Infinitatea lui Dumnezeu

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Mihailc

Teza menţionată de tine este o reformulare stângace a unei aserţiuni a lui Spinoza (dintr-o serie mai lungă) pe care şi-a construit sistemul său filozofic panenteist. Pentru asimilarea serioasă a ideilor gânditorului olandez de origine evreiască, ar trebui să-l citeşti în întregime, eventual cu ajutorul unor instrumente de studiu adecvate.

Ca să înţelegi mai bine de ce Biserica nu joacă în aceeaşi ligă cu metafizica speculativă (deci nu are răspunsuri ideologizate de tipul celor solicitate de tine) ai mai jos un link către un material introductiv în gnoseologia ortodoxă. Dacă pricepi conţinutul materialului indicat, n-o să mai pui întrebări proaste care atrag după sine, aproape inevitabil, răspunsuri şi mai proaste.

http://adevarul.ro/cultura/spiritual...0f2/index.html

În dialogul cu Horia-Roman Patapievici, pe marginea „Cărţii simţurilor“, care au fost părţile esenţiale dezbătute? Nu ştiu dacă este cazul şi în ce măsură aş putea să o sintetizez în câteva cuvinte. În primul rând, s-a punctat faptul că Dumnezeu este, într-un anume fel, accesibil omului pe cale senzorială. Dumnezeu poate fi văzut, auzit, gustat, pipăit, mirosit. Desigur, în condiţii cu totul speciale, de nevoinţă şi asceză şi în temeiul adevărului că El ni se împărtăşeşte în Duhul Sfânt. Istoria biblică, vechi şi nou-testamentară, dar şi istoria de două mii de ani a Bisericii susţine acest adevăr, ilustrat în carte printr-o serie de mărturii provenind şi de la monahi contemporani cu noi. Vorbirea despre Dumnezeu, teologia, s-a făcut întotdeauna pe temeiul experienţei nemijlocite a vederii Lui, a trăirii, a experierii dialogului omului cu El. Aşa cum mărturiseşte unul din marii asceţi ai veacului XX, Cuviosul Siluan Athonitul, „oamenii desăvârşiţi nu vorbesc niciodată nimic de la ei, ci numai ceea ce au văzut şi au trăit“. În contrast cu această teologie a experienţei, s-a dezvoltat şi o teologie speculativă, care presupune riscurile închiderii realităţii dumnezeieşti în categoriile gândirii umane şi, prin urmare, riscurile închiderii omului în cercul strâmt al imanenţei. Mărturiile vederii lui Dumnezeu, ale vederii şi împărtăşirii de lumina dumnezeiască personală sunt numeroase şi se confirmă unele pe altele, constituind un puternic fundament teologic pentru viaţa şi credinţa noastră. S-a insistat mult asupra cunoaşterii nemijlocite a lui Dumnezeu, prin intermediul experienţei personale, tocmai pentru că în zilele noastre pare să se fi dezvoltat în exces discursul speculativ despre Dumnezeu şi despre relaţia oamenilor cu Dumnezeu, adică discursul care se vrea o dezvoltare riguros logică a unui sistem de adevăruri teoretice, abstracte, pe care vorbitorul sau scriitorul nu le mai verifică în propria experienţă sau în experienţa semenilor săi. Omul nu este limitat la simţurile sale naturale, ci are şansa împărtăşirii de Duhul lui Dumnezeu, de energia dumnezeiască, care-i potenţează în consecinţă simţurile firii sale.

Este perfect adevarat, Dumnezeu poate fi văzut, auzit, gustat, pipăit, mirosit.

In budism este o etapa din Stadiul de Generare (Vajrayana) - se numeste "Impartasirea cu Nectar" - caci Dumnezeu este ca un nectar, Nectarul Vietii.

Scopul acesteia este apropierea din ce in ce mai mult de Dumnezeu chiar prin perceptia acestei lumi - ea nu este speculativa, conceptuala - ci efectiv senzoriala, "haric-senzoriala".

Deci avem totusi si un echivalent al practicii crestine pentru Stadiul de Generare. Imi retrag afirmatia anterioara, cum ca nu ar fi nicio asemanare pe acest palier.


Scuze pentru interventie (interferare cu crestinismul).