|
|
|
|
|
|
|
#2
25.11.2016, 14:24:05
|
||||
|
||||
Înșelarea cea mai gravă a omului lingușitor și invidios este că el nici nu observă starea mizeră în care ajunge, transformându-se într-un nimeni fără nimic. Astăzi oamenii dorind să se „afirme” și să se „realizeze” calcă în picioare orice demnitate, omenie și dreptate, alergând după o „un loc mai bun”. Să privim cu ochii deschiși omul în adevărata lui ipostază de astăzi – de la necunoscutul de pe stradă până la prietenul de maximă încredere – toți din toate domeniile absolut, și monahi și mireni, bârfesc că sunt nemulțumiți de ceva: de sărăcie, de mersul nereușit lucrurilor și al evenimentelor, de nedreptatea de la orice pas, de legile statului elaborate de forurile europene, etc. Dar tocmai în context de nemulțumire crește lingușirea și invidia și tot mai puțin oameni abia de mai reușesc a se privi în oglinda sufletului lor ca să vadă că Dumnezeu are tot mai puțin loc între noi… Că totuși, lumea mai bună nu se construiește pe fățărnicie și lingușire, ci pe iubire și pe invidie sfântă. De ce zic invidie sfântă? Pentru că există în viața duhovnicească invidia nepăcătoasă, adică dorința arzătoare de a ajunge la „vârsta bărbatului desăvârșit” la sfințenia plăcuților lui Dumnezeu. Sinții au fost acei care au înțeles pe deplin, că omului i s-a oferit totul, dar a fost preîntâmpinat asupra unui singur lucru: să nu săvârșească ceva ce s-ar putea întoarce împotriva lui – aceasta e adevărata libertate.
Când mintea omenească va fi luminată de vederea duhovnicească a slavei și măreției lui Dumnezeu și se va pogorî de acolo ca să se vadă pe sine însăși, ea nu va mai vedea măreția omenirii. Idealul și standartul unui creștin orthodox este sfințenia vieții, păstrând harul dumnezeiesc care te unește în adevăr și armonie cu Dumnezeu. „Măsura geniului nu este filosoful, ci Sfântul” . În aceste zile de neliniște și nemulțumire cred că cel mai important ar fi să cerem de la Dumnezeu… dreptul la sfințenie, având în minte cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „…Faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă” ( Iacov, 1, 22).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) 
|
|
#3
25.11.2016, 14:29:49
|
|||
|
|||
|
Necredinciosii, ortodocsi sau nu, merg la psiholog, credinciosii merg la duhovnic.
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea și întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22)
|
|
#4
25.11.2016, 14:32:13
|
|||
|
|||
|
Citat:
Credinciosii trebuie sa mearga la duhovnic si la psiholog ortodox/psihiatru (fara nici o retinere) daca situatia o impune, doarece daca credinciosul nostru sufera de o boala psihica trebuie intai intervenit medical. Last edited by Copacel; 25.11.2016 at 14:34:24.
|
|
#5
05.12.2016, 06:16:56
|
|||
|
|||
|
Citat:
În alt post ați dat un exemplu, strălucit dealtfel, al unui rus care s-a lăsat de băut printr-un "medicament" duhovnicesc. Episodul e din "Pelerinul rus" și e foarte adevărat, cred, ce scrie acolo. Departe, deci, de orice suspiciune față de textul de acolo, aș preciza doar că e vorba despre puterea credinței unui om. Dacă toți oamenii care consumă distructiv alcool ar avea credința acelui om, atunci da, probabil că metoda precizată acolo ar fi foarte bună pentru toți. Dar în realitate oamenii nu sunt toți ca ofițerul acela. După cum nici ca pelerinul de acolo nu suntem cu toții... Și atunci se ridică singură întrebarea: ce facem cu ceilalți? Îi lăsăm pe mâna viciilor sau a diverselor neajunsuri doar pentru că ei nu au credința rusului? Ei bine, până când oamenii ajung la o credință ca aceea (iar credința, ca și smerenia ori rugăciunea curată sunt, totuși, și daruri ale Domnului pentru om, iar nu doar ispravă autonomă a pământeanului), iată că s-au găsit oameni care să dea o mână de ajutor celor căzuți între spini. Bunul Samarinean nu e doar imaginea Domnului, ci a oricărui alt semen. Care, cum zice pilda, îngrijește cum se pricepe pe cel rănit apoi îl asistă și sprijină până când e în siguranță deplină. Deci vorbim despre asistență de tot felul față de cei suferinzi sufletește, inclusiv asistență socială (laică și bisericească) și nu cred că trebuie să fim atât de categorici în a împărți pe oameni în credincioși și necredincioși. E prea abrupt, prea artificial și schematic, comparativ cu nenumăratele nuanțe concrete care alcătuiesc oceanul sufletului omenesc.
|
|
#6
06.12.2016, 07:24:15
|
|||
|
|||
|
Va multumesc si eu pentru amintirile relatate.
Ma uitam printre categoriile de tulburari de personalitate din Biserica pe care le-ati descris si ma gandeam oare unde ma incadrez, poate cel mai bine la evitant... Si sunt tare curioasa de "canalie" Ce fel de om poate fi? Si chiar asa irecuperabil? Oare se poate in psihologie sa se dea asa verdicte? Poate e unul dintre lucrurile care imi displac cel mai mult in psihologie, verdictele si etichetele. Nu pot sa imi alung un fel de sentiment de regret ca scrieti pe forum si nu intr-o carte, la fel ca dl. Dragomir...sau oare scrieti si carti? Sau poate asa e mai bine pe forum, sau poate sunt de moda veche. Dar stau si ma gandesc la cartile pe care le-am citit si mi-au facut bine si nu stiu daca gaseam scrierile acelea pe un forum...Cel putin o carte poate deveni cunoscuta, o poti recomanda, poate deveni cunoscuta intr-o comunitate... Si tot asa, citind cele spuse, as vrea sa ne povestiti de "rezilienta" (nu stiu daca e corect termenul romanesc). Ce ii ajuta pe oameni sa nu fie doborati de anumite evenimente, in timp ce altii nu rezista chiar si la lucruri marunte. Ma fascineaza faptul ca unul din pilarii rezilientei, cel putin din ce am citit, e a avea o retea sociala puternica. Tot timpul m-a preocupat notiunea de comunitate, traditii, si mult mai mult acum fiind in strainatate, se simte si mai pregnant cat de mult inseamna comunitatea, cultura din care vii, seturile de valori nescrise, cutumele, mentalitatile, chiar si limba cu toate nuantele ei...Suntem toti oameni, dar totusi atat de diferiti...Cum oare vor trai copiii mei in asa amalgam? Mi-e dor de satul bunicilor, de statornicie, de lucruri "invesnicite", de lucruri care sa nu fie puse sub semnul intrebarii, sa nici nu stii macar ca se poate altfel...
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski)
|
|
#7
06.12.2016, 08:40:30
|
|||
|
|||
|
Citat:
Totuși, canalia este reductibilă la un amestec de tulburări ale personalității: narcisicul, dissocialul, paranoidul contribuie la aliajul canaliei care, însă, are ceva ireductibil la cunoașterea psihologică obișnuită. Acel ceva nu vreau să-l numesc. Vă sugerez să citiți din maera noastră literatură unele cărți precum Moara cu noroc, Ciocoii vechi și noi, Enigma Otiliei sau Cel mai iubit dintre pământeni. Fie și doar din aceste câteva lucrări veți afla mai multe detalii despre canalie. Deși, amănunt foarte important, chiar și când descriu astfel de mizerii scriitorii le îndulcesc mereu chipul, poate și fiindcă artiștii rămân mereu cu o oarece bunăvoință față de oameni și omenesc. O canalie autentică nu e de găsit, așadar, portretizată complet în cărți ci se cunoaște doar în viață. Din păcate... Ce îi ajută pe oameni să nu fie doborâți? Oamenii! Oamenii minunați pe care i-au cunoscut în trecutul lor și care au rămas o fântână vie de speranță, de încredere, de viață. Oamenii iubitori, oamenii care au avut ceva de oferit, cu adevărat. Iar dacă vreun om nu a experiat încă relația cu astfel de oameni ai dragostei, ei bine: să caute să experieze! Nu-i niciodată prea târziu să găsim oameni puternici, zdraveni, frumoși și buni, care ne pot oferi ceea ce n-am primit în trecut. Astfel de oameni sunt în jurul nostru, uneori ascunși după o "mască" la prima vedere aspră sau dură etc. Ei se vădesc la adevărata lor măsură doar în momentele cruciale, când toți ceilalți fug, tac neputincioși sau dau cu pietre. Abia atunci poți descoperi ce comoară de oameni ai avut în jurul tău și, vai, nu ai sesizat. Ei sunt discreți și eficienți, iertători și însuflețitori. Au mereu ceva potrivit de oferit, fără să ceară mare lucru în schimb. Dacă cer ceva, o fac doar ca să nu devii suspicios. De obicei ei cer fleacuri, lucruri simple. Așadar oamenii ajută pe alți oameni să înfrunte necazurile, durerile etc. Dumnezeu lucrează (și) prin oameni.
|
|
#8
06.12.2016, 09:08:48
|
|||
|
|||
|
Mare dreptate aveti cu oamenii.
Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie: Citat:
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski)
|
|
#9
06.12.2016, 10:58:13
|
|||
|
|||
|
Citat:
Nu doar în alții se va înșuruba; el dă să intre în oricine, fără excepție. Totul e să fiți pregătită ca, atunci când va veni, prinlăuntru sau prin semeni să sesizați prompt asta și să îi spuneți în față: nu am treabă cu tine, vezi-ți de drum. Deși nu e suficient să îi spuneți doar o dată... P.S. Balaurul din povești nu e o fabulație, ci e reprezentarea răului (ca și spânul, canalia întruchipată) pe înțelesul copiilor.
|
|
#10
06.12.2016, 12:47:43
|
|||
|
|||
|
Citat:
Frica excesiva intuneca mintea, s-ar putea sa te feresti de oameni buni si sa sfarsesti pana la urma cu unii rai. Ma rog, generic vorbind ca pana la urma linia dintre "rau" si "bun" e destul de subiectiva, poti fi uimit cat de mult pot tolera unii raul si cat de urat pot trata altii binele. Lume fara rau nu exista, clar, pentru a evita "capcanale" trebuie exersat discernamantul - iar aici nu e o reteta infailibila, poti gresi in ambele directii insa un lucru e sigur: nimeni nu iti poate face mai mult rau decat ii permiti. Daca e vorba de o alegere de viata (ex. casatorie) omul poate si trebuie sa fie judecat prin prisma atasamentului fata de Biserica, atat timp cat oamenii au un duhovnic (chiar comun, daca se casatoresc) intr-un fel sau altul o pot scoate la capat. Categoric, exista si exceptii - oameni buni desi nu foarte religiosi dar e bine ca nu exceptiile sa le cauti.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
|
|
|
Mod hibrid