Avort - pro sau contra?

[Florinvs]

Este adevarat ca exista porunca Sa nu ucizi!

Dar sunt cazuri extreme, in care omeneste vorbind, este foarte greu sau imposibil sa nu ucizi!

Aceste cazuri ar fi

- In cazuri de legitima aparare, când pentru a respinge un atac neprovat la viata sau integritatea fizica a unui om sau a unei persoane foarte apropiate de acel om, acel om este obligat sa ia viata unui agresor

- Atunci când o instanta de judecata pronunta o pedeapsa de condamnare la moarte, pentru infractiuni sau fapte antisociale deosebit de grave (as fi de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea -cum de altfel exista si in alte state- SUA, Rusia, Turcia, etc- pentru infractiuni precum pedofilie, viol, proxenetism, trafic de droguri, trafic de organe, furturi din sistemele de siguranta a circulatiei in transporturi, tradare de tara, terorism, trafic de armament).

- Atunci când un politist sau jandarm este obligat sa foloseasca armamentul din dotare, pentru capturarea sau imobilizarea unui infractor, care nu sta la somatia regulamentara.
Aici foarte corect procedeaza politia americana.

- Atunci când un cadru al armatei participa la un razboi de aparare a patriei. De exemplul cred ca toti romanii poarta o cinste si un respect deosebit pentru ostasii romani, care si-au dat viata pentru patrie, in razboiul de independenta din 1877-1878, in primul razboi mondial 1916-1918, in campania din Ungaria din 1919 si pe campurile de lupta ale celui de-al doilea razboi mondial (atat pe frontul de est, cat si pe cel de vest)

- In cazurile de razbunare indreptatita.
Daca cineva iti omoara sau violeaza sotia , partenera sau copilul, atunci omeneste vorbind, nu stiu cine ar rezista sa nu i ia viata celui care a facut acele lucruri.

Un exemplul in acest sens (de razbunare indreptatita), este o situatia povestita de un fost sef de post de jandarmi din Basarabia, in perioada când URSS a ocupat Basarabia.
Acel om era in 1940 sef de post de jandarmi intr-o comuna din nordul Basarabiei, si era coleg de serviciu cu bunicul de pe tata.
In 1940, când trupele sovietice au intrat in aceea comuna, acel om se afla in sudul Basarabia, cu unitatea de jandarmi, iar familia lui ramasesera in aceea comuna din nordul Basarabiei.
Dupa intrarea trupelor sovietice din comuna, niste derbedei din sat (asa-zisi partizani comunisti), i-au rapit familia jandarmului, si au predat-o trupelor sovietice, care au deportat-o in Siberia, de unde nu s-a mai intors.

In 1941, când trupele romane aliate cu cele germane au eliberat Basarabia, Ion Antonescu a dat ordin ca jandarmii sa se reintoarca la vechile posturi (erau niste conturi de reglat)

Reintors in comuna, jandarmul a facut investigatii, si a aflat cine erau cei care i rapisera familia in 1940.
I-a chemat la postul de jandarmi, unde indivizii, luati la intrebari, au recunoscut repede ce facusera in 1940.
Apoi jandarmul i-a incolonat, i-a dus pe malul Nistrului, unde a descarcat pistolul-mitraliera in ei, si le-a aruncat cadavrele in Nistru.

In 1944, când trupele sovietice au reocupat Basarabia, s-a aflat de fapta jandarmului, care a fost arestat, sub acuzatia ca asasinasera asa-zisi partizani sovietici!
A fost condamnat la inchisoare, si a fost eliberat in 1964, când Gheorghe Gheorghiu Dej a dat decretul de eliberare a detinutilor politici.


Asadar acestea ar fi cele 5 situatii, in care, in cazuri extreme, este foarte dificil sau imposibil sa nu iei viata cuiva.

[AlinB]

În prealabil postat de Florinvs

Este adevarat ca exista porunca Sa nu ucizi!

Dar sunt cazuri extreme, in care omeneste vorbind, este foarte greu sau imposibil sa nu ucizi!

Dupa definitia comunista a omului, tovarase?

Si cele cate milioane de oameni ucisi de comunisti cum ramane, si aia erau "foarte dificil de ne-omorat"?

[CristianR]

În prealabil postat de Florinvs

Este adevarat ca exista porunca Sa nu ucizi!

Dar sunt cazuri extreme, in care omeneste vorbind, este foarte greu sau imposibil sa nu ucizi!

Omenește, da. Și ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte dacă nu putem fi mai mult decât oameni (măcar de n-am coborî mai jos de atât, cum se întâmplă adesea când e vorba de a omorî); că nu putem să răsplătim răului cu bine, așa cum ne învață El. Așa cum e dumnezeiește, iar nu natural.

Dar ăsta ar fi un subiect diferit, pentru că situațiile pe care le descrii mai jos nu presupun uciderea unui prunc fără nicio putere de a se apăra și care ne „agresează” doar pentru că îndrăznește să existe; ca urmare a faptelor noastre, totuși.

[Mihnea Dragomir]

Pe acest topic, dar si cu orice alt prilej in care vine vorba de legitimitatea avortului, citesc si aud ca argument situatia in care continuarea sarcinii ar pune in primejdie viata mamei. Cei care invoca asemenea posibilitate au discursul setat pe schema: "In general vorbind, avortul este ilegitim moral. Daaaar, daca a nu recurge la avort ar insemna moartea mamei, atunci avortul devine legitim".

Obiectez. Obiectez cu faptele. Nu am intelnit niciodata, in 30 de ani de cariera, vreun caz in care neefectuarea avortului ar fi dus la moartea mamei. Nici nu am auzit de astfel de cazuri. Si atunci ma intreb: de unde vin asemenea idei ? Sa fie "constructii medicale teoretice" in lipsa de spete reale ? De fapt, cine a auzit, in anturajul sau, de astfel de cazuri este invitat sa le descrie. Subiectul ma intereseaza mult. Multumesc.

[sophia]

Mihnea, eu am citit in presa despre cazuri extreme in care se punea cumva problema de a face o alegere, un sacrificiu.
Exista situatii in care de ex. o femeie sufera de o boala grava si trebuie sa fie tratata si ea este insarcinata ( de ex. chemioterapii etc.), sau apar alte probleme grave.
In general in astfel de cazuri mamele se sacrifica. Uneori totul se termina cu happy-end, desi sincer nu inteleg cum, cand o mama (si medicii) isi face problema cand este insarcinata, si pentru o aspirina.
Nu sunt medic si m-ar interesa si pe mine sa stiu cum sunt tratate mamele in acest caz. Cum se iau deciziile?

Eu stiu in schimb multi medici care fac anumite recomandari. Este de datoria lor.
Pana la urma mama decide si sunt convinsa ca decizia aia nu se ia usor.
Nici o mama pe lumea asta n-ar vrea sa renunte la copil.
Dar parintii (ca si tatii sunt implicati acolo) sunt absolut singuri in fata unei decizii de viata si de moarte. Cine le garanteaza pentru viitorul copilului, al lor etc.?
Cine ii ajuta? Cine ii sfatuieste concret?
N-am auzit de nici o consiliere de acest fel, fie ea prin psiholog sau alti competenti.
Este o raspundere. Cine si-o asuma? Oare preotul isi asuma asa o raspundere cand sfatuieste in asa o situatie?
Eu cred ca numai mama isi ia raspunderea, numai ea decide. Pentru ea si copilul ei. In multe situatii: de a pastra un copil, de a-l da in adoptie, sau la un camin, sau, sau.
Pe hartie medicii scriu ceea ce stiu ei din meseria lor.
Sunt datori sa-ti spuna riscurile.
Fiecare gravida are de facut anumite investigatii pentru a determina riscul anumitor boli: rubeola, hepatita, HIV, si nu mai stiu ce.
Pentru ce?

In general cred ca trebuie analizat fiecare caz in parte si sfatuit si ajutat concret de oameni competenti.
Aici vad ca aruncam pe toti in aceeasi oala si...le dam foc. Nu e normal.
Si parintii sunt tot oameni si pot avea insisi probleme mari.

Nu pot sa nu ma gandesc la cei care lasa oameni sa moare pentru ca nu permit medicului sa intervina cu tratament (de ex. transfuzii de sange)...

Nimeni nu doreste avortul! Toti isi doresc familii normale si sanatoase.
Si nu e vorba, asa cum scriu unii in bataie de joc, ca altii au o parere prea buna despre ei, ci dimpotriva.
E vorba de o responsabilitate. Si aia vine de cand iei decizia sa ai relatii care se pot incununa cu un copil.
Dar...exista camine de copii orfani, sau cu handicapuri, copii ai strazii, etc.

Eu mi-as dori sa vina sa scrie aici si unii care au trecut prin situatii din astea. Nu numai cei care nu au probleme si au copii si sanatosi si cei mai cei. Vad ca aia se inghesuie aici sa dea sfaturi.

A fost candva aici o femeie amarata cu o fata care s-a chinuit si a si murit. Atunci sa fii citit ce era in familia aia.
Aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15080

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Dar...exista camine de copii orfani, sau cu handicapuri, copii ai strazii, etc.

A gasit Sohia solutia: eutanasia.

Sa nu uitam ca mai exista si alcoolici, someri, batrani, bolnavi cronici, oare cat de mult putem lungi lista cu candidati?

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Eu mi-as dori sa vina sa scrie aici si unii care au trecut prin situatii din astea.

Te-ai interesat, in prealabil, daca nu cumva pe forum sunt destui oameni care "au trecut prin situatii din astea"?
Uite, eu cred ca sunt cativa.
Dar tu te astepti probabil ca, daca au trecut, sa se centreze numai pe lamentatii/vaicareli/jelanii. Eventual proteste, reprosuri, recomandari istete, schimbari revolutionare etc.
Oare ce insemna, de fapt, pentru tine ca "au trecut"?
Cunoscindu-ti deja logica, inseamna, desigur, aceeasi contradictie ca de obicei, pe care o cultivi cu seninatate: anume ca, de fapt, n-au trecut.
Dar nu toti oamenii sunt ca tine, sophia.... Poate ar fi interesant si folositor sa iti largesti un pic rama de la ochelari. Sau sa ii dai jos, de-a binelea.

[sophia]

În prealabil postat de ioan67

Te-ai interesat, in prealabil, daca nu cumva pe forum sunt destui oameni care "au trecut prin situatii din astea"?
Uite, eu cred ca sunt cativa.
Dar tu te astepti probabil ca, daca au trecut, sa se centreze numai pe lamentatii/vaicareli/jelanii. Eventual proteste, reprosuri, recomandari istete, schimbari revolutionare etc.
Oare ce insemna, de fapt, pentru tine ca "au trecut"?
Cunoscindu-ti deja logica, inseamna, desigur, aceeasi contradictie ca de obicei, pe care o cultivi cu seninatate: anume ca, de fapt, n-au trecut.
Dar nu toti oamenii sunt ca tine, sophia.... Poate ar fi interesant si folositor sa iti largesti un pic rama de la ochelari. Sau sa ii dai jos, de-a binelea.

Eu nu stiu cum poti ca avand o anumita profesie sa tratezi oamenii in felul asta si sa scrii asa prostii.
Oamenii care au fost in fata unor astfel de situatii au trebuit sa ia o decizie, buna sau rea.
De trecut, n-au "trecut" niciodata. Asa ceva ramane in suflet.
Unii pot sa vorbeasca, sa ceara ajutor, cum a fost femeia aia, sa se refuleze, sa tipe, sa planga si poate ca asa le este mai nine, in loc sa adune in ei. Altii nu fac asa, stau si strang din dintii.
Sa te invat eu in profesia ta cum e cu oamenii? Vrei?

Nu stiu ce anume imi ceri mie concret. Eu am mai scris in mesajele pe care le-am sters ca am trecut prin astfel de decizii, dar nu le-am "trecut" sufleteste niciodata. Niciodata. Ele nu se sterg asa cu guma. Lasa urme adanci in suflet.
Mai bine scriai aici cam cum ar trebui sa procedeze oamenii in fata unor situatii, cum pot fi ajutati, in loc sa scrii acolo ca oameni trec prin necazuri dansand si cantand.
O data n-am vazut sa intelegi un om aici, sa vezi suferinta lui din mesaje, sa-l mangai. Poate ca asa se invata la facultate.
Stiu ca medicii sunt invatati sa fie duri. Poate si la voi o fi tot asa.

Ceilalti scriu asa cum pot si stiu ei, dar tu ma sochezi cel mai mult, fiindca de la tine ar trebui sa vina altceva.
As vrea sa stiu cum i-ai sfatui tu pe oamenii care ar veni in fata ta si ti-ar cere sfat intr-o astfel de situatie.
Multumeste lui Dumnezeu ca v-a dat copii si inca perfecti.
Si de restul stie Dumnezeu ce are de facut.

@AlinB - nu, solutia nu este eutanasia. Ar trebui inceput cu altele, mai simple. De ex. utilizat mintea inainte de a trai numai in placere (aka sex). Dar nu stii tu inca...

[sophia]

@Yasmina - ce sens are exemplul tau aici?
Tu esti, Slava Domnului, intreaga, sanatoasa, normala.
Aici vorbeam despre altceva.

Cam amesteci lucrurile cu furca.
Am gasit si niste fraze bune in mesajele tale. Tu pe ale mele nici nu le citesti. Treci direct la atac.

Doar doua observatii:

1. Suferinta, durerea fizica si emotionala nu ajuta la calirea omului. Asa ti se pare tie poate. Ele lasa urme adanci si traume.
De aceea sunt pline cabinetele si spitalele de psihiatrie.
Ar fi fost bine ca ele sa nu mai existe si sa fie numai oameni caliti.


2. Da, mai bine sa ne rugam la Dumnezeu sa ne fereasca de situatii grele si sa ajutam pe cei care se afla colo, nu sa-i condamnam si batjocorim.

Ma uit la voi cata putere aveti si cu cata raceala si distanta scrieti aici, pe un forum ortodox.
Eu am trecut prin multe si nu m-am calit, ci dimpotriva. Si nu pot scrie ca voi.
Mai lasati totusi bata aia din mana.

Si da, asa cum scrie in tr-un mesaj mai sus - alti oameni nu sunt ca mine, nici eu ca ei, nici voi aici, fiecare in parte, nu sunteti ca mine, sau ca altii. Fiecare este asa cum l-a facut Dumnezeu si de aia trebuie luat separat, asa cum este.
Ce poate unul, nu poate altul.

Un sfat - duceti-va si vizitati si voi astfel de cazuri, incredintati-va direct si personal cum le merge si daca sunt fericiti.
Eu am cunoscut personal si mi-e mila de toti.

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Mihnea, eu am citit in presa despre cazuri extreme in care se punea cumva problema de a face o alegere, un sacrificiu.
Exista situatii in care de ex. o femeie sufera de o boala grava si trebuie sa fie tratata si ea este insarcinata ( de ex. chemioterapii etc.), sau apar alte probleme grave.
In general in astfel de cazuri mamele se sacrifica. Uneori totul se termina cu happy-end, desi sincer nu inteleg cum, cand o mama (si medicii) isi face problema cand este insarcinata, si pentru o aspirina.
Nu sunt medic si m-ar interesa si pe mine sa stiu cum sunt tratate mamele in acest caz. Cum se iau deciziile?

Eu stiu in schimb multi medici care fac anumite recomandari. Este de datoria lor.
Pana la urma mama decide si sunt convinsa ca decizia aia nu se ia usor.
Nici o mama pe lumea asta n-ar vrea sa renunte la copil.
Dar parintii (ca si tatii sunt implicati acolo) sunt absolut singuri in fata unei decizii de viata si de moarte. Cine le garanteaza pentru viitorul copilului, al lor etc.?
Cine ii ajuta? Cine ii sfatuieste concret?
N-am auzit de nici o consiliere de acest fel, fie ea prin psiholog sau alti competenti.
Este o raspundere. Cine si-o asuma? Oare preotul isi asuma asa o raspundere cand sfatuieste in asa o situatie?
Eu cred ca numai mama isi ia raspunderea, numai ea decide. Pentru ea si copilul ei. In multe situatii: de a pastra un copil, de a-l da in adoptie, sau la un camin, sau, sau.
Pe hartie medicii scriu ceea ce stiu ei din meseria lor.
Sunt datori sa-ti spuna riscurile.
Fiecare gravida are de facut anumite investigatii pentru a determina riscul anumitor boli: rubeola, hepatita, HIV, si nu mai stiu ce.
Pentru ce?

In general cred ca trebuie analizat fiecare caz in parte si sfatuit si ajutat concret de oameni competenti.
Aici vad ca aruncam pe toti in aceeasi oala si...le dam foc. Nu e normal.
Si parintii sunt tot oameni si pot avea insisi probleme mari.

Nu pot sa nu ma gandesc la cei care lasa oameni sa moare pentru ca nu permit medicului sa intervina cu tratament (de ex. transfuzii de sange)...

Nimeni nu doreste avortul! Toti isi doresc familii normale si sanatoase.
Si nu e vorba, asa cum scriu unii in bataie de joc, ca altii au o parere prea buna despre ei, ci dimpotriva.
E vorba de o responsabilitate. Si aia vine de cand iei decizia sa ai relatii care se pot incununa cu un copil.
Dar...exista camine de copii orfani, sau cu handicapuri, copii ai strazii, etc.

Eu mi-as dori sa vina sa scrie aici si unii care au trecut prin situatii din astea. Nu numai cei care nu au probleme si au copii si sanatosi si cei mai cei. Vad ca aia se inghesuie aici sa dea sfaturi.

A fost candva aici o femeie amarata cu o fata care s-a chinuit si a si murit. Atunci sa fii citit ce era in familia aia.
Aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15080

Depinde de oameni, dumneata Sophia in general esti axata pe experiente mai lugubre,negre,nefericite si deprimante.
Eu am intalnit mai multe marturii fericite pe internet ,a unor mame crestine care au avut de ales intre avort si "nu-stiu-ce-complicatii"...
Stii ce au facut prima oara?cred ca au plans,s-au vaicarit vreme de un minut dar in secunda urmatoare si-au luat picioarele in spate si duse au fost la vreo biserica ,manastire sau mormant cu moaste sa se roage fierbinte sa faca Domnul la un fel,sa iasa bine incat sa nu fie puse situatia sa renunte la copil.

Si lucrurile au iesit bine,drept urmare ca au nascut in regula si au facut cunoscut si ajutorul Domnului.
Credinta lor a fost mare!

Cunoastem cazul fetei. Nu este singura bolnava din lume,intr-o familie.
Crestinii nu sunt neaparat absolviti de boala,batranete si neplaceri. Se pare ca de la Adam incoace toti ne chinuim si apoi murim...
Iar asta ar insemna o tragedie daca nu ar fi existat viata vesnica;daca gandim cu mintea unui ateu ca totul se intampla in viata asta si apoi ne inghite neantul in care nu mai suntem nimic,atunci da,punem toatele mizele pe viata asta de parca ea ar fi tot ce mai avem!
In alte cuvinte ,nu conteaza ce greutati avem si cum le depasim,cu ce atitudine! Unii cu gandul de slava la Dumnezeu,altii cu ganduri de hula

Suferinta ,durerea fizica si emotionala isi are rostul ei-se vede- in calirea omului,in pregatirea lui viitoare.