|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#21
|
||||
|
||||
Citat:
Pe scurt păcat faci atunci când nu Crezi în Dumnezeu, în Hristos, în sfinți, în drepți, în biserica ortodoxă, când nu vrei să crezi în Iiubirea, Sfințenia, Adevărul, Cuvântul de la sfârșit de timp și nu vrei să faci voia Lui și asta se socotește ca fiind hUlă-lovitUră vrăjmășie. Respectiv e păcat când în loc s-o cultivi îți sinucizi demintatea divino-umană în multe feluri: minți, înșeli, amăgești, te lepezi, pleci din Dumnezeu și desfrânezi întinând totul cu perversiuni potrivitnice și asta se socotește ca fiind E sau 600+60+6=666 ca un număr sau nume de om însemnat idolicesc, o formulă cu ”noroc” a trufiei lumii, adică îți iese așa un buric, o trompă din C, din Credință, de parcă ar purcede din tine câte ceva, tot felul de lucrui ”bune” ca dintrun tată sau urmând blestemul așungi să te învârți în josnicii trupești băgând în trompă părțile de jos ale credinței C sau ale comunității tale devenind un 6 închipuindu-ți că aperi ”viața” și ”înmulțirea” așa ca o lege a dreptății. E o dreptate deșartă, o morală ateistă, desfrânată, păgână și starea asta defapt e fix moartea deși nu-ți dai seama de egoismul extremist în care te afli. Iadul cel mai rău, iadul iadului, suferința suferințelor, neputința în care poți ajunge nu este locul unde ție ți se fac tot felul de rele pentru ați plăti datoriile ci iadul iadului este atunci când tu însuți ești un om rău, un rău făcător de rele neputincios așa ca o fiară turbată și pe deasupra ești și ipocrit, fățarnic, mascat, nerușinat, pervers, adică un viclean și desfrânat ce ”slujești” lui Dumnezeu, când ești un lup, un leu, un crocodil, un șarpe, un țap, un porc de câine, un mistreț cu colț de argint, un balaur, o fiară turbată îmbrăcată în haină de oaie sau de păstor de oi. Deci nu căutați iadul căci nicăieri nu este un iad mai mare decât iadul din omul rău făcător de rele și din demonii acestor puteri spurcate, vrăjitorești, căci pentru ei și pentru apropiații lor starea asta e mai rea ca moartea și mai rea ca orice chin ce i s-ar putea face lui de către alții. Gândiți-vă că la Dumnezeu nu există pile, privilegii și că Adevărul, dreptatea, Calea și meritele sunt aceileași pentru toți participanții la îndumnezeire fără nicio discriminare și fără niciun favoritism. Orice altceva decât DREPTATEA și MILA Iiubirii lui Dumnezeu este privilegiul, pila, inchipuirea idolească a EUrilor, a lumii EUrilor idolizante și de acolo toată grozăvia greșelilor pline de purcedere negreșitoare, infailibilă precum și toată mândria învârtoșării, a inversării față de iubirea și voia lui Dumnezeu. Îndreptarul și vămile sunt pentru a vedea concret tot felul de fapte rele posibile ce apar din pricina Necredinței U (orice alt tată sau fără tată) și a purcederii plăcerilor perverse din credință rezultând E, pile, relații, privilegii, toată bordelatoria și ispita lumii pe care omul o suge ca musca pe trompă de parcă ar fi un E și un 6, un mare apărător al ”vieții” și ”dreptății” științifice. Numai idolii au parte de privilegii, așa cum vițelul de aur era privilegiat și adulat între toți vițeii de un întreg popor nedreptățind pe Creatorul și pe Păstorul lor și a vițeilor și nedreptățind Duhul Adevărului. Toți idolii, vor plăti toate nedreptățile lor, toate privilegiile, pilelele, relațiile, mitele și ”ajutoarele”, le vor plăti aici până la urmă sau dacă nu atunci le vor plăti dincolo înzecit dacă nu se pocăiesc. Priviți filmul tuturor sfinților și martirilor Domnului și pricepeți că noi urmașii, noi ortodocșii nu putem beneficia de nicio pilă, de niciun privilegiu căci Dumnezeu este în Adevăr și DREPT, nu numai Bun și Milostiv.
__________________
”-Simone, fiu al lui Iona, Mă iubești tu pe Mine? -Da Doamne........te iubesc. -........” Last edited by Petru7; 20.01.2021 at 14:52:58. |
#22
|
|||
|
|||
Citat:
Particular la situația SUA, grecii se pot stabili fără viză în SUA de prin 1970 și ceva, noi tot cu viză, tot cu viză pââână la sfârșit, deci grecii sunt mult mai mulți numeric, au rădăcini mai vechi decât românii acolo, au avut timp să-și formeze în solul american mai mulți oameni bogați care pot ajuta financiar. Terenul sau clădirile în US și diaspora occidentală au niște prețuri piperate în intra-vilan de care nici nu te poți apropia, dacă nu ai nici milionari care să ajute, poporul nu e nici foarte unit, atunci se ajunge la comunități șterse în clădiri modeste. Grecii sunt mai uniți și mai educați în tradiția lor, fac dansuri tradiționale din școlile primare, se întâlnesc doi greci încing un brâu zicea un rapsod din România referitor la educația lor. În ce privește organizarea, au avut și călugări harismatici din Athos delegați în pastorație peste granițe, cum e părintele Efrem Filotheinul care a format în Arizona mănăstiri, așadar au trimis oameni cu statură duhovnicească pe care au avut șansa să li se nască în cultura lor.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 20.01.2021 at 21:16:42. |
#23
|
||||||||
|
||||||||
gpalama:
Citat:
Citat:
Iorest Citat:
Citat:
Citat:
In materie religioasa, in SUA:
Citat:
Citat:
Dar sincer... ultimul ortodox ce a adaptat la timpurile noastre ceva a fost Seraphim Rose, daca nu ma insel. In rest, nimic. Intre timp am abandonat cam orice proiect... Din lipsa de timp. Dar... sper ca intelegeti ideea mea. E doar popularizare si adaptare. Timpurile se schimba; nu te adaptezi, mori. Tarasenia e simpla. Intre timp: Citat:
Daca aveti alte idei... scrieti-le.
__________________
Vine mosul pe carare, Cu cojocul in spinare. http://www.youtube.com/watch?v=Q4027l_BsDE&NR=1 - it's supposed to be funny like me! |
#24
|
||||
|
||||
Sau daca aveti proiecte... contactati-ma (raspund pe yahoo).
Pot sa spun ce ar merge si ce nu. Cum trebuie formulat limbajul, adica matematic, nu de predica, multa ciorba fara dumicati. Sau evitarea limbajului defetist - boala romanului, absolut orice gasesti scris de ei incepe cu regrete si melancolii. Apropos, ideea cu vamile ar putea fi transpusa de un artist intr-o carte color.
__________________
Vine mosul pe carare, Cu cojocul in spinare. http://www.youtube.com/watch?v=Q4027l_BsDE&NR=1 - it's supposed to be funny like me! Last edited by moshu; 14.03.2021 at 08:25:14. |
#25
|
|||
|
|||
Citat:
1. Nu ai liniște, oamenii sunt foarte agitați să acumuleze, se promovează industrii bazate pe distracții, chiar și fertilizările in vitro sunt tot industrii de profit și pentru asta oamenii sunt o piață de desfacere, modelul feminist care concepe copii fără să aibă nevoie de bărbat sunt clienții fideli ai clinicilor. Din contră călugării, căutau liniștirea și pustia cea mai adâncă nu spectacolul. 2.Mâncarea e foarte proastă, plină de zahăr, există risc să faci diabet la 20 de ani, industria alimentară junk care e și cea mai accesibilă publicului îi nenorocește pe oameni, îți scurtezi zeci de ani din viață dacă te raportezi, la mediul de stres și mâncare din acel stat. Cum să găsești acolo călugări slabi ca scândura, uscați de la post și rugăciune, când jumătate din populație are obezitate avansată ? 3. Universitățile produc ideologii, îndoctrinări, comunisme și politici anti-umane în care se pierd generații întregi. 4. Oamenii caută acumulări financiare, nicidecum duh de liniștire, duh de neagonisire, duh de discenământ, cum ar fi să găsești un călugăr harismatic născut și format acolo când modul de viață e în contrasens total cu modul ortodox ? 5. Oamenii sunt foarte competitivi și duc acest duh și în familie distrugându-și familia sau nereușind să apropie pe cineva de ei, nu reușesc să-și delimiteze viața privată de agresivitatea mediului de muncă. Una e să fii soț și părinte acasă, alta e să obișnuiești să comanzi într-un mediu pe niște oameni care nu-ți sunt rude, unii rămân cu duhul de asuprire sau de luptă permanentă cu celălalt și în viața de familie și astfel nu pot clădi nimic, nu crește nimic la umbra lor. Până și în monahism un stareț carierist și excesiv de aspru își distruge obștea că nu se poartă părintește cu călugării, brațele starețului și episcopului se aseamănă cu brațele părintești întinse fiului risipitor. Dacă vrei monahism adevărat, așezare creștinească le cauți în țările matcă, nu încerci să exporți în SUA, Germania, Franța un călugăr sau o față duhovnicească formată din susținerea financiară a unor oameni săraci din estul Europei. Adică îi lipsești pe acei săraci și de binecuvântarea lui Dumnezeu îngăduită pe pământul lor, ei au dus greul să formeze un duhovnic prin susținerea lor și apoi vin țările mai bine cotate și preiau tot ce e bun, nu merge așa, nu poți să-i iei unei țări toate comorile, aici nu e ca exportul de creiere, în care țările puternice preiau olimpicii. În viață trebuie să alegi ori trai luxuriant, or viață chinuită în neagoniseală, lepădare de sine dar cu Dumnezeu în suflet trăind la mila Lui, nu le poți avea pe amândouă și duhul spectacolului, al sațietății și pe cel al liniștirii, al desăvârșirii și dumnezeieștii despătimiri.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 14.03.2021 at 14:47:49. |
#26
|
|||
|
|||
Citat:
Eu îmi amintesc de manualele acelea de religie cu ”te bate Doamne, Doamne, dacă...” făcute fără tact pedagogic, de către niște mireni cu studii aproximative de teologie, făcute mai mult pt părăluțe, de la care s-au iscat niște sminteli. Un preot, prof universitar de dogmatică, unul care știe canoane, un altul duhovnic cu experiență de 15-20 de ani, ar putea armoniza un îndreptar după învățătura de credință pe care o cunosc amănunțit, ar putea face încadrările corect, ce e păcat/ce nu, unde e ceva precursor păcatului, care nu e chiar păcat, recomandări pastorale pentru preoți, cât să dureze un canon maxim, care sunt păcatele de căpetenie ale neamului românesc întâlnite cel mai des la spovedanie, la asta mă refeream. Mirenii nu pot alcătui singuri un îndreptar, s-ar pierde, un îndreptar nu e nici tratat de patologie psihiatrică să enumeri detaliat toate căderile, nu e nici manual de vrăjitorie (care să descrie detaliat practicile), nici buletin ginecologic, trebuie făcut cu foarte mult tact, pe categorii de vârstă, chiar diferențiat pt monahi/ mireni, nu trebuie să înfioreze sau să îngrețoșeze oamenii cu privire la ce se mai poate cuibări în mintea umană.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 14.03.2021 at 19:49:31. |
#27
|
|||
|
|||
Citat:
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#28
|
|||||||
|
|||||||
Citat:
Citat:
Oricine care are susținere și un grup de semnatari, își poate face asociație religioasă sau o asociație paralelă nu neapărat cu teme creștine, cu teme hinduse, sau altele, ăsta e statul laic care crează voci diverse și multe. Citat:
Cine știe, poate ei trăiesc amish contra-cost, Guvernul le dă asistență socială și medicală, iar ei trăiesc chipurile tradițional, ca niște muzeografi care se îmbracă în haine medievale să aduca aminte de atmosferă, dacă ar vrea să iasă din acel mediu ar trebui să muncească crâncen și nu prea se pricep. Statul îi întreține așa în memoria părinților fondatori, cert e că părinții fondatori munceau fizic de le săreau capacele, depuneau efort pentru orice lucru procurat, nu erau grași, puțini aveau diabet, cei din emisiune erau cam dolofani. Citat:
Citat:
Dacă româncele se căsătoresc cu francezi și îi asimilează e vreo garanție că și a doua generație va fi ortodoxă, asta dacă nu sunt căsătorii fără rod ? Citat:
De acord că unele îndreptare surprind spiritul vremii de exemplu un îndreptar de la Mănăstirea Lainici vorbea despre sectari în mai multe fraze, era scris prin 2000 exact când luau aplomb adunările. Ciudată însă faza cu guma de mestecat, nici măcar nu era un obiect de lux guma de mestecat, era chiar foarte ieftină, țigările sunt obiecte de lux, scumpe, accizate de stat și băutura accizată e tot acolo, deci e și risipă financiară, pe lângă adicție. Cred că fumatul e o problemă, deși Biblia nu pomenește nicăieri de fumat, oamenii se smintesc dacă văd preoți fumători, teologi fumători, copii de preoți, pastori sau din familii de pocăiți fumători. Citat:
Eu n-am văzut atâta dezbinare ca la români între macedoni, sârbi, greci, albanezi, georgieni, acolo există un plan de țară cât de cât și o solidaritate peste granițe, grecii se căsătoresc între ei să păstreze tradiția.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 14.03.2021 at 21:27:43. |
#29
|
|||||||||||||
|
|||||||||||||
@Iorest, este mult de raspuns si ajungem sa facem micro-dezbatere. Este discutie pierzatoare de timp. Iti raspund punctual ultima data, orice altceva este inutil.
Citat:
Citat:
Citat:
Sperata de viata in Romania: 75.36 ani Asta incluzind impuscaturile din SUA si pe cioroi, care, din cauza rasei, au speranta de viata mai mica, cat si pe tribul de eschimosi. Ideea ca mancarea e proasta si la noi e buna si noi mancam sanatos este puerila. Nu e adevarat. In SUA gasesti mancare mult mai buna decat in Romania. Asa e si in UK sau Germania. Da, exista mancare proasta, dar pana la urma urmei, trebuie sa iti dai si tu acordul sa o mananci. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
__________________
Vine mosul pe carare, Cu cojocul in spinare. http://www.youtube.com/watch?v=Q4027l_BsDE&NR=1 - it's supposed to be funny like me! |
#30
|
|||||
|
|||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Vezi ca se rasucesc in mormant circa 300 de copii din flori irlandezi "ajutati" sa il intalneasca pe Domnul de Biserica Catolica, pe vremurile cand avortul nu exista. Acum ma gandesc la un web-site in limba engleza. E posibil sa fie folosit in SUA si in UK. Ce ziceti? Gasim niste oameni ok, ca asta de ex: https://www.crestinortodox.ro/interv...eni-70448.html si incercam sa il facem. Multumesc.
__________________
Vine mosul pe carare, Cu cojocul in spinare. http://www.youtube.com/watch?v=Q4027l_BsDE&NR=1 - it's supposed to be funny like me! |
|