Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

[Ioan_Cezar]

S-a mai întâmplat în istoria lumii
şi îmi îngădui să cred că se va întâmpla mereu, până la sfârşit,
ca oamenii să se adune laolaltă şi să cugete la om şi la Dumnezeu, la întâmplările vieţii...:) Ba, încă, şi la voalurile morţii.

Îmi vine în minte o întâmplare de acest fel petrecută pe-un drum, unul care ducea la Emaus. Atunci, doi oameni încă nelimpeziţi şi mult necăjiţi, în aşteptarea iubitoare a inimii lor, depănau mergînd şi mergeau depănînd întâmplările vremii aceleia. Ei nu erau lămuriţi cu totul. Aşteptau, nădăjduind. Aşteptau în iubire, Iubirea.
S-a alăturat lor un alt călător iar ei au fost miraţi - cum, toată lumea ştie ce s-a întâmplat iar tu nu ştii încă nimic?
Acela, însă, a lăsat deoparte întâmplarea vremii şi, pentru o clipă, doar, s-a cufundat în cercetarea Cuvântului. El cunoştea bine Scripturile! Le-a vorbit lor, pe îndelete, ori poate concentrat, cu foc aprins, aşa cum doar el se pricepea... Că, doară, Domnul Îşi cunoaşte şi Scriptura şi cititorii, nu-i aşa?

Apoi au rămas singuri. Şi se mirau: ai văzut cum ardea inima în noi când ne tâlcuia El scripturile, pe cale?

Fraţilor, să căutăm cu bunăvoinţă şi nădejde Duhul Atoateluminător al Domnului, mai întâi! Şi, căpătînd noi oarece părtăşie cu El, să ne lăsăm doar atunci încredinţaţi de cele ce ni le va arăta în legătură cu noi şi cu Dumnezeu şi, poate, legat şi de Părintele Arsenie Boca.
De nu arde inima în noi atunci când pomenim pe Părintele, cum cugetăm? Să nu fie el omul lui Hristos? Dar, dacă, vai, nu suntem noi cu adevărat călătorii aceia spre Emaus şi spre Împărăţie?...
Aceasta îmi pare a fi prima grijă potrivită pentru noi, iar nu vreo alta, exterioară nouă...
Mă iertaţi de îndrăzneală,
Doamne ajută!

[Ioan_Cezar]

"Il ne faut pas perdre foi en l’humanité; l’humanité est un océan;
quelques gouttes impures ne sauraient la salir."
(Mahatma Gandhi)

Nu am citit prea multe despre controversa din jurul Parintelui nostru Arsenie Boca.Cu foarte putinele mele cunostinte in toate domeniile, cu miciimea fiintei mele, totusi, trag concluzia ca toata discutia si judecata dansului e inutila si ipocrita .E foarte posibil ca orice om de pe lumea asta, sa nu fi fost perfect, dar de ce trebuie sa judecam noi?Tot comertul asta care se face in jurul Bisericii si a Oamenilor care acum nu mai sunt, nu are absolut nimic de a face cu credinta si cu iubirea aproapelui.

Parintele Arsenie Boca a plans, si nu o data, pentru suferintele romanilor si ne-a invatat numai de bine.Dansul spunea sa ne intoarcem la Dumnezeu cat mai avem timp, ca Sfanta Liturghie va fi ridicata la cer, ca vin vremuri in care ne vom ruga de mortii nostri sa iasa din morminte, sa intram in locul lor, din cauza suferintelor care ne asteapta.Iata, ca au sosit si vremurile astea si noi, in loc sa fim preocupati de sufletul nostru, sa ascultam macar acum in ceasul al doisprezecelea, lovim tot in cei care ne-au mangaiat si ne-au ridicat de jos.Asta e recunostinta noastra.Dumnezeu sa ne ierte!

[tabitha]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

S-a mai întâmplat în istoria lumii
şi îmi îngădui să cred că se va întâmpla mereu, până la sfârşit,
ca oamenii să se adune laolaltă şi să cugete la om şi la Dumnezeu, la întâmplările vieţii...:) Ba, încă, şi la voalurile morţii.

Îmi vine în minte o întâmplare de acest fel petrecută pe-un drum, unul care ducea la Emaus. Atunci, doi oameni încă nelimpeziţi şi mult necăjiţi, în aşteptarea iubitoare a inimii lor, depănau mergînd şi mergeau depănînd întâmplările vremii aceleia. Ei nu erau lămuriţi cu totul. Aşteptau, nădăjduind. Aşteptau în iubire, Iubirea.
S-a alăturat lor un alt călător iar ei au fost miraţi - cum, toată lumea ştie ce s-a întâmplat iar tu nu ştii încă nimic?
Acela, însă, a lăsat deoparte întâmplarea vremii şi, pentru o clipă, doar, s-a cufundat în cercetarea Cuvântului. El cunoştea bine Scripturile! Le-a vorbit lor, pe îndelete, ori poate concentrat, cu foc aprins, aşa cum doar el se pricepea... Că, doară, Domnul Îşi cunoaşte şi Scriptura şi cititorii, nu-i aşa?

Apoi au rămas singuri. Şi se mirau: ai văzut cum ardea inima în noi când ne tâlcuia El scripturile, pe cale?

Fraţilor, să căutăm cu bunăvoinţă şi nădejde Duhul Atoateluminător al Domnului, mai întâi! Şi, căpătînd noi oarece părtăşie cu El, să ne lăsăm doar atunci încredinţaţi de cele ce ni le va arăta în legătură cu noi şi cu Dumnezeu şi, poate, legat şi de Părintele Arsenie Boca.
De nu arde inima în noi atunci când pomenim pe Părintele, cum cugetăm? Să nu fie el omul lui Hristos? Dar, dacă, vai, nu suntem noi cu adevărat călătorii aceia spre Emaus şi spre Împărăţie?...
Aceasta îmi pare a fi prima grijă potrivită pentru noi, iar nu vreo alta, exterioară nouă...
Mă iertaţi de îndrăzneală,
Doamne ajută!

Te iertăm, cum să nu...care Părintele?