Gandurile care ne macina

[florentina2014]

În prealabil postat de fallen

Te inteleg, draga mea.
Mai ai rabdare, poate nu e dracul atat de negru. Nu are si zile mai bune, cand vrea sa mergeti la ai tai, sau iti zice sa te mai duci tu pe la ei? Stiu ca toti vor sa li se dea din toate partile, dar poate la un moment dat va intelege si va accepta ca asta e situatia, nu au nici dansii de unde. Daca tu ramai cu sufletul aproape de ai tai, macar, eu zic ca tot e bine.

Eu merg pe la ei ca stam aproape,,,nu imi interzice decat cateodata,poti sa il iei pe toate partile dar nu se poate,,certat cu ei nu este,le vb ba chiar f respectos,dar in spate numai vb urate...as vrea ca stuatia sa stea altfel,,,sa fim mai uniti,,,in 10 ani a venit doar de 4 ori la mine tata si numai de zile importante,,,atat.....

[Florinvs]

Cred ca o mai buna comunicare ar fi solutia! Incercati sa discutati aceste probleme cu sotul dumneavoastra, sa-i spuneti ce va supara sau va deranjeaza in atitudinea lui, sa-l intrebati de ce se comporta asa.

Aici pe forum puteti primi sfaturi folositoare, dar pana la urma tot dumneavoastra va trebui sa lamuriti cu el aceste probleme.

[Corinusha]

Scuze ca te intreb, dar de ce l-ai luat de barbat? Presupun ca toata nebunia asta nu a inceput dupa ce v-ati casatorit, ci e de dinainte (asta gandeindu-ma ca nu te-ai casatorit cu el dupa 2-3-5 luni de cand va cunosteati)
Iar daca a inceput doar dupa casatorie, atunci inseamna ca a nceput deundeva.
Ar trebui sa-l iei pe al tau sot la o discutie sa vedeti deunde a paornit exact situatia asta urata. Apoi sa vorbesti si cutatal tau; nu cred ca nu s-ar putea rezolva situatia... Tre' sa lase si sotul tau de la el, si tu, si parintii tai. O cale de mijloc tot trebuie sa fie pe undeva.

[fallen]

În prealabil postat de Corinusha

Scuze ca te intreb, dar de ce l-ai luat de barbat? Presupun ca toata nebunia asta nu a inceput dupa ce v-ati casatorit, ci e de dinainte (asta gandeindu-ma ca nu te-ai casatorit cu el dupa 2-3-5 luni de cand va cunosteati)
Iar daca a inceput doar dupa casatorie, atunci inseamna ca a nceput deundeva.
Ar trebui sa-l iei pe al tau sot la o discutie sa vedeti deunde a paornit exact situatia asta urata. Apoi sa vorbesti si cutatal tau; nu cred ca nu s-ar putea rezolva situatia... Tre' sa lase si sotul tau de la el, si tu, si parintii tai. O cale de mijloc tot trebuie sa fie pe undeva.

Ea spune ca are 25 de ani si ca sint casatoriti de 5 ani. De cand se cunosc, sau daca au stat impreuna mai inainte de casatorie, nu stim, insa e putin probabil fiindca ea cel putin era destul de mica de varsta...foarte probabil sa se fi grabit, cum se spune in popor..( si mie imi mai spune al meu ca m-am grabit, nu ca as fi fosttanara, ci ca m-am " miscat " repede :); si vecina mea desi avea 35 de ani cand a nascut fetita, mi-a marturisit ulterior ca nu era nici de un an impreuna cu mister...deci iata ca si fetele batrane gresesc mai rau ca cele tinere ...:); nu ma refer, Doamne fereste, ca nasterea unui copil al fi o greseala, insa, toata situatia, in general...)...
Nu stiu sotul ei cati ani are. Daca e si el tot la 20 si ceva...poate inca n era pregatit pt casatorie, cne stie. Acum, cand sint ei pregatiti ...Dumnezeu stie ( ca nici al meu sau al vecinei, la peste 35, se pare ca nici atat nu sunt...bine al meu a mai fost casatorit, al ei nu stiu, dar desi au deja 2 copii de-acum, chiar nu stiu ce mai asteapta ...)

[Corinusha]

Of, sunt asa triste fazele astea. De ar fi mau multă comunicae între oameni, ar fi atât de bine.
Şi s-ar putea rezolva şi problemele altfel...

Fallen, parcă acum înţeleg eu de ce al tău nu prea ar vrea să se mai căsătorească încă o data (şi eu aş avea reţineri dacă ar veni vorba de o a doua căsătorie)

[fallen]

Da, ii e frica sa nu isi piarda casa si agoniseala. A avutnoroc randul trecut ca a ramas cu garsoniera. Ea a ramas cu casa pe care si-au facut-o inafara orasului. Plus ca suferinta morala, nu cred ca se poate masura.
Amuzant e ca s-a intalnit cu ea de curand, si cand a aflat cu ce impresii ( proaste, dar totodata zice el, nejustificate) a ramas ea din casnicie, a fost foarte surprins. Dar totodata cele aflate l-au facut sa nu se mai simta nici vinovat, nici sa-i para rau. A zis ca daca o cunostea acum, fugea vazand cu ochii. Asta imi intareste convingerea ca atunci cand ne cunoastem si mai ales cand ne iubim, vedem doar ceea ce ne place si credem doar ceea ce vrem :).

In fine, inteleg pana la un punct aceasta tendinta imperioasa de a sufla si in iaurt, dar ma tem ca devine patologica la unii....am cunoscut untip, un coleg de-al meu, care divortase dupa 12 ani de relatie + casnicie, si era ferm convins ca nu mai vrea niciodata alta casnicie si alt/alti copii...trist e insa ca era prea tanar, la 30 si ceva de ani pt a ramane singur toata viata, iar sa se implice intr-o relatie care sa nu ajnga totusi la nivel de casnicie, nu dorea - si apreciez asta, pt ca nu ar fi fost corect fata de partenera - deci ii mai ramanea alternativa relatiilor ocazionale, aventurilor de o noapte, care stim cu totii ca nu pot aduce cine stie ce satisfactie, orice am crede sau am spera noi. Si mai trist e ca cica mersese si la psiholog vreo 6 luni parca, si daca asta e concluzia la carel-a condus...dar in fine nu putem da vina exclusiv pe tamadauitor, daca pacientul nu s-a vindecat complet, desigur...
Se plangeau unii pe aici ca psihoterapeutii au tendinta de a-ti ingadui prea usor sa faci unele compromisuri ( "daca ele te fac sa te simti confortabil asa" ), dar am vazut si in scrierile unor duhovnici ca nu la toti enoriasii poti sa le ceri dintr-o data prea mult, pt ca risti sa-i pierzi (" nu poti sa dai un medicament prea amar", cuiva care nu e pregatit suficient, pt canu-l poate inghiti; dupa cum nici Dumnezeu nu da pedepse prea aspre care nu i-ar fi omului spre indreptare..- completez: la unii nu le sunt oricum, dar ar putea fi-)

[florentina2014]

În prealabil postat de Corinusha

Scuze ca te intreb, dar de ce l-ai luat de barbat? Presupun ca toata nebunia asta nu a inceput dupa ce v-ati casatorit, ci e de dinainte (asta gandeindu-ma ca nu te-ai casatorit cu el dupa 2-3-5 luni de cand va cunosteati)
Iar daca a inceput doar dupa casatorie, atunci inseamna ca a nceput deundeva.
Ar trebui sa-l iei pe al tau sot la o discutie sa vedeti deunde a paornit exact situatia asta urata. Apoi sa vorbesti si cutatal tau; nu cred ca nu s-ar putea rezolva situatia... Tre' sa lase si sotul tau de la el, si tu, si parintii tai. O cale de mijloc tot trebuie sa fie pe undeva.

L-am luat de barbat pentru ca era asa cum trebuia sa fie,vorbea frumos se purta frumos era respectos si nu puteam sa imi doresc ceva mai mult de atat,,din pacate nu am vb ca si prieteni decat 4 luni primul meu prieten apoi ne-am casatorit el este mai mare cu 10 ani decat mine are 35de ani.

[Corinusha]

florentina, tot cu comunicarea trebuie sa o scoateti cumva la capat; ar trebui sa inteleaga si sa iti explice ce nu ii convine, mai ales daca zici ca e cu 10 ani mai mare; ar trebui sa aiba atata discernamant si putere de intelegere, iar tu ar trebui sa ii asculti nemultumirile in prima faza fara sa il intrerupi, apoi sa cautati niste solutii rezonabile impreuna sa fie bine de ambele parti. Sunt sigura ca se poate. Cu iubire si rabdare orice se poate...


Fallen, se poate face casatoria si cu un contract prenuptial inainte si asa ramane cu toata agoniseala lui si in caz de divort (Doamne fereste!). Iar daca luati ceva impreuna, abia aia s-ar imparti. Totusi, prefer sa vad oameni intr-o relatie stabila, fie ea si de comcubinaj - ce detest cuvantul asta!!!- decat in aventuri si relatii pasagere - chiar daca e pacat in fata lui Dumnezeu. Noi nu am locuit impreuna, dar asta nu ne-a impiedicat sa pacatuim inante de casatorie si sunt convinsa ca asa e si la altii.

Ce cred eu ca ar trebui relatiilor e comunicare multa; si mai ales, sa ascultam ce are de zis cel de langa noi si sa analizam bine orice...impreuna, pentr a gasi solutii bune. Certuri si divergente sunt in orice familie, fie ei proaspat casatoriti, fie ei impreuna de 30, 50 etc ani. Important e sa trecem peste ele si sa le gasim o rezolvare.

offtopic: ce gandire profunda am azi :))

[gpalama]

În prealabil postat de Corinusha

florentina, tot cu comunicarea trebuie sa o scoateti cumva la capat; ar trebui sa inteleaga si sa iti explice ce nu ii convine, mai ales daca zici ca e cu 10 ani mai mare; ar trebui sa aiba atata discernamant si putere de intelegere, iar tu ar trebui sa ii asculti nemultumirile in prima faza fara sa il intrerupi, apoi sa cautati niste solutii rezonabile impreuna sa fie bine de ambele parti. Sunt sigura ca se poate. Cu iubire si rabdare orice se poate...

Ce cred eu ca ar trebui relatiilor e comunicare multa; si mai ales, sa ascultam ce are de zis cel de langa noi si sa analizam bine orice...impreuna, pentr a gasi solutii bune. Certuri si divergente sunt in orice familie, fie ei proaspat casatoriti, fie ei impreuna de 30, 50 etc ani. Important e sa trecem peste ele si sa le gasim o rezolvare.

offtopic: ce gandire profunda am azi :))

Corinusha, pentru comunicare si impartasirea gandurilor, nemultumirilor, problemelor trebuie sa ai un "partener rezonabil si echilibrat care sa poata comunica".

Dar daca partenerul este frate cu bizonul si ruda cu magarul, atunci ce te faci?

Pentru ca nu ai cu cine vorbi. Si vorbesti la pereti cu un .. infantil, cu un cretin, un incapatanat, un golan, un afemeiat/o ...., sau cine stie ce patimi il mai conduc pe respectivul.

Ce spui tu presupune o persoana normala. Problema in cupluri este "normalizarea" bizonului si abia apoi comunicarea. Un dus rece merge uneori in care sa-i zici bizonului: bai boule, trezeste-te ca esti prin santuri, cel putin fii rezonabil, daca tot mergi prin santuri.... (scuze pt virulenta).

Iar daca amandoi sunt bizoni atunci e frumos de tot, fiecare trage caruta la care sunt inhamati in ce directie ii place lui.


Expresia mea pentru problema asta a partenerului plecat cu pluta este: cu bizonul la plimbare plin santuri si prin mlastini.

[fallen]

[

În prealabil postat de gpalama

Corinusha, pentru comunicare si impartasirea gandurilor, nemultumirilor, problemelor trebuie sa ai un "partener rezonabil si echilibrat care sa poata comunica".

Dar daca partenerul este frate cu bizonul si ruda cu magarul, atunci ce te faci?

Pentru ca nu ai cu cine vorbi. Si vorbesti la pereti cu un .. infantil, cu un cretin, un incapatanat, un golan, un afemeiat/o ...., sau cine stie ce patimi il mai conduc pe respectivul.

Ce spui tu presupune o persoana normala. Problema in cupluri este "normalizarea" bizonului si abia apoi comunicarea. Un dus rece merge uneori in care sa-i zici bizonului: bai boule, trezeste-te ca esti prin santuri, cel putin fii rezonabil, daca tot mergi prin santuri.... (scuze pt virulenta).

Iar daca amandoi sunt bizoni atunci e frumos de tot, fiecare trage caruta la care sunt inhamati in ce directie ii place lui.


Expresia mea pentru problema asta a partenerului plecat cu pluta este: cu bizonul la plimbare plin santuri si prin mlastini.

Si cum credeti ca se poate transforma " bizonul", ale carui primoriale preocupari sunt trasul la plug si insamantarea vacutelor, intr-un lipizan de la scoala de dresaj din Viena?

Iarta-ne, Florentina, vorbim si noi asa, de principiu, nu iti cunoastem sotul si nici nu vrem sa il jignim in vreun fel...

Ca sa continui discutia " de principiu", incerrc sa traduc ce a vrut sa spuna gpalama: se poate discuta cu un individ in masura in care are un nivel de educatie si inteligenta corespunzator; daca insa ( repet, poate nu e cazul lui particular), avem de-a face cu un individ care considera ca asa e firesc si normal sa se poarte cu sotia lui, poate asa a vazut ai acasa la parinti, asa procedeaza si colegii de munca, etc...e cam greu sa-i pretinzi sa se schimbe, mai ales daca au trecut atatia ani. Pesemne schimbarea in rau a fos progresiva, si a fost considerata o ratacire trecatoare, insa ma tem ca a fost invers ( purtarea buna de la inceput sa fi fost asa, doar o tentativa subconsteînta de a cuceri, din partea lui, sau o iluzie din partea ei...). La inceput probabil mustrarile sau mitocaniile erau ceva mai rare si oarecum justificabile ( fie a gresit ea cu ceva, fie a venit el nervos de la munca), si erau intercalate de dulcegarii, tandreturi, vorbe frumoase, etc. La inceput femeia se teme, mai ales daca nu are o experienta de viata, sa nu isi supere cu ceva sotul, si se simte vinovata pt toate mustrarile si nemultumirile lui, mai ales daca e intr-o pozitie de inferioritate - mult mai tanara, aproape copila, fara un serviciu, fara experienta casnica; ii ia ceva timp ( ani) pana sa iai dea seama ca s-ar putea sa fie nedreptatita, si, ce e mai grav, lui incepe sa i se para din ce in ce mai firesc sa o foloseasca pe post de sac de box, sa isi verse toate frustrarile pe ea...daca de la inceput nu protesteaza, de ce ar face-o mai tarziu? Fa-o , si opresiunile lui se vor agrava ( cum adica pana acum nu ai zis nimic, ti-a convenit, ti-ai asumat in tacere rolul, si acum nu-ti mai convine?); va da vina fie pe ai tai ( poate asa te-au invatat ei, ti-au atras atentia, au ceva cu el, etc), fie pe biserica, duhovnic, daca incepi sa o frecventezi, fie e vreo prietena de-a ta, sau anturaj, de la munca, etc, fie Doamne fereste sa banuie ca ai cunoscut alt barbat...

Stiti, era un banc despre emanciparea femeii: vreo doua incep sa nu mai stranga dupa ei si sa faca toate treburile casnice, si in cateva zile, " vad " o schimbare ( isi fac singuri anumite lucruri); a treia insa spune " o saptamana n-am vazut nimic, apoi mi s-a dezumflat putin un ochi"