Infinitatea lui Dumnezeu

[CristianR]

În prealabil postat de florin.oltean75

Alin, apofatismul crestin nu este o teorie, ci este un mod in care mintea este indreptata spre Dumnezeu. Un mod exceptional.

Credinciosul strabate orice energie care se arata mintii fie creata, fie necreata. Nevoitorul apofatic nu se limiteaza la Daruri (energii necreate) ci patrunde cu mintea prin ele, iL cauta pe Dumnezeu din ce in ce mai adanc. Efortul sau este de a transcende si energiile necreate pentru ca energiile fac parte din existente.

El este insetat de Fiinta, nu de energii.
Energiile sunt doar manifestari fie create, fie necreate.

M-a surprins afirmația pe care am subliniat-o, însă probabil așa înțelege filosofia budhistă desăvârșirea: unirea cu Dumnezeu ca pe o contopire în însăși Ființa Sa. Ceea ce pentru un creștin ortodox este nu doar o impietate, ci și o imposibilitate.
O astfel de concepție reclamă, într-adevăr, un dumnezeu impersonal, pentru că nu te poți uni ființial cu o persoană fără a-i știrbi integritatea.
De aceea mi se pare că bine a zis cine a zis că budismul, prin această contopire cu Absolutul pe care o afirmă, și care nu se poate realiza decât prin depersonalizare, duce în cele din urmă la aneantizare. Toți am fi niște picături care își găsesc cea mai mare fericire, desăvârșirea, în contopirea cu Infinitul Ocean, diluându-ne într-atât încât vom deveni în cele din urmă... nimic (dacă înțeleg bine).

Aici văd eu o lipsă de măsură a misticii orientale, care cred că vine din faptul că îi lipsește adevărul revelat. Pentru că numai acesta te face să înțelegi că Dumnezeu este Persoană veșnică, că și tu ești persoană pentru totdeauna și că înaintarea ta către El, deși fără sfârșit, se face într-un fel de spațiu intermediar, cel al harului, al energiilor necreate, dincolo de care nici nu poți și nici nu vrei să treci. Și nu vrei întrucât sunt lumină și sunt inepuizabile.
Nu vrei să te unești cu Soarele.

Pe de altă parte, dacă afirmând că omul vrea să transceadă și energiile necreate vrei să spui că vrea să ajungă la supra-existență, asta mi se pare că este tocmai dorința luciferică de a fi ca Dumnezeu, Singurul care este supra-existent, fiind izvor al întregii existențe. Iar această calitate de a fi prin Sine – „Eu sunt Cel ce este“ – este, cu siguranță, neîmpărtășibilă.