Avort - pro sau contra?

[sophia]

Mihnea, eu am citit in presa despre cazuri extreme in care se punea cumva problema de a face o alegere, un sacrificiu.
Exista situatii in care de ex. o femeie sufera de o boala grava si trebuie sa fie tratata si ea este insarcinata ( de ex. chemioterapii etc.), sau apar alte probleme grave.
In general in astfel de cazuri mamele se sacrifica. Uneori totul se termina cu happy-end, desi sincer nu inteleg cum, cand o mama (si medicii) isi face problema cand este insarcinata, si pentru o aspirina.
Nu sunt medic si m-ar interesa si pe mine sa stiu cum sunt tratate mamele in acest caz. Cum se iau deciziile?

Eu stiu in schimb multi medici care fac anumite recomandari. Este de datoria lor.
Pana la urma mama decide si sunt convinsa ca decizia aia nu se ia usor.
Nici o mama pe lumea asta n-ar vrea sa renunte la copil.
Dar parintii (ca si tatii sunt implicati acolo) sunt absolut singuri in fata unei decizii de viata si de moarte. Cine le garanteaza pentru viitorul copilului, al lor etc.?
Cine ii ajuta? Cine ii sfatuieste concret?
N-am auzit de nici o consiliere de acest fel, fie ea prin psiholog sau alti competenti.
Este o raspundere. Cine si-o asuma? Oare preotul isi asuma asa o raspundere cand sfatuieste in asa o situatie?
Eu cred ca numai mama isi ia raspunderea, numai ea decide. Pentru ea si copilul ei. In multe situatii: de a pastra un copil, de a-l da in adoptie, sau la un camin, sau, sau.
Pe hartie medicii scriu ceea ce stiu ei din meseria lor.
Sunt datori sa-ti spuna riscurile.
Fiecare gravida are de facut anumite investigatii pentru a determina riscul anumitor boli: rubeola, hepatita, HIV, si nu mai stiu ce.
Pentru ce?

In general cred ca trebuie analizat fiecare caz in parte si sfatuit si ajutat concret de oameni competenti.
Aici vad ca aruncam pe toti in aceeasi oala si...le dam foc. Nu e normal.
Si parintii sunt tot oameni si pot avea insisi probleme mari.

Nu pot sa nu ma gandesc la cei care lasa oameni sa moare pentru ca nu permit medicului sa intervina cu tratament (de ex. transfuzii de sange)...

Nimeni nu doreste avortul! Toti isi doresc familii normale si sanatoase.
Si nu e vorba, asa cum scriu unii in bataie de joc, ca altii au o parere prea buna despre ei, ci dimpotriva.
E vorba de o responsabilitate. Si aia vine de cand iei decizia sa ai relatii care se pot incununa cu un copil.
Dar...exista camine de copii orfani, sau cu handicapuri, copii ai strazii, etc.

Eu mi-as dori sa vina sa scrie aici si unii care au trecut prin situatii din astea. Nu numai cei care nu au probleme si au copii si sanatosi si cei mai cei. Vad ca aia se inghesuie aici sa dea sfaturi.

A fost candva aici o femeie amarata cu o fata care s-a chinuit si a si murit. Atunci sa fii citit ce era in familia aia.
Aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15080

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Dar...exista camine de copii orfani, sau cu handicapuri, copii ai strazii, etc.

A gasit Sohia solutia: eutanasia.

Sa nu uitam ca mai exista si alcoolici, someri, batrani, bolnavi cronici, oare cat de mult putem lungi lista cu candidati?

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Eu mi-as dori sa vina sa scrie aici si unii care au trecut prin situatii din astea.

Te-ai interesat, in prealabil, daca nu cumva pe forum sunt destui oameni care "au trecut prin situatii din astea"?
Uite, eu cred ca sunt cativa.
Dar tu te astepti probabil ca, daca au trecut, sa se centreze numai pe lamentatii/vaicareli/jelanii. Eventual proteste, reprosuri, recomandari istete, schimbari revolutionare etc.
Oare ce insemna, de fapt, pentru tine ca "au trecut"?
Cunoscindu-ti deja logica, inseamna, desigur, aceeasi contradictie ca de obicei, pe care o cultivi cu seninatate: anume ca, de fapt, n-au trecut.
Dar nu toti oamenii sunt ca tine, sophia.... Poate ar fi interesant si folositor sa iti largesti un pic rama de la ochelari. Sau sa ii dai jos, de-a binelea.

[sophia]

În prealabil postat de ioan67

Te-ai interesat, in prealabil, daca nu cumva pe forum sunt destui oameni care "au trecut prin situatii din astea"?
Uite, eu cred ca sunt cativa.
Dar tu te astepti probabil ca, daca au trecut, sa se centreze numai pe lamentatii/vaicareli/jelanii. Eventual proteste, reprosuri, recomandari istete, schimbari revolutionare etc.
Oare ce insemna, de fapt, pentru tine ca "au trecut"?
Cunoscindu-ti deja logica, inseamna, desigur, aceeasi contradictie ca de obicei, pe care o cultivi cu seninatate: anume ca, de fapt, n-au trecut.
Dar nu toti oamenii sunt ca tine, sophia.... Poate ar fi interesant si folositor sa iti largesti un pic rama de la ochelari. Sau sa ii dai jos, de-a binelea.

Eu nu stiu cum poti ca avand o anumita profesie sa tratezi oamenii in felul asta si sa scrii asa prostii.
Oamenii care au fost in fata unor astfel de situatii au trebuit sa ia o decizie, buna sau rea.
De trecut, n-au "trecut" niciodata. Asa ceva ramane in suflet.
Unii pot sa vorbeasca, sa ceara ajutor, cum a fost femeia aia, sa se refuleze, sa tipe, sa planga si poate ca asa le este mai nine, in loc sa adune in ei. Altii nu fac asa, stau si strang din dintii.
Sa te invat eu in profesia ta cum e cu oamenii? Vrei?

Nu stiu ce anume imi ceri mie concret. Eu am mai scris in mesajele pe care le-am sters ca am trecut prin astfel de decizii, dar nu le-am "trecut" sufleteste niciodata. Niciodata. Ele nu se sterg asa cu guma. Lasa urme adanci in suflet.
Mai bine scriai aici cam cum ar trebui sa procedeze oamenii in fata unor situatii, cum pot fi ajutati, in loc sa scrii acolo ca oameni trec prin necazuri dansand si cantand.
O data n-am vazut sa intelegi un om aici, sa vezi suferinta lui din mesaje, sa-l mangai. Poate ca asa se invata la facultate.
Stiu ca medicii sunt invatati sa fie duri. Poate si la voi o fi tot asa.

Ceilalti scriu asa cum pot si stiu ei, dar tu ma sochezi cel mai mult, fiindca de la tine ar trebui sa vina altceva.
As vrea sa stiu cum i-ai sfatui tu pe oamenii care ar veni in fata ta si ti-ar cere sfat intr-o astfel de situatie.
Multumeste lui Dumnezeu ca v-a dat copii si inca perfecti.
Si de restul stie Dumnezeu ce are de facut.

@AlinB - nu, solutia nu este eutanasia. Ar trebui inceput cu altele, mai simple. De ex. utilizat mintea inainte de a trai numai in placere (aka sex). Dar nu stii tu inca...

[sophia]

@Yasmina - ce sens are exemplul tau aici?
Tu esti, Slava Domnului, intreaga, sanatoasa, normala.
Aici vorbeam despre altceva.

Cam amesteci lucrurile cu furca.
Am gasit si niste fraze bune in mesajele tale. Tu pe ale mele nici nu le citesti. Treci direct la atac.

Doar doua observatii:

1. Suferinta, durerea fizica si emotionala nu ajuta la calirea omului. Asa ti se pare tie poate. Ele lasa urme adanci si traume.
De aceea sunt pline cabinetele si spitalele de psihiatrie.
Ar fi fost bine ca ele sa nu mai existe si sa fie numai oameni caliti.


2. Da, mai bine sa ne rugam la Dumnezeu sa ne fereasca de situatii grele si sa ajutam pe cei care se afla colo, nu sa-i condamnam si batjocorim.

Ma uit la voi cata putere aveti si cu cata raceala si distanta scrieti aici, pe un forum ortodox.
Eu am trecut prin multe si nu m-am calit, ci dimpotriva. Si nu pot scrie ca voi.
Mai lasati totusi bata aia din mana.

Si da, asa cum scrie in tr-un mesaj mai sus - alti oameni nu sunt ca mine, nici eu ca ei, nici voi aici, fiecare in parte, nu sunteti ca mine, sau ca altii. Fiecare este asa cum l-a facut Dumnezeu si de aia trebuie luat separat, asa cum este.
Ce poate unul, nu poate altul.

Un sfat - duceti-va si vizitati si voi astfel de cazuri, incredintati-va direct si personal cum le merge si daca sunt fericiti.
Eu am cunoscut personal si mi-e mila de toti.

[CristianR]

Sophia, spui că noi am fost duri, lipsiți de milă față de mame aflate în astfel de situații, înțeleg. Care nu trebuie condamnate, ci plânse, ajutate pe cât posibil. Dar când e vorba să faci avort (în acele situații pe care le admiți) unde este mila față de prunc?

[sophia]

Eu tot n-am inteles ce are forumul asta de nu functioneaza tot timpul citarea.
In fine.

Pentru CristianR

Uite Cristian, vad ca tare greu ne intelegem aici. Mie mi-este mila de toti.
Imi este mila si de pruncul din burta si de omul care va deveni mai apoi, si de parintii lui.
Incerc sa lupt pentru toti, pentru solutii bune pentru toti.
Eu nu sunt pentru avort.
Dar nu sunt nici pentru "hai sa avem relatii si sa facem copii, ca om vedea noi ce facem cu ei".

La voi este in schimb altfel, sau asa se intelege.
Nu va pasa deloc, dar deloc de parinti, de oameni aflati in anumite situatii dificile. Nu va pasa nici ce va fi cu copilul mai tarziu. Ii considerati pe toti foarte fericiti.
Nu vedeti nici o solutie. Sa se chinuie toti oamenii. Punct.
De aia spuneam mai sus ca voi sunteti atunci in mod automat pentru camine de orfani, de handicapati, pentru copiii strazii si alte cele.
Sa fie aruncati acolo copiii.
Voi nu vreti nimic - nici educatie a tinerilor sa fie mai responsabili cand au relatii trupesti, nici discutii cu medicul, nici ajutat oamenii care se afla in fata unor decizii de viata si moarte, nici psiholog, nici nimic, nimic.
Voi vreti numai sa se descurce oamenii singuri.

In final am sa-ti mai spun cum a procedat parintele Galeriu cu mine.
Am mai spus-o de fapt.
M-am dus la dansul tot asa cu o decizie de viata si moarte. Eu trebuia sa decid asupra vietii mamei mele. Rezultatul final ar fi fost acelasi, dar poate s-ar fi putut prelungi ceva. Nu stiu nici acum exact.
Fiecare imi spunea altceva.
Si eu nu eram Dumnezeu. Punct Nu stiam cum e mai bine.
M-am dus la parintele si i-am spus ce mi-au cerut medicii.
M-a ascultat.
Nu mi-a dat nici un sfat in problema. N-a spus ce decizie sa iau.
Nu s-a pus in locul lui Dumnezeu, nu mi-a spus ceea ce-mi trantiti voi aici (ca-s asa si pe dincolo, ca e pacat, ca ma voi cali, ca nu stiu ce).
Ne-am rugat mult si a facut ceea ce a putut omeneste pentru mine.
M-a mangaiat sufleteste, a gasit niste lucruri marunte care sa-mi dea putere si m-a chemat sa vin acolo a doua zi sa nu fiu singura. A doua zi era Craciunul.
Decizia...a luat-o mama pana la urma. A facut cum a vrut ea.
Am trecut faptic prin decizie, am trait mai departe, dar am ramas cu trauma, shocul.

[CristianR]

Sophia: Toți suntem, sunt convins, și pentru consiliere, cu preot, cu psiholog, cu medic. Medicina e foarte bună, dacă poate ajuta viața, inclusiv a pruncului din pântecele mamei. Menirea ei nu este să ofere moartea ca soluție.
Mai departe, după ce se naște, sigur că trebuie ajutată și mama, și copilul. Știi probabil de Asociația Pro Vita, cu părintele Tănase, care exact asta face. El venea către tinerele gravide cu îndemnul ăsta: Nu-i omorâți; dați-mi-i mie! Și așa a ajuns să aibă sute de copii în grijă.

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Nu va pasa deloc, dar deloc de parinti, de oameni aflati in anumite situatii dificile. Nu va pasa nici ce va fi cu copilul mai tarziu. Ii considerati pe toti foarte fericiti.
Nu vedeti nici o solutie. Sa se chinuie toti oamenii. Punct.

Ca de obicei, intelegi ce vrei, nu ce spun ceilalti. Adica total aiurea.

De aia spuneam mai sus ca voi sunteti atunci in mod automat pentru camine de orfani, de handicapati, pentru copiii strazii si alte cele.
Sa fie aruncati acolo copiii.

Si solutia ta, mai buna, sunt clinicile de eutanasie.
Super. Miloasa, ce sa mai.

Voi nu vreti nimic - nici educatie a tinerilor sa fie mai responsabili cand au relatii trupesti, nici discutii cu medicul, nici ajutat oamenii care se afla in fata unor decizii de viata si moarte, nici psiholog, nici nimic, nimic.

Cum se intelege acum "educatie sexuala" nu inseamna responsabilizare ba chiar opusul ei.

Voi vreti numai sa se descurce oamenii singuri.

Ca de obicei, intelegi ce vrei, nu ce spun ceilalti. Adica total aiurea.

In final am sa-ti mai spun cum a procedat parintele Galeriu cu mine.
Am mai spus-o de fapt.
M-am dus la dansul tot asa cu o decizie de viata si moarte. Eu trebuia sa decid asupra vietii mamei mele. Rezultatul final ar fi fost acelasi, dar poate s-ar fi putut prelungi ceva. Nu stiu nici acum exact.
Fiecare imi spunea altceva.
Si eu nu eram Dumnezeu. Punct Nu stiam cum e mai bine.
M-am dus la parintele si i-am spus ce mi-au cerut medicii.
M-a ascultat.
Nu mi-a dat nici un sfat in problema. N-a spus ce decizie sa iau.
Nu s-a pus in locul lui Dumnezeu, nu mi-a spus ceea ce-mi trantiti voi aici (ca-s asa si pe dincolo, ca e pacat, ca ma voi cali, ca nu stiu ce).
Ne-am rugat mult si a facut ceea ce a putut omeneste pentru mine.
M-a mangaiat sufleteste, a gasit niste lucruri marunte care sa-mi dea putere si m-a chemat sa vin acolo a doua zi sa nu fiu singura. A doua zi era Craciunul.
Decizia...a luat-o mama pana la urma. A facut cum a vrut ea.
Am trecut faptic prin decizie, am trait mai departe, dar am ramas cu trauma, shocul.

Adica, la concret n-ai facut nimic, n-ai luat nici o decizie efectiv.
Wow, ce exemplu la obiect.

[Florinvs]

În prealabil postat de sophia

Eu tot n-am inteles ce are forumul asta de nu functioneaza tot timpul citarea.
In fine.

Pentru CristianR

Uite Cristian, vad ca tare greu ne intelegem aici. Mie mi-este mila de toti.
Imi este mila si de pruncul din burta si de omul care va deveni mai apoi, si de parintii lui.
Incerc sa lupt pentru toti, pentru solutii bune pentru toti.
Eu nu sunt pentru avort.
Dar nu sunt nici pentru "hai sa avem relatii si sa facem copii, ca om vedea noi ce facem cu ei".

La voi este in schimb altfel, sau asa se intelege.
Nu va pasa deloc, dar deloc de parinti, de oameni aflati in anumite situatii dificile. Nu va pasa nici ce va fi cu copilul mai tarziu. Ii considerati pe toti foarte fericiti.
Nu vedeti nici o solutie. Sa se chinuie toti oamenii. Punct.
De aia spuneam mai sus ca voi sunteti atunci in mod automat pentru camine de orfani, de handicapati, pentru copiii strazii si alte cele.
Sa fie aruncati acolo copiii.
Voi nu vreti nimic - nici educatie a tinerilor sa fie mai responsabili cand au relatii trupesti, nici discutii cu medicul, nici ajutat oamenii care se afla in fata unor decizii de viata si moarte, nici psiholog, nici nimic, nimic.
Voi vreti numai sa se descurce oamenii singuri.

In final am sa-ti mai spun cum a procedat parintele Galeriu cu mine.
Am mai spus-o de fapt.
M-am dus la dansul tot asa cu o decizie de viata si moarte. Eu trebuia sa decid asupra vietii mamei mele. Rezultatul final ar fi fost acelasi, dar poate s-ar fi putut prelungi ceva. Nu stiu nici acum exact.
Fiecare imi spunea altceva.
Si eu nu eram Dumnezeu. Punct Nu stiam cum e mai bine.
M-am dus la parintele si i-am spus ce mi-au cerut medicii.
M-a ascultat.
Nu mi-a dat nici un sfat in problema. N-a spus ce decizie sa iau.
Nu s-a pus in locul lui Dumnezeu, nu mi-a spus ceea ce-mi trantiti voi aici (ca-s asa si pe dincolo, ca e pacat, ca ma voi cali, ca nu stiu ce).
Ne-am rugat mult si a facut ceea ce a putut omeneste pentru mine.
M-a mangaiat sufleteste, a gasit niste lucruri marunte care sa-mi dea putere si m-a chemat sa vin acolo a doua zi sa nu fiu singura. A doua zi era Craciunul.
Decizia...a luat-o mama pana la urma. A facut cum a vrut ea.
Am trecut faptic prin decizie, am trait mai departe, dar am ramas cu trauma, shocul.

In primul rand, imi pare rau ca ati trecut printr-o astfel de experienta! Probabil numai cine trece printr-o astfel de experienta, poate intelege durerea acelui om!
Insa in aceste cazuri important este sa nu disperam, cu ajutorul lui Dumnezeu si a celor dragi din jurul nostru sa mergem inainte, si apoi sa ne bucuram de ceea ce avem (o familie, sot, copii, un serviciul care ne place, prieteni adevarati, etc).
Intradevar, o astfel de experienta nu poate fi uitata nicioadata!


In privinta acelor femei care raman insarcinate, si nu au nici un sprijin moral sau material (ca sa cresti si sa educi un copil in ziua de azi, când toate sunt destul de scumpe, trebuie si anumite resurse materiale), sau care se afla in situatii grele (din pacate unii barbati când aud ca a ramas insarcinata partenera fug, sau mentalitatea total gresita din mediul rural din Romania, când daca vine insarcinata fiica la parinti si nu este casatorita, de multe ori este alungata de acasa ca vezi chipurile i-a facut de ras pe parinti in sat, etc), trebuie ajutate prin toate mijloacele (daca sunt cazuri de sarcini cu probleme de catre medici, daca aceea femeie nu are nici un sprijin moral in familie, ajutata de psihologi, de biserica, etc, daca nu are mijloace materiale cu care sa creasca copilul ajutata de institutiile statului, etc)!

De multe ori o vorba buna, un sfat bun, poate conta foarte mult, mai ales in cazul unei femei care este tentata sa faca avort.

Insa, un alt aspect foarte important, care poate diminua destul de mult tentatia de a face avort, este si educatia in privinta relatiilor intime si consecintele acestora (prefer sa nu-i spun educatie sexuala, deoarece astazi educatia sexuala este inteleasa de multe ori intr-un mod gresit).

Aceasta educatie trebuie facuta in sensul constientizarii tinerilor asupra consecintelor relatiilor intime, asupra greselii de a aveea relatii intime cu oricine si la intamplare, asupra importantei sociale si morale a familiei, ca si celula de baza a societatii, asupra faptului ca relatiile intime nu trebuie sa fie scop in sine, ci doar o consecinta a unei relatii trainice, bazata pe sentimente autentice, care sa duca la o casnicie si la formarea unei familii, asupra respectarii demnitatii umane.

Intradevar, din pacate de prea multe ori, femeile care raman insarcinate , si nu sunt casatorite sau se afla intr-o situatie dificila, sunt judecata si tratate cu dispret, de gura lumii, de societatea in general si uneori chiar de familiile lor.

Daca vrem sa reducem ori sa oprim acest flagel al avorturilor, trebuie sa eliminam cauzele care le determina pe acele femei sa faca avort! Altfel daca ne limitam numai la a combate efectele si nu intervenim asupra cauzelor, nu am rezolvat nimic!

Eu personal, daca as fi psiholog de meserie ori as lucra intr-una din institutiile statului care ar trebui sa se ocupe cu protectia sociala, ori in domeniul medical, as cauta prin toate mijloacele sa sfatuiesc o femeie sa nu faca avort!