudine că veţi muri după acele 7 zile? Presupunînd că ar fi aşa, cum v-aţi petrece timpul rămas din viaţă? - era provocarea.
Fiecare a avut de meditat 30 min., apoi au urmat împărtăşiri (feed-back, cum se obişnuieşte să se spună în astfel de grupuri).
Ne confruntam fiecare, conştient şi voluntar, cu ipostaza petrecerii ultimelor 7 zile din viaţă.
Trec peste detaliile comportamentului din timpul exerciţiului (pentru unii a fost greu de tolerat emoţional, pentru alţii a fost ca o glumă etc.).
M-a frapat cum au răspuns membrii grupului:
a) aproape toţi, indiferent de vârstă, sex sau orientare religioasă au spus că şi-ar petrece timpul rămas făcînd următoarele: şi-ar cere iertare de la toţi cunoscuţii şi ar încerca să facă maxim de fapte bune până în ultima clipă. S-ar ocupa în special de cei care i-au iubit şi le-ar arăta recunoştinţa lor. Ar încerca să iubească, dăruind tot ce au mai bun, oricât de variat ar suna termenul acesta (iubire) în mintea fiecăruia. Şi-ar lua rămas bun de la toţi, în pace şi recunoştinţă.
b) un singur om a spus că s-ar retrage şi că ar medita intens; s-ar identifica mintal cu energia oceanică a iubirii şi s-ar pregăti pentru Nirvana sau ceva asemănător. Inutil să precizez ce orientare religioasă avea colegul nostru.

De aici am tras următoarea concluzie: cu toţii puneam accentul pe iubire; diferenţa dintre noi şi colegul budist era în privinţa modului de a relaţiona cu semenii - noi prin contact nemijlocit, prin relaţii concrete, el prin retragere şi meditaţie. Totuşi, şi el tot la iubire se gândea (la iubirea în sine, la iubirea cea mai "înaltă", adică abstractă/"pură", nu la iubirea împărtăşită concret).
Mi s-a părut remarcabil că, în acest context, noi puneam faţă în faţă două realităţi care fac şi obiectul acestui topic: dragostea şi moartea.

P.S. Trainerul a făcut un singur comentariu, la sfârşit: "Ei bine, şi ce aşteptaţi? Aşteptaţi ca mai întâi să vină moartea pentru a începe ... să iubiţi?!"