Pagini de istorie care nu se mai predau în școli!

[tabitha]

În prealabil postat de Vitiate

Nu stiam asta despre "sfantul martir", DACA este adevarat.

Revista Historia a publicat extrasul din cartea respectivă, care a avut o largă circulatie internatională.

Istoricii români sunt de altă părere, cel putin asta e pozitia oficială :

" Între timp, la 29 octombrie/9 noiembrie 1688, domnul Șerban Cantacuzino a murit. Del Chiaro, Cantemir și Radu Popescu au înregistrat zvonul că Brâncoveanu ar fi fost implicat în asasinarea domnului, împreună cu frații acestuia Mihai și Constantin Cantacuzino, însă ipoteza a fost combătută de Iorga, care arăta că voievodul era de mult timp bolnav și că nu existau diferende politice între el și frații săi.Și Constantin C. Giurescu consideră puțin probabil ca Brâncoveanu să fi participat la o astfel de intrigă, precizând că e greu de stabilit temeiul învinuirii."

http://ro.wikipedia.org/wiki/Constan...eputul_domniei

[tabitha]

La 12 august 1816, cu aproape doua secole in urma, se nastea la mosia parintilor sai din Ghergani (azi in judetul Dambovita) cel care urma sa fie una dintre cele mai marcante personalitati al culturii romanesti din secolul al XIX-lea, Ion Ghica.

Provenea dintr-o familie distinsa. Tatal sau era logofatul Dimitrie Ghica, iar mama, Maria Campeanu, se tragea dintr-o familie de negustori cu dare de mana, care au impodobit orasul cu casele lor si cu palate cum nu s-au mai vazut in Bucuresti.

Doldora de diplome

Familia a dorit ca singurul ei baiat, Ion, sa ajunga invatat de seama. Dupa ce si-a luat licenta in litere la Sorbona, a urmat Conservatorul de Arte din Paris, apoi Facultatea de Stiinte tot din capitala Frantei si in sfarsit Scoala de Mine, care i-a acordat diploma de inginer.

Incarcat cu diplome, a raspuns chemarii Universitatii din Iasi spre a deveni aici profesor. Dar activitatea didactica nu i s-a parut pe masura si a simtit nevoia sa intre in conspiratia din 1848, care viza unirea Moldovei cu Tara Romaneasca si instalarea printului Mihail Sturdza la carma.

Conspiratia esuand, Ion Ghica ajunge in exil la Istanbul, unde autoritatile turce, apreciind mormanul sau de diplome, l-au numit bei al Samosului, unde a reusit sa se afirme in delicata actiune de combatere a pirateriei. Ca recompensa, sultanul i-a acordat titlul european de print de Samos.

S-a intors in tara dupa Unire, in 1859, fiind de mai multe ori numit prim-ministru, atat sub Cuza, cat si sub Carol I.

Dar nu aceste amanunte biografice il caracterizeaza pe deosebitul intelectual roman, ci opera literara, unica in felul ei. N-a scris mult, dar lucrarea sa de capatai, "Scrisori catre Vasile Alecsandri", scrisa la Londra, a ramas peste secole ca reper al literaturii noastre.

Fiecare "scrisoare" este o mica pagina de istorie, in care aflam cum era viata predecesorilor nostri acum aproape doua veacuri.

Prima colectie de eseuri in literatura noastra

Scrisorile lui Ion Ghica sunt de fapt eseuri in care autorul stie sa-si etaleze maestria de scriitor, sa manuiasca metafora si efectul expresiei, sa strecoare printre randuri umorul sau inimitabil, dar mai ales sa prezinte faptul istoric, facandu-l captivant.

Exemplificari se pot face multe, dar mi se pare ca merita pentru atentia cititorului celor de fata sa ma refer la scrisoarea "Din vremea lui Caragea", care face referire la cumplita molima de ciuma in acea perioada.

Epidemia facea ravagii, iar Ion Ghica mentioneaza un numar de 300 de morti pe zi si un total de 90.000 de victime, cifra uriasa raportata la populatia Capitalei din acea vreme. Dar sa-i dam cuvantul memorialistului:

"Spaima intrase in toate inimile si facuse sa dispara orice simtamant de iubire si de devotament. Muma isi parasea copiii si barbatul sotia pe mainile cioclilor, niste oameni fara cuget si fara frica de Dumnezeu.

Toti betivii, toti destramatii isi atarnau un servet rosu de gat, se urcau intr-un car cu boi si porneau pe hotie din casa in casa, din curte in curte. Ei se introduceau ziua si noaptea prin locuintele oamenilor si puneau mana pe ce gaseau, luau bani, argintarii, ceasornice, scule, saluri, fara ca nimeni sa indrazneasca a li se impotrivi.

Fugea lumea de dansii ca de moarte, caci ei luau pe bolnavi sau pe morti in spinare, ii tranteau in car, claie peste gramada, si porneau cu carul plin spre Dudesti sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumatilor.

Se incretea carnea pe trup auzindu-se grozaviile si cruzimile facute de acesti talhari bietilor crestini cazuti in ghearele lor".

Dupa ciuma, urmeaza nuntile

In acest context, autorul citeaza si cazul unor ciocli angajati de primarie, care adunau mortii si intocmeau seara un raport cu privre la rezultatul "muncii". Un astfel de raport a gasit scriitorul in actele primariei, dupa stingerea epidemiei. Continea urmatoarele: "Azi am adunat 15 morti, dar n-am putut ingropa decat 14, fiindca unul a fugit si nu l-am putut prinde".

Si, ca sa nu-si termine eseul in aceasta atmosfera sumbra, Ion Ghica observa in continuare ca, dupa stingerea epidemiei, s-a ivit brusc prosperitatea. Indeosebi s-au inmultit nuntile pentru ca, totdeauna, dupa o epidemie, ca si dupa un razboi, averile sporesc. Supravietuitorii isi mostenesc parintii, fratii si surorile, cresc averile flacailor si zestrele fetelor, iar societatea se pune pe nunti.

Urmeaza o pitoreasca descriere a modului cum se petrecea la nuntile de odinioara si a veseliei care i-a cuprins pe supravietuitori, care au uitat rapid de tragedia celor ale caror trupuri zac poate si acuma sub maidanele din Dudesti si Cioplea.

Ion Ghica a murit la varsta de 81 de ani - etate inaintata la data aceea - la mosia parintilor sai din Ghergani, unde a fost inmormantat.

articol preluat de pe www.ziare.com

[Vitiate]

Sora Mirela, excelente postari si excelent topic. Multumesc mult.
Adevarul e ca istoria, deopotriva statala si ecleziastica, trebuie urgent demitizata...

[tabitha]

Cu mare placere. :) sper sa mai contrbuie si alti colegi la desfasurarea acestui topic.

În prealabil postat de Vitiate

Adevarul e ca istoria, deopotriva statala si ecleziastica, trebuie urgent demitizata...

Theo cand spui ,,demitizata" la ce te referi exact?

[Vitiate]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Theo cand spui ,,demitizata" la ce te referi exact?

Mai mult adevăr, mai puține minciuni narcisist-patriotarde sau ecleziastic-pioase, mai putina hagiografie, mai ales la figurat, mai puțin cult al personalității si argument al autorității, etc.
Chestii din același ordin de urgențe, cum ar zice Satele Shan. :)
Un exemplu: când vine vorba tocmai de nebuloasa noastră istorie antică pre-dacică, multi sunt în extaz amintind de Tărtăria si alte descoperiri de genul. Cum nu cred în cronologia biblică, mi-e greu să îmi imaginez că dacii derivă din Japhet, sau din altă ființă probabil imaginară. După cum nu cred nici în idioțenii coruțiste. Suntem un popor mai degrabă banal.
Sau chestia cu sfintii: iti dai seama că un istoric crestin, cât se vrea de obiectiv, când se mai trezește Biserica să mai găsească niste sanctificabili printre eroii laici, tot nu (mai) poate critica respectivele personaje chiar full-force, pentru că!...
Si mai sunt si altele...eventual ti le spun pe privat, ca ma baneaza astia daca scriu chiar tot ce gândesc, in modul real pe care îl simt.

Yep, mitizarea prin demitizare, vesnicul taram indepartat ( si iluzoriu din punctul meu de vedere) al ideii de adevar istoric curatat de orice presupus adaos (artificial sau cum vrei sa-l numim). Orice incercare de acest tip, din cele pe care le stiu eu ( mai ales in domeniu teologic) sfarseste intr-o alta sfera a miticului. Oricat de paradoxal ar parea totusi se intimpla. O reconstructie istorica, avand drept scop ,,demitizarea" nu este nici absoluta si nici macar obiectiva ( multi dintre cei care s-au implicat in asa ceva au recunoscut finalemente acest tragic adevar). Opereaza, de cele mai multe ori, pe baza unor criterii subiective, chiar arbitrare, pe care le afirma drept ideale si definitive. Adica ajung sa faca tocmai ceea ce condamna in alte situatii. La randul lor nici sursele istorice nu sunt nici complete, nici perfecte si nici obiective mereu. Fiecare le reconstruieste conform propriei viziuni, proiectand asupra lor propria lui intelegere. Astfel se ajunge la o alta realitate, la fel de ,,mitica" precum precedenta, asta pana cand un nou critic decide sa refaca castelul de carti conform propriei viziuni, eterna jucarie a savantilor din acest domeniu. In esenta motivul este oribil de banal :) = cercetarea istorico-critica nu poate oferi certitudini ( fiindca se limiteaza prin insasi criteriile ei ) ci doar probabilitati. Mai mult decat atat, intrucat opereaza pe mijloace certe si limitate ea nu se poate pronunta in nici o situatie care nu se fundamenteaza pe asa ceva. Totusi poate oferi ceva interesant? As spune cu siguranta ca poate dar intr-un mod limitat. La sfarsitul zilei, in acest domeniu, fiecare ramane cu propriile intrebari, multe incertitudini si un vis de o clipa care se va evapora odata cu prima intrebare in contradictoriu pusa de urmatorul cercetator.

Strict teologic vorbind nu am vazut in viata mea ( in toate studiile de acest tip pe care le-am lecturat) o reconstructie istorico-critica care sa ofere certitudini sau adevaruri de credinta. Pur si simplu asa ceva este dincolo de aria si criteriile de cercetare mentionate. Asadar imi este teama ca daca asta cauti te-ai gandit la metoda gresita, sau cel putin nepotrivita. Totusi daca insisti pe acest drum te privesc cu simpatia cu care il privesc si pe Don Quijote si idealismul lui, sufar alaturi de el deceptiile realitatii desi, inca de la inceput, stiam cum se va termina dar nu puteam sa-l opresc. Pentru ca, nu-i asa, fiecare om are drumul lui pana la raspunsul la intrebarea hristica ,, Cine spun oamenii ca sunt Eu? ".

Vaya con Dios amigo :)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

... te privesc cu simpatia cu care il privesc si pe Don Quijote...

Ăăăăă, scuzaţi! Don Quijote ăsta e cumva cel care l-a convins (într-un final imprevizibil) pe scutierul lui ultrasceptic (sau donquihosceptic) de ceea ce el însuşi nu mai credea deloc?
Sau poate m-a lăsat memoria, iar....