Ce rost are viata?

[Demetrius]

În prealabil postat de Krautrock

Dar intreaba-te: daca ar fi sa alegi intre a-ti pierde credinta si a ucide un om, ce ai face?

Asta nu e unul si acelasi lucru?

[Krautrock]

În prealabil postat de Demetrius

Asta nu e unul si acelasi lucru?

Bineinteles ca nu. Dar pentru unii probabil a-ti pierde credinta inseamna mai mult decat a omori pe cineva. E plin de indivizi capabili sa ucida pentru credinta. Iar acest lucru nu e valabil doar pentru Antichitate sau Evul Mediu cand societatea accepta fara probleme comportamente animalice, ci vedem asa ceva chiar si in zilele noastre. Uitati-va putin prin Orientul Mijlociu sau in Coreea de Nord unde oamenii sunt ucisi in numele unei ideologii religioase sau nereligioase. Si crestinismul a trecut prin asemenea faze in perioada bizantina sau pe vremea inchizitiei. Vreti sa va amintesc de celebrul Sinod al talharilor cand credinciosii au ucis un amarat de episcop, sau de persecutiile indreptate impotriva arienilor sau altor asa-numiti eretici? Din fericire, la ora actuala, cel putin in statele democratice exista legi ce sa ingradeasca asemenea comportamente. Credinta nu poate fi un pretext pentru a calca legile morale. Ma gandesc doar la cazul lui Mache (numele de cod al IPS Teodosie in calitate de informator al Securitatii) care nu de mult il absolvea pe Vladimir Vladimirovici Putin de vina de genocid pe motiv ca a construit biserici. Sau trebuie sa ne gandim la si mai marele Kiril al Moscovei care binecuvanteaza fara niciun fel de mustrare de constiinta omorarea a zeci de mii de oameni aici foarte aproape de noi? Ca doar amaratii aceia de ucraineni sunt ucisi de pravoslavnicii ortodocsi in alianta cu la fel de pravoslavnicii ceceni de nuanta musulmana, deci pentru Kiril nu e o problema.

Asadar, cum poate cineva sa imi ceara sa fac parte dintr-o organizatie in care exista personaje precum Teodosie, Kiril si multi altii care sunt condusi de o ideologie ce chiar si tinuta in frau de legile statului secular ii poate conduce la asemenea actiuni? Si deci cum pot considera credinta mai importanta decat un om, mai ales daca ea, dusa la extrem si transformata in credinta fanatica, poate sa produca suferinta?

Dar in acest topic era vorba despre alt lucru, anume despre sensul vietii. Iar concluzia mea era ca fiecare face cu viata lui ce vrea, dar sa nu se mire dupa aceea ca lumea va rade de cat e de dobitoc, il va ocoli, considerandu-l periculos sau il va considera un om fara inima. Depinde de noi ce sens dam vietii noastre: ne comportam ca oamenii sau ca animalele. Trebuie sa ne asumam acest sens, sau macar sa nu stricam ce avem frumos in viata.

[sergiu8]

Rostul vieții e dobândirea mântuirii, a vieții și fericirii veșnice.
Dacă trăim și nu ne mântuim, mai bine nu ne naștem.

Sf.Serafim de Sarov spune ca rostul vieții e dobândirea Duhului Sfânt.

[Demetrius]

În prealabil postat de sergiu8

E un copil minunat.
Il iubesc enorm.
Si el ma iubește enorm.
Mereu întreba: Când vine tati? Sunt cel mai bun prieten și partener de joacă al lui. Și singurul.

Si străinilor le e mila de el,le pare rău.
E generos.Politicos. La locul de joacă se da la o parte în fața altor copii. Cu mult bun simț. Ca un adult.

Nu poți sa nu îl îndrăgești.

De asta și dilema mea.
Numai cine nu e părinte nu poate înțelege.

S-ar parea ca este mult maturizat inainte de vreme si, inca de copil, a dobandit toate calitatile necesare pentru o viata monahala performanta, pe langa (observ eu) o smerenie colosala, astfel ca (dpmdv) inca nu e tarziu sa inceapa o cateheza... profesionista, adica totala, cu cele mai serioase scopuri, mai ales ca, fata de episcop, nici "tabara socrilor" nu s-ar opune(sper!).

Oare n-ar fi indicat sa sondati putin si parerea copilului? Ioan e numele lui?

În prealabil postat de sergiu8

Rostul vieții e dobândirea mântuirii, a vieții și fericirii veșnice.
Dacă trăim și nu ne mântuim, mai bine nu ne naștem.

Sf.Serafim de Sarov spune ca rostul vieții e dobândirea Duhului Sfânt.

Acesta este motivul foarte serios pentru care am facut propunerea de mai sus.