Cum vi-l imaginati pe Dumnezeu

[sophia]

Mie mi se pare ca noi oamenii putem si poate ca este si bine asa, sa ne formam o imagine despre cei de Sus, sa-i percepem intr-un anume mod care sa ne ajute sa percepem credinta mai bine.
Aici se fac niste confuzii (adica asa vad eu):

1. Da, pe Dumnezeu Tatal si pe Duh nu ni-i putem imagina. Si totusi...
Pe Dumnezeu Tatal ni-l imaginam ca pe un om (suntem doar facuti dupa asemanarea lui) foarte batran. Unii il vad bland si iubitor, altii chiar si rau si razbunator, pedepsind oamenii. Chiar apare asa in unele icoane.
Pe Duhul Sfant il percep ca pe o suflare care ne da forta si ne ajuta. Suflarea Batranului...
In icoane apare ca porumbel.

2. Pe Iisus (deci Dumnezeu Fiul) ni-l imaginam in forma lui omeneasca. De aceea exista icoane si tablouri cu el. Unul il vede blond si frumos, altul dimpotriva... Dar toti il stim ca pe un om bun care a indurat multe...
Dupa conceptia unora, ar trebui sa nu mai existe icoane cu Iisus si nici cu Maica Domnului, sau alti sfinti. Ca nu trebuie sa ni-i imaginam asa. Nu stiu...

3. Ceea ce scria cineva mai sus ca percepem prin slujbe, rugaciuni si etc. nu inseamna totusi ca asa il percepem pe Dumnezeu, ci asa percepem si auzim/primim invataturile lui. Pentru mine nu e tot una.
E ca si cum cineva nu trebuie sa-si imagineze parintii, sau sotul/sotia, in trup, ci ii simte doar prin ceea ce fac ei si ne invata. Pai este tot una?
Chiar si dupa ce acestia mor, tot mai sunt cu noi, tot mai pastram imaginea lor.

4. Mi se pare omeneste sa ne imaginam pe Dumnezeu asa cum putem noi oamenii, in forma umana. Ne este mai la indemana, mai aproape de suflet.
Il numim totusi "Tatal nostru..." .
Eu una ii consider ca pe parintii mei ceresti si cu forma umana. Asa imi este si mai usor sa ma rog si sa comunic cu ei.
Ne uitam si la icoane cand ne rugam. Nu putem sa ne rugam sau sa comunicam cu un gol totusi.

Nu stiu de ce si mi se pare dureros sa vina unii si sa spuna tot felul de filozofii despre Dumnezeu: ca nu este ca este ceva de neimaginat, ca e imposibil, ca neincompresibilitate (nici nu pot retine asa un cuvant).
Cand atatia oameni au imaginat in icoane, tablouri, cand atatia oameni incearca sa si-i apropie de suflet si intelegere tocmai imaginandu-i cumva.

Ma intreb intotdeauna cum ar trebui sa-i explicam unui copil? Cum ar putea el sa-l perceapa pe Dumnezeu in Treimea Sa?
Cand noi le aratam in biserica si acasa (in icoane): "Uite pe Doamne-Doamne" si-l invatam sa sarute icoana si sa se inchine si roage la ea.

http://www.google.de/imgres?imgurl=h...d=0CIwCEK0DMEw

Sunt acolo doua icoane deosebite cu Sfanta Treime.

Nu stiu de ce nu pot pune poza prin "copy-paste". Unii scriu ca ei asa fac...

În prealabil postat de sophia

..... Unii il vad bland si iubitor, altii chiar si rau si razbunator....

Asta ar trebui sa va puna pe ganduri.

De ce nu "blanda si iubitoare, chiar si rea si razbunatoare"?

Cati dintre voi vad si o femeie in Dumnezeu? Un hermafrodit sa zicem...

Se vede discriminarea de la mare distanta, fara sa fiu feminist.

[cristirg]

În prealabil postat de sophia

Mie mi se pare ca noi oamenii putem si poate ca este si bine asa, sa ne formam o imagine despre cei de Sus, sa-i percepem intr-un anume mod care sa ne ajute sa percepem credinta mai bine.
Aici se fac niste confuzii (adica asa vad eu):

1. Da, pe Dumnezeu Tatal si pe Duh nu ni-i putem imagina. Si totusi...
Pe Dumnezeu Tatal ni-l imaginam ca pe un om (suntem doar facuti dupa asemanarea lui) foarte batran. Unii il vad bland si iubitor, altii chiar si rau si razbunator, pedepsind oamenii. Chiar apare asa in unele icoane.
Pe Duhul Sfant il percep ca pe o suflare care ne da forta si ne ajuta. Suflarea Batranului...
In icoane apare ca porumbel.

2. Pe Iisus (deci Dumnezeu Fiul) ni-l imaginam in forma lui omeneasca. De aceea exista icoane si tablouri cu el. Unul il vede blond si frumos, altul dimpotriva... Dar toti il stim ca pe un om bun care a indurat multe...
Dupa conceptia unora, ar trebui sa nu mai existe icoane cu Iisus si nici cu Maica Domnului, sau alti sfinti. Ca nu trebuie sa ni-i imaginam asa. Nu stiu...

3. Ceea ce scria cineva mai sus ca percepem prin slujbe, rugaciuni si etc. nu inseamna totusi ca asa il percepem pe Dumnezeu, ci asa percepem si auzim/primim invataturile lui. Pentru mine nu e tot una.
E ca si cum cineva nu trebuie sa-si imagineze parintii, sau sotul/sotia, in trup, ci ii simte doar prin ceea ce fac ei si ne invata. Pai este tot una?
Chiar si dupa ce acestia mor, tot mai sunt cu noi, tot mai pastram imaginea lor.

4. Mi se pare omeneste sa ne imaginam pe Dumnezeu asa cum putem noi oamenii, in forma umana. Ne este mai la indemana, mai aproape de suflet.
Il numim totusi "Tatal nostru..." .
Eu una ii consider ca pe parintii mei ceresti si cu forma umana. Asa imi este si mai usor sa ma rog si sa comunic cu ei.
Ne uitam si la icoane cand ne rugam. Nu putem sa ne rugam sau sa comunicam cu un gol totusi.

Nu stiu de ce si mi se pare dureros sa vina unii si sa spuna tot felul de filozofii despre Dumnezeu: ca nu este ca este ceva de neimaginat, ca e imposibil, ca neincompresibilitate (nici nu pot retine asa un cuvant).
Cand atatia oameni au imaginat in icoane, tablouri, cand atatia oameni incearca sa si-i apropie de suflet si intelegere tocmai imaginandu-i cumva.

Ma intreb intotdeauna cum ar trebui sa-i explicam unui copil? Cum ar putea el sa-l perceapa pe Dumnezeu in Treimea Sa?
Cand noi le aratam in biserica si acasa (in icoane): "Uite pe Doamne-Doamne" si-l invatam sa sarute icoana si sa se inchine si roage la ea.

http://www.google.de/imgres?imgurl=h...d=0CIwCEK0DMEw

Sunt acolo doua icoane deosebite cu Sfanta Treime.

Nu stiu de ce nu pot pune poza prin "copy-paste". Unii scriu ca ei asa fac...

-nu se fac confuzii deloc ,ci poate le faci tu in nici un caz Sfantul Ioan Damaschin,care a scris in Dogmatica despre Sfanta Treime,si nu a filosofat,ci a trait aceste adevaruri dogmatice
-"noi suntem sufletul si mintea,trupul si simtirile ne apartin" zicea un sfant,deci suntem dupa chipul lui Dumnezeu,deci suflet nematerial,nemuritor,nu trup trecator si material

-"Nu putem sa ne rugam sau sa comunicam cu un gol totusi."
-ce Dumnezeu fiind nematerial e un gol? sufletul nostru chiar daca e nematerial si nu il vedem e un gol?

-"Nu stiu de ce si mi se pare dureros sa vina unii si sa spuna tot felul de filozofii despre Dumnezeu" -mie mi se pare dureros ca in loc sa tinem cont de dogmatica Sfantului Ioan Damaschin si de invatatura Bisericii inventam noi si filosofam si zicem ce credem noi
-icoana a aparut tocmai dupa intruparea lui Dumnezeu Cuvantul Iisus Hristos,care e si Dumnezeu si om desavarsit,
-inainte erau considerate chipuri cioplite,idoli toate "icoanele",sculpturile..tocmai pt ca oamenii nu-L cunoscusera pe Dumnzeu in trup si daca si-l imaginau greseau,pictau idoli,numai dupa intrupare a fost posibila aparitia icoanei pe care o cinstim

http://www.crestinortodox.ro/religie...lui-69704.html
"Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe data de 16 august Sfanta Mahrama a Domnului. Conform Traditiei, aceasta panza a fost data de Iisus Hristos regelui Abgar al Edesei pentru a fi vindecat de lepra. Pe mahrama a ramas imprimat chipul Mantuitorului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru iconografi.

http://www.crestinortodox.ro/religie...rei-69597.html

"In serviciul liturgic, sarbatoarea Sfantului Chip este numita "Stramutarea de la Edesa in cetatea lui Constantin a chipului nefacut de mana omului (apartinand) Domnului nostru Iisus Hristos, chip numit Sfanta Mahrama". Totodata, Liturghia acelei zile e departe de a se limita la simpla comemorare a transferului icoanei dintr-un loc intr-altul. Esenta acestei slujbe este fundamentul dogmatic al imaginii si al destinatiei sale.

Sensul expresiei "imagine nefacuta de mana omului" apare in lumina (textului de la) Marcu 14, 58: inainte de orice, aceasta imagine este Insusi Cuvantul intrupat Care Se arata in "templul trupului Sau" (In. 2, 21). De aici incolo, legea lui Moisi, care interzicea imaginile (Exod 30, 4) isi pierde sensul si icoanele lui Hristos devin tot atatea marturii inatacabile ale intruparii lui Dumnezeu. Nu este vorba de o imagine creata dupa vreo conceptie umana; ea reprezinta chipul autentic al Fiului lui Dumnezeu facut Om si provine, potrivit traditiei Bisericii, din contactul imediat cu fata Lui. Aceasta prima imagine a Dumnezeului facut Om este venerata de Biserica in ziua Sfintei Mahrame. "

[iustin10]

În prealabil postat de cristirg

-"Nu stiu de ce si mi se pare dureros sa vina unii si sa spuna tot felul de filozofii despre Dumnezeu" -mie mi se pare dureros ca in loc sa tinem cont de dogmatica Sfantului Ioan Damaschin si de invatatura Bisericii inventam noi si filosofam si zicem ce credem noi

Scrierea sfantului Ioan e valoroasa pentru minte ,caci da niste dogme,care desi nu le prea intelegem pina la ultima consecinta,totusi recunoastem ca sunt adevarate,ca e tot ce se poate sti despre Dumnezeu.
Dar aceste dogme nu tin locul vederii simple a lui Dumnezeu,care numai prin aratarea Cuvantului intrupat a fost posibila. Pe Domnul intrupat ,pana si copii din Israel l-au recunoscut si ii aduceau lauda.
Vezi ca pina si sfantul incepe cu aceasta precizare ,luata de la apostol :
"Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul, Unul-Născut, care este în sânurile Tatălui, acela L-a făcut cunoscut€. Prin urmare, Dumnezeirea este inefabilă si incomprehensibilă, €žcăci nimeni nu cunoaşte pe Tatăl afară de Fiul si nici pe Fiul afară de Tatăl€. "

Asa cred ca trebuie inteleasa postarea lui Sophia,dorinta dupa Dumnezeu cel vazut, nu dupa cel gandit.
Dumnezeu cel gandit nu poate inlocui bucuria simpla a vederii lui Dumnezeu cel vazut prin intrupare .
Doar daca cineva ajunge sa il inteleaga pe sf Ioan Damaschin se poate bucura in aceiasi masura de Dumnezeu cel intrupat ca si de cel gandit .Dar cati pot intelege cu adevarat aceea scriere grea ?
Iar daca cineva a inteles-o sa o spuna si sa o explice. Altfel este ca un copil mai mare si mai rautacios , care vrea sa strice bucuria altui copil mai mic si mai nestiutor .
Eu nu pot accepta si intelege superioritatea nedovedita prin fapte.
Daca cineva intelege mai mult ,sa nu se exprime superior fata de aproapele,fara insa a spune ceva din intelegerea aceea superioara a lui, ci sa incerce sa explice cu lux de amanunte,si astfel superioritatea sa va fi recunoscuta
Caci cel mai mare dintre voi trebuie sa fie sluga voastra ,iar a sluji nestiintei aproapelui, inseamna de fapt a iti arata puterea

[Mosh-Neagu]

13. Zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: "Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?"
14. Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt". Apoi i-a zis: "Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!"

Nu cred ca am incercat vreodata sa mi-L imaginez pe Dumnezeu. Dar asta nu pentru ca asa am vrut eu, ci pur si simplu e instinctiv: nu pot asocia NECUPRINSUL cu vreo imagine anume. Cred ca ceva mai profund decat explicatia data lui Moise mi se pare imposibil de descris. Noi Il numim Tatal, pentru ca este Ziditorul, nu pentru ca Il asemanam bunicutului. Iar ca sa-I dam o varsta, Celui ce ESTE, mi se pare o naivitate. Cum extrem de naiva mi se pare si intrebarea in sine. Daca Dumnezeu s-ar arata pentru o fractiune de secunda unui muritor nepregatit si nepurificat TOTAL, acesta s-ar topi instantaneu fiindca nimeni nu poate rezista acelei Lumini!
Pe Fiul lui Dumnezeu, da, ni-L putem imagina subiectiv, pentru ca S-a materializat din dragoste pentru noi, S-a facut OM. Dar cum arata dintru inceput cand Dumnezeu S-a... "consultat" cu Fiul la facerea lumii, iarasi este o taina.
Dupa parerea mea, nu cred ca trebuie sa ne imaginam cum arata Cel caruia ne rugam; e de-ajuns sa cautam mila, iertare, dragoste, blandete, adevar, dreptate, bunatate, intr-un necuprins care incape totusi in inima fiecaruia dintre noi. Si cand spunem "iertare", ne raportam instantaneu la propria noastra iertare fata de toti si toate. La fel cu dragostea, blandetea, rabdarea, dreptatea, bunatatea, etc. Altfel, primim ce oferim, niciodata altceva. Oricare dintre noi este un potential sfant. Ceea ce ne impiedica sa devenim astfel, este egoismul sau slabiciunea din noi!

[iustin10]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pe Fiul lui Dumnezeu, da, ni-L putem imagina subiectiv, pentru ca S-a materializat din dragoste pentru noi, S-a facut OM. Dar cum arata dintru inceput cand Dumnezeu S-a... "consultat" cu Fiul la facerea lumii, iarasi este o taina.

Dar faptul ca nu il putem cunoaste pe Fiul cel dinainte de intrupare nu diminueaza cu nimic cunoasterea Fiului intrupat.
Caci este aceiasi persoana.
Nu este vreo diferenta intre Fiul nascut inainte de veacuri si Fiul Omului nascut din fecioara.
Sunt una si aceiasi persoana.
De aceea Hristos si zice : "Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal "
si iarasi :
"Mai inainte sa se nasca Avram ,Eu sunt "

Fiinta dumnezeiasca a Fiului nu poate fi cunoscuta,dar tocmai acesta e rolul firii omenesti din El. Firea omeneasca e unita cu firea dumnezeiasca in persoana lui Iisus Hristos,tocmai pentru a apropia firea omeneasca si a o impartasi de fire dumnezeiasca.
Astfel ca noi nu mai cunoastem pe Dumnezeu,ci suntem insusi fii ai lui Dumnezeu.
Noi nu mai privim ca la o existenta exterioara noua la Dumnezeu ,ci la insusi firea daruita noua ,de fii ai lui Dumnezeu.

[COLOR=#000000]„- Unde este Dumnezeu?
- Acolo unde este lăsat să intre”.

Sursa: http://www.ortodoxia.md/articole-pre...narea-domnului[/COLOR]

[COLOR=#000000],,Cu totul proprie Noului Legământ este desigur şi taina Crucii care înseamnă jertfa, suferinţă şi asumare a vinovăţiei. Hristos Se jertfeşte pentru noi şi nevinovat, neprihănit fiind – ia asupră-Şi păcatele lumii. Hristos Se întrupează pentru a cunoaşte nemijlocit condiţia omenească; nu prin relatări şi informaţii indirecte (prin reportaje) ci prin experienţă personală, existenţială. Şi de ce, de bună voie, se dă Domnul, crucii şi suferinţei? Tocmai pentru că suferinţa este caracteristica definitorie – cu adevărat definitorie – a omului, trăsătura cu totul specifică a condiţiei umane. Creştinismul, spunea Simone Weil - care s-a apropiat atât de mult de Hristos fără a face însă pasul final – nu ne dă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, dar ne dă mijlocul de a folosi în mod miraculos suferinţa (de a o preface, adică, în mijloc de cunoaştere – cum spune Dostoievski – de mântuire şi de iubire).[/COLOR]
[COLOR=#000000]Suferinţa, Hristos a ţinut să o cunoască în forma ei totală şi cumplită – şi însoţită de batjocură şi deznădejde, condimentele necesare oricărei suferinţe reale – tocmai pentru a da întrupării Sale un caracter autentic, de bună credinţă, serios şi nesuperficial. Pe ea a socotit-o a fi ce, ne este irecuzabil propriu şi prin ea, aşadar, a înţeles că e de datoria Sa a trece.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Creştinismul nu este numai Lege, dreptate (să nu uităm vorba paradoxală dar şi zguduitoare a Sfantului Isaac Sirul: să nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept. Un Dumnezeu drept nu L-ar fi trimis pe Cel Nevinovat să piară pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor) ori: „tariag” (cele 613 comandamente pozitive şi negative în care Talmudul rezumă raporturile dintre om şi dumnezeire; împlinirea lor neabătută chezăşuieşte indubitabil izbăvirea săvârşitorului). Creştinismul e mai ales acestea trei: duh, foc, dragoste, tustrele elemente vădit „dinamice” şi subtile.[/COLOR]
[COLOR=#000000]De aceea, fraţi creştini, nu-i de ajuns creştinului să meargă duminica şi în zilele de sărbătoare la biserică, să aprindă una ori câteva lumânări, să se închine la icoane şi, eventual, să bată una ori mai multe metanii. Bune sunt acestea toate şi frumoase. Dar cred că nu-s destul. Creştinismul nu-i numai slujbă, cult şi ritual. Creştinismul înseamnă trăire creştină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Domnul nu a venit pe pământ spre a întemeia o nouă religie ci pentru a ne da un nou mod de viaţă, a ne chema la înduhovnicire şi îndumnezeire. Hristos S-a pogorât din cer şi S-a făcut om ca noi să ne putem înălţa deasupra condiţiei noastre animalice şi trupeşti, să ne putem îndumnezei. Hristos ne cheamă chiar deasupra deasuprelor Vechiului Legământ, întru împlinirea vocaţiei noastre spirituale şi cosmice.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Se cuvine să ne stea mereu alături Crucea şi Hristos. Creştinismul, osebindu-se de iudaism, islamism, budism şi toate celelalte religii orientale, e credinta intr-un Dumnezeu intrupat. Iar daca Dumnezeul nostru S-a intrupat noua ce ne incumba sa facem? Să ne străduim a ne înduhovnici, a ne apropia cât mai mult de El, a ne înălţa în limita – ba şi peste limita – puterilor noastre omeneşti; numai astfel vom fi în măsură să ne împlinim şi noi menirea, să ne arătăm şi noi Vrednici să-L întâmpinăm pe Hristos în inimile noastre. Căci voi incheia citându-vă o preafrumoasă şi adevărată vorbă a unui învăţat evlavios: întrebării: „Unde este Dumnezeu?” el îi răspunde: „Acolo unde este lăsat să intre”."[/COLOR]
[COLOR=#000000]Sursa:[/COLOR]
[COLOR=#000000]http://www.ortodoxia.md/articole-pre...narea-domnului
[/COLOR]
[COLOR=#000000][/COLOR]

[Florinvs]

Cred ca mai bine spus ar fi cum IL simtim pe Dumnezeu in sufletele si inimie noastre, decat cum ni-L imaginam!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Nu este vreo diferenta intre Fiul nascut inainte de veacuri si Fiul Omului nascut din fecioara.

Iustin, te rog frumos! Revino-ţi....:))))