Ispite/Incercari inaintea rugaciunii

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de SilviaN

Daca nici nu gandesc si nici nu imi doresc sa simt ceea ce simt, pot fi acuzata ca pacatuiesc?

Nu, fiindca pacatul presupune adeziunea vointei la ispita.
Desigur, pacatul poate fi facut cu gandul, dar in acest caz presupune adeziunea vointei la gand. Adica, in loc sa il respingem deindata, incepem si tesem cu mintea, punand de la noi peste ceea ce ne aduce ispita.

Pot fi acestea oprelisti trimise de diavol ca sa ma indeparteze de la rugaciunea catre Maica Domnului, mai ales ca eu cred cu adevarat ca Ea ma va ajuta in situatia mea?

La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.

Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.

[Ioan_Cezar]

Stările afective sunt declanşate de obicei de gândurile noastre. Dacă mă gândesc acum, de pildă, la ziua morţii mele şi la ce va urma, mărturisesc că mă apucă frica, dacă nu cumva chiar groaza. Când, însă, cuget la Mila Domnului, frica scade, poate chiar să dispară; şi se aşterne liniştea.
În mod similar, probabil (ipoteza mea) înainte de rugăciune aţi fost într-o atmosferă sufletească deloc prielnică rugăiunii. Această atmosferă s-a instalat ca urmare a gândurilor (amintirilor) neplăcute pe care le-aţi lăsat să "ruleze" în minte. Ca într-o moară care macină neîncetat aceleaşi "seminţe"...
Dacă acceptaţi o sugestie, ca simplă ipoteză: înainte de începerea Paraclisului cred că ar fi folositor să vă creaţi o atmosferă prielnică rugăciunii. Să lasaţi gândurile supărătoare care vă macină, să le lăsaţi să plece (gândurile seamănă cu norii; vin şi pleacă; e alegerea noastră dacă primim mai mult de o clipă un gând prin atenţia acordată lui, sau dacă ne fixăm atenţia în altă parte, lăsînd astfel gândul respectiv să plece).
Pentru aceasta, aţi putea, de pildă, să aprindeţi candela, să tămâiaţi camera, să vă reamintiţi Cui vă rugaţi şi Cine este Dumnezeu, respectiv Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să meditaţi la ceasul morţii şi la Judecată, cu nădejde în Mila Domnului, apoi desigur să rostiţi rugăciunile începătoare. Cred că astfel rugăciunea va prinde aripi.
Doamne ajută!
P.S. Starea de tensiune psihică pe care o autoîntreţinem prin gânduri, se exprimă şi în corp prin creşterea tonusului muscular, ceea ce provoacă dureri sau alte senzaţii de disconfort. Aceasta deoarece afectivitatea este o vibraţie a întregii fiinţe, concomitent psihică, fizică şi comportamentală. Deci reveniţi la gânduri, pentru a le lăsa să plece, aşa cum vă spuneam, deoarece din gândurile acelea vin ca dintr-un izvor emoţiile şi tensiunea sufletească.
P.P.S. De obicei diavolul ne luptă prin gânduri. De aceea, Părinţii insistă să cercetăm cu atenţie gândurile înainte de a le pune la inimă sau pur şi simplu înainte de a ne hotărî să le dăm cea mai mică atenţie. Când am păcătuit şi dorim să facem pocăinţă, una dintre piedici (ispită) este să zăbovim prea mult, obsesiv chiar, asupra gândurilor legate de păcatul nostru. Astfel ne umplem de resentimente şi atmosfera noastră sufletească devine irespirabilă. Nu răzbim aşa, ci doar ne îmbolnăvim. Iar rugăciune nu mai avem, cu adevărat.

[gpalama]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.

Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.

La ganduri de hula impotriva lui Dumnezeu numele Maicii Domnului ajuta imediat.
Neaparat sa tii in gand numele ei si sa-l repeti, si ai sa vezi ca gandurile pleaca rapid.

Si daca mai vine astfel de vifor de ganduri peste tine solutia este urmatoare: citeste Paraclisul Maicii Domnului cateva zile si cere sa alunge gandurile de la tine.


Dar mai ales cerceteaza cauza pentru care au venit gandurile:
gandurile astea inseamna sau departare si imprastiere de Dumnezeu, sau fapte bune si furie a diavolilor, sau progres duhovnicesc si sperietura a diavolilor pe care incearca sa ti-o faca.

Oricum, daca au aparut o data, or sa mai apara, ar fi bine sa fii pregatit cu arme corecte pentru asa ceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.

Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.

Putin off topic, parerea mea sincera e ca aceea nu a fost o ispita de la vrajmasul, ci un ajutor primit de la Domnul, ca sa va arate care e adevarul si ca e o greseala lepadarea de adevarata credinta.
Avem spusele Sfantului Teodor Studitul despre tainele din afara Bisericii:
„Dupa masura deosebirii dintre lumina si întuneric, asa e si deosebirea dintre împartasania drept slavitoare (ortodoxa) si cea ereticeasca: cea drept slavitoare lumineaza, cea ereticeasca întuneca; una îl uneste cu Hristos, cealalta – cu diavolul; una da viata sufletului, cealalta îl ucide“.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de catalin2

Putin off topic, parerea mea sincera e ca aceea nu a fost o ispita de la vrajmasul, ci un ajutor primit de la Domnul, ca sa va arate care e adevarul si ca e o greseala lepadarea de adevarata credinta.
Avem spusele Sfantului Teodor Studitul despre tainele din afara Bisericii:
„Dupa masura deosebirii dintre lumina si întuneric, asa e si deosebirea dintre împartasania drept slavitoare (ortodoxa) si cea ereticeasca: cea drept slavitoare lumineaza, cea ereticeasca întuneca; una îl uneste cu Hristos, cealalta – cu diavolul; una da viata sufletului, cealalta îl ucide“.

Am stat mult sa ma gandesc daca eu as putea avea curajul sa ma pronunt in acest sens, chiar luand in ajutor citate de la Sfintii nostri Parinti. Totusi nu sunt in masura. Dincolo de orice banuieli personale, exista un Dumnezeu bun si bland, care judeca altfel, foarte diferit de felul nostru. Oricum, probabil nu te astepti sa te si creada in ceea ce spui. Daca omul (oricare dintre noi) chiar ar putea sti cine se mantuieste cu adevarat si cine nu, probabil lumea ar fi perfecta. Iar asta fiindca varianta cealalta, duce la razvratire impotriva lui Dumnezeu, si implicit la colaps.

Cat despre asa-zisele ispite de la inceputul topicului... Ma intreb oare de ce e nevoie sa cerem sfaturi din moment ce Dumnezeu ne vorbeste extrem de clar. Mai clar de-atat mi se pare imposibil de transmis. Opiniile celorlalti nu fac decat sa creeze o foarte mare confuzie, ceea ce il face pe diavol sa jubileze.
Fratilor, daca hotaram sa ne rugam altfel decum o faceam de obicei (mai mult, mai bine, mai adevarat) e un mare pas inainte. Dar aceasta atitudine nu poate fi luata dintr-o data, fara o profunda constientizare a ceea ce reprezentam in fata lui Dumnezeu. Este ca si cum, un individ oarecare, nespalat si duhnind a drojdie de la distanta, i se pune pata pe o domnisoara tanara si extrem de atragatoare, si vrea s-o sarute pur si simplu... Si care ar trebui sa fie atitudinea ei? Asa si cu "dorintele speciale" catre Dumnezeu. Pana nu ne spovedim adevarat, caindu-ne cu toata fiinta noastra pentru mizeriile trecutului, pana nu ne achitam cu smerenie de canoanele pe care le primim de la acel duhovnic care nu face compromisuri si... negocieri, pana nu trecem de mai multe ori pe la Sf. maslu... nu putem avea prea mari pretentii decat daca suntem tineri naivi, caz in care Dumnezeu ofera "credit in alb", stiind sa faca si "scadenta" la timpul cuvenit!...

[catalin2]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Am stat mult sa ma gandesc daca eu as putea avea curajul sa ma pronunt in acest sens, chiar luand in ajutor citate de la Sfintii nostri Parinti. Totusi nu sunt in masura. Dincolo de orice banuieli personale, exista un Dumnezeu bun si bland, care judeca altfel, foarte diferit de felul nostru. Oricum, probabil nu te astepti sa te si creada in ceea ce spui. Daca omul (oricare dintre noi) chiar ar putea sti cine se mantuieste cu adevarat si cine nu, probabil lumea ar fi perfecta. Iar asta fiindca varianta cealalta, duce la razvratire impotriva lui Dumnezeu, si implicit la colaps.

Cum spuneam si in alte mesaje toata invatatura crestina si toata Sfanta Scriptura spun un singur lucru, ce trebuie sa faca un om ca sa se mantuiasca. Mai mult, spun si cine nu se mantuieste. De aceea numim pe Hristos Mantuitorul, a venit sa aduca mantuirea oamenilor, prin Biserica Sa. Pentru ca nu se putea mantui altfel. Pana acum 100 de ani (aparitia ecumenismului protestant), mergand pana in 200 de ani (iluminismul ateu), nu exista o alta invatatura si intelegere a invataturii. De atunci au inceput sa apara mai multe cai, fiecare religie fiind o cale, iar apoi fiecare cult crestin e o cale. Nu e greu de observat ca neimportanta Bisericii si Sfintelor Taine in mantuire este o invatatura tipic protestanta. Si argumentul e ca Dumnezeu nu judeca dupa cum credem noi. Dar exact invers se afirma de fapt, ca nu e adevarat ce s-a revelat, ci cum credem noi ca ar judeca Dumnezeu. Domnul e coborat la masura omului, in loc ca omul sa se inalte la masura dumnezeirii.
E adevarat, ca cineva sa marturiseasca un adevar de credinta trebuie sa cunoasca invatatura, sa o creada si sa aiba curajul sa o marturiseasca. Mai ales daca majoritatea sunt impotriva, cum era in cazul sfintilor marturisitori, cand majoritatea celor din Biserica adoptasera o erezie.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de catalin2

Cum spuneam si in alte mesaje toata invatatura crestina si toata Sfanta Scriptura spun un singur lucru, ce trebuie sa faca un om ca sa se mantuiasca. Mai mult, spun si cine nu se mantuieste.

Nu, problema cu "nemantuitul" n-o poate spune nimeni fiindca nimeni nu poate pretinde ca stie dinainte voia lui Dumnezeu. Adevarat, exista notiuni de principiu care trebuiesc urmate cu sfintenie, dar dupa parerea mea este lipsit de intelepciune sa credem ca in Rai nu sunt decat ortodocsi si-atat.
Imi amintesti de o pilda spusa de un parinte la predica... La poarta raiului se infatiseaza un pagan si-un ortodox. Sf. Petru ii priveste iar ortodoxul spune: "Vreau sa intru in rai. In viata am fost ortodox, parintii mei la fel, strabunii mei la fel. Nu ca acest pagan, nebotezat!" Sf Petru ii roaga sa astepte sa se informeze mai intai, apoi dupa putin se intoarce si spune: "Din pacate numai unul dintre voi poate intra!" Ortodoxul zambeste sarcastic catre partenerul de drum si da sa intre, dar Sf Petru il opreste: "Nu tu esti pe lista de intrare, ci celalalt!" Indignat, acesta striga furios: "Dar nu se poate asa ceva. Doar e scris: Numai ortodocsii se vor mantui! E strigator la cer sa vad acum ca am fost inselat" Sf. Petru ii raspunde cu blandete, scotand din buzunar o stampila mare pe care scria ORTODOX si aplicand-o pe spatele paganului: "Dar n-ai fost inselat deloc. Iata, acum si el e ortodox!"
Viata m-a pus in fata multor intamplari. Iar daca mai amintim si de cuvintele Mantuitorului care par a "jalona" printre sanse (numai bunul samaritean sau pilda fariseului sunt extrem de relevante in acest sens), ma fac sa cred ca... "In casa Tatalui Meu, multe lacasuri sunt!" Oare, ajuns in rai (ceea ce iti doresc din suflet!!!) care ar fi reactia cand ai descoperi multi catolici, protestanti, anglicani, mahomedani, etc? Ai prefera iadul, numai sa nu imparti raiul cu ei?
Ieri mi-a picat in fata ochilor articolul acesta http://ortodox.md/monitorizarea-pres...raspuns-video/, cu inregistrarea aferenta. Chiar daca un pic de confuzie s-a starnit si in sufletul meu (asta cu anglicanismul si ortodoxia... sincer n-am inteles-o deloc, dar nici nu m-am straduit prea mult), nu pot sa spun ca nu m-a pus pe ganduri la modul serios. Sunt destui in lume care L-au cunoscut pe Mantuitor prin catolicism, si nici nu cred ca stiu ceva despre ortodoxie. Dar de Hristos nu-si dau drumul nici macar cu pretul vietii... Oare cum putem indrazni noi sa spunem ca pe acei oameni nu-i iubeste Dumnezeu si ca aceia nu se pot mantui. NU! Noi avem o problema! Pentru ca nu reusim sa iubim creatia lui Dumnezeu la modul dezinteresat, ci ne raportam la ceea ce ne motiveaza cel viclean in asa-zis-a noastra credinta. Oare nu stim ca nu asta-i calea?
Iubeste curat si fa ce vrei (desi ti se va arata pas cu pas EXACT ce trebuie sa faci)... "Cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi le-ai aratat mie". Pentru noi este un mare privilegiu, dar si o mai mare osanda, daca am aflat (deci STIM) si totusi... nu iubim cum ni se cere!!!

[catalin2]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu, problema cu "nemantuitul" n-o poate spune nimeni fiindca nimeni nu poate pretinde ca stie dinainte voia lui Dumnezeu.

Imi pare rau ca tu crezi aceste lucruri complet eronate. Trebuie sa vezi care e invatatura ortodoxa si ce spun toti sfintii (pentru ca nu stiu un sfant sa spun altceva), si nu ce afirma cei din alte culte, pentru ca aceste invataturi sunt din protestantismul liberal. Ceea ce ai scris este invatatura ecumenista (data de protestantismul liberal), aproape in fiecare cuvant pe care l-ai scris. Din cate imi amintesc am mai discutat de cateva ori si ti-am mai spus care ceva despre acest subiect.
Eu am scris sute de mesaje pe tema asta, dar nu cred ca ai participat la aceste discutii, daca imi dai voie o sa iti scriu cate ceva.
Invatatura ortodoxa spune ca pentru mantuire e nevoie de harul din Sfintele Taine, deci de Biserica, protestantismul (de unde isi ia invataturile ecumenismul) spune ca nu e nevoie decat de credinta. Ecumenismul a reinviat vechile erezii. De exemplu Pelagius spunea ca nu e nevoie de har pentru mantuire, ci doar de fapte. Observi ca, fara sa stii, afirmi ceea ce zicea Pelagius.
Pe site-ul Patriarhiei era catehismul ortodox, in care scria: "Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale. Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca."
Deci Botezul, prin care se prmeste harul, este inceputul mantuirii.
Asadar stim care e invatatura revelata.
Lacasurile se refera la faptul ca cei ce se vor mantui nu vor avea toti aceeasi slava, in functie de ceea ce au facut pe Pamant.
Atentie, ca o invatatura gresita poate duce la pierderea mantuirii.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de catalin2

Imi pare rau ca tu crezi aceste lucruri complet eronate. Trebuie sa vezi care e invatatura ortodoxa si ce spun toti sfintii (pentru ca nu stiu un sfant sa spun altceva), si nu ce afirma cei din alte culte, pentru ca aceste invataturi sunt din protestantismul liberal. Ceea ce ai scris este invatatura ecumenista (data de protestantismul liberal), aproape in fiecare cuvant pe care l-ai scris. Din cate imi amintesc am mai discutat de cateva ori si ti-am mai spus care ceva despre acest subiect.
Eu am scris sute de mesaje pe tema asta, dar nu cred ca ai participat la aceste discutii, daca imi dai voie o sa iti scriu cate ceva.
Invatatura ortodoxa spune ca pentru mantuire e nevoie de harul din Sfintele Taine, deci de Biserica, protestantismul (de unde isi ia invataturile ecumenismul) spune ca nu e nevoie decat de credinta. Ecumenismul a reinviat vechile erezii. De exemplu Pelagius spunea ca nu e nevoie de har pentru mantuire, ci doar de fapte. Observi ca, fara sa stii, afirmi ceea ce zicea Pelagius.
Pe site-ul Patriarhiei era catehismul ortodox, in care scria: "Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale. Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca."
Deci Botezul, prin care se prmeste harul, este inceputul mantuirii.
Asadar stim care e invatatura revelata.
Lacasurile se refera la faptul ca cei ce se vor mantui nu vor avea toti aceeasi slava, in functie de ceea ce au facut pe Pamant.
Atentie, ca o invatatura gresita poate duce la pierderea mantuirii.

Nu cred ca putem vorbi de "invatatura gresita"... Invatatura e buna, fara indoiala! Interpretarile noastre sunt... asa cum sunt.
Nu-mi doresc polemica si as vrea sa se inteleaga exact faptul ca eu nu sustin altceva decat ortodoxia cea curata. Dar... asta e sansa noastra, a celor nascuti asa, intr-o lume predominant ortodoxa, deci cu sanse infinit mai mari spre mantuire, dar cu riscuri infinit mai mari de a aluneca in inselare. Eu vorbesc de cei ce nu se nasc intr-o astfel de lume, ci sunt izolati. Ei pot fi aproape desavarsiti in credinta lor, fiind oricand gata de sacrificiul suprem. Repet, desi risc sa enervez sufletele "acre", trebuie sa fim foarte dur adanciti in dogmatica sa credem ca acele suflete nu castiga iubirea si mangaierea Mantuitorului Hristos. Nu cei ce se dezic constient de ceea ce stiu ca e de la Dumnezeu (vezi Sfanta Lumina, care transmite clar, pe de o parte voia lui Dumnezeu, iar pe de alta, carei Biserici apartine harul).
Sfanta Impartasanie? Cred ca este de departe cel mai mare dintre privilegiile unui muritor, atunci cand este luata cu vrednicie. Si totusi, multi au murit prin puscarii, fara a se fi putut impartasi ani la rand, nici macar in ceasul mortii. Prin mila si voia lui Dumnezeu, au ajuns cu sfinte moaste. Si-atunci... mai ramane botezul. Pentru cei "alesi", are Dumnezu grija si de acest aspect, fiindca El nu se contrazice niciodata, ci noi nu cunoastem tainele Lui fiindca suntem limitati in informatie, sau o evitam voit, sau o citim trunchiat, sau o interpretam subiectiv!... Sa avem mila de toti cei ce nu au sansele ortodocsilor, nu fiindca le evita constient, ci traiesc intr-o lume in care noi am fi fost iremediabil pierduti daca ne-am fi nascut acolo! Nici aici nu prea stim finalul, desi parem a fi foarte siguri pe "dogme".
Privesc aici in jurul meu si aproape ca nu exista om care sa nu aiba un tatuaj expus. Daca le vorbesti de biserica, desi esti tolerat, devii dintr-o data "ciudat"! Cat despre cei care mai calca inca intr-o biserica, duminica, sunt extrem, extrem de putini, in timp ce bisericile (fost anglicane) devenite peste noapte lacasuri ortodoxe, sunt in fiecare duminica pline de credinciosi si mai ales de multe zeci de copii care se impartasesc duminica de duminica. E o imagine trista pentru starea lor spirituala, si o bucurie sufleteasca pentru renasterea noastra din cenusa! Nu e mandrie, ci o mangaiere, atat!
Multe ar fi de spus, dar... cred ca este un subiect foarte delicat, iar noi riscam sa ne smintim intre noi, numai fiindca viata ne-a fost altfel oranduita, iar percepria este putin diferita. Nu vreau sa ma justific, iar pilda de care vorbeam nu am auzit-o la protestanti sau nu-stiu-unde in alta biserica ci in cadrul bisericii noastre ortodoxe, la doi preoti diferiti, in perioade diferite. Sa fi fost si ei rataciti? Eu tot cred ca faceau aluzie la pericolul de a cadea in mandria ortodoxa, si smerenia totala a celui care nu a sperat o clipa ca va avea sansa sa cineze la Masa Stapanului. E dureros sa vrem sa ne mantuim... doar noi. Ma tem ca vom fi opriti din mers!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Oare, ajuns in rai (ceea ce iti doresc din suflet!!!) care ar fi reactia cand ai descoperi multi catolici, protestanti, anglicani, mahomedani, etc?

Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?

Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu."

Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.
Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.
...
A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor.
..
Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.
Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.
..
Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

Poate vrei sa spui ca in Rai se gasesc multi fosti catolici, protestanti, mahomedani etc., dar pe care moartea nu i-a gasit tot intr-ale lor. Cu asta sunt de acord.