Contradictie dogmatica ?

În prealabil postat de CristianR

Însă dacă vrei să te curățești fără ajutorul Lui nu vei putea, pentru că n-ai putere și nici conștiință luminată ca să deosebești între ce-i bun și ce-i rău în tine.

Hristos a spus că fără El nu putem face nimic. Și nu putem pentru că noi suntem făcuți de el și n-avem putere prin noi înșine. La El este toată puterea.

Cu alte cuvinte eu sunt creat intr-un anumit fel de creator. Cu multe patimi sa zicem. In timpul vietii realizez ca acele patimi nu sunt bune pentru mine (nu pentru Dumnezeu). Eu vreau sa scap de ele si practic nu pot altfel decat numai convingandu-l pe creator sa ma modifice acolo , direct la sursa. Eu nu pot sa fac modificari in mine insumi.

Asta nu o cred. Prin invatare orice om poate sa acumuleze obiceiuri si deprinderi sau sa scape de ele. Nu poti sa scapi doar de instinctele primare, si daca ele sunt sursa primara a patimilor, atunci da, e nevoie de interventia creatoruli, dar e la nivel de cod genetic aproape.

Sa luam un exemplu. Vreau sa scap de vorbirea desarta (barfa sa zicem). Nu e un instinct primar. Prin antrenament sustinut poti singur sa faci asta. Mai mult, invatand singur despre consecintele vorbelor tale desarte (lumea te evita), incerci sa te corectezi tot singur, pentru ca un instinct primar, care se cheama nevoia de recunoastere (socializare) e mai puternic si castiga in lupta cu vorbirea desarta care te departeaza de oameni.

[CristianR]

În prealabil postat de iliegh

Cu alte cuvinte eu sunt creat intr-un anumit fel de creator. Cu multe patimi sa zicem. In timpul vietii realizez ca acele patimi nu sunt bune pentru mine (nu pentru Dumnezeu). Eu vreau sa scap de ele si practic nu pot altfel decat numai convingandu-l pe creator sa ma modifice acolo , direct la sursa. Eu nu pot sa fac modificari in mine insumi.

Asta nu o cred. Prin invatare orice om poate sa acumuleze obiceiuri si deprinderi sau sa scape de ele. Nu poti sa scapi doar de instinctele primare, si daca ele sunt sursa primara a patimilor, atunci da, e nevoie de interventia creatoruli, dar e la nivel de cod genetic aproape.

Sa luam un exemplu. Vreau sa scap de vorbirea desarta (barfa sa zicem). Nu e un instinct primar. Prin antrenament sustinut poti singur sa faci asta. Mai mult, invatand singur despre consecintele vorbelor tale desarte (lumea te evita), incerci sa te corectezi tot singur, pentru ca un instinct primar, care se cheama nevoia de recunoastere (socializare) e mai puternic si castiga in lupta cu vorbirea desarta care te departeaza de oameni.

Dumnezeu nu ne-a creat defecți, dar ne-a creat nedesăvârșiți. Instinctele puse în firea noastră nu sunt rele; doar patimile, care reprezintă o întrebunțare rea a acestora.

Este adevărat că prin efort te poți educa, te poți civiliza, poți deveni un om mai plăcut în societate. Aparent nu este nevoie de har pentru asta; le poate realiza și un ateu foarte bine. Totuși, părerea mea este că Dumnezeu este prezent în orice lucru bun și că omul care face un lucru bun crezând în bine crede, într-o anumită măsură, în Dumnezeu.

Totuși, harul care vine în urma rugăciunii și care naște în suflet pocăința, îl face pe om să-și vadă sufletul într-o lumină pe care nu a mai cunoscut-o până atunci, îl face să se vadă așa cum n-ar fi putut să o facă doar prin efortul lui personal, adică fără să se roage. Pentru că atunci nu se mai raportează doar la relațiile cu semenii, ci Îl cunoaște pe însuși Dumnezeu, pe Care nu-L poate cunoaște în viața de zi cu zi. Iar El este sfânt și luminos și lumina Lui face să se vadă tot întunericul din suflet.