![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Prin 2008-2009 au fost acele contestări din societatea civilă reunită de ucenicii părintelui Iustin Pârvu, deci în 12 ani aproape că s-a uitat subiectul, curentul acela de gândire s-a dispersat.
Se ajunsese la multe semnături împotrivă unii spun că până la 1 milion, au fost și proteste, a luat poziție și Bartolomeu Anania care a reunit episcopii din subordinea sa, iar presa a demonizat oamenii prezenți la proteste, de fapt alea au fost primele coagulări ale societății civile creștine înainte de faza cu gazele de șist, referendumul pentru familie, legea vaccinării obligatorii. Citat:
”Șeful Direcției de Evidența Persoanelor a explicat că regulamentul prevede o perioadă de tranziție la cartea electronică de identitate până la „1 august 2031”. Cetățenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu pașaport valabil, cu carte electronică de identitate emisă după 3 august, dar și cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate. În schimb cei care încă vor mai mai deține carți de identitate fără CIP și după data de 3 august 2021, în termenul de valabilitate, nu vor avea restricții de călătorie în statele UE.” La un moment dat scrie în articol că nu se va mai putea călători fără ele și probabil că până prin 2030-2031 va fi obligatoriu plasticul ăsta pentru toate tipurile de operațiuni sau măcar vor încerca să le facă obligatorii. Citat:
Ce mi-e clar dacă în 12 ani din 2009 - cât încă mai erau în viață marii duhovnici, Iustin, Pârvu, starețul Neonil de la Frăsinei, Arsenie Papacioc, până acum s-a stricat societatea în așa hal infect, până în 2030 va fi și mai rău Cât mai e timp se poate trăi și la țară crescând un număr minim de animale, din pomicultură, cu o viță de vie, cu stupul de albine, după care Dumnezeu cu mila, alegi semnul sau comoditatea. Să nu bravăm că noi am fi ceva viteji, altfel vom pica primii ca Sf Ap Petru, dar nici să murim de frică, sunt anii de mântuire, ani hristici, sfinții din vechime ar fi vrut să dea mărturie în vremurile astea, cei din vremurile din urmă care vor mărturisi vor fi puși deoparte de Dumnezeu. Sfinții de Optina aveau o rugăciune ca să nu ajungă să-l prindă pe falsul mesia.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 16.05.2021 at 12:58:23. |
|