Mărturisesc că n-am reușit să citesc tot ce s-a scris, mai ales din lipsă de timp. M-aș lega de câteva mesaje unde se punea întrebarea "cine hotărăște?". Un timp am crezut că depinde de noi, și ca atare am avut comentarii pe pagina Președintelui. (
https://www.facebook.com/klausiohann...47713462469477) Totuși, nici pe departe nu-i așa. Degeaba ne ambiționăm. S-ar putea ca alții, deși mai puțini, să se ambiționeze și mai mult, si sa aibă si influență mai mare, chiar dacă acea "putere" este încredințată tot de noi, care am crezut in ei!
Sunt multe de spus. Care ne dor pana dincolo de suflet. "Înalt preasfințiții", ajung în mâinile procuraturii, iar lumea se dezbină... Ce e de făcut? Nimic decât... sa ne rugăm. Si pentru unii, si pentru alții, ca sa vegheze Dumnezeu si sa aleagă pentru noi! Nu de noi depinde si e bine sa conștientizăm acest lucru și să nu ne încăpățânăm să credem ca putem singuri, schimba ceva. Eu de o vreme repet mereu la rugaciune: "Sa nu-i lasi, Doamne! Sa nu-i lași Măicuță, să ne batjocorească copiii si tradiția!”... Dacă fiecare în parte, s-ar lăsa în mila și în voia lui Dumnezeu, așa cum spunem la „Tatăl nostru”, cred că s-ar simplifica totul!...