Gandurile care ne macina

[fallen]

[

În prealabil postat de gpalama

Corinusha, pentru comunicare si impartasirea gandurilor, nemultumirilor, problemelor trebuie sa ai un "partener rezonabil si echilibrat care sa poata comunica".

Dar daca partenerul este frate cu bizonul si ruda cu magarul, atunci ce te faci?

Pentru ca nu ai cu cine vorbi. Si vorbesti la pereti cu un .. infantil, cu un cretin, un incapatanat, un golan, un afemeiat/o ...., sau cine stie ce patimi il mai conduc pe respectivul.

Ce spui tu presupune o persoana normala. Problema in cupluri este "normalizarea" bizonului si abia apoi comunicarea. Un dus rece merge uneori in care sa-i zici bizonului: bai boule, trezeste-te ca esti prin santuri, cel putin fii rezonabil, daca tot mergi prin santuri.... (scuze pt virulenta).

Iar daca amandoi sunt bizoni atunci e frumos de tot, fiecare trage caruta la care sunt inhamati in ce directie ii place lui.


Expresia mea pentru problema asta a partenerului plecat cu pluta este: cu bizonul la plimbare plin santuri si prin mlastini.

Si cum credeti ca se poate transforma " bizonul", ale carui primoriale preocupari sunt trasul la plug si insamantarea vacutelor, intr-un lipizan de la scoala de dresaj din Viena?

Iarta-ne, Florentina, vorbim si noi asa, de principiu, nu iti cunoastem sotul si nici nu vrem sa il jignim in vreun fel...

Ca sa continui discutia " de principiu", incerrc sa traduc ce a vrut sa spuna gpalama: se poate discuta cu un individ in masura in care are un nivel de educatie si inteligenta corespunzator; daca insa ( repet, poate nu e cazul lui particular), avem de-a face cu un individ care considera ca asa e firesc si normal sa se poarte cu sotia lui, poate asa a vazut ai acasa la parinti, asa procedeaza si colegii de munca, etc...e cam greu sa-i pretinzi sa se schimbe, mai ales daca au trecut atatia ani. Pesemne schimbarea in rau a fos progresiva, si a fost considerata o ratacire trecatoare, insa ma tem ca a fost invers ( purtarea buna de la inceput sa fi fost asa, doar o tentativa subconsteînta de a cuceri, din partea lui, sau o iluzie din partea ei...). La inceput probabil mustrarile sau mitocaniile erau ceva mai rare si oarecum justificabile ( fie a gresit ea cu ceva, fie a venit el nervos de la munca), si erau intercalate de dulcegarii, tandreturi, vorbe frumoase, etc. La inceput femeia se teme, mai ales daca nu are o experienta de viata, sa nu isi supere cu ceva sotul, si se simte vinovata pt toate mustrarile si nemultumirile lui, mai ales daca e intr-o pozitie de inferioritate - mult mai tanara, aproape copila, fara un serviciu, fara experienta casnica; ii ia ceva timp ( ani) pana sa iai dea seama ca s-ar putea sa fie nedreptatita, si, ce e mai grav, lui incepe sa i se para din ce in ce mai firesc sa o foloseasca pe post de sac de box, sa isi verse toate frustrarile pe ea...daca de la inceput nu protesteaza, de ce ar face-o mai tarziu? Fa-o , si opresiunile lui se vor agrava ( cum adica pana acum nu ai zis nimic, ti-a convenit, ti-ai asumat in tacere rolul, si acum nu-ti mai convine?); va da vina fie pe ai tai ( poate asa te-au invatat ei, ti-au atras atentia, au ceva cu el, etc), fie pe biserica, duhovnic, daca incepi sa o frecventezi, fie e vreo prietena de-a ta, sau anturaj, de la munca, etc, fie Doamne fereste sa banuie ca ai cunoscut alt barbat...

Stiti, era un banc despre emanciparea femeii: vreo doua incep sa nu mai stranga dupa ei si sa faca toate treburile casnice, si in cateva zile, " vad " o schimbare ( isi fac singuri anumite lucruri); a treia insa spune " o saptamana n-am vazut nimic, apoi mi s-a dezumflat putin un ochi"