Sa ne impartasim saptamanal

[Florin-Ionut]

"Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi"

Mai demult am căutat sursa acestui citat [strict] și nu am găsit-o. Dar poate nu am căutat destul. Știe cineva de unde provine?

[Penticostalul Traditional]

Citatul este folosit de Ieromonah Petru Pruteanu in acest material la pagina 16: http://www.teologie.net/data/carte/PP-impartasire.pdf

Si este luat din Isaia 59:2.
Versiunea BOR 1982 - nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru
Versiunea Cornilescu - nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru

Esenţa ortodoxiei este trăirea Liturghiei, nu Liturghia. Toată teologia şi ascetica ortodoxă este conţinută în Sfânta Liturghie. Ce înseamnă Litughie, Euharistie? Liturghia nu este o slujbă, nu este un ritual. Practic, în modul mai adânc, cum spun cum Chip şi asemănare înseamnă a trăi realmente după modul de viaţă al Sfintei Treimi. Cum e Sfânta Treime? Sunt trei Persoane şi o singură Fiinţă. Tot ce are Tatăl are Fiul tot ce are Fiul are Duhul Sfânt, tot ce are Duhul Sfânt are Fiul şi Tatăl. Adică, ce diferă între Ei? Persoanele. Noi nu putem înţelege cu mintea lucrurile astea. Practic este vorba de unitate şi în acelaşi timp respectând specificul fiecăreia. Ce înseamnă “a face om după chipul şi asemămnarea Noastră”? Înseamnă că Dumnezeu, în veşnicie, l-a gândit pe om ca un singur om. Adică, Dumnezeu a gândit omenirea ca pe unul singur. Cum zice Apostolul Pavel “în Hristos nu mai este bărbat, femeie, rob ,liber, ci toţi şi toate sunt una” (spunem noi), dar în greacă este” unul în Hristos”. Asta e Adamu întreg. Asta e ceea ce zice Hristos “Eu rămân în voi şi voi în Mine”, “mă rog Părinte ca ei să fie una”. Cum “una”? După cum noi suntem “una”. Deci, practic care este gândul lui Dumnezeu pentru om din veşnicie? Ca oamenii să ajungă cunoştinţa reală, lăuntrică că sunt o unitate. O unitate nu înseamnă panteism, amalgam, ghiveci, dar este o unitate care nu poate fi explicată prin minte, prin raţiune, o trăieşti sau nu o trăieşti. Dovadă când l-a făcu Dumnezeu prima dată pe Adam şi apoi pe Eva şi când a dus-o pe Eva la Adam, ce i-a spus Adam? Iată os din oasele mele şi carne din carnea mea. Deci practic cum o vedea Adam pe Eva? O vedea ca pe sine. Deşi era altă persoană, totuşi, n-a spus ea este luată din mine, ci a spus ea este os din osele mele. Ea este eu, nu ştiu cum să vă zic.

În momentul în care cad în păcat, Adam şi Eva, ce întâmplă cu ei? Mai au conştiinţa asta? Păi nu mai au conştiinţa asta, pentru că primul lucru după ce cade în păcat, ce face Adam cu Eva? Zice “a cunoascut-o pe Eva şi a născut fii.” Adică, observaţi, în monetul în care şi-a pierdut prezenţa lăuntrică a căutat prezenţa dinafară. Ei, Adam şi Eva traiu altă realitate, lăuntric erau unul în celălalt înainte de cădere.

După cadere apare această scindare în care oamenii se rup unii ce alţii, fiecare începe să traiască individual, autonom, legea supravieţuirii – lasă să trăiesc şi să moară celalalt, nu mai contează dacă celalalt este sau nu înalăuntrul meu. Ce face de fapt Hristos când vine? Vine Hristos şi ne iartă păcatele, dar vă spun, Sf. Isaac Sirul şi Părinţii spun că e prea puţin lucru dacă gândim că mântuirea înseamnă doar iertarea păcatelor. Mântuirea înseamnă mult mai mult. Hristos a întemeiat Biserica. Noi spunem în Biserică ne mântuim. Da ce-i Biserica până la urmă? E Trupul lui Hristos . Deci, practic, noi nu ne mântuim prin prin virtuţile noastre , faptele noastre. Ca faci milostenie nu trebuie să fii ortodox. Ca să te rogi nu trebuie să fii ortodox. Ca să ţii post nu trebuie să fii ortodox. Ca să fii blând nu trebuuie să fii ortodox. Fac şi budiştii şi yoghinii lucrul ăsta, nici măcar nu trebuie să fiii religios pentru asta.
Mântuirea înseamnă a intra într-o comuniune atât de adâncă cu Hristos încât nimeni şi nimic din lumea asta, nici o virtute nu poate să-ţi dea lucrul ăsta. Practic ştiţi care e prima Biserică? Cum zice Părintele Porfirie, Sfânta Treime, asta e prima Biserică. Ce trăia Adam şi Eva? Trăiau viaţa Sfintei Treimi. Dumnezeu ne-a dat această lume ca dar. Iar noi ce spunem? Mulţumesc. Ce vrea să ne spună Dumnezeu că ne dă ceva în dar? Că ne iubeşte. Noi când spunem mulţumesc ne deschidem inima, să primim? Nu darul, ci pe Cel care ne dăruieşte. Deci, practic care era rostul acestui lumi? Ca omul şi Dumnezeu să trăiască o relaţie lăutrică, adâncă, de dăruire reciprocă. Ce se întâmplă când omul cade în păcat? Se leagă cu mintea de ce? De creaţia asta. Îi spune dracul vezi că e frumos la vedere, e bun la gust, asta mănâncă că îţi dă ştiinţă. Ce fac Adam şi Eva? Se lipesc cu mintea, cu dorirea de lumea asta şi uită de Dumnezeu. Practic autonomizează creaţia asta, o folosesc în chip utilitarist. Recunoaşteţi că aşa trăim noi astăzi. Tot timpul ne întrebăm: da ce câştig din asta, da folos am din asta, da la ce foloseşte ailaltă? Mă la nimic nu foloseşte, pur şi simplu la nimic, ci doar asculţi de Dumnezeu că te iubeşte.

Ei vedeţi, în momentul în care noi am pierdut această stare de mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, practic trăim o stare de egoism oricât l-am îmbrăca noi în altruism. În limba greacă a mulţumi se spune “euharistia”. Deci, care e scopul Sfintei Liturghii? A mulţumi lui Dumnezeu. Ia gândiţi-vă acum cum a mulţumi? A-I reîntoarce creaţia ca dar a lui Dumnezeu şi a spune Doamne nu e a mea, e a ta, dar eu vreau să Te primesc pe Tine. Mulţam de tot ce mi-ai dat, sunt minunate, da eu nu vreau astea, eu Te vreau pe Tine, da Îţi muţumesc pentu ele. Am înţeles că tu Mă iubeşti prin asta. Ce aducem noi lui Dumnezeu la Liturghie? “Ale Tale”? A cui e creaţia, pâinea şi vinul care e de fapt simbolul creaţiei? A cui? Ale Tale dintru ale Tale! Cum îţi aducem? De toate şi pentru toate, adică, practic ce aduc eu la Liturgie când aduc pâinea şi vinul? Aduc toate şi pentru toate, adică, toată creaţia. Şi Dumnezeu ce face atunci? A, Îmi mulţumeşti? Foarte bine. Îţi dau mai mult decât Mi-ai dat pentru faptul că te deschizi Mie. Şi ce face Dumnezeu? Preface, nu-mi ia darul şi spune: mulţam dămi-L că e al Meu. Nici vorbă de asta. Ce spune? A, ai recunoscut că nu e al tău şi că e al Meu? Nu e al Meu, zice Dumnezeu, e al tău. Ţine-l înapoi. Da cum ţine-l înapoi? Tu Îmi aduci Mie pâine şi vin, toată creaţia. Ce îţi dau Eu înapoi? Pe Mine ascuns sub chipul creaţiei pe care tu Mi-ai adus-o. Adică, Dumnezeu spune îţi dau nesfârşit mai mult pentru un singur motiv, că ai vrut să-Mi mulţumeşti, că ai vrut să-ţi deschizi inima Mie. Asta este esenţa Liturghiei.

Şi atunci Îl primesc pe Hristos, nu aşa spiritual coboară din cer, nu, ci simplu, concret, material. De ce material? Pentru că Dumnezeu vrea să salveze împreună cu omul toată creaţia. Sf Apostol Pavel spune”şi făptura toată suspină aşteptând slobozimea fiilor lui Dumnezeu“. Deci practic, nu mă pot mântui singur, ci cu toată creaţia împreună. Asta e esenţa Liturghiei.
Părintele Porfirie spune “Hristos a unit trupul Bisericii cu cerul şi cu pământul, cu îngerii, cu oamenii, cu cu toate făpturile, cu întreaga zidere a lui Dumnezeu, cu animalele, cu păsările, cu fiecare floricică sălbatică, cu fiecare insectă”. Şi atunci întrebarea: ce este Liturghia? Este un mod de a fi care îl trăiesc în tot ceea ce fac, ce sunt, ce doresc. “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.”

Liturghia înseamnă acestă pătrundere exact cum avea Adam comuniune cu Dumnezeu în creaţie. Cum avea Adam comuniune cu Dumnezeu în creaţie? Prin ce? Păi ce i-a spus Dumnezeu lui Adam să facă în Rai? Păi zice să mâncaţi din toţi pomii numai din ăla să nu mâncaţi. Deci cum era Adam în comuniune cu Dumnezeu? Efectiv băga în gură mărul şi când mânca mărul de gustul lui se îndulcea dumnezeieşte, ochii lui se desfătau de frumuseţea mărului, dar se mai întâmpla ceva fundamental pe care noi nu-l trăim. Sunt nişte stihuri înainte de împărtăşire de la Sf. Simeon Metafrastul . Spune acolo dumnezeiască împărtăşanie: „Dumnezeiescul Trup mă îndumnezeieşte şi mă hrăneşte, Îmi îndumnezeieşte sufletul şi-mi hrăneşte minunat mintea.” Deci cum eu bag în mine pâine şi vin şi pracic dacă vinul e dulce îi simt gustul. Dar ce ar trebui să simt o dată cu gustul? Îmi îndumnezeieşte sufletul şi mi hrăneşte minunat mintea. Am avut noi vreodată experineţa asta să simt că mintea mi se hrăneşte? Efectiv că mintea mănâncă. Asta făcea Adam practic.

[Florin-Ionut]

Mulțumesc P. T., așa e.

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=43&cap=59

Ovidiu,

De ce te consumi? Degeaba scrii și dai citate, nu le va pune nimeni la inimă.

Am observat că mai înțeleaptă e metoda Lui Hristos de mărturisire / propovăduire, adică o dată le-a dat oamenilor informația și apoi fiecare decide pentru sine. Crezi? Foarte bine. Nu crezi? Succes în continuare!

Și eu am avut impresia că rezolv nu știu ce, că poate măcar un cititor își va pune problema să mediteze și să discute asta mai departe cu duhovnicul lui... Dar teama de osîndă e tare mare, nu? Cumva, cred că e corelată în subconștient cu frica de Dumnezeu. Sau poate că nu.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ovidiu,

De ce te consumi? Degeaba scrii și dai citate, nu le va pune nimeni la inimă.

Stai liniştit, nu mă consum şi nici nu am de gând să răspund provocărilor inutile. Nu am scris pentru a convinge pe cineva, ci doar pentru a face mai bine înţeles sensul Sfintei Liturghii. Cine ştie, poate cândva, cineva va primi. Eu nădăjduiesc. :)

În prealabil postat de Florin-Ionut

Și eu am avut impresia că rezolv nu știu ce, că poate măcar un cititor își va pune problema să mediteze și să discute asta mai departe cu duhovnicul lui...

Eu te-am atenţionat că şansele de a convinge pe cineva sunt foarte mici. :))) Mi-ai ignorat sfatul. Mă bucur că într-un final ai ajuns la această concluzie. :) Uite aici mesajul mai vechi: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=317

[Yasmina]

Fratilor,foarte ziditoare au fost comentariile lui Ovidiu! Jos palaria!

[GMihai]

Ovidiu, din ce autor (si carte) sunt ultimele citate ?

În prealabil postat de GMihai

Ovidiu, din ce autor (si carte) sunt ultimele citate ?

Citatele Sf. Ioan Gură de Aur şi a Sf. Nicolae Cabasila sunt din această carte: http://www.librariasophia.ro/carti-L....-so-9869.html

Cele trei mesaje consecutive (mai lungi) cu explicarea Sfintei Liturghii le-am transcris dintr-o conferinţă ţinută de un părinte a cărui identitate nu o pot dezvălui. Din acest motiv am scris ca şi cum îmi aparţine mie cuvântul, deşi nu este aşa. Conferinţa e mult mai lungă, are şase părţi, eu am transcris doar prima parte. :)

[sophia]

@Ovidiu - inainte sa dai citatele astea lungi, ai scris un mesaj scurt si la obiect, foarte bun.
Mai mult nici nu trebuia.

Consider ca acesti discutii de aici nu-si au rostul. Fiecare are convingerile lui si preotul si biserica lui.
Atata vreme cat nu exista reguli unitare, exista libertatea de actiune si gandire a fiecaruia.

Cat despre Liturghie si credinta si citatul tau lung, raman la ideea ca mai bine ar fi sa discutam cu vorbele noastre si simturile noastre. Ce simtim fiecare si cum traim credinta. Asta este important, nu citate pompoase.
L-am parcurs un pic. Are parti interesante, dar tare mi-as dori sa scrie oamenii astia mai simplu, mai putin pompos, mai cu sufletul lor. Ce simt si gandesc ei, nu interpretari alambicate.

Credinta este un lucru de suflet, un mod de a trai. O traiesti singur si/sau in grup.
Mie mi se pare ca noi nu stim nici macar ce sa facem si simtim la o slujba, daramite sa intelegem asa lucrari avansate.
Si mai multe nu mai spun.

Dar nu va mai certati si raniti reciproc. Preotii ar trebui sa lamureasca aceste lucruri si ierarhia BOR. Nu noi aici.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cele trei mesaje consecutive (mai lungi) cu explicarea Sfintei Liturghii le-am transcris dintr-o conferinţă ţinută de un părinte a cărui identitate nu o pot dezvălui. Din acest motiv am scris ca şi cum îmi aparţine mie cuvântul, deşi nu este aşa. Conferinţa e mult mai lungă, are şase părţi, eu am transcris doar prima parte. :)

Nu inteleg ce te retine sa dezvalui identitatea Parintelui Sabatie. De altfel, chiar de n-as fi vazut cu niste luni in urma acel discurs (acum, asemanarea cu rokul si fanii unor echipe de fotbal, mi-a confirmat banuiala, fiindca atunci mi-a placut metafora si mi s-a intiparit in minte) doar citind, se simte de departe blandetea si caldura cuvantului Parintelui, dar si obisnuinta lui de a se adresa uneori cu "Mă...", ceea ce il deosebeste de toti ceilalti!...
Personal, mi-e tare drag Parintele Sabatie desi l-am vazut si foarte suparat, cand numai blandete nu mai inspira, dar alearga enorm si munceste la fel, pe langa ceea ce stim ca face orice alt monarh.
Cat despre cealalta postare:

În prealabil postat de ovidiu b.

Moshu-le nu ai să găseşti duhovnic să spună altfel...când vorbeşte unei mulţimi sau unui necunoscut. Acele citate sunt rupte din convorbirea acelor duhovnici cu mirenii. Apoi, să fie mântuitoare numai "şcoala" părintelui Cleopa? Oare să nu fie mîntuitoare "şcoala" Sf. Ion de Kronstadt şi a celorlaltţi duvonici care sunt pentru împărtăşania des? Se pare că nu ai înţeles mesajul părintelui Rafail despre cele două "şcoli". Dacă ai bunăvoinţă citeşte cu multă atenţie cuvântul părintelui: http://acvila30.ro/pr-rafail-noica-n...artasania-des/

Cei ce vă împărtăşiţi des nu mai judecaţi pe cei ce împărtăşesc rar şi invers. Nu vă mai craponaţi în "reguli" şi "norme" ce nu ţin de noi. Grecii se împărtăşesc des şi nu obligatoriu cu spovedanie, cu precădere în Sf. Munte...şi mă refer la mireni, nu la monahi. La monahi nici nu se pune această problemă ei împărăşindu-se aproape la fiecare Sf. Liturghie.

Moshu-le am şi eu în citat sub mânecă care nu prea bate cu convigerile tale. Ce facem? Ne rupem în două pentru că sunt mai multe "reguli"? Oare de unde vine acest duh al dezbinării?

ps: te bucuri de nişte citate care îţi întăresc convigerile, iar citatele care îţi zdrucină convigerile le cataloghezi drept "neînţelese" de cei pe care le citează. :)) Iartă-mă. :)

Eu zic sa nu ne rupem nici in doua, nici in noua. Cat despre duhul dezbinarii, ma intreb daca chiar asta se intelege, iar daca da, e destul de grav pentru mine. Sincer n-as vrea sa se ajunga la asta, ci doar sa ne cercetam cugetele mai cu luare aminte. Pana la urma, nu mireanul se face vinovat, atat timp cat el face ascultare si se conformeaza preotului-duhovnic intru totul. Cat despre cum se impartasesc grecii, nu pot sa ma pronunt. Daca noi am lua parte chiar pe teritoriu Romaniei, la Sf. Liturghie dintr-o zona oarecum indepartata de noi, (accent, traditii, etc), sunt convins ca unele aspecte le-am gasi oarecum ciudate. La fel si altii care vin in zona noastra... Cu atat mai diferit cand vorbim de alte tari, desi cu totii ne numim ortodocsi. Nu stiu daca tu sau altcineva spunea (cred ca tot printr-un citat) ca atat timp cat nu avem pacate de moarte, nu-i nicio problema daca ne impartasim fara spovedanie? Ce inseamna "pacat de moarte"? daca nu tin post, o fi pacat de moarte? Daca pot sa fac un bine cuiva care vad ca are nevoie, dar din moment ce nu mi-l cere personal, nu ma grabesc sa-l ofer... o fi acesta pacat de moarte? Dar daca mi-l cere, iar eu ma scuz motivand ceva ce Dumnezeu vede ca nu-i deloc asa? O fi asta pacat de moarte? Dar daca inainte de a merge la Sf Liturghie, as bea o cafea, sau as indrazni chiar mai mult cu sotia inainte c-o seara sau dimineata cand cine stie in ce pofte ne trezim? O fi acesta pacar de moarte? De ce spun toate astea? Fiindca omul asa este croit: ii dai un pic de libertate, iar el isi ia "in felul lui"...
Nu e vorba de barfa si nici de rautate, crede-ma. Stiu ca ceea ce spui tu "se poarta" fiindca am fost martor, si nu oriunde, ci in manastire (nu in Romania): dupa ce s-au impartasit, o parte din mireni au mers la trapeza unde era prezenta toata lumea, inclusiv staretul manastirii, maicutele, si toti ceilalti, si fiecare isi scotea de prin sacose ceea ce avea de-acasa, intrucat, biserica nu punea la dispozitie decat ceai, cafea si margarina (eram in Postul Mare). Ei, acei oameni, proaspat impartasiti (o mica parte dintre ei) aveau branza si oua la masa. Am ramas uimit, si ma intrebam daca eu gresesc gandind altfel, sau acolo este ceva in neregula. Probabil tocmai de aceea se ajunge ca parintele-duhovnic nici sa nu-l mai intereseze prea mult, daca ai tinut sau nu post in zilele randuite de post. Pentru ca este o chestiune de atitudine si de alegere in raport cu propria constiinta... Dar nu cumva ajungem pe nesimtite sa ingramadim in camara lucrurilor ingaduite ca nefiind pacate de moarte si lucruri care nu s-ar cadea? Nu mi-o luati in nume de rau, dar eu la asta faceam aluzie: intr-o lume a televizorului in exces si a multor tentatii sau slabiciuni in care cu siguranta ne complacem, ajungem prea usor sa intindem buzele ca sa primim Sfintele Taine?
Iertare celor care se simt avizati! Nu am in vedere pe nimeni personal, si nici nu vreau sa stiu cine si cum se impartaseste. Incerc sa privesc acest aspect doar la modul general: cum vede Dumnezeu, nu vrednicia, ci osteneala noastra?