Pr. Arsenie Boca - Canonizare după Sfinții Părinți?

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de GMihai

De altfel, lucrarea "monumentală" a domnului doctor cuprinde şi hule directe la adresa ortodoxiei.

De pildă: În efortul de a discredita pictura Părintelui Arsenie, autorul o compară cu aşa numitele "Madone Negre", despre care dumnealui, numai foc şi pară, arată că sunt eretice, hulitoare etc. Cu privire la una dintre aceaste icoane, îşi îngăduie inclusiv să susţină că "arată ca o ţigancă".

Mă bucur că ați citit capitolul numit Grozăvii neasemănate. Probabil, însă, că pe sărite pentru a-i găsi cusur.
Dacă ați fi citit măcar întregul capitol, ați fi observat râvna autorilor (nu sunt eu autorul acelui studiu) pentru dreapta credință și iconografia după Sfânta Tradiție.
Tabloul religios numit Madonna Neagră este una din hulele pictate ale latinilor înlocuind pe Sfântul Apostol Luca cu un pictor urât și pe Maica Domnului cu o țigancă.
Din păcate, acest mod de a reprezenta pe sfinți având ca model oameni aleși la întâmplare, nerespectând asemănarea cu Sfinții cărora se închină Sfintele Icoane, este un obicei provenit din apus, combătut de Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul în Pidalion și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în hotărârile sale.
Sfințenia Icoanei constă în numele sfântului și în asemănarea cu Sfântul reprezentat.
Una din multele erori ce aparțin Părintelui Arsenie Boca este tocmai reprezentarea unor persoane, cu chipul altor persoane, mai ales cu propriul chip.
Studiul pomenit de dvs. este făcut cu multă osteneală, cu osârdie și dragoste de adevăr, dorință de a dezvinovăți persoana, dar a arăta învățăturile greșite care nu pot fi model de sfințenie. Apelează tot timpul la Sfinții Părinți, Erminia Picturii Bizantine și Sfintele Icoane, tocmai pentru a separa ceea ce este Ortodox de falsa evlavie. Este ușor să numești blasfemie o propoziție, dacă o scoți din context. Am putea spune că în Sfânta Scriptură este scrisă o blasfemie:
Psa 13:1 „Nu este Dumnezeu!”, dacă am n-am citi și contextul: Psa 13:1 Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”

Așadar, haideți să citim împreună ce scrie în acel studiu:
"Maica Domnului Neagra

Intre reprezentarile iconografice si statuare ale Maicii Domnului, a aparut in perioada medievala – sau chiar mai devreme – in sanul romano-catolicismului, o serie de exemple in care aceasta este infatisata avand piele de culoare inchisa, uneori neagra. Reprezentarile de acest tip sunt cunoscute sub numele „Madone Negre”. […]

In sens precis, numele „Madona Neagra” nu se aplica imaginilor a caror culoare deriva din materialul folosit precum ebonita sau lemnul de culoare inchisa, sau celor inegrite de fumul lumanarilor sau in urma incendiilor chiar daca, in general, acestea sunt explicatiile pentru o mare parte din reprezentarile ce sunt incadrate astazi in acest gen iconografic.

In legatura cu aceste reprezentari cercetatorii au incercat sa ofere diverse explicatii. Citind cea mai importanta lucrare de istorie a artei pe aceasta tema Marvin Pope prezinta mai multe ipoteze pentru explicarea Madonelor Negre. El trage concluzia ca e „foarte probabil” sa-si aiba originea in Asia Mica si face paralele semnificative cu Demetra Neagra, Isis si alte zeitati pagane negre. De altfel, istoria timpurie a cinstirii Fecioarei Maria in Africa a anticipat aceste dezvoltari ulterioare.

Unii cercetatori au subliniat faptul ca trebuie sa existe un temei scripturistic pentru acest tip de reprezentare. In acest sens, una dintre consecintele cele mai impresionante ale interpretarii mariologice a Vechiului Testament a constituit-o atribuirea imaginilor din Cantarea Cantarilor Fecioarei Maria. „Nigra sum sed formosa [Neagra sunt dar frumoasa]” sunt aproape primele cuvinte ale Miresei din Cantarea Cantarilor.

Din aceste cuvinte s-a nascut temeiul biblic pentru multe portrete ale Maicii Domnului care o reprezinta ca Madona Neagra.

[hule tipice interpretării sectare, ce rup textul de înțelesul lui:

Cân 1:5 Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălașurile lui Chedar, ca și corturile lui Solomon.

Iată tâlcuirea Sfinților Părinți:

Trecînd de la cele mai înainte înfățișate, cuvîntul ne duce la tîlcuirea celor spuse de mireasă către fecioare. Acestea sînt : «Neagră sînt și frumoasă, fiice ale Ierusalimului, ca corturile Chedarului, ca covoarele lui Solomon». Bine a început învățătoarea de la descrierea bunătăților, ce trebuie să o facă sufletelor care își încep ucenicia. Căci ele se arată gata, prin cele ce le mărturisesc, să aleagă harul ce curge din sînii ei cuvântători, în locul oricărui cuvînt omenesc pe care îl numesc vin, spunîndu-i: «Iubi-vom sînii tăi mai mult decît vinul, fiindcă te-a iubit Dreptatea». Iar ea sporește uimirea sufletelor ucenice cu privire la minunea petrecută cu sine, ca și mai mult să cunoaștem nemăsurata iubire de oameni a Mirelui, Care prin iubire îmbracă pe cea iubită în frumusețe. Nu vă mirați, zice, că m-a iubit Dreptatea, ci că, fiind neagră din pricina păcatului și unită cu întunericul prin fapte, m-a făcut frumoasă prin iubire, schimbînd frumusețea Sa în urîțenia mea 39.[54]

Așadar cuvântul acesta vorbește despre Mireasa Biserică ce îi are în Sine ca negreală pe cei ce au avut păcate, înainte de Sfântul Botez, sau după Sfântul Botez au căzut, însă s-au pocăit, devenind frumoși. Dar Maica Domnului nu a avut păcat personal, ca să fie pictată neagră. În plus, Sfintele Icoane nu mai pictează simbolul ci chiar asemănarea celor reprezentați. Iar Maica Domnului nu a fost negresă, nici îmbrăcată în negru – n.n.]

Tot Marvin Pope este cel care demonstreaza in mod convingator, cu argumente lingvistice, faptul ca traducerea exacta a versetului este „Neagra sunt si frumoasa”, nu „dar frumoasa”, cea care s-a pastrat de altfel in Septuaginta: „Melaina eimi kai kale”.

Denumirea „Madona Neagra” a capatat o semnificatie deosebita cand a fost aplicata cunoscutei icoane a Fecioarei Maria de la Jasna Gora, din orasul polonez Czestochowa, atribuita pictorului de icoane Sfantului Apostol Luca, aceasta fiind imaginea sacra cea mai venerata in Europa Centrala si constituind obiectul unor nenumarate pelerinaje.

[aceasta face parte din suita de minciuni latine, ca și giulgiul din Torino, ca să atragă pe oameni la ei, similare cu minciunile de la Prislop. Sfântul Apostol Luca nu avea cum să picteze nici hidos, nici persoane diferite, fiindcă a cunoscut-o personal pe Maica Domnului și tocmai aceasta este motivul pentru care noi știm cum a arătat Împărăteasa noastră, păstrând cu aceeași râvnă și sfințenie asemănarea Ei, după cum am păstrat nealterată Sfânta Scriptură:

Sfantul Ioan Damaschin, mare iubitor si aparator al sfintelor icoane, ne scrie: „Dumnezeiescul Apostol si Evanghelist Luca a zugravit intocmai sfantul si prea cinstitul chip al Maicii lui Dumnezeu, Maria, pe care a intalnit-o la Ierusalim, aflandu-se inca in trup si predicand in Sfantul Sion. A pictat-o pe Preacurata Fecioara in culori si in amestec de ceara, pe o bucata de lemn, ca sa ne-o lase amintire si sa ne-o arate asa cum era in realitate, dar vazuta ca intr-o oglinda. Maica Domnului insasi binecuvantand-o, i-a spus: Harul meu va fi cu ea.”[55]

Dacă doriți să vedeți o icoană pictată de Sfântul Apostol Luca iat-o, se cheamă Odighitria sau povățuitoare și ajutătoare de cale:




Așadar se vede limpede că nu are nici culorile, nici trăsăturile Madonei negre, nici haine negre în care să fi fost îmbrăcată. Ea a purtat toată viața haine de o singură culoare, lucru care a fost revărsarea în afară a smereniei Sale. Auriul din prima Icoană nu arată auriul veșmântului, ci lumina necreată ce strălucea din Maica Domnului. – n.n.]
[…]Răspândirea acestui tip iconografic in lumea romano-catolica se explica si prin incurajarea in sanul acestei Biserici, in ultimele secole, a fenomenului „aculturatiei”, in special aculturatiei liturgice si artistice. [deci, Părintelui Arsenie Boca contribuie la susținerea practică și ideologică a fenomenului de aculturație – n.n.] In Biserica Ortodoxa iconografia Maicii Domnului Negre nu este nici măcar amintita in erminiile sau manualele de pictura bisericeasca.[56]

Cum spunea un duhovnic înțelept privind la tabloul de jos: arată ca o țigancă.



După cum pictorul îmbufnat și plictisit, nu are cum să fie Sfântul Apostol Luca, Cupidonul nu are cum să fie un Sfânt Înger, tot așa urâciunea pustiirii îmbufnată numită madona neagră, nu are cum să fie Odighitria pictată de Sfântul Apostol Luca, la insuflarea Sfântului Duh. tot așa, nici tablourile religioase pictate de Părintele Arsenie Boca, care pot semăna cu oricine (numai cu niște Sfinți nu), nu sunt Sfinte Icoane.

Iată cum o pictează pe Maica Domnului Ortodocșii, insuflați de Sfântul Duh și urmând Sfânta Tradiție de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca :

Chipul și statura Născătoarei de Dumnezeu
Iar prea sfânta de Dumnezeu Născătoare, a fost cu statura mijlocie, deși unii zic că a fost de trei coți.[~ 1,99 m – n.n.] [Fața nu o avea nici rotundă, nici ascuțită, dar întrucâtva prelungă]; chipul [îi era) de culoarea grâului, cu părul [ascuns] gălbui: cu ochii [vioi și curați] având [în ei] vederi gălbuie [tocmai de culoarea olivelor], cu sprâncenele [încovoiate], lungi [și puțin negre; nasul ceva cam lung], cu nările mijlocii, [iar buzele trandafirii]; cu mâinile lungărețe și cu degetele asemenea. [Și, în fine, toată ființa ei era simplă, fără de mândrie sau vreo împodobire omenească, ci] smerită, neprefăcută și fără de prihană, cu îmbrăcăminte cuviincioasă, iubind veșminte numai cu un fel de vopseală, (după cum) omoforul, care se află în biserica ei [ce este în Chalkopatrii] o mărturisește. [Și afară de acestea,… mai presus de toate, era într-însa multă frumusețe divină].[57]"

[Dr. Victor Ardeleanu]

Notele de mai sus
[54] Sfântul Grigorie de Nyssa, Părinţi Şi Scriitori Bisericeşti, 29, Ed. Institutului Biblic Şi De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 1982, p. 129.

[55] <http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/sfantul-apostol-luca-zugravul-maicii-domnului-119920.html>, joi, 7 ianuarie 2016.

[56] <http://www.crestinortodox.ro/religie/maica-domnului-neagra-l22280.html>, joi, 7 ianuarie 2016.

[57] DIONISIE din Furna, Erminia Picturii Bizantine, Ed. Σοφία, București, 2000, pp. 147-148.

Iată ce negrăit de frumoasă este Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea cea Înfricoșată a creștinilor, Surpătoarea ereziilor, Risipirea amăgirii, Izbăvitoarea de demoni, Atotîmpărăteasa și Pururea Fecioara Maria:







Iată ce urât este tabloul latin, eretic, al madonei negre:





Nu degeaba Stăpâna noastră îi numea pe latini "Dușmanii Mei și ai Fiului Meu" (Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon catre Sion - Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, p. 425)

Sigur că aveți libertatea să vă placă, din punct de vedere artistic și pictura eretică, dar dacă spuneți că așa a fost Maica Domnului, ca femeia încruntată și neagră, lipsită de delicatețe și frumusețe din tabloul de mai sus, poate fără să vă dați seama, O huliți.
Aceasta doreau să atragă atenția autorii acelui studiu: nu tot ce se dedică Domnului este Sfânt, ci numai ce se dăruiește cu toată inima, lăudându-L cu bună cuviință și evlavie. Dimpotrivă, chiar dacă se dedică ceva lui Dumnezeu, dacă este mincinos sau urât Îl hulește.
După cum ne învață Sfânta Scriptură: Ier 48:10 Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă

[Dr. Victor Ardeleanu]

3. UMILENIA VS. MADONA NEAGRĂ

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

Catalin, ma refeream la hulele aduse icoanelor de tip Umilenia (care seamana mult cu cele de la Ostra Brama si Czestochowa; a propos, stii ca la Vilnius vin si multi belorusi si rusi ortodocsi sa cinsteasca acea icoana, care seamana cu Umilenia, a carei canonicitate a fost validata de Sf. Serafim de Sarov) de catre dr. Ardeleanu. Nu ma refeream la Arsenie Boca. Daca e canonizat, acest fapt trebuie respectat de fiii si fiicele Bisericii, si fiecare dintre noi are dreptul la parerile proprii. Eu sunt mai degraba neutru privind aceasta problema. Ma deranjeaza isteria mediatica, caci este o exagerare, si ca orice exagerare trebuie combatuta, ca e de stanga sau de dreapta, dar parerea mea este apreciativa privind cartile scrise de acest parinte. In rest, sunt de acord cu tine.

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

Iată ce negrăit de frumoasă este Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea cea Înfricoșată a creștinilor, Surpătoarea ereziilor, Risipirea amăgirii, Izbăvitoarea de demoni, Atotîmpărăteasa și Pururea Fecioara Maria:







Iată ce urât este tabloul latin, eretic, al madonei negre:





Nu degeaba Stăpâna noastră îi numea pe latini "Dușmanii Mei și ai Fiului Meu" (Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon catre Sion - Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, p. 425)

Sigur că aveți libertatea să vă placă, din punct de vedere artistic și pictura eretică, dar dacă spuneți că așa a fost Maica Domnului, ca femeia încruntată și neagră, lipsită de delicatețe și frumusețe din tabloul de mai sus, poate fără să vă dați seama, O huliți.
Aceasta doreau să atragă atenția autorii acelui studiu: nu tot ce se dedică Domnului este Sfânt, ci numai ce se dăruiește cu toată inima, lăudându-L cu bună cuviință și evlavie. Dimpotrivă, chiar dacă se dedică ceva lui Dumnezeu, dacă este mincinos sau urât Îl hulește.
După cum ne învață Sfânta Scriptură: Ier 48:10 Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă

A. Iată Maica Domnului Umilenia, icoana la care se ruga in padure Sf Serafim:







Iată madona neagră:







Sunt cu totul diferite, nu-i așa?



Autorii studiului de mai jos, au combătut madona neagră, un tablou religios eretic, după cum ne învață Sfinții Părinți.

Nu au spus nicăieri despre Umilenie.


Sfinții nu validează canonizări, ci Sfintele Sinoade.
Canoanele fără greșeală sunt doar cele validate de Sfintele Sinoade Ecumenice.
Despre această problemă găsiți un răspuns dezvoltat, în capitolele:
- Introducere
- Să nu ne mirăm sau să judecăm pe autorii cărților ProBoca
- „Pot greși Bisericile Ortodoxe de Răsărit locale (inclusiv în canonizarea unui om)?”
din studiul de mai jos:

În prealabil postat de Adevărul despre Părintele Arsenie Boca;[URL="Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti"

[/url]

Pe care îl puteți descărca de aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...ntilor-parinti
Nici autorii studiului de mai sus nu sunt de acord cu exagerările. Amănunțimea cu care s-au străduit să dezbată fiecare detaliu din viața și învățătura Părintele Arsenie Boca este tocmai pentru a combate exagerarea extremă a mesajului de la Prislop.
Fiindcă mesajul de acolo este așa de exagerat, răspunsul este și el privit ca exagerat. Însă dacă nu ar fi arătat după Sfinții Părinți unde este devierea de la Dreapta Credință, ar fi fost acuzat de superficialitate și părere proprie sau antipatie personală. Dacă sunt acuzați acum de aceasta, când studiul este beton, după cum spune chiar admiratorul cel mai înfocat al Părintelui Arsenie Boca, ahilpterodactil, cum n-ar fi fost acuzați dacă făceau un studiu cu trei păreri firave.
Rațiunea fiind ambivalentă poate interpreta orice lucru pe dos.
De pildă dacă vedem un om îmbrăcat în negru: unii zic că e omu’ negru, alții zic că este un om în doliu, alții că este rocker, alții că este insipid (n-are gusturi bune la îmbrăcat), alții că este decent, alții că este atins de vampirism, alții că se pregătește pentru monahism, iar alții că se gândește să se pocăiască și se îmbracă oarecum în sac și cenușă. Dar dacă el poate că pur și simplu iubește culoarea neagră.
1Co 2:11 Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
1Co 2:12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
1Co 2:13 Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
1Co 2:14 Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.
1Co 2:15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;
1Co 2:16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
Problema Părintelui Arsenie Boca nu este ce a gândit el însuși personal pentru sine, pe care le știe numai duhul lui, ci că cele pe care le-a mărturisit public despre ce crede sfinția sa despre Dumnezeu se opun revelației dăruite nouă de Hristos prin Sfânta Predanie. Și viața sfinției sale contrazice cele mărturisite de Sfânta Biserică a fi viață de sfințenie. Tocmai cărțile îi vădesc concepția eretică despre creștinism. Ele sunt pricina (alături de pictură, și viață) pentru care nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă. Fiind citite când deja avea faima de Sfânt nu au mai fost puse sub analiza Sfinților Părinți (pe care mulți nici nu îi cunosc), și au fost luate prin prejudecată drept bune (ca aparținând unui Sfânt). Dacă sunt însă cercetate în lumina Sfintei Predanii, ne înfricoșăm în ce stare de înșelare se afla.
Sfânta Biserică Ortodoxă nu se ia după zvonuri și prejudecăți. Ea, mai întâi, cercetează învățătura și viața unui om, mai importante decât curentul mass-media ce agită și stârnește pe oameni fiind cointeresată de senzațional și finanțată de puterea politică. Până nu a intrat puterea politică și mass-media în acțiune la Părintele Arsenie Boca mergeau câțiva rătăciți. Curentul nu a fost spontan, ci provocat de zvonurile că ar fi Sfânt, asociate cu minuni demonice, care la oamenii simpli se manifestă prin vise, vedenii și rezolvări spectaculoase, iar la oamenii mai contorsionați sufletește prin simțiri ce mimează umilința.
Sunt și multe alte mișcări rătăcite cu mulți adepți, de exemplu mahomedanismul, ahtiat față de Mahomed, hinduismul ahtiat față de Babaji. Dar nu sunt semn de sfințenie, ci de manipulare și lucrare demonică.
Cine are viață și învățătură Ortodoxe ireproșabile poate fi model de sfințenie, chiar dacă nu vine nimeni la mormântul lui și nu face nici măcar o fărâmă de minune, iar cine nu, și de ar sta toată lumea la coadă și ar curge valuri de minuni, acela nu poate fi model de sfințenie.

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

Nu ma refeream la Arsenie Boca. Daca e canonizat, acest fapt trebuie respectat de fiii si fiicele Bisericii, si fiecare dintre noi are dreptul la parerile proprii. Eu sunt mai degraba neutru privind aceasta problema. Ma deranjeaza isteria mediatica, caci este o exagerare, si ca orice exagerare trebuie combatuta, ca e de stanga sau de dreapta, dar parerea mea este apreciativa privind cartile scrise de acest parinte. In rest, sunt de acord cu tine.

Iată canonul canonizării, foarte limpede în acest sens:
„Canonizarea sfinților cu moaște
Pentru a evita o eventuală înșelăciune provocată de cauze naturale (condiții improprii descompunerii trupului, efectul unor medicamente etc), dar și a unor cauze spirituale (blestemul părinților [deci cineva blestemat de Sfintele Sinoade Ecumenice poate avea trupul neputrezit – n.n.], afurisenia arhiereilor, păcate strigătoare la cer etc), Biserica este foarte circumspectă cu privire la proclamarea oficială a canonizării unui sfânt. Există condiții de fond indispensabile pentru a putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare :
[...]
În urma celor arătate pînă aici, a expunerii făcute pe temeiuri doctrinare și documentare cu privire la canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă sîntem îndreptățiți să conchidem că pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare trebuie să fie date următoarele condiții de fond:
a) Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată pînă la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a îmbrățișat credința ortodoxă.
b) Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
— Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință;
— Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe pînă la moarte;
— Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvîrșite trăiri morale și religioase;
— Puterea de a săvîrși minuni în viață sau după moarte; sau în fine,
— Puterea de a apăra sau a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă.
c) Răspîndirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărîndu-l în rînd cu sfinții. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestîndu-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfînt. De la îndeplinirea acestei cerințe pot face excepții numai mucenicii dreptei credințe.
Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoielnică a primei și a celei de a treia, care poate lipsi numai în cazul martirilor ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare .
Din păcate, Părintelui Arsenie Boca îi lipsește fără îndoială prima condiție, fiindcă credința nu i-a fost numai îndoielnică, ci chiar eretică în multe părți din ea, în tot timpul vieții preacuvioșiei sale necunoscând nimeni vreun moment în care s-a întors la Ortodoxie prin lepădare publică de toate căderile din scrieri, predici și picturi. Propovăduirea preacuvioșiei sale fiind dată anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, toate celelalte condiții din canonul canonizării cad, deci, nu ar trebui să mai aibă loc nici o discuție pe acest subiect.
Dar, deoarece adepții mai înfierbântați ai pictorului de la Drăgănescu, grăiesc împotriva Sfinților Părinți (poate necunoscându-i), neglijânu-i și aducând ca false dovezi împlinirea părută a celorlalte condiții ale canonului [neștiind sau uitând că pot apărea astfel de semne (doar că fără Ortodoxie) și la cei înșelați], ne vedem obligați să le examinăm pe toate și să le aplicăm vieții și învățăturii Părintelui Arsenie Boca.
Vom alcătui, așadar, concluzia acestui mic studiu în funcție de condițiile de fond ale canonizării, pentru a vedea dacă Părintele Arsenie Boca le îndeplinește, sau este doar o impresie amăgitoare pe care o suferă ucenicii sfinției sale.
Broșura: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cinstirea Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă, editată la Sfânta Mănăstire Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Catedrala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.a., p. 2.
2 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. II, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 182.”

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de catalin2

Desigur ca mai multi sfinti au fost cinstiti de popor inainte de a fi canonizati. Nimeni nu a contestat faptul ca Sfantul Paisie Aghioritul e sfant, fie si numai din minunea de aici: http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...traluceste.htm
In cazul Parintelui Arsenie Boca se pusese problema de ce se scrie despre domnia sa inainte de hotararea Sinodului, iar eu am spus ca se scrie pentru ca multa lume se inchina si e deja considerat sfant. Daca nu era un fenomen nu se scria mai nimic. La fel, daca era vorba de un alt parinte cu multe controverse se scria la fel.

Vorbitul mult nu întotdeauna indică fenomenele pozitive. Se vorbește mult și de cele negative.
De exemplu:
- Fenomene paranormale;
- Fenomenul Pitești;
- Fenomenul El Niño;
- Fenomenul Tunguska;
- Fenomenul Poluării;
- Fenomenul Prislop.
Iată cum este definit un fenomen:
„«Fenomen» în filosofie
În funcție de punctul de vedere filosofic, un fenomen este: o apariție perceptibilă sensorial, aparența unui lucru sau prezența în conștiință a unui lucru în urma experienței și puterii de reprezentare.
Pentru Platon, fenomenele aparente sunt doar oglindirea ideilor, cărora le atribuie existență reală. Ideea este un fapt etern, totdeauna același și netransformabil, în timp ce fenomenele sunt variabile, risipite în timp și spațiu, mereu altele și în continuă transformare. La idee se poate ajunge pe calea rațiunii, fenomenele sunt legate de lumea nesigură a simțurilor.”
Dar prin simțire ne-a atacat și ne-a robit diavolul.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul are învățături și viață Ortodoxe. Cinstirea lui este rezultatul duhului jertfelnic cu care slujea lui Hristos și norodului. Cei care îl urmează își mântuiesc sufletul, mergând pe calea Sfinților Părinți.
Nu se poate compara cu Părintele Arsenie Boca. Sfinția sa are învățături eretice, atât pictate, cât și scrise. Viața lui nemistificată, după cum se desprinde chiar din mărturiile ucenicilor contravine Sfintelor Canoane, din toate punctele de vedere. Formarea, ascensiunea și căderea, toate sunt exemple clasice de înșelare. Prestigiul sfinției sale a fost construit cu finanțare intensă, fiind unul artificial. Cine îl urmează cu fidelitate (și nu dintr-o impresie zvonită, fără să își dea seama de ceea ce face) devine intolerant, cu siguranță de sine, alunecându-i mintea pe lângă pocăință, răstălmăcind Sfinții Părinți și ghidându-și viața după învățăturile sfinției sale foarte primejdioase suferă de înșelare la rândul său.
Sfânta Biserică a procedat cu evlavie recunoscând sfințenia reală a Părintelui Paisie.
Sfânta Biserică are de înfruntat azi o mare dezbinare provocată de Părintele Arsenie Boca, datorită conflictului între faima artificială și mesajul sfinției sale de tip uniat și hindus, în sfera mai generală a noii spiritualități. Părintele Arsenie Boca nu reprezintă modelul Ortodox de sfințenie, este o ispită contemporană, fața personalizată a unui mare și grav fenomen de înșelare.

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Sunt de aceeasi parere. Si ma intreb ce inseamna acest "a astepta".
Fac asta, gandindu-ma ca: Sinodul face parte din Biserica; credinciosii care alcatuiesc "poporul" fac parte din Biserica; Domnul este parte din Biserica. Sa fie rupti de norod si de Hristos cei care alcatuiesc Sinodul? Sa nu tina cont, oare, Sinodul de mesajele care vin "de jos", dinspre norod? Sa nu tina cont Insusi Domnul de ceea ce se petrece intre si cu credinciosii?
E ca si cum in corpul nostru omenesc mintea nu ar tine cont de maini, de picioare, de ochi si de urechi etc. Nu imi imaginez cum poate vietui un astfel de organism.
Stiu ca viata unui organism viu presupune un du-te-vino continuu intre componentele lui. In baza caruia insusi creierul/mintea isi elaboreaza deciziile si comenzile...

Ați uitat să menționați că Sfânta Biserică mai este și ispitită spre lămurire, de către diavol și puterea politică.
De aceea, în general, Sfântul Sinod așteaptă să treacă două trei generații până la canonizarea cuiva, ca să nu fie influențat de cei care din cunoștință trupească, sau interese personale vor canonizarea cuiva.
„In cinstea tuturor acestor Sfinti din veac, Leon, preainteleptul si vrednicul de lauda imparat, a zidit o biserica mareata si foarte frumoasa inauntrul cetatii Constantinopolului, aproape de biserica Sfintilor Apostoli. Dupa cum se spune, el ar fi zidit aceasta biserica pentru Teofana, sotia lui cea dintai, care ar fi bine-placut lui Dumnezeu in chip desavarsit, petrecandu-si viata, lucru de mirare, chiar in mijlocul tulburarilor si al palatelor imparatesti. Astfel, dupa ce imparatul a facut cunoscut Bisericii scopul sau, aceasta nu s-a plecat voii lui. Adica, s-a impotrivit indata parerii imparatesti, sub cuvant ca nu este cu cale a numara intre Sfinti, si a cinsti numaidecat pe Teofana, in asa fel incat sa i se sfinteasca chiar si o biserica, peste masura de frumoasa, celei care pana ieri, numai cu cateva zile mai inainte, traise sub ispita infumurarii si a desfatarii imparatesti si ca, desi a bine-placut lui Dumnezeu, totusi inca nu a sosit vremea a i se da cinstire si inchinare ca unui sfant. Preainteleptul imparat, impartasind parerea intregii Biserici, a harazit Tuturor Sfintilor biserica zidita de el, zicand: «Daca si Teofana este sfanta, sa fie si ea socotita cu toti Sfintii».”
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...or-145408.html
Desigur că sunt și excepții.
De aceea mi se pare foarte interesant studiul despre acest subiect, făcut aici:

În prealabil postat de Adevărul despre Părintele Arsenie Boca;[URL="Grozaviile neasemanate de la Draganescu si viata Parintelui Arsenie Boca in lumina Sfintilor Parinti"

[/url]

Pe care îl puteți descărca de aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...ntilor-parinti
Vom cita pentru cei interesați, trei capitole foarte sugestive:
Introducere
1Ezdra 4:13 Iar al treilea cel ce a zis de muieri și de adevăr, acesta este Zorovavel, a început a grăi: 14 O bărbaților! Au doară nu este mare împăratul, și mulți sunt oamenii? Și vinul nu este tare? 15 Dar cine este cel ce îi stăpânește pre ei, sau cine este cel ce-i domnește pre ei? Au nu sunt muierile? Muierile au născut pre împăratul și pre tot poporul, care stăpânește marea și pământul. 16 Și din ele s-au făcut, și acestea au crescut pre aceia cei ce sădesc viile, din care se face vinul. 17 Și acestea fac îmbrăcămintele oamenilor, și acestea fac mărire oamenilor, și fără de muieri nu pot fi oamenii. 18 Și de vor aduna aur și argint și tot lucrul frumos, au nu iubesc pre o muiere frumoasă la chip și la frumusețe? 19 Și toate acestea lăsându-le, la dânsa caută, și cu gura căscată se uită la ea, și toți pre ea o aleg mai mult decât aurul și decât argintul și decât tot lucrul frumos. 20 Lasă omul pre tatăl său, care l-a hrănit pre el, și țara sa, și se lipește de femeia sa. 21 Și cu muierea își lasă sufletul, și nici de tatăl său nu-și aduce aminte, nici de muma sa, nici de țară. 22 Și dintru acestea se cade să știți voi, că muierile vă stăpânesc pre voi. 23 Au nu trudiți și osteniți, și toate le aduceți și le dați muierilor, și ia omul sabiea sa, și iese la căi să tâlhărească și să fure, și pre mare umblă și prin rîuri, 24 Și pre leu vede, și întru întunerec merge, și după ce fură și răpește și desbracă de haine, la cea iubită aduce. 25 Și mai mult iubește omul pre muierea sa, decât pre tatăl său și pre muma sa. 26 Și mulți s-au fluturat la chipuri pentru muieri, și robi s-au făcut pentru ele. 27 Și mulți au pierit și au greșit și au păcătuit pentru muieri. 28 Și acum nu-mi credeți mie? Au nu este împăratul mare cu oblăduirea lui? Au nu toate țările se tem a se atinge de el? 29 Văzutu-l-am pre el și pre Apamina fata lui Vartac celui minunat, țiitoarea împăratului șezând de-a dreapta împăratului. 30 Și luând stema de pe capul împăratului, și puind-o pre capul său, da palme împăratului cu stânga. 31 Și la acestea împăratul căscând gura se uita la ea, și de-i va râde lui, râde; iar de se va mâhni asupra lui, se cucerește ei, ca să se împace cu el. 32 O bărbaților! Cum nu sunt tari muierile, de vreme ce fac așa? 33 Atunci împăratul și dregătorii căutau unul la altul. 34 Și a început a grăi pentru adevăr. O bărbaților! Au nu sunt tari muierile? Mare este pământul și înalt este cerul și iute la alergat soarele, că într-o zi se întoarce și înconjură cerul, și iarăși aleargă la locul său. 35 Au nu este mare cel ce face acestea? Ci adevărul este mare și mai tare decât toate. 36 Tot pământul chiamă adevărul, și cerul pre el bine îl cuvintează, și toate lucrurile se clătesc și se cutremură, și nimic la el nu este strâmb. 37 Nedrept este vinul, nedrept este împăratul, nedrepte sunt muierile, nedrepți sunt toți fiii oamenilor și nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, și nu este întru ele adevăr, și cu nedreptatea lor pier. 38 Iar adevărul rămâne și este tare în veac, și trăește și biruește în veacul veacului. 39 Și nu este la el privire de fețe, nici osebiri, ci cele drepte face de toate nedreptățile, și relele se ferește, și la toți sunt plăcute lucrurile lui. 40 Și la judecata lui nimic nu este nedrept, și aceasta este puterea și împărățiea și oblăduirea și mărimea tuturor veacurilor; bine este cuvântat Dumnezeul adevărului. 41 Și a încetat a grăi, și tot poporul atunci a răspuns. 42 Și atunci a zis: mare este adevărul, și mai tare este. Atunci împăratul a zis lui: cere ori ce vei vrea, mai mult decât cele scrise, și voiu da ție, pentrucă te-ai aflat mai înțelept, și alăturea cu mine vei ședea, și rudeniea mea te vei chema.

Greu lucru este a vorbi despre viața și învățăturile altcuiva. Ar trebui să trăiești viața lui cu multă iubire și să-i cuprinzi mintea lui cu mult discernământ pentru ca să înțelegi toate nuanțele ce i-au străbătut preocupările. Aceasta este valabil pentru orice om. Cu atât mai mult când acesta este public și prezentat ca un Sfânt de necontestat atât de puterea politică prin mass-media cât și de unele persoane cu autoritate bisericească. Trebuie mult timp, osteneală cu durerea inimii și multă atenție să nu fi mai mult pe placul oamenilor decât lui Dumnezeu. În afară de aceasta îți abate mintea și absoarbe resursele de la propria mântuire. Nu ne-am fi încumetat la aceasta dacă nu primeam poruncă de la duhovnicii noștri: „pentru a sluji binelui celor mulți, care nu au avut posibilitatea să afle”.
Iată cum gândea dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în situați similare:
Primind eu această listă și citind-o, mi s-a oprit în loc și mintea și auzul și cugetarea. Drept aceea Te-am rugat să-mi îngădui să refuz acest lucru. Ți-am spus că aceste locuri de abia pot fi înțelese de cei care au înaintat mult în contemplație și au ajuns la capătul celei mai înalte și mai neapropiate cunoștințe, nu însă de mine care mă târăsc pe pământ și, asemenea șarpelui cel blestemat odinioară, nu am altă hrană afară de pământul patimilor, înnoroiat ca un vierme de putreziciunea plăcerilor. Făcând deci aceasta mult și de multe ori, când am văzut că nu primești această rugăminte a mea, temându-mă să nu sufere ceva iubirea care ne unește și ne face să avem un singur suflet, chiar de purtăm două trupuri, putând să-ți pară refuzul meu un semn de neascultare, am cutezat împotriva voii mele cele mai presus de puterea mea. Am socotit că e mai bine să fiu acuzat de îndrăzneală și să fiu luat în râs de cei ce voiesc, decât să sufere iubirea vreo clătinare și vreo micșorare. Căci după Dumnezeu nimic nu e mai de preț ca ea în ochii celor ce au minte. Mai bine zis nu e mai plăcut lui Dumnezeu ca ea. Căci ea adună la un loc pe cei dezbinați și poate crea în cei mai mulți sau în toți o identitate netulburată a voirii

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Sa fie rupti de norod si de Hristos cei care alcatuiesc Sinodul?

Această dorință a canonizării rapide a Părintelui Arsenie Boca este, acum, o pricină de dezbinare.
Unii susțin sfințenia Părintelui Arsenie Boca având ca argumente mulțimile minunilor și închinătorilor entuziasmați, acuzând pe cei care nu sunt de acord cu ea că ar fi „flașnete”, invidioși și zeloți, alții o contestă exemplificând din viața și învățăturile Părintelui lucrurile neconforme cu Predania, susținând că primii nu ar fi cercetat cu discernământ cazul, sau, dacă l-ar fi cercetat, ar fi ori ecumeniști (acceptând acele abateri) ori contaminați de o lucrare ocultă.
Aceasta nu este de mirare, deoarece, după Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, rațiunile făpturilor pot fi supuse minții (susținând viața spirituală) sau simțirii (susținând prejudecata coborâtă la stricăciune, confuzia, păruta dreptate și învrăjbirea) . Orice argument se poate inversa, dându-i-se un sens opus. Sensul înțelegerii argumentelor provine dintr-o interpretare dependentă de mentalitatea sau credința celui ce le analizează. Alteori pricina neprimirii adevărului poate fi într-unul (sau mai multe) din păcatele minții: neștiința, cunoștința mincinoasă, nebiruirea gândurilor pătimașe sau consimțirea cu păcatul .
Studiul de față este datorat presiunii (prin întrebări frecvente și insistente, cu mare implicare emoțională, adresate nouă de cei dragi) celor ce doresc să se lămurească în adevăr, fiind tulburați de această agitație nefirească, în jurul cazului Părintelui Arsenie Boca, întreținută de mass-media . Am dori să alăturăm argumentele și contraargumentele, punându-le în lumina dăruită nouă de Sfinții Părinți (ce vine din experiența lor uriașă unită cu harul Sfântului Duh), pentru a ridica rațiunea noastră din chinul șovăielii, la simplitatea adevărului.
Pluralul “aceștia sunt dumnezeii tăi“ e folosit din pricină că păcatul este prin fire împrăștiat și nestatornic, atotfelurit și împărțit. Căci dacă binele prin fire unește și susține la un loc cele dezbinate, răul dezbină și corupe cele unite
Desigur că în această privință Sfântul Sinod prin Sobornicitatea Sa (adunând mulți învățați în ale Ortodoxiei cu felul și experiența lor unică în a înțelege realitatea, dar care se completează reciproc), cu autoritatea Sa și mai ales luminarea dată de Sfântul Duh (dată, însă, numai celor ce caută adevărul, iar nu interesul momentan, de succes exterior) va avea ultimul cuvânt de spus, aducându-ne pacea ascultării de Sfânta Biserică.
Până atunci , pentru a ne lămuri și a evita tulburările, discuțiile deșarte și mai ales hâda dezbinare, trebuie să cercetăm învățătura în această privință a Sfintei Biserici Ortodoxe, singura care nu poate greși.

1Ti 3:15 Ca să știi, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului .
Note:
Citatele vor fi redate fără ghilimele, cu caractere cursive, accentuările noastre cu caractere aldine, îngroșate. Când editorul original, de unde preluăm textul, are și el accentuările lui, se redau tot cu caractere aldine, îngroșate, iar evidențierile noastre (peste ale lui) se marchează prin caractere subliniate.
Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM,
<http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digital a%20-%20Apologeticum/filocalia%2003.pdf>, descărcat 07.07.2013 1424, 42005, Vol. III, p. 23.
Dar poate că pe lângă acestea mai erau şi alte lucruri pe care trebuia să le înveţe Petru prin pânzătura coborîtă din cer şi prin diferitele animale cuprinse în ea. Mai bine zis poate că erau lucruri pe care trebuia să le înveţe tot neamul omenesc, sau orice om care, asemenea lui Petru, străbătând la ultima înălţime a credinţei, învaţă limpede să-şi stingă cu totul orice simţire, întrucât până ce priveşte prin ea cele văzute, cunoaşte zidirea ca una ce se strică prin sine, neputând să fie ferită de stricăciune şi de confuzie. Deci prin pânzătură şi prin dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru drept mâncare duhovnicească lumea văzută, înţeleasă prin cea nevăzută, pe temeiul raţiunilor ei, sau pe cea nevăzută arătată prin chipurile lucrurilor sensibile. De aceea îi zice: “Ridică-te Petre, jertfeşte şi mănâncă“.202 De unde i se porunceşte să se ridice? De unde altundeva, dacă nu din deprinderea şi din lanţurile simţirii (percepţiei prin simţuri) şi dintr-o prejudecată coborîtă despre lucruri, sau din păruta dreptate a legii, ca eliberat de nălucirile simţurilor, să poată vedea numai cu mintea raţiunile lucrurilor sensibile, dezbrăcate de figuri, şi aşa să cunoască tipurile celor inteligibile şi să înveţe că nimic din cele făcute de Dumnezeu nu e necurat. Căci cel care contemplă creaţiunea văzută în raţiunile ei, ca pe o înfăţişare a celei inteligibile, sau tipurile celor inteligibile din podoaba lucrurilor văzute, ca pe o pânzătură ce coboară de sus nu va mai crede nimic necurat din lucrurile văzute, nemaiobservînd în raţiunile lor nimic care să trezească scârbă (4). Pentru că stricăciunea se află în latura sensibilă, ca şi războiul făpturilor întreolaltă. Între raţiuni însă nu este învrăjbire.
Pânzătura ţinută de cele patru capete este deci lumea sensibilă ţinută şi ea de cele patru elemente. Iar târâtoarele, dobitoacele şi păsările sunt diferitele raţiuni ale făpturilor, care pentru simţire sunt necurate, dar pentru minte sunt curate şi bune de mâncat, susţinînd viaţa spirituală.
[...]
cum va putea apoi, după izbăvirea de patimi, să-şi scruteze sufletul bine ale sale; şi cu ajutorul căror raţiuni şi moduri ajungînd prin raţiunea cea după fire la relaţii nepătimaşe între simţiri şi lucrurile sensibile, va modela simţurile ca să stea în slujba virtuţilor, precum prin patimi le modelase mai înainte, să stea în slujba păcatului (8) şi cum va înfăptui această bună întoarcere ca să se folosească de cele prin care greşea înainte spre naşterea şi susţinerea virtuţilor; cum apoi, izbăvindu-se şi de aceste relaţii , va culege cu pricepere, prin contemplarea naturală în duh, raţiunile celor create, desfăcute de simbolurile sensibile din ele; şi cum după aceste raţiuni, luând contact cu cele inteligibile, prin mintea devenită curată de cugetarea aplecată spre cele supuse simţirilor, va primi înţelegerile cele simple şi va dobândi cunoştinţa simplă, care leagă toate întreolaltă potrivit cu raţiunea, originară a înţelepciunii; în sfârşit, cum după aceasta sufletul, o dată trecut dincolo de toate cele ce sunt şi de înţelesurile lor fireşti şi desfăcut de toată puterea în chip curat, chiar şi de puterea proprie de-a cugeta, va pătimi unirea cea mai presus de înţelegere cu Dumnezeu însuşi, iar în acesta stare, primind de la El în chip negrăit învăţătura adevărului adevărat, ca pe o sămânţă, nu se va mai abate spre păcat, nemaifiind loc pentru diavol ca să-l atragă spre răutate prin amăgire, datorită necunoaşterii Celui ce e bun prin fire şi înfrumuseţează toate cele ce se pot împărtăşi de El.
Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM,
<http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digital a%20-%20Apologeticum/filocalia%2003.pdf>, descărcat 07.07.2013 1424, 42005, Vol. III, pp. 126-l28, 27-28.
34. Necurăţia minţii constă întâi în a avea o cunoştinţă mincinoasă; al doilea, în a ignora ceva din cele universale (zic acestea despre mintea omenească, căci îngerului îi e propriu să nu-i fie necunoscut nimic din cele particulare); al treilea, în a avea gânduri pătimaşe ; iar al patrulea, în a consimţi cu păcatul.
35. Necurăţia sufletului constă în a nu lucra după fire. Căci din aceasta se nasc în minte gândurile pătimaşe. Şi lucrează după fire atunci când puterile ei pătimitoare, (pasionale), adică iuţimea şi pofta, rămân fără patimă în întâlnirea cu lucrurile şi cu înţelesurile (chipurile) lor.
36. Necurăţia trupului este păcatul cu fapta.
Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, pp. 121-l22
Care în cazul pelerinajelor la Sfinții recunoscuți (Cuvioșii Dimitrie și Grigorie, Cuvioasa Parascheva) critică și acuză Sfânta Biserică de interese financiare, bigotism și chiar de accidente (unele chiar mortale) datorită aglomerației, dar, în cazul Părintelui Arsenie Boca, se leagă de orice amănunt (cercetat sau nu) pentru a-i face publicitate și a îndemna pe oameni la mersul (în masă) în diferite zone ale țării pentru a se închina lui, acuzând aceeași Sfântă Biserică de faptul că nu îl canonizează.
Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 76.

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Sa nu tina cont, oare, Sinodul de mesajele care vin "de jos", dinspre norod? Sa nu tina cont Insusi Domnul de ceea ce se petrece intre si cu credinciosii?

Fiindcă Sfântul Sinod, cu înțelepciunea dată lui, poate considera că încă nu este momentul sau prioritatea unui astfel de comunicat. Bine ar fi de cercetat acestea și dacă Sfântul Sinod ia vreo hotărâre. Dacă respinge canonizarea, pentru a înțelege de ce, dacă o acceptă pentru a înțelege ce anume trebuie păstrat și ce nu din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, după cum la Fericiții Augustin și Ieronim cunoaștem că au avut învățături greșite.
Pentru aceasta trebuie să știm că Ortodox este:
59. În ce înțeles, anume, se poate vorbi despre progresul Sf. Tradiții?
Progresul Sf. Tradiții înseamnă dezvoltarea și adâncirea acesteia. «Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincențiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însuși. E cazul cu inteligența, cu știința, cu înțelepciunea; fiecare din acestea se dezvoltă numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăși, în același înțeles, în aceeași idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care deși cu înaintarea anilor își dezvoltă funcțiunile, ele rămân, totuși, ceea ce erau... Se poate adăuga formă, înfățișare, distincție, totuși firea fiecărui gen rămâne aceeași»57. Prin dezvoltarea și adâncirea Tradiției, deci, noi căpătăm o înțelegere din ce în ce mai limpede a învățăturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste învățături ajung a fi formulate de Biserică în mod solemn în Sinoadele ecumenice sau prin propovăduire consta[n]tă a acelorași adevăruri dumnezeiești, în „Dogme”, care sunt scurte formule de credință, propovăduite în Biserică spre mântuirea noastră.
57 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667 [...]
63. Care sunt condițiile sau semnele adevăratei Tradiții?
Iată cum lămurește Vincențiu de Lerin aceste semne: «În Biserica Universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ținem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toți... Lucrul acesta va fi așa, dacă urmăm universalitatea, vechimea și consensul. Vom urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă mărturisim că singură această credință este adevărată, pe care întreaga Biserică o mărturisește pe pământ. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înțelesuri, pe care se știe că le-au practicat sfinții înaintași și Părinții noștri. Vom urma și consensul, dacă, chiar în vechime, ținem definițiile și părerile tuturor sau aproape ale tuturor preoților și învățătorilor deopotrivă»61. Tradiția trebuie să vină de la Apostoli. Așa înțelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna și pretutindeni în Biserică, fără schimbare.
61 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P. L., L, col. 639.
Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Ed. Apologeticum, 52006, <http://ro.scribd.com/doc/33158/Invatatura-de-credinta-crestina-ortodoxa>, vineri, 16 august 2013, p. 25, 26.

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

La idee se poate ajunge pe calea ratiunii, fenomenele sunt legate de lumea nesigură a simturilor.
Dar prin simtire ne-a atacat si ne-a robit diavolul.

Domnule doctor, va atrag respectuos atentia asupra unei posibile confuzii conceptuale datorate unor termeni asemanatori: simturi si simtire.
Nu se poate ca dvs., care sunteti medic, sa nu stiti ca simturile se refera la cunoasterea directa, i-mediata a stimulilor fizico-chimici, prezenti in contact hic et nunc cu organele de simt (analizatori). Cand spunem simturile ne gandim la: vaz, auz, pipait, gust, miros etc., prin care mintea omului cunoaste proprietatile elementare, concrete ale obiectelor si fenomenelor cu care vine in contact direct, ne-mijlocit.
Acest palier al cunoasterii este radical diferit de cel cognitiv-intelectual, unde cunoastem insusiri abstracte iar nu concrete, ale stimulilor cu care nu suntem in contact direct (si cu care nu vom putea fi, uneori, niciodata), prin operatii cognitive complexe de abstractizare, generalizare etc. (iar nu prin analiza si sinteza senzoriala).

Simtirea se refera la cu totul altceva. De data aceasta nu e vorba despre cunoastere, cat mai ales despre rezonanta afectiva la datele oferite de cunoastere (fie ea senzoriala ori intelectiva).
Pe scurt si pe grai simplu, simtire inseamna lumea trairilor afective: emotii, sentimente, afecte etc.

Exemple:
1) Prin intermediul simturilor cunosc ca gustul acestui ceai aflat in dreapta mea acum este dulce-acrisor.
2) Simtirea mea e trezita placut de acest gust (imi place ceaiul, am o emotie pozitiva, de satisfactie) precum si de gandul ca un ceai cald de tei la aceasta ora imi aduce liniste pentru un somn odihnitor. Ce-i drept, tot simtirea e strabatuta si de o unda negativa, anume ca din pricina ceaiului sorbit cu nesat o sa fac la noapte pipi in pat. Si abia am schimbat asternuturile!....:)

Vedeti asadar, ca intre simturi si simtire e o diferenta considerabila si, ca urmare, ar fi bine sa revizuiti afirmatiile. Ca doara ucenicii lui Arsenie Boca nu sunt in inselare, nu-i asa, doar pentru ca l-au vazut cu ochii, l-au pipait cu mainile, l-au auzit cu urechile. Ci, poate, mai degraba pentru ca au reactionat emotional la mesajul lui preotesc, duhovnicesc. Cu mentiunea ca acesta nu constituie un argument in sprijinul defaimarii Parintelui, deoarece, cum insusi spunea, in mintea stramba si lucrul drept se stramba....:)

Va doresc toate cele bune!