Sportul încotro ?

[RappY]

În prealabil postat de Iorest

Asta încerc să spun că sportul nu e un hobby, o toană, un moft, e un mod de câștigare a existenței și de întreținere a unei familii.

În al doilea rând tocmai sportul unește neamul, în spatele unui campion olimpic sunt alte zeci de mii sute de mii care au fost legitimați la un moment dat și au ținut economic în viață un ecosistem care a permis unor antrenori să supraviețuiască și să instruiască spre excelență.

Plus că sportul e despre sănătatea, vigoarea, dârzenia unui neam, nu câștigă medalii un neam de fleșcăiți, de pufoși, de puturoși, sau de îmbolnăviți prematur de sedentarism, ci națiunile cu vână.

Păi în exemplele astea, sportul este o modalitate de întreținere, un mijloc, o cale către celelalte. Nu este viața în sine ci mijlocul prin care viața este întreținută. Caz în care nu e nimic greșit, fiecare își câștiga existența după cum l-a înzestrat Dumnezeu. Dar e bine de ținut minte că până la urmă este o modalitate de a trăi, nu viața în sine.

Un om poate să piardă orice, toată faima, toate medaliile, nu și-a pierdut viața cât timp încă are credința.

Mircea Eliade despre Mircea Vulcănescu: „Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin și încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieții lui religioase – în câteva zile a pierdut tot: avere, glorie, situație socială și academică, familie, libertate. Dar a rămas același. Nu s-a îndoit și nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturisească, cu aceeași senină fermitate, credința și încrederea lui de totdeauna.”