Odihna si linistea mintii

Odihna si linistea mintii Mareste imaginea.


Ispita mintii. Adunarea gandurilor. Odihna si linistea mintii

Spiritualitatea ortodoxa invata ca principala cauza a imprastierii gandurilor si a ratacirii mintii a constituit-o ruperea armoniei dintre Dumnezeu - Mintea Prima - si om, a carui minte este dupa chipul Mintii Celei Una, a legaturii dintre minte si inima, din firea umana. Aceasta rupere a dus la departarea tot mai mare o omului de Dumnezeu si de sine insusi. De aeea, paza gandurilor si a mintii inseamna un efort continuu de a ne spiritualiza gandurile, ideile, prin referirea lor la Dumnezeu.

Restaurarea fiintei umane trece, astfel, prin doua etape: una a restaurarii si integrarii duhovnicesti a facultatilor sufletesti; alta, superioara, a restaurarii mintii. In acest mod, mintea devine neimprastiata, curata, nescindata si unitara, ajungand sa se coboare in inima si sa se uneasca, in stare de rugaciune, cu ea si cu Dumnezeu.

In principal, nestatornicia mintii provine de la fire, adica de la ea insasi, mintea aflandu-se permanent in miscare, prin reprezentarile sale, cat si din obisnuinta si nepurtare de grija. Lucrarea specifica a mintii, dinamismul ei firesc este "razboiul nevazut", "mai cumplit decat cel vazut", lupta de mutare a ei de la patima (prospateia) la virtute, la nepatimire (apatheia), la "locul linistii".

Prin cadere, mintea iese din ea insasi, din comuniunea harica in care era cu Dumnezeu si vagabondeaza in lumea exterioara. Ea se scindeaza, pastrand, pe de o parte, caracterul ei simplu, necompus si neimprastiat, iar pe de alta parte, devine scindata, multipla si compusa, ca si gandurile, ce o alcatuiesc.

Despartita de Dumnezeu, "sfasiata de cele multe", mintea este purtata ca o roaba, in toate partile. Ea nu se poate opri decat atunci cand i se supune lui Dumnezeu si se uneste cu El.

Alaturi de starea fireasca si de cea mai presus de fire, Parintii filocalici am vazut ca vorbesc despre o stare contrara firii sau de caderea mintii. Prin aceasta, mintea se foloseste gresit si pacatos de puterile si miscarile ei. Ea cade din vrednicia sa.

Gandirea la Dumnezeu si la cele dumnezeiesti este substituita de robia fata de cele materiale. O astfel de minte rodeste ganduri patimase sau necurate.

Atat Evagrie, cat si Sfantul Maxim Marturisitorul, invata ca ele nu apartin firii sau naturii omenesti si nici nu provin in mod direct de la lucrurile create de Dumnezeu, care sunt in ele insele bune sau cel putin neutre. Ele nu provin nici de la Dumnezeu, nici de la ingeri, nici de la fire, ci doar de la diavoli si cu consimtamantul liberului nostru arbitru. Caile accesului lor in mintea noastre sunt: legaturile fizice cu anumite lucruri care pot provoca astfel de ganduri, senzatiile, ca un mod de manifestare a acestei legaturi, sau, ca o a treia cale, in lipsa celor doua anterioare, amintirea.

Diadoh al Foticeii, referindu-se la originea gandurilor rele considera ca inima omului da nastere prin sine atat la ganduri bune, cat si la ganduri rele. Dar nu izvoraste ganduri rele prin fire sa, ci prin amintirea raului anterior si prin obisnuinta in acesta. Cele mai multe dintre gandurile pacatoase provind din "rautatea dracilor",

desi omul le simte pe toate ca izvorand din inima sa. Talasie Libianul referindu-se deja la faza de robie sau de impatimire, ne invata ca, pe aceasta treapta, "pricina gandurilor netrebnice este deprinderea rea, care se naste din slava desarta, din mandrie si ingamfare" si ca "pricinile gandurilor rele sunt pacatele", astfel incat sufletul celui patimas este "fabrica de ganduri rele; si din visteria lui scoate cele rele". Aceste ganduri rele, aflam de la Sfantul Marcu Ascetul, patrund pe furis in mintea noastra si fara consimtamantul ei, rapindu-o cu sila. Cauza lor o constituie fie amintirea lor, fie patima lor, lucrata de om.

Aceste ganduri necurate "trec oceane cu inchipuirea si nu use dau indarat sa umble drumuri lungi pentru marea caldura a patimii", ne spune Evagrie. Ele "invaluiesc in multe cercuri" si sunt ca "un suvoi de rau", o "inundare de valuri ce acopera inima". Ele "intuneca mintea si o pierd". Aceste ganduri provoaca orbirea sufletului. Cel patimas vede doar modul in care sa lucreze patima, nu si cauza ei, precum si faptul de a fi un lucru rau. Ele "tind in jos si se tarasc pe pamant ca niste serpi", "se afla in inima ca intr-un cuib", "rapesc mintea si fac intelegerea sa cada in naluciri si tulbura constiinta".

Sfantul Marcu Ascetul vorbeste despre "ganduri rele neintentionate" si despre "ganduri rele intentionate". Celor dintai le urmeaza intristarea si de aceea ele dispar repede, in timp ce gandurile rele intentionate provoaca trupului bucurie si de aceea ne eliberam mai greu de ele. Calist Angelicude, referindu-se la aceste ganduri rele, spune ca unele nu intra deloc in sufletul nostru, daca stim sa ne cercetam si sa ne pazim gandurile, in timp ce altele se nasc si se dezvolta in suflet, din cauza lenii noastre duhovnicesti.

Am vazut ca Sfantul Maxim ne arata ca ispita mintii poate avea trei cauze generale: simtirea, schimbarile in starea organica si amintirea. Prin simtire, mintea este ispitita cand, venind in contact prin simturi cu anumite lucruri la care am asociat o patima, este miscata spre implinirea sau satisfacerea acelei patimi. Omul patimas are o viziune deformata, patimasa asupra lucrurilor ce-l inconjoara. Venind in contact cu acestea, mintea se intipareste de realitatea lor pur fizica, materiala, de pofta patimasa, pe care o ataseaza la reprezentarea sau gandul simplu cu privire la ele.

Aceasta are loc, fie datorita lipsei unei discipline ascetice trupesti si sufletesti, fie datorita tulburarilor diavolesti. Iar prin amintire, cand mintea reinvie si retraieste patimi trecute, apuse, cand isi aduce aminte de consumarea pacatoasa anterioara a unor lucruri fata de care a avut un gand "compus", ceea ce misca, din nou, mintea spre ganduri si intelesuri patimase. De aceea, Sfantul Maxim Marturisitorul considera ca este mai usor a pacatui cu mintea decat cu lucrul si este mai greu razboiul cu gandurile, decat cel cu lucrurile.

Ascetica ortodoxa vorbeste despre opt patimi, ganduri sau duhuri ale rautatii, corespunzand celor opt pacate capitale. Evagrie descrie astfel lucrarea acestora: "Opt sunt in total gandurile cele mai generale ce cuprind toate gandurile: intaiul e cel al lacomiei pantecelui, dupa care vine cel al desfranarii, al treilea e cel al iubirii de arginti, al patrulea e cel al intristarii, al cincilea e cel al maniei, al saselea e cel al lancezelii sau plictiselii, al saptelea e cel al slavei desarte, al optulea e cel al trufiei.

Impotriva acestei trairi saracite de semnificatiile ei adanci, crestinul lupta prin trezie, printr-o paza atenta a tuturor miscarilor pacatoase, izvorate din iubirea de sine. Daca vom reusi sa ne eliberam de egoismul, egolatria sau egocentrismul nostru, vom da lovituri de moarte nu doar filavtiei, ci tuturor patimilor, caci "cine a taiat-o pe aceasta, a taiat deodata toate patimile ce se nasc din ea". Cel ce a lepadat de la sine pe maica patimilor, spune Sfantul Maxim, usor leapada si pe celelalte, ca mania, intristarea, pomenirea raului si cele ce urmeaza.

Ca metode de lupta impotriva acesteia, ascetica ortodoxa ne recomanda nevointele si ostenelile trupesti si sufletesti, prin care se sting patimile, trezvia si paza mintii si a gandurilor, necontenita cugetare la moarte si judecata, rugaciunea, inchinaciunile si metaniile. Toate acestea duc la dobandirea si intretin in sufletul nostru smerita cugetare.

Impotriva acestor statageme, Petru Damaschinul recomanda ca, in vremea rugaciunii, sa ne facem mintea fara forma, fara chip, fara culoare, neprimind nimic, fie ca e lumina, fie foc, fie altceva si sa ne inchidem cugetul, sa ne pazim mintea si gandurile si sa le punem in legatura cu Dumnezeu, sa i le jertfim Lui. Acelasi lucru il cere si Sfantul Marcu Ascetul, atunci cand ne spune sa toate gandurile noastre trebuie inchinate lui Hristos, inca din faza lor de geneza sau de "gand intai nascut". Cand ne rugam, sa nu ingaduim nicidecum nici unui gand sa intre, nici alb, nici negru, nici din dreapta, nici din stanga, nici scris, nici nescris, afara de cererea catre Dumnezeu si de iluminarea si de raza de lumina ce-i vine partii conducatoare a sufletului din cer.

Prin curatirea ei, cand isi reia vrednicia sa naturala, simpla si esentiala, cand se elibereaza de alipirile si miscarile trupesti si sufletesti naturale, dobandind stralucirea si stapanirea de sine, mintea, din starea de potenta, devine minte in lucrare.

Impotriva "teologiei si teomahiei diavolului", in lucrarea de dobandire a discernamantului spiritual, o prima metoda, pe care ne-o recomanda Parintii filocalici, este paza sau supravegherea gandurilor si punerea lor, de la prima ivire, in legatura cu Dumnezeu si cu numele Sau mantuitor, prin rugaciunea mintii.

Modul in care trebuie sa luptam cu gandurile noastre si cu ispitele exterioare si in care sa ne pastram curatia gandurilor si pacea mintii, ni-l descrie Sfantul Marcu Ascetul. Fundamental in aceasta lucrare de paza a gandurilor este inchinarea lor lui Hristos, jertfirea gandurilor noastre intai nascute Lui.

Prin caderea din lucrarea sa fireasca, intr-o lucrare contrara ei, mintea se face "dobitoceasca" si "salbatica", si intinandu-se de lucrurile cugetate. Potrivit Sfantului Maxim Marturisitorul, necuratia mintii consta in patru lucruri: a avea o cunostinta mincinoasa, ca si perceptia noastra amagitoare asupra realitatilor si lucrurilor; a ignora ceva "din cele universale", adica a fi lipsiti de puterea de a discerne si intelege adevaratele ratiuni si adevarata semnificatie a acestora; a avea ganduri patimase; si a consimti cu pacatul.

Impotriva acestei imprastieri, in lucrarea de dobandire a pazei mintii, o prima metoda, pe care ne-o recomanda Parintii filocalici, este paza sau supravegherea gandurilor si punerea lor, de la prima ivire, in legatura cu Dumnezeu si cu numele Sau mantuitor, prin rugaciunea mintii. Modul in care trebuie sa luptam cu gandurile noastre si cu ispitele exterioare si in care sa ne pastram curatia gandurilor si pacea mintii, ni-l descrie Sfantul Marcu Ascetul. Fundamental in aceasta lucrare de paza a gandurilor este inchinarea lor lui Hristos, jertfirea gandurilor noastre intai nascute Lui. Sfantul Marcu Ascetul vorbeste despre om in calitate de "biserica" de "templu"; de structura eclesiologica a fiintei umane.

Lucrarea specifica a omului este o "liturghie a mintii". El spune ca templul este locasul sfant al sufletului si al trupului, care este sadit de Dumnezeu. Altarul este masa nadejdii, asezata in acest templu. Pe ea se aduce de catre minte si se jertfeste gandul intai nascut al fiecarei intamplari. In templul sufletului uman se afla "sfanta sfintelor", in care Hristos intra la Botez, ca Inaintemergator. El, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai nascute ale mintii si le mistuie in focul dumnezeiesc.

Asadar, potrivit Sfantului Marcu Ascetul, orice gand, ce apare in planul consiintei noastre, trebuie inchinat, din prima clipa, lui Hristos, pentru a nu fi rapit de vrajmas. Increderea in propriile ganduri este considerata "stiinta cu nume micninos", de aceea Parintii duhovnicesti ai Filocaliilor cer ca mintea sa se statorniceasca in cugetarea la Dumnezeu. Prin inchinarea gandurilor ei lui Dumnezeu, ea este ferita de intelesurile patimase. Locul lor il iau ratiunile divine, sensurile reale ale lucrurilor, toate acestea ducand spre Ratiunea prima si suprema - Logosul divin. Tot ca metode de paza a gandurilor, Sfantul Maxim recomanda ca, in vremea ispitei, sa ne inchidem simturile si sa ne rugam. Recomandarile Parintilor filocalici, vizeaza cercetarea gandurilor si lupta si paza impotriva gandurilor patimase sau taierea acestora. Sfintii Varsanufie si Ioan ne invata ca, daca se iveste vreun gand "in el insusi", trebuie sa cercetam finalitatea lui, iar pe cele rele sa le taiem, ca pe unele ce sfarsesc in gheena.

Cand nu am reusit sa inchinam gandurile noastre lui Hristos, din faza de geneza a lor sau de "cuvinte interioare", aceiasi Parinti ne recomanda efortul ascetic de intoarcere a mintii in ea insasi, prin alungarea gandurilor viclene patrunse in minte, neingaduindu-le sa zaboveasca inlauntrul nostru. In lucrarea de lupta impotriva gandurilor ni se cere trezvie, pentru ca "e propriu celor desavarsiti sa lase gandul sa intre in inima lor si apoi sa-l scoata". Scriitorii filocalici ne incredinteaza ca altceva inseamna a lasa gandurile sa intre in minte si altceva a te invoi cu ele. In timp ce prima etapa nu este de osandit, cea de-a doua este vrednica de osanda, ca una prin care se lucreaza pacatul. Din acest punct de vedere decurg si cele doua atitudini ascetice fata de ganduri: cel ce poate sa se impotriveasca acestor ganduri, adica sa lupte cu ele fara a fi biruit, sa le lase sa patrunda; cel care nu are aceasta putere, sa le taie, alergand la Dumnezeu. Ascetul trebuie sa-si cerceteze gandurile; pe cele bune sa le dezvolte, iar pe cele rele sa le "cerce", adica sa lupte cu ele.

Prin aceasta biruinta asupra gandurilor rele, mintea este restabilita in "chipul dumnezeiesc", suferind "prefacerea si preschimbarea mai presus de minte", devenind "simpla, nehotarnicita, nesfarsita, necuprinsa, intr-o stare fara chip si fara forma, fara calitate, nefelurita, fara cantitate, neatinsa si mai presus de lume".

Posibilitatea pacatului este data de ruperea armoniei dintre minte si inima. Mintea rataceste, vagabondeaza in cele inferioare, materiale, atragand in aceasta ratacire si inima, care le leaga, se ataseaza de aceste realitati marginite. Restaurarea ontologica a fiintei umane se realizeaza pornind de la nivelul mintii si al inimii, printr-un efort constant de paza a sa, de supraveghere a gandurilor, prin care mintea se intoarce si se uneste, curatita, in inima.

Ascetica ortodoxa distinge trei etape ale pazei mintii:

1) Adunarea mintii si a gandurilor din imprastiere, prin care acestea se unifica in jurul unui centru;

2) Reunificarea lor si readucerea lor la o gandire simpla;

3) Inchiderea mintii in adancul sufletului si legarea ei de pomenirea neincetata a numelui lui Iisus.

Spiritualitatea ortodoxa subliniaza permanent faptul ca trezvia nu este o simpla tehnica spirituala, un simplu exercitiu sau performanta rationala, ci rodul unei lucrari constante, a unui efort sustinut de inaintare in viata crestina, pe calea eliberarii de patimi si a dobandirii si practicarii virtutilor, culminand cu smerenia, rugaciunea si iubirea.

Intre rugaciune si trezvia mintii si a inimii exista o legatura indisolubila. Trezvia si rugaciunea se sustin una pe alta, caci atentia suprema vine din rugaciunea neincetata; iar rugaciunea din trezvia si atentia suprema. Isihie Sinaitul a aratat ca atentia in cugetare

apropie de Dumnezeu. "Cu cat esti mai atent la cugetare - spune el - cu atat te vei ruga cu mai mult dor lui Iisus. Iarasi, cu cat iti incetezi cugetarea cu mai putina grija, cu atat te vei departa mai mult de Iisus".

Lucrarea aceasta este dificila, are un accentuat caracter ascetic, si de aceea Parintii filocalici vorbesc despre "sudorile mintii", despre "rastignirea duhovniceasca a mintii cu Hristos", prin faptuirea morala, prin paza simturilor care o pot imprastia si prin implinirea poruncilor, despre "moartea mistica a mintii", iar apoi de "invierea duhovniceasca a mintii" si "inaltarea ei".

Mintea eliberata de patimi, potrivit lui Talasie Libianul, vede gandurile simple, in intelesurile simple, iar locurile in care petrece ea sunt: gandurile simple; contemplarea fapturilor sau lumina vesnica, sau, in exprimarea Sfantului Maxim Marturisitorul, mintea, petrecand in contemplarea celor vazute, sau cerceteaza ratiunile naturale ale lumii, sau pe cele indicate prin ele, sau cauta insasi Cauza lor, pe Creatorul lor, Dumnezeu. Ea petrece sau in intelesurile simple, prime ale lucrurilor, sau in contemplarea naturala a celor vazute, sau in cea a celor nevazute, sau in lumina Sfintei Treimi. Aceasta este lucrarea "mintii cuvantatoare de Dumnezeu (teologica), care a dobandit nepatimirea si traieste din contemplarea tainelor suprafiresti ale dumnezeirii.

Mintea se muta, in acest fel, la "locul linistii", de la cele vazute si care cad sub simturi, la cele nevazute si spirituale". "Simtirea mintii", despre care vorbesc Parintii filocalici in legatura cu aceasta treapta a urcusului duhovnicesc echivaleaza cu "gustarea precisa a realitatilor distincte din lumea nevazuta". Sfantul Grigorie Sinaitul, in consonanta cu scriitorii filocalici, invata ca nimeni nu poate sa alunge gandurile rele si sa le pazeasca pe cele bune, in simplitatea mintii, daca nu-l va ajuta Dumnezeu. De aceea, calea spre linistea mintii si a gandurilor o constituie invocarea sau chemarea lui Dumnezeu, inchinarea gandurilor "intai nascute" lui Dumnezeu, biruirea celor rele prin chemarea numelui lui Iisus, biruirea celor rele prin chemarea numelui lui Iisus.

Pr. Prof. Dr. Ioan Tesu

Pe aceeaşi temă

04 Mai 2012

Vizualizari: 25569

Voteaza:

Odihna si linistea mintii 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE