Teoria Big-Bang o eroare. Alta la rand.

[vsovi]

Mai simplu spus: Mă pot mântui dacă eu cred că Pământul e rotund sau trebuie să cred că este plat?
Dogmele Bisericii sunt în principal formulate în Crez. Sunt adevăruri mântuitoare şi dacă nu cred ca atare înseamnă că sunt în afara Adevărului, deci despărţit de Hristos.

Adevărurile de Credinţă care sunt puse în învăţătura ortodoxă sub formă de dogme sunt dogme pentru că ele sunt ADEVĂRURI şi nu invers, nu ADEVĂRURILE ar fi adevăruri doar pentru că ar fi nişte invenţii şi născociri dogmatice puse acolo de nişte oameni dogmatici ca să creadă fraierii şi proştii că defapt ar fi ele nişte adevăruri.

Deci Domnul Iisus ne-a vorbit şi ne-a mărturisit prin propria Sa Viaţă despre ADEVĂR şi despre Credinţa în El şi nu despre tot felul de dogme născocite ca apoi să facă cineva din ele nişte ''adevăruri''.

Aşa că faptul că Pămîntul e plat şi Soarele şi Luna sunt semisferice şi că din Soare curge lumină şi căldură bună iar din Lună curge frig şi noapte bună aşa cum se interpretează corect cartea Facerii a lui Moise de la Dumnezeu... astea sunt ADEVĂRURI şi doar vreo biserică le-ar putea pune în aşa numitele dogme pentru a crede orice credincios al ei în ADEVĂR şi aşa stau ele pentru a forma un adevăr de credinţă în oameni. Făcute toate prin Cuvînt ele sunt puse deja ca dogme în Vechiul Testament şi practic acolo găsim Adevărul despre care am scris şi care e reconfirmat de Iisus în NT şi în Apocalipsă... deci după ce am priceput cît de cît ce scrie acolo am ajuns şi eu să susţin că e chiar aşa cum este scris acolo... fiindcă aşa cred... prin Mila lui Dumnezeu.

Şi atunci de ce aş fi vinovat dacă unii din bisericile de azi au lepădat Adevărurile ca să creadă dogmatic în toate teoriile mincinoase al gLumii?

Deci dacă tu crezi şi urmezi toate eresurile şi toţi sectanţii gLumii şi lepezi Cuvîntul lui Dumnezeu atunci nu ştiu dacă mai ai o şansă întreagă la mîntuire. Cu cît tai din Dreptate şi din Adevăr cu atît îţi reduci şansele la mîntuire. Tăind mereu din porunci o să ajungi să nu le mai împlineşti... ci-ţi vei împlinii doar lenea genială... adică ''virtutea'' necredinţei.

Măcar atunci ţine porunca asta genială încropită adhoc din mai multe alte porunci: ''Iubiţi-vă Fulgerător unii pe alţii (ca să nu păcătuim) precum ne iubeşte Soarele Dreptăţii şi Luna Adevărului... căci mie aşa îmi pare că ar suna porunca cea nouă... a Credinţei.

(Unde Fulgerător înseamnă un fel de cu-vînt bun al Duhului Sfînt ce merge mai repede ca viteza gLuminii direct de la Minte la inimă... prin suflet.)

[crincrin]

Lumina si faptele credintei - convorbiri cu Parintele Cleopa - http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleop...asifaptele.htm

3. Ce spun Sfintii Parinti despre cele sapte zile ale creatiei ?

Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor " , ca sa dea viata apelor si zidirilor.

Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea si suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca " pamantul era netocmit si gol " , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie lumina " ( Facerea l, 3 ) . De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.

Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii " , spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa " , adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti " temeliile lumii " si cine cugeta la ele se intareste in credinta si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului David care zice : " Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui " ( Psalm 105, 2 ) . Legile universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt " temelii " ale intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez " , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii vazute.

Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : " cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " ( Iov 38, 7 ) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.



4. Ce ne mai puteti spune despre creatie si despre crearea omului ?

Dumnezeu a facut pe om si intreaga lume din patru materii sau stihii. Doua stihii usoare - aerul si focul - si doua stihii grele, care curg in jos - pamantul si apa -, dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucreaza unite si neamestecate, dar si amestecate. Iar in vremea de apoi, stihia cea mai de sus, cea mai usoara, adica focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar numai cat va fi fiinta omeneasca, dupa cuvantul Domnului care zice : " De mania Atottiitorului se vor aprinde stihiile pamantului " ( adica aerul, pamantul si apa ) . Dar zice Duhul Sfant prin gura lui David ca nu va distruge stihiile si intreaga zidire, ci numai le va innoi : " Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fala pamantului " ( Psalm 103, 31 ) .

Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este eterul - un fel de foc deasupra vazduhului; si al treilea cer este cerul ingerilor. Aici a fost rapit Sfantul Apostol Pavel si " a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului a le grai " ( II Corinteni 12, 2-4 ) . Aici este raiul.

Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, ca zice la Facere : " Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra " ( Facere 1, 26 ) . Trupul omului a fost creat din pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este compus din doua parti - trup si suflet - dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti - trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele vesnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant.

Omul incepe de pe pamant sa guste si sa traiasca cele ale cerului, caci inca de pe pamant materia omului se indumnezeieste, se lumineaza la fata, se dezbraca de cele pamantesti si se imbraca in cele ceresti, asa cum au fost sfintii. Caci " zidirea toata suspina, asteptand innoirea firii omului " ( Romani 8, 22-23 ) .

Dumnezeu a facut trei lumi : o lume de jos, unde este numai intuneric, vapaie de foc si tartar, in care se chinuiesc diavolii si sufletele celor pacatosi. Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai. A doua lume, numita amestecata, adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul, bucuria cu intristarea, fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pamant se trudeste omul sa scape de pacatesi de iad si sa dobandeasca mantuirea prin fapte bune si pocainta. Aici placerea vietii sau a nuntii se rasplateste cu durerea, cu chinurile nasterii si cresterii de copii. Altfel nu este mantuire. Ca spune Sfantul Maxim Marturisitorul : " Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de durerea cea vesnica " . A treia lume este raiul si imparatia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina si viata vesnica.



41. Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta si nevazuta ?

Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta si nevazuta numai din negraita Sa dragoste si bunatate ( Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146, 8-9 ) . Si iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta spre slava Sa ( Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, cap. 11 ) .



43. Cat poate omul sa inteleaga din tainele si lucrurile lui Dumnezeu ?

La aceasta intrebare va raspund cu cuvintele Sfintei Scripturi, ca " cele mai multe din lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse " ( Isus Sirah 16, 22 ) . Pana la urma, insa, din bunatatea cea fara de margini a lui Dumnezeu " toate vor fi facute cunoscute omului " ' ( Isaia 54, 13; 55, 5 ) . Numai ceea ce trebuie stiut despre Dumnezeu s-a descoperit oamenilor ( Romani 1, 19 ) .

Dumnezeu este necuprins. Lucrurile Lui sunt necuprinse ( Iov 5, 9; 9, 10; 37, 5,14; Ecclesiast 3, 11; 11, 8 ) . Judecatile Lui sunt nepatrunse cu mintea ( Psalm 35, 6; Luca 13, 4; Romani 9, 33 ) . Omul, dupa masura curatiei mintii si inimii sale, poate intelege tainele zidirilor lui Dumnezeu; caci dupa marturia marelui Vasile " lumea aceasta este scoala sufletelor ce!or cuvantatoare si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, dand povatuire mintii prin cele vazute si simtite, catre privirea celor nevazute " ( Exaimeron, Cuvantul 1 ) . Din privirea cea cu intelepciune duhovniceasca asupra lumii, a creatiei, omul cunoaste pe Creator ( Romani 1, 20; Isaia 40, 22; Psalm 18, 1 ) . Cerul si pamantul spun slava Lui ( Psalm 18, 1-4; 144, 10 ) . Bunatatea si darnicia lui Dumnezeu se vad in toate lucrurile Lui. Puterea Lui se vede iarasi in creatia Lui ( Psalm 18, 1; Psalm 110, 6; Isaia 48, 13; Rom. l, 20 ) . Inletepciunea si slava Sa se cunosc in lucrurile Sale cele minunate ( Iov 37, 16; 38, 4; Psalm 8, l; 85,19 ) . Dreptatea Sa se cunoaste in lucrurile Sale. Sfintenia Sa se cunoaste in legea Sa ( Deuteronom 4, 8; Romani 7, 12 ) . In vremea de apoi, ne spune dumnezeiasca Scriptura, " pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de ape " ( Isaia 11, 9; Avacum 2, 14; Ecclesiast 8, 17 ) .




317. Cum putem ajunge la aceasta rugaciune duhovniceasca ?

Maica de obste a rugaciunii este darul Duhului Sfant. Aceasta invata pe om sa se roage, sa creasca in rugaciune, sa urce dintr-o treapta in alta a rugaciunii, pana ajunge la treapta cea mai inalta. Ca opt sunt treptele rugaciunii, dupa unii Sfinti Parinti : contemplarea naturala in duh, adica cugetarea la zidirile lui Dumnezeu; rugaciunea limbii; rugaciunea gurii si a limbii, adica rugaciunea cu glas tare; rugaciunea mintii si a gurii; cand te rogi cu glas tare si cu toata luarea aminte; rugaciunea mintii; rugaciunea mintii si a inimii, cand te rogi in taina cu luare aminte si cu simtirea inimii; rugaciunea inimii, cand mintea este inghitita de inima, prin darul lui Dumnezeu si de acolo se inalta cu putere la cer.
Si ultima treapta, rugaciunea contemplativa. Aceasta este rugaciunea fara cuvinte la care ajung numai unii din sfinti, cu darul Duhului Sfant.

[crincrin]

Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul - http://www.crestinortodox.ro/sfantul...rul-68832.html

Procesul cunoasterii e un act complex si are o intindere mare in care sufletul e intr-o mobilitate continua. El angajeaza pe crestin intr-o, apropiere din ce in ce mai mare de Dumnezeu si o departare cat mai intinsa fata de cele trupesti: "ridicat deasupra tuturor celor nestricacioase a fugit ca de un alt Egipt, de lumea aceasta inselatoare care supara mintea stravazatoare cu grijile trupesti, apoi devenit al sau insusi, prin linistire, a cunoscut in chip negrait prin meditatia ostenitoare, iconomia inteleapta a proniei dumnezeesti care carmuieste dumnezeieste totul si pe urma prin teologie mistica, pe care o primeste in extaz negrait numai mintea curata, prin rugaciune s-a inlantuit negrait cu Dumnezeu in nestiinta ca intr-um intuneric si a primit in el pe dinauntru in minte intiparirea dogmelor bunei credinte, iar pe dinafara ca tablele lui Moise harurile virtutilor, prin degetul lui Dumnezeu, adica prin Sf. Duh". Aceasta fraza rezuma in ce consta esenta urcusului duhovnicesc si deci si a cunoasterii dumnezeiesti.


Se intelege ca in tot acest drum puterea care ne misca este iubirea lui Dumnezeu


Lumea este un simbol pentru Dumnezeu: in ea se ascund ratiunile divine ale lucrurilor. Privind aceste ratiuni omul intelege ca totul se inlantuie, se tine de Dumnezeu. Prin prisma sensurilor divine din lume, el recunoaste fiecarei persoane sau lucru un rost si o finalitate in functie de Facatorul lor. El vede ca Dumnezeu e centrul spre care graviteaza totul si nicidecum persoana lui. De aici se impune si o comportare morala anumita. Adica sa cugetam si sa ne folosim de lucruri dupa ideile sau intelesurile lor simple, fara a asocia la ele intelesuri patimase in virtutea carora ele trebuie sa satisfaca poftele noastre trupesti. Vazand deci legaturile lucrurilor cu Dumnezeu, relatia lor cu Cel ce le-a creat, ne folosim de ele conform cu scopul divin sadit de Dumnezeu in ele.



Sf. Maxim a aratat ca cunoasterea mijlocita, indirecta, prin intermediul naturii, prin contemplatia naturala, este o treapta necesara in drumul spre cunoasterea directa, nemijlocita. Dar cunoasterea prin "contemplatia naturala" nu este o cunoastere strict rationala. Este adevarat, el spune ca prin ratiune cunoastem ca Dumnezeu este, nu si ceea ce este, insa repeta in multe locuri ca "ratiunile" sunt razele intelep*ciunii dumnezeiesti si ca prin ele putem urca spre unitatea sofiei. Asa dar, exista un mod oarecare de a cunoaste pe Dumnezeu din "ratiuni", insa aceasta cunoastere nu este de nuanta sau masura celei senzoriale. Pentru a patrunde in adancurile lucrurilor, insasi adancul nostru trebuie curatit si luminat, incat aratarea lui Dumnezeu se produce acolo unde puterile sufletesti sunt pregatite de Duhul Sfant. Astfel ca, Harul este o conditie pentru contemplatie. Drumul spre Dumnezeu insa nu se opreste aici. Dupa ce prin curatirea de patimi am descoperit ratiunile divine in cosmos, urcam spre unitatea lor, spre sofia, ca sa le vedem de data aceasta in Dumnezeu. Acest proces corespunde cu curatirea mintii de orice imaginatie si reprezentare, fapt ce constituie si temeiul neschimbabilitatii ei: "Cel ce se reculege din dezbinarea adusa de calcarea porun*cilor se desparte mai intai de patimi, apoi de gandurile patimase, apoi de fire si de ratiunile firii, apoi de idei si de cunostintele aduse de ele, si la urma, strabatand dincolo de varietatea Providentei, ajunge in chip nestiut la insasi ratiunea Monadei. Abia in lumina acesteia isi contempla mintea neschimbabilitatea sa, ceea ce o face sa se bucure cu o bucurie negraita. Caci a primit pacea lui Dumnezeu, care covarseste toata mintea si pazeste neincetat de orice cadere pe cel ce s-a invrednicit de ea". In general conditiile veacului de acum nu ne dau posibilitatea sa cunoastem intru totul, deoarece exista diferite centre de atractie, spre care mintea prin vointa se poate indrepta si margini. De altfel darul cunostintei e culmea cea mai inalta a bunatatilor viitoare, de aceea aici nu putem contura sau exprima la masura absoluta Adevarul dumnezeiesc.

[vsovi]

În prealabil postat de crincrin

Lumina si faptele credintei - convorbiri cu Parintele Cleopa - http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleop...asifaptele.htm

3. Ce spun Sfintii Parinti despre cele sapte zile ale creatiei ?

Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor " , ca sa dea viata apelor si zidirilor.

Doar că Dumnezeu fiind feciorelnic, respectiva femeie (gravidă) era musai şi ea o fecioară curată. Altfel, pentru unii ca Dreptul Simion şi proorociţa Ana comparaţia ar fi oarecum complet falsă şi ispititoare chiar josnică şi denigrantă la adresa lui Dumnezeu.

Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea si suflare de viata.

Acest deci e oarecum forţat şi aiurea... şi ar fi corect doar dacă am pricepe că pămîntul avea CREDINŢĂ, era binecuvîntat... şi asta ar fi fost viaţa de atunci a pămîntului.

Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca " pamantul era netocmit si gol " , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata.

Păi Dumnezeu avea ochi deci se ştie prin El sau prin mărturia Lui de cînd era... pămîntul cel netocmit şi gol.

Ziua intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie lumina " ( Facerea l, 3 ) .

Da, aşa este, aşa cred şi eu că Duminica de azi era defapt prima zi a săptămînii Facerii... aşa cum este scris.

De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant.

Da, lumina aceea a apărut prin ascultare de Cuvintele rostite de Dumnezeu: ''Să fie Lumină!''

Era o lumina cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie.

Originea ei se poate ştii şi ea este aceiaşi cu originea luminii Soarelui. Ea a apărut din Cuvântul rostit de Dumnezeu... şi lumina aceea era exact la fel cu lumina pe care o vedem astăzi de la Soare şi de la Fulger. Se poate ştii prin Dumnezeu sau prin mărturisirea lui Dumnezeu. Nu este o taină ascunsă omului... credincios.

De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.

Argumentul ăsta cu nimeni nu era e unul care lasă tot felul de interpretări la îndemîna omului ca tot felul de minciuni să poată fi proliferate. Păi se ştia şi se poate ştii din moment ce Dumnezeu le făcea şi era de faţă, iar omul din Duhul Lui a primit suflare de viaţă. Deci oricine poate ştii prin Dumnezeu sau prin mărturia Lui Dumnezeu cît au fost de lungi primele 3 zile. Fiecare a fost la fel de lungă ca celelate 4 următoare şi ca toate zilele. Se subînţelege prin deducţie simplă pe text. O altfel de interpretare a scripturilor care lasă loc oricăror minciuni relativiste face din săptămîna model a Creaţiei un fel de aiureală cu care cică s-ar putea împăca între ele toate minciunile oamenilor de ştiinţă şi toate bisericile eretice dar şi cu cele ''ortodoxe''.

Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii " , spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa " , adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc.

De ce numai puţină? Habar n-am. Ba cred că a pus chiar toate izvoarele de Lumina cea dintîi în Soare şi în Stele şi în Fulger şi nu doar puţin ci tot ce apăruse pînă atunci din Cuvînt. V-am zis că Soarele nu e sferic ci este ca o veioză care luminează pămîntul şi nu şi tot restul creaţiei? V-am zis! Păi ce să facă cu restul luminii cea dintîi dacă nu ar fi pus-o pe toată în Soare şi în Stele şi în Fulgere? A pus acolo la un loc toate izvoarele de Lumină şi Căldură care au apărut din Cuvînt. Şi în Lună a pus toate izvoarele de frig şi de noapte.

Toate legile puse de Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti " temeliile lumii " si cine cugeta la ele se intareste in credinta si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului David care zice : " Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui " ( Psalm 105, 2 ) .

Amin!

Legile universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt " temelii " ale intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez " , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii vazute.

Eu înţeleg că Fiul lucrează şi El tot ceea ce vede că Tatăl lucrează cu atît mai mult cu cît Tatăl i-o cere... aşa ca un slujitor şi aşa ca un fiu ce se aseamănă cu Tatăl. Deci nu putem face diferenţe între lucrările Tatălui şi ale Fiului sau ale Sfîntului Duh... din moment ce orice Fiu bun este asemenea Tatălui Său bun.

Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : " cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " ( Iov 38, 7 ) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu.

Da. Amin.

Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.

Corect. Deci ne este folos pentru Mîntuire.

[vsovi]

4. Ce ne mai puteti spune despre creatie si despre crearea omului
......

Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este eterul - un fel de foc deasupra vazduhului; si al treilea cer este cerul ingerilor. Aici a fost rapit Sfantul Apostol Pavel si " a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului a le grai " ( II Corinteni 12, 2-4 ) . Aici este raiul.

Eu cred că Dumnezeu a creat 9 Ceruri de toate şi la al 3-lea a fost răpit sf. Ap. Pavel. N-am auzit ca să existe un foc deasupra văzduhului numit eter ci există cerul credinţei diferit de văzduh iar cerul îngerilor este şi cerul nostru căci ei practic fac legătura între cele veşnice şi cele vremelnice prin acest cer prin care şi noi cumunicăm cu ei.

Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa.

Absolut bineînţeles. Dacă cercetezi duhovniceşte îţi poţi da seama de asta.

El este singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, ca zice la Facere : " Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra " ( Facere 1, 26 ) .

Da, bineînţeles... aşa este scris.

Trupul omului a fost creat din pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut.

Păi a suflat suflare de viaţă asupra pămîntului şi aşa s-a făcut acel pămînt un suflet viu. Deci nu era nimic ascuns, nimic nevăzut ci Dumnezeu şi animalele şi plantele create anterior erau martore la această minune.

Omul este compus din doua parti - trup si suflet - dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti - trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi.

Defapt omul are 3 părţi: Minte, Suflet şi Trup al cărui centru şi al cărui mijloc este Inima. Deci 3 TREI şi nu două. Deci nici două şi nici trei cum zic scfriitorii.

Omul are duh, adica suflet animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc.

Cu mica diferenţă că la celelalte vieţuitoare duhul lor de viaţă a apărut din Cuvîntul rostit de Dumnezeu pe cînd omul a primit Duh de suflere de viaţă din Duhul Cuvîntător al suflării de Viaţă a Domnului.

Dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele vesnice prin moarte.

Păi de aici rezultă că omul ar avea defapt două suflete. Nu cred. Orice om are şi el un singur suflet ca orice animal şi acesta, deşi are origine Dumnezeiască de suflare de Viaţă şi nu doar de Cuvînt acum e orbit de păcat şi e împins la rele din mîndrie prin tot felul de minciuni şi ispite. De unde să apară în om două suflete? Unul trupesc şi altul altceva de care nu suntem conştienţi? Trupul nu are niciun suflet ci doar o inimă. Omul are suflet. Deci fiecare om nu are decît un singur suflet, o singură minte şi o singură inimă. Vai de ele dacă în ele păcatul a ajuns stăpîn şi necredinţa ''Dumnezeu''.

Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant.

Care trup se va reuni căci din el la unii rămîn doar oasele sau cenuşa?
Eventual le va face Dumnezeu din pămînt alte trupuri aşa că nimeni dintre păcătoşi nu scapă de judecată. Cît de înduhovnicit va învia fiecare asta rămîne de văzut... doar dacă între timp, de la moarte şi pînă la înviere a auzit Cuvîntul şi a crezut şi atunci da, un mort înviat o să învie şi cu trupul înduhovnicit... altfel învie la fel sau mai rău, cu mai multă nepăsare şi indolenţă.

Omul incepe de pe pamant sa guste si sa traiasca cele ale cerului, caci inca de pe pamant materia omului se indumnezeieste, se lumineaza la fata, se dezbraca de cele pamantesti si se imbraca in cele ceresti, asa cum au fost sfintii. Caci " zidirea toata suspina, asteptand innoirea firii omului " ( Romani 8, 22-23 ) .

Da sigur, se dezbracă de necredinţă şi păgînisme şi se îmbracă în cele cereşti ale Credinţei în Cuvîntul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a facut trei lumi : o lume de jos, unde este numai intuneric, vapaie de foc si tartar, in care se chinuiesc diavolii si sufletele celor pacatosi.

N-a făcut Dumnezeu astfel de urîciuni ci este scris că toate erau bune şi frumoase şi că Dumnezeu se odihnea în toate cele pe care le-a făcut.

Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai.

Iadul nu a fost creat ci acolo au căzut ei departe de Dumnezeu deci iadul nu l-a făcut Dumnezeu ci ei înşişi sunt iadul şi au căzut ca plumbul departe de Dumnezeu unde se chinuiesc în necredinţă şi nepăsare.

A doua lume, numita amestecata, adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul, bucuria cu intristarea, fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pamant se trudeste omul sa scape de pacatesi de iad si sa dobandeasca mantuirea prin fapte bune si pocainta.

Defapt iadul este peste tot şi mai jos şi aici. Oriunde unde este păcat şi oriunde nu este Credinţă este iad... doar că noi nu ne dăm seama. Nu există în creaţie locuri distincte ci omul credincios sfinţeşte locul şi dracul rău spurcă locul.

Aici placerea vietii sau a nuntii se rasplateste cu durerea, cu chinurile nasterii si cresterii de copii. Altfel nu este mantuire. Ca spune Sfantul Maxim Marturisitorul : " Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de durerea cea vesnica " .

Aici e vorba nu de nunţi sau de creşteri de copii ci de fuga de Dreptate şi de Adevăr dar mai ales de fuga de Cruce!

A treia lume este raiul si imparatia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina si viata vesnica.

Păi şi aia se lucrează prin Credinţă şi se întreţine tot prin ea şi nu este aşa o fericire din care nimeni nu poate să cadă. Şi de acolo poţi să cazi dacă faci păcate şi faci rele. Cazi exact ca Adam şi Eva din Raiul primordial. Veşnicia cea bună se lucrează mereu împreună cu Dumnezeu şi după lucrare se odihnesc credincioşii împreună cu Dumnezeu. Şi aşa cum ai fost pe pămînt aşa vei fi şi în veşnicie... doar că acolo vei primi şi vei simţi mai bine toate bunătăţile dăruite de Dumnezeu celor smeriţi... nu te mai încurcă glumea şi vremelniciile. Nu există un Rai unde se intră şi se stă cu pile. Oricine nu aduce roadă cade şi de acolo aşa ca Lucşifer... foarte departe de Dumnezeu... căci este loc destul în creaţie. Însă oricînd este loc de pocăinţă... şi ea te poate aduce înapoi pe Cale. Deci să nu deznădăjduim prea mult cînd cădem sau cînd vedem cît de des ne permitem să risipim căzînd astfel... din Rai.

41. Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta si nevazuta ?

Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta si nevazuta numai din negraita Sa dragoste si bunatate ( Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146, 8-9 ) . Si iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta spre slava Sa ( Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, cap. 11 ) .

Bineînţeles... doar că slava Sa minunată nu este o slavă deşartă egoistă ci este şi ea un fel de Dragoste Credincioasă smerită, feciorelnică şi foarte curată, bună şi Tainică... fiind prin asta mult mai mare ca însăşi Dragostea mai mare cumva ca ea însăşi dacă se poate spune aşa ceva, iar numele ei e Desăvîrşirea.