Detalii despre cum sa te rogi

[iustin_dumitru]

O sa incerc sa comentez cateva pattern-uri care apar in rugaciuni ,care toti le folosim , caci nu cred ca sunt comentate undeva,dar multi din noi le simtim. Nu stiu exact utlitatea unui asemenea demers, poate de schimb de informatii

"Împărate ceresc, Mângâieto*rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm*plinești, ... vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea..."

In cursul zilei datorita impietririi nu simtim,dar cand ne rugam simtim cat de mult gresim in viata noastra, si prin aceasta aratam ca nu in noi ne punem speranta curatirii de pacate,caci tot noi suntem aceia care pe parcursul zilei nu facem nimic in acest sens. Marturisim ca speranta noastra vine de la Mangaietorul ,cel trimis de Hristos , care e unica posibilitate de a ne curati, doar prin salasuirea lui in noi.
Nu singuri ne mantuim ,nici in mod automat , ci prin conlucrarea noastra cu El.
Dara fara El ,Duhul harului, nici macar nu putem pune inceput dorintei noastre de curatire

"cercetează și vin*decă neputințele noas*tre" sau "nepricepându-ne de nici un răspuns,"

Recunoasterea neputintei ma face sa ma simt sincer si relaxat, pentru ca recnosc ca principala mea stare ,neputinta . Si atunci inseamna ca,chiar si in neputinta de a face ceva ,Dumnezeu te poate ajuta,deci rugaciunea are sens.

"iartă-mi păca*tele ce am făcut în a*ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; "
"nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde*legile noastre, ci caută și acum ca un milos*tiv și ne izbăvește"

Cerera de iertare a pacatelor trebuie sa fie continua pentru ca si indiferenta noastra e continua, si indiferent cat ne am ruga,reluam iar si iar aceleasi pacate.
Am sti ca am scapat de unele ,doar daca viata noastra s-ar schimba radical si nu le am mai face


Sunt multe alte lucruri asemenea care desi mereu repetate, si parand mereu acelasi , adesea dezvaluie noi intelesuri si noi stari de spirit.

Nu cred ca a facut cineva analiza rugaciunilor in afara de Tatal Nostru despre care mai multi Sfinti parinti au scris.
Asa ca daca e un demers util, sigur zilele viitoare imi va veni daca sa continui sau nu.

Dar macar pe mine sa ma ajute ca de la minte rugaciunea sa coboare si la buze si in final la inima

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Nu cred ca a facut cineva analiza rugaciunilor in afara de Tatal Nostru despre care mai multi Sfinti parinti au scris.
Asa ca daca e un demers util, sigur zilele viitoare imi va veni daca sa continui sau nu.

Dar macar pe mine sa ma ajute ca de la minte rugaciunea sa coboare si la buze si in final la inima

Interesante meditațiile la rugăciuni pe care le-ai început. Ne ajută să ieșim din rutină, aprofundând, gândind cuvintele rugăciunii dintr-o perspectivă proprie – a ta, aici.

Ca să fie și mai interesant, iată un comentariu – la această rugăciune începătoare, dar și la altele – pe care l-am găsit în Catehismul Ortodox "Viu este Dumnezeu" apărut la Editura Harisma în 1992 și reeditat de Episcopia Alba Iuliei: https://archive.org/details/ViuEsteD.../n475/mode/2up

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Interesante meditațiile la rugăciuni pe care le-ai început. Ne ajută să ieșim din rutină, aprofundând, gândind cuvintele rugăciunii dintr-o perspectivă proprie – a ta, aici.

Ca să fie și mai interesant, iată un comentariu – la această rugăciune începătoare, dar și la altele – pe care l-am găsit în Catehismul Ortodox "Viu este Dumnezeu" apărut la Editura Harisma în 1992 și reeditat de Episcopia Alba Iuliei: https://archive.org/details/ViuEsteD.../n475/mode/2up

Ma bucur mult atunci ca am scris pentru ca am avut ocazia sa primesc linkul acela de la tine,si chiar aveam nevoie sa stiu daca exista asa ceva ,adica o oarecare intrare in detaliile rugaciunii , sau s-au primit asa de-a lungul veacurilor.

[iustin_dumitru]

Acestea sunt unele extrase din rugăciunea de dimineața referitoare la păcat si comentate. Dar mai sunt și alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

[iustin_dumitru]

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.
Acestea sunt unele extrase din rugaciunea de dimineaČta referitoare la pacat si comentate. Dar mai sunt si alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

[Andrew]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.
Acestea sunt unele extrase din rugaciunea de dimineaČta referitoare la pacat si comentate. Dar mai sunt si alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

Foarte frumoasa analiza. Apreciez mult ^-).

As face o mica adăugire si anume Si intru deznădăjduire zăcând eu m-ai ridicat, ca sa manec si sa slăvesc Puterea Ta:

Acest lucru reflecta iubirea lui Dumnezeu ca cel ce odinioară zăcea intru deznadajduire, sa lase sufletul sau sa fie insuflat de Duhul Sfant, ca sa se întoarca omul la Dumnezeu, la începutul zilei si sa nu mai deznadajduiasca. Căci asa cum ziua începe cu un răsărit, sa răsară si in mintea celuia ce odinioară a deznădăjduit sau pentru moment a "zăcut în deznadajduire", încrederea în Bunul Dumnezeu, si in Sfintii Apostoli si Sfintii Ingeri.

[iustin_dumitru]

Ce am mai experimentat ultima vreme refertor la rugaciune:

-Am citit ca rugaciunea rostita fara sa intelegi cu mintea ce citesti ,sa aiba ecou in tine cuvintele , e doar respiratie in aer

-De asemenea ca asta ar fi doar faza a 2 a intelegerea, inainte de faza 3,rugaciunea continua sau rugaciunea coborata in inima,(care nu se limiteaza doar la rugaciunea inimii,).
E un fel de faza cand ceri ce se zice in rugaciune cu adevarat lui Dumnezeu , nu doar reciti, cand cuviintele citite ale rugaciunii devin ale tale, si sentiimentele iau locul

Dar deocamdata as fi mutumit si cu faza 2,intelegerea,ca eu oricum nu pot doar sa rostesc.

-Iar cand se zice ca rugaciunea tre sa fie scurta ,cred ca atunci se refera la rugaciunea personala ,adica cu cuvintele tale,nu citita

"Cand va rugati sa nu spuneti multe cuvintte ca paganii,care cred ca daca vor spune multe vor fi ascultati"

Deci e buna si rugaciunea cu cuvintele tale (foarte greu am gasit informatia asta ,desi era de asteptat) .

Dar rugaciiunea personala ar fi ideal sa semene cu ce se cere in rugaciunile citite,adica sa ai acelasi tip de cereri.

Adica cereri generale, nu cele prea particuare si de folos imediat.
Cereri catre bunuri si foloase duhvnicesti ,nu neaprat catre solutii care crezi in mintea ta ca ar rezolva

Nu cer liniste pentru framantarile mele de exemplu, ci cer harul, recunoscandu-mi neputinta, si atunci va veni ca efect secundar si linistea

Am selectat ce m-a marcat in vreun fel ,dar asta nu inseamna ca am reusit sa si aplic de acum, doar m-am gandit ca ar fi util si pentru altii, si ca pare o cale care tine cont de vocea ta interioara.

[cozia]

Undeva scriai ca rugăciunea trebuie să ne însoțească peste tot iar spovedania doar ocazional.

Dacă tot vorbești de ce ai mai descoperit, eu unul de ceva vreme am descoperit ca nu numai rugăciunea dar aducerea aminte și vorbitul des și repetitiv despre păcatele personale este esențială în îmbunătățirea duhovniceasca.

Femeile în mod special au această veleitate de a vorbi deschis despre problemele lor chiar și străinilor ocazionali întâlniți oriunde..au un dar SPECIAL de a scăpa de apăsarea care o produc greșelile facute( păcatele)

Ca urmare…și spovedirea trebuie să fie un proces continuu chiar și după necesară spovedire la duhovnic.