Teologia negativa ortodoxa de sorginte budista?

[catalin2]

În prealabil postat de florin.oltean75

Parintele neoplatonismului, filozoful Plotin (200-270), a influentat major dogmatica crestinismului rasaritean, care s-a conturat, definit in secolele urmatoare.
Este novatorul teologiei negative, ideile sale exercitand o influenta deosebita asupra Sf. Maxim Marturisitorul si Sf Ioan Damaschin.

Toata invatatura ortodoxa este cea din primul secol, lasata de Iisus si Sfintii Apostoli. In secolele urmatoare doar s-a explicat invatatura, atunci cand aparea o erezie. Deci nu avea cum sa influenteze o filozofie sau budismul invatatura ortodoxa, orice deviere de la invatatura revelata este considerata erezie.

[ioan67]

În prealabil postat de catalin2

Toata invatatura ortodoxa este cea din primul secol, lasata de Iisus si Sfintii Apostoli. In secolele urmatoare doar s-a explicat invatatura, atunci cand aparea o erezie. Deci nu avea cum sa influenteze o filozofie sau budismul invatatura ortodoxa, orice deviere de la invatatura revelata este considerata erezie.

Duhul Adevărului, trimis de Hristos ca "alt Mângâietor", nu doar aduce aminte ci şi învaţă. Ce anume învaţă? Nimic altceva decât ceea ce urmează mereu să fie, devenirea - asta învaţă.
A crede că Hristos şi Apostolii au lăsat toată învăţătura este, cred, o eroare de înţelegere şi o minimalizare a lucrării Duhului în Biserică.
Tradiţia este vie, dinamică. Noi şi noi roade ale vieţuirii sfinte, în Duhul, au fost adăugate la Comoara Bisericii de-a lungul secolelor.
Învăţătura din zorii primului mileniu este doar programul, nucleul, sămânţa.
Nu putem reduce arborele la sămânţă, chiar dacă el provine din ea. Anumite componente ale arborelui sunt ireductibile la sămânţă deşi, genetic, sămânţa este primordială.
Deci nu e vorba doar despre o explicaţie, cât mai ales despre o dezvoltare a Învăţăturii, aceasta rămânînd mereu în legătură organică, vie, cu Evanghelia.
Ereziile au fost considerate ca dezvoltare greşită (ca deviere, cum spui) şi tratate ca atare, prin îndepărtare.

Diverse filosofii şi-au găsit, totuşi, locul în Biserică, în măsura în care au fost asimilate teoretic şi practic. Dacă nu au putut fi, însă, asimilate, atunci au fost eliminate.
Au rămas, eventual, ca sateliţi. Se rotesc împrejur (umbrind, poate, o parte din Lumina Soarelui Ceresc), fără a deveni una cu Învăţătura. Fie pentru că duhul lor e veşnic străin de Duhul, fie pentru că deocamdată nu s-au găsit modalităţi de a le integra în conştiinţa dogmatică şi în viaţa liturgică a Bisericii.
Aceasta este opinia mea, să fiu iertat (şi îndreptat, te rog) dacă greşesc.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan67

Duhul Adevărului, trimis de Hristos ca "alt Mângâietor", nu doar aduce aminte ci şi învaţă. Ce anume învaţă? Nimic altceva decât ceea ce urmează mereu să fie, devenirea - asta învaţă.
A crede că Hristos şi Apostolii au lăsat toată învăţătura este, cred, o eroare de înţelegere şi o minimalizare a lucrării Duhului în Biserică.
Tradiţia este vie, dinamică. Noi şi noi roade ale vieţuirii sfinte, în Duhul, au fost adăugate la Comoara Bisericii de-a lungul secolelor.

Ceea ce scrii este dezvoltarea dogmatica, adica explicarea invataturii. Eu am mai avut pe forum o discutie despre aceste lucruri si atunci m-am documentat. Nu mai stiu ce link am dat atunci, am gasit acum un articol care explica detaliat deosebirea intre dezvoltarea doctrinara si dogmatica, cu ocazia asta am citit mai atent si am inteles mai bine: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ine-69112.html
Invatatura revelata a fost data treptat oamneilor, incepand de la Adam si Eva si pana la Hristos. Odata cu Hristos revelatia a fost completa. Dupa aceea a urmat dezvoltarea dogmatica, adica explicarea invataturii revelate, fara sa se adauge alte adevaruri.
Citez: "O prima eroare, care se face frecvent, este confuzia intre dezvol*tarea doctrinara a Revelatiei divine pana la Hristos si dezvoltarea doctrinara a Revelatiei divine de dupa Hristos, adica dezvoltarea dogmatica. Dezvoltarea dogmatica se deosebeste structural de cealalta, deoarece ea nu mai aduce adevaruri noi, nu mareste fondul revelat supranatural; ea este numai o dezvoltare for*mala de explicare, de lamurire si de insusire a Revelatiei supranaturale, nu o innoire a acesteia, sau o transformare. Dezvoltarea dogmatica este, astfel, transpunerea adevarurilor revelate in cele mai bune si adecvate conditii doctrinare, pentru o buna insusire de catre credinciosi, fara rastalmaciri, spre mantuire."
"Totul pleaca de la o confuzie regretabila, adica de la faptul ca, pentru unii, nu este lamurit inca ade*varul ca procesul revelational propriu-zis s-a incheiat o data cu Domnul nostru Iisus Hristos si el nu mai poate continua sub aceeasi forma supra*naturala."

[ioan67]

Mulţumesc pentru precizări, Cătălin.
Nu m-am referit la atingeri/inovaţii dogmatice, sper că ai sesizat.
În ce priveşte Revelaţia, pe care nu o pot reduce la Dogmatică, eu cred că e un proces neîncetat, ca şi Creaţia.
Revelaţia Dumnezeiască este neîntreruptă şi va continua, după opinia mea, până în vecii vecilor. Doar că are alte forme decât au fost punctate în Biblie şi în Dogmatică. Dumnezeu Se comunică, Se revelează pe Sine în nesfârşite moduri...
Toate cele bune,
Doamne ajută!

[ioan67]

În prealabil postat de catalin2

... procesul revelational propriu-zis s-a incheiat o data cu Domnul nostru Iisus Hristos si el nu mai poate continua sub aceeasi forma supra*naturala."

Duhul Adevărului, făgăduit de Hristos ucenicilor Săi, continuă lucrarea Domnului, în Biserică.
Dumnezeu Se relevă, necontenit şi inepuizabil, în nesfârşite nuanţe şi conţinuturi vii, pretutindeni.
Credincioşilor, cu atât mai mult. Legătura organică dintre Viţă şi mlădiţe face posibilă o necontenită rodire.
Iar cunoaşterea/cunoştinţa (ce altceva este, în fond, Revelaţia?) lui Dumnezeu e convivă cu dragostea. Celui care iubeşte i se deschide o persoană, în taina relaţiei interpersonale. I se revelează, i se descoperă. Doar omul care iubeşte pe Dumnezeu Îl şi cunoaşte, pe măsura iubirii lui pentru Domnul.
Când dragostea pentru Hristos, dimpreună cu liniştea, implicit cu smerita cugetare şi celelalte, rodesc în sufletul omului - atunci acesta se preface în rai. Şi cum va fi vreo revelaţie ştirbită acum? Duce raiul vreo ştirbire? Şi cine poate spune că această revelaţie este limitată, fie şi de Hristos? Când, dimpotrivă, El fiind tainic şi de nepătruns întrutotul, deschide sufletului celui îndrăgostit nesfârşitele drumuri ale uimirii...
Dragostea lui Dumnezeu e cunoaştere. Domnul Se relevă în nesfârşirea Lui aceluia care I S-a încredinţat întru totul.
A gândi că Revelaţia e un proces încheiat pe pământ, e gând străin de Adevăr.
Iubirea nu poate sfârşi. Dimpotrivă, firea ei este ca mereu să înceapă. Izvor al necontenitei reîmprospătări, asta-i dragostea.
Şi odată cu ea e cunoaşterea. Reînnoită, pururea.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan67

Duhul Adevărului, făgăduit de Hristos ucenicilor Săi, continuă lucrarea Domnului, în Biserică.
Dumnezeu Se relevă, necontenit şi inepuizabil, în nesfârşite nuanţe şi conţinuturi vii, pretutindeni.
Credincioşilor, cu atât mai mult. Legătura organică dintre Viţă şi mlădiţe face posibilă o necontenită rodire.
Iar cunoaşterea/cunoştinţa (ce altceva este, în fond, Revelaţia?) lui Dumnezeu e convivă cu dragostea.

Spunem aproape acelasi lucru, desigur ca Duhul Sfant continua lucrarea in Biserica, altfel ar fi o "biserica" moarta. Doar ca eu cred ca nu ai inteles ca eu am scris despre invatatura revelata, adevarurile de credinta. Adica cele ce stau la baza Crezului si catehismului. Nu s-a mai adaugat nimic fata de ceea ce a spus Iisus (si apoi Sfintii Apostoli).

[florin.oltean75]

În prealabil postat de catalin2

Spunem aproape acelasi lucru, desigur ca Duhul Sfant continua lucrarea in Biserica, altfel ar fi o "biserica" moarta. Doar ca eu cred ca nu ai inteles ca eu am scris despre invatatura revelata, adevarurile de credinta. Adica cele ce stau la baza Crezului si catehismului. Nu s-a mai adaugat nimic fata de ceea ce a spus Iisus (si apoi Sfintii Apostoli).

Dar care este opinia ta cu privire la ceea ce a afirmat Sf. Ioan Damaschin privind natura necorporabila a Lui Dumnezeu.

Intelegem Fiinta Iisus - necorporabila.

Este aceasta o invatatura revelata?

Poate fi considerata o invatatura de credinta...sau nu?


pag.14

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Dar care este opinia ta cu privire la ceea ce a afirmat Sf. Ioan Damaschin privind natura necorporabila a Lui Dumnezeu.

Intelegem Fiinta Iisus - necorporabila.

Este aceasta o invatatura revelata?

Poate fi considerata o invatatura de credinta...sau nu?


pag.14

Florinele dragule, ma intreb daca tu citesti vreodata o carte de teologie ortodoxa cap coada sau doar paginile care iti ies la cautarile de pe Google dupa termeni de pseudo-teologie budhista.

Chiar unde ne-ai dat tu link poti gasi capitole interesante ca:

Patea I
Capitolul 1

"Dumnezeirea este necuprinsă de minte.
Nu trebuie să căutăm şi să ne interesăm de cele ce nu ni s-au predat de sfinţii profeţi, apostoli şi evanghelisti"

CAPITOLUL V
Demonstrare că există un singur Dumnezeu şi nu mulţi Dumnezei

CAPITOLUL VI
Despre Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu.
Demonstrare silogistică

CAPITOLUL VII
Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică

CAPITOLUL VIII
Despre Sfânta Treime

CAPITOLUL XII
Despre om

etc.

Chestii care tie iti sunt total straine pentru ca nu le gasesti in povestioarele tale fermecate cu budhisti.

Acum, tu poti sa zici ca Sf. Ioan Damaschin era copil in cele duhovnicesti si nu a ajuns sa le vada cum le vad "inteleptii" tai, da' in cazul asta, nu incerca nici sa-l transformi nici in avocatul doctrinelor tale.

De altfel daca ai fi citit putin peste capitolul care ti-a placut tie, parand ca glasuieste pe placul ideilor tale preconcepute, asa mai spre Sfanta Treime, ai fi vazut ca oricat le-ai trage de par, cosmologiile teologice tot nu se potrivesc de nici o culoare.

[catalin2]

În prealabil postat de florin.oltean75

Dar care este opinia ta cu privire la ceea ce a afirmat Sf. Ioan Damaschin privind natura necorporabila a Lui Dumnezeu.
Intelegem Fiinta Iisus - necorporabila.
Este aceasta o invatatura revelata?
Poate fi considerata o invatatura de credinta...sau nu?
pag.14

Evident ca e o invatatura revelata, doar spunem ca Iisus S-a intrupat. Asta inseamna ca tu nu ai inteles prea multe din invatatura crestina. Stii totul prin prisma celor citite in lucrari new-age, asa cum stiam si eu inainte.

[ioan67]

În prealabil postat de catalin2

Spunem aproape acelasi lucru, desigur ca Duhul Sfant continua lucrarea in Biserica, altfel ar fi o "biserica" moarta. Doar ca eu cred ca nu ai inteles ca eu am scris despre invatatura revelata, adevarurile de credinta. Adica cele ce stau la baza Crezului si catehismului. Nu s-a mai adaugat nimic fata de ceea ce a spus Iisus (si apoi Sfintii Apostoli).

Am înţeles, Cătălin, sigur că am înţeles din capul locului.
Atâta doar că dăm o accepţiune diferită termenului de "învăţătură". Eu nu o reduc la formulările de credinţă, acestea fiind cel mult nucleul sau programul Învăţăturii în măsura în care acesta poate fi formulat în cuvinte omeneşti.
Învăţătura sau cunoaşterea lui Dumnezeu depăşeşte cu mult ceea ce a fost formulat în Crez.
Adeseori învăţătura nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Iar formulările dogmatice rămân doar un reper, spre a nu rătăci prea mult în viaţa de credinţă.

Frica lui Dumnezeu e cea mai bună învăţătură, e busola care îl ţine pe credincios cel mai aproape de Taina Iubirii dintre Dumnezeu şi om. Cine are frica lui Dumnezeu nu mai rătăceşte Calea, fie şi neştiind formulările de credinţă.
Dacă toată învăţătura revelată ar pieri, prin cine ştie ce cataclism curios, sunt sigur că oamenii cu frica lui Dumnezeu ar reformula-o. Aceasta nu se dobândeşte prin învăţătura revelată (sunt doctori în revelaţii dar care n-au pic de frică de Dumnezeu şi nici strop de credinţă!), ci printr-o mişcare tainică a inimii sub mângâierea Harului.
Frica lui Dumnezeu, aşadar, e cel mai bun învăţător. Din ea odrăslesc toate celelalte bineplăcute Domnului, dacă omul voieşte să se dăruiască Vieţii şi nu morţii.