Poezii preferate...

[cristiboss56]

Parascheva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Zorica Lațcu

[Seraphim7]

Te-aștept eu Doamne,ca o arșiță ce-așteaptă vântul
Ca o gură însetată ce nu și-a potolit setea
Lupii nu si-au încetat niciodată urletul si cântul
Puii de cerb n-au înteles durerea mea

Am urlat din adâncul meu ca Tu să m-auzi
Traznetele si văzduhul tunau impreuna
Numai eu singur suspinam ca Tu să mă vezi
Si noaptea dormea ca intuneric s-apuna

Privit-am la cer cand toti ma ocarau
Ridicatu-mi-am privirea spre tine
Iar diavolul imi arunca mere dulci si-otrăvite

Chemat am fost de tine dar nu te-am auzit
Eu m-am urmat pe mine

Nedeslușit erai ca un foc ce-ti mistuie suflarea
Eu Te-asteptam de-o veșnicie insa m-am prăbusit
Cu capul in pământ plângeam si-ti umezeam cărarea

Căci toate cu înțelepciune le-ai facut
Că erau toate bune si frumoase
Din tina si noroi le-ai prefăcut

Tu ai dat cerului podoaba
Si nopții tu i-ai dat contur
La fel si soarele s-ajungă
Cuvânt din zeu lumină din cuvânt

In Tine pot să încapă toate
Dar fără Tine sunt nimic

E intuneric mare peste mine
Sunt parasit de tot de către tine
Căci tu ma pedepsești cu lipsa Ta
Sunt gol sărac pierdut si uite-mă

Pământ murdar ce-așteaptă mila Ta

[cristiboss56]

Ce suntem noi, Doamne?

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.
( Traian Dorz )

[Mihailc]

Bolnavi unanimi

Si ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Si medici, si pacienți,
Si părinți, si copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine sa mai trateze,
Bandaje si paranteze?

Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi,
Că ne-am îmbolnăvit
Si n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi
Cu toții
Deodată?

.....un poem de Adrian Păunescu