Icoane facatoare de minuni din Romania

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Omule, nu exista o (una) arta bisericeasca. Te-ai inchis intre izvoadele a ceea ce a fost odata o Provincie a Bisericii Universale si ai ajuns sa crezi ca bisericuta ta de cartier este Biserica si ca regulamentul tau de ordine interioara este Canonul Artei.

Prada vechilor erezii pelagiene, imi pare ca dumneata contesti ca Dumnezeu s-a nascut in fundul gol, cum a si murit dealtfel: un om ca toti oamenii, afara de pacat. Aceasta este credinta Bisericii Universale si acesta e modul in care Bisericile Particulare din Florenta, Venetia, Roma l-au infatisat intr-o vreme in care maretia omului era subliniata, vreme cu care dumneata, scarbit de oameni, vad ca nu rezonezi. Desigur, in alte Biserici Particulare El era infatisat in vesminte imperiale bizantine pe post de scutece, tinand globul pamantesc in mana. Si acelea sunt frumoase, si acelea sunt "canonice", si acelea sulbiniaza alte aspecte ale spiritualitatii. Se prea poate (nu m-a preocupat subiectul) ca in Indii iconarii sa-l fi infatisat pe Dumnezeu si pe Maica sa altfel si decat la Florenta, altfel si decat la Bazargicul dumitale drag. Mai catolic decat Papa, te asemeni lui Clement al XI-lea care reprosa misiunii iezuite din China ca encultureaza, infatisandu-l pe Isus intr-un fel potrivit intelegerii chinezesti si nu cum stia el din saloanele de la Roma. Biserica e un pic mai mare decat crezi traind in cercul tau stramt. Si la fel, arta bisericeasca, care tuturor toate s-a facut. Spre mai marea glorie a lui Dumnezeu.

Jalnică replică, incultă şi nocivă pentru cei care te iau în serios.

Mai studiază despre erezii, că eşti pe dinafară. Pelagianismul n-are nicio legătură cu discuţia de faţă. În schimb, nestorianismul are, fiindcă de asta eşti contaminat şi nu numai. Constat cu îngrijorare că intervenţiile dumitale pe forumul ăsta conţin mai multă otravă decât ale unui ateu.

Nu ştiu, hipnoza ideologică confesională sau gravele deficienţe culturale şi umane te determină să vehiculezi falsuri peste falsuri, şi nu doar pe acest topic.
De exemplu mitul trufaş conform căruia toată planeta e parcelată în provincii ale Romei.

Habar nu ai că primul strat iconografic de la Veneţia e bizantin şi că abia mult mai târziu, după ce catolicismul a început să preacurvească pe faţă cu păgânismele seculare, a apărut pe pereţii de la San Marco obsesia grandomană pentru "măreţia omului".

Dar vai, Ravenna, Sicilia, Toledo etc, exemple splendide ale artei ecleziale canonice în occident din primul mileniu, oare ce să fie? Simple importuri stilistice din "provincia bizantină" a Romei?

Vai de capul tău, doctore şi vai de cei care te urmează în sminteală!

[Ioan_Cezar]

Mihail, nu ştiu dacă te binedispune seria de lucrări de aici: https://www.facebook.com/media/set/?...5381843&type=3
http://artpowerinfo.ro/artist/george-grigorescu
Am fost coleg de bancă în liceu cu George, printr-a doişpea. De ani şi ani îmi este povăţuitor, când ne vedem, rar, în artele plastice. Printre altele, după o experienţă a lui ca pictor restaurator în biserici, mi-a vorbit şi despre icoane, despre modul cum încearcă să se apropie de o icoană ortodoxă, de pictura bisericească. Îmi spunea că el foloseşte o dublă lentilă: cea de artist plastic şcolit prin Bucureşti şi aiurea, precum şi cea de om creştin; şi, mai mereu, omul creştin are ultimul cuvânt de purtat şi resimţit înaintea icoanei, iar nu artistul. Şi era necăjit, mereu, că nu a învăţat încă să privească o icoană... Că e un prost teolog şi că i-ar folosi să devină un teolog mai bun pentru a trăi în plenitudine întâlnirea cu icoana...:) Că nu poţi beneficia de întâlnirea cu icoana, că nici măcar nu realizezi dacă te afli înaintea unei icoanei sau a unei porcării, când eşti un prost creştin, se tânguia.
Din colecţia lui am acces deocamdată la aceste lucrări. Sunt lucrări din tinereţe, chiar din proximitatea adolescenţei, când hălăduiam împreună prin munţii patriei...:). Să fi avut George până în 25-27 de ani când a compus toate lucrările acestea. Făcea exerciţii pe atunci în fieful suprarealismului, dar şi al picturii flamande, al artei monumentale şi, cum spuneam, sub îndrumarea unui maestru căuta iniţierea în arta icoanei. Era tânăr şi vroia să încerce totul... Căuta...
Cum îţi par tablourile din colecţie, dincolo de subiectul topicului? (subtextul psihanalitic e delicios şi George se amuza mai mereu că privitorii rămâneau cramponaţi în el...:) Deşi uneori se necăjea din pricina asta.)
Îmi cer iertare pentru off-topic.
Şi îi asigur pe fraţi că omul ros de viermi şi de bani nu este satana, ci este chiar autorul. Sunt autoportrete de tinereţe... Autoironie amară, poate un mugure de pocăinţă...

[gpalama]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mihail, nu ştiu dacă te binedispune seria de lucrări de aici: https://www.facebook.com/media/set/?...5381843&type=3
Şi îi asigur pe fraţi că omul ros de viermi şi de bani nu este satana, ci este chiar autorul. Sunt autoportrete de tinereţe... Autoironie amară, poate un mugure de pocăinţă...

Fenomenale picturile....

[Mihailc]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mihail, nu ştiu dacă te binedispune seria de lucrări de aici: https://www.facebook.com/media/set/?...5381843&type=3
http://artpowerinfo.ro/artist/george-grigorescu
Am fost coleg de bancă în liceu cu George, printr-a doişpea. De ani şi ani îmi este povăţuitor, când ne vedem, rar, în artele plastice. Printre altele, după o experienţă a lui ca pictor restaurator în biserici, mi-a vorbit şi despre icoane, despre modul cum încearcă să se apropie de o icoană ortodoxă, de pictura bisericească. Îmi spunea că el foloseşte o dublă lentilă: cea de artist plastic şcolit prin Bucureşti şi aiurea, precum şi cea de om creştin; şi, mai mereu, omul creştin are ultimul cuvânt de purtat şi resimţit înaintea icoanei, iar nu artistul. Şi era necăjit, mereu, că nu a învăţat încă să privească o icoană... Că e un prost teolog şi că i-ar folosi să devină un teolog mai bun pentru a trăi în plenitudine întâlnirea cu icoana...:) Că nu poţi beneficia de întâlnirea cu icoana, că nici măcar nu realizezi dacă te afli înaintea unei icoanei sau a unei porcării, când eşti un prost creştin, se tânguia.
Din colecţia lui am acces deocamdată la aceste lucrări. Sunt lucrări din tinereţe, chiar din proximitatea adolescenţei, când hălăduiam împreună prin munţii patriei...:). Să fi avut George până în 25-27 de ani când a compus toate lucrările acestea. Făcea exerciţii pe atunci în fieful suprarealismului, dar şi al picturii flamande, al artei monumentale şi, cum spuneam, sub îndrumarea unui maestru căuta iniţierea în arta icoanei. Era tânăr şi vroia să încerce totul... Căuta...
Cum îţi par tablourile din colecţie, dincolo de subiectul topicului? (subtextul psihanalitic e delicios şi George se amuza mai mereu că privitorii rămâneau cramponaţi în el...:) Deşi uneori se necăjea din pricina asta.)
Îmi cer iertare pentru off-topic.
Şi îi asigur pe fraţi că omul ros de viermi şi de bani nu este satana, ci este chiar autorul. Sunt autoportrete de tinereţe... Autoironie amară, poate un mugure de pocăinţă...

Cu siguranţă prietenul tău are talent cu carul. Aprecierile lui cu privire la întâmpinarea vizuală a icoanei sunt interesante şi demne de luat în seamă. Dacă-l mai cercetezi, nu uita să-l întrebi ce consideră el că ar fi un bun creştin.
Nu ştiu cât de bun creştin a fost Picasso, dar cu siguranţă este unul din puţinii postmoderni care a înţeles, la un nivel de profunzime aproape inaccesibil muritorilor de rând, puterea modală de expresie a artei ecleziale. În cele câteva fraze în care vorbeşte despre şocul întâlnirii sale cu icoana, aruncă în aer toate prejudecăţile estetice ale occidentului referitoare la provincialismul şi confesionalismul moştenirii artistice bizantine. Şi marele Pablo n-are niciun motiv de natură ideologică să apere icoana de miopia savantă a istoricilor artei, o face însă cu onestitea artistului de geniu care are acces în culisele creativităţii de rang înalt.