gand la bunul meu inceput

[apacurgatoare7]

Buna ziua si bine v-am gasit!

De mult timp, voiam sa va scriu, simt ca discutand cu dvs aici, voi putea intra si eu in sporire si intr-o odihnire a sufletului meu. Ca tare mi-e sufletul apasat, incarcat.
Am dormit mult de la oboseala celor lumesti sau am avut ochii atipiti, si multe ale lui Dumnezeu mi-au trecut pe sub ochi.
De ceva timp, am deschis larg ochii, dar in mod timid si bajbaind prin greselile pe care le-am facut din nestiinta duhovniceasca. Imi doresc mult sa sporesc in credinta, in viata crestina si sa corectez cele gresite.
Asadar, va intreb:
1) Care-s pasii de urmat? De unde sa incep?
2) Caror sfinti sa ma rog pentru indrumare?
3) Care este buna purtare in demersul meu?
4) Ati avea carti sa imi recomandati?
5) .........spune-ti dvs ce este de spus, de impartasit. Sunt convinsa ca o veti face cu draga si curata inima.
Puneti, va rog, gand ziditor la inceputul meu cel bun.

Stiti, ma rog adesea la Dumnezeu sa imi puna in cale oameni de la care sa invat, sa lucreze cu mine prin oameni blanzi, sa fiu receptiva la cele ce imi sunt adresate mie. Stiu ca putem invata enorm si de la oameni innegriti de carbunii vietii, dar stiu de asemenea, ca daca cineva arunca cu carbuni catre tine, daca nu te arde, te innegreste, de aceea am preferat intotdeauna sa primesc indrumare de la omul bland, cu odihnire sufleteasca.

Va multumesc. Doamne, ajuta!

[CristianR]

Un gând de început frumos ca apa curgătoare... spre viața veșnică. Sper să ne molipsim cât mai mulți ide acest duh bun și proaspăt pe care îl aduci.

Pentru început, e bine să știi că cei care suntem prezenți pe forum de mai multă vreme nu suntem neapărat mai sporiți duhonicește, așa că va trebui să discerni cu atenție – și cu rugăciune – între sfaturile pe care eventual le vei primi.

Cel mai bun povățuitor pentru cineva care vrea să o apuce serios pe calea duhovnicească nu poate fi decât un duhovnic priceput, care-și ia foarte în serios chemarea. În epoca internetului pe care o parcurgem a apărut, din nefericire, și un soi de creștinism de internet – poate cea mai mare ispită a timpului nostru, pe care trebuie să învățăm să o învingem. Trăim prea mult în virtual și prea puțin în viața reală.

Dacă ești în căutarea unui duhovnic, cred că ai putea primi un sfat, în funcție și de zona în care locuiești.

P.S. În general, după ce îți evaluează starea duhovnicească – păcatele care te încearcă cel mai mult, cât de bine cunoști învățăturile Bisericii, care este relația ta cu oamenii în general și în particular etc. – îți dau un canon, care înseamnă de fapt un program de viață duhovnicească menit să te ajute în pocăință, în menținerea pe Cale și în sporire. Unii duhovnici au și recomandări generale, valabile pentru toți credincioșii. Părintele Galeriu spunea așa:

1. Rugăciune neîncetată, plus cele de dimineață și de seară, respectiv cu ocazia meselor zilei.
2. Citire zilnică din cărțile sfinte – Evangheliile în special, și Noul Testament, Pateric, Filocalie și alte cărți duhovnicești.
3. Să iubiți (nu doar să participați) slujbele Bisericii, cu accent pe Sfânta Liturghie.
4. Cu lumea să aveți legătură divină (nu păgână) – adică de dragoste curată, fără dorința de a stăpâni (inclusiv în relația soț-soție ori de familie), cu smerenie, răbdare, îngăduință; respectiv fără invidie, ură, dispreț, egoism.

În privința cărților de citit, cred că ți s-ar potrivi foarte bine cartea Sfântului Teofan Zăvorâtul: Viața duhovnicească și cum o putem dobândi – care este de fapt o colecție de scrisori pe care acesta le-a adresat unei tinere aristocrate dornice să aprofundeze viața în Hristos.

[Iorest]

În prealabil postat de apacurgatoare7

.
Asadar, va intreb:
1) Care-s pasii de urmat? De unde sa incep?
2) Caror sfinti sa ma rog pentru indrumare?
3) Care este buna purtare in demersul meu?
4) Ati avea carti sa imi recomandati?
5) .........spune-ti dvs ce este de spus, de impartasit. Sunt convinsa ca o veti face cu draga si curata inima.
Puneti, va rog, gand ziditor la inceputul meu cel bun.

Aceste întrebări se pot pune preoților la spovedanie, aveți un preot la care vă spovediți frecvent la dvs în localitate?

Frecventați slujbele Bisericii - Duminica - Liturghie, dar și maslu, vecernie, utrenie în timpul săptămânii când e posibil ?

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

În epoca internetului pe care o parcurgem a apărut, din nefericire, și un soi de creștinism de internet – poate cea mai mare ispită a timpului nostru, pe care trebuie să învățăm să o învingem. Trăim prea mult în virtual și prea puțin în viața reală.

Păi asta e problema de fapt, un soi de pustnicie digitală la început era amuzant omul care se intitula cu pustnicul digital, acum e clar că omul contemporan trăiește vreo 55% în internet și 45 în viața reală, de fapt trebuia să fie invers 1% să fie internetul sub o oră pe zi pe el și restul viața reală .

E mai simplu să întrebi pe internet decât să cercetezi mai multe parohii în decursul a x ani de zile.

[apacurgatoare7]

Seara binecuvantata!

Va multumesc pentru ca v-ati facut timp sa imi scrieti cateva randuri.

Raspund la intrebarile dvs si reflectez, de asemenea, la cum mi-a fost ziua de astazi.

Cred ca starea mea launtrica si credinta imi sunt precum apa curgatoare calduta.
Stiu, nu-i bine starea de caldut/ calduta. Nu ma autolimitez, dar stiu ca nu se poate mai mult acum. Efectiv, nu vad cum. Nu traim izolati, suntem interconectati si starea aceasta imi da un confort, o protectie, parca sunt ca o ramura prinsa in invalmaseala apei curgatoare, ca sa continui in nota pseudonimului meu, nu vreau sa ma duc la vale, dar nici la mal...sa fie teama de necunoscut sau de statornicie?
Poate este doar o scuza pentru ca ma simt oarecum bine asa, asumandu-mi ca ii dau lui Dumnezeu pe jumatate din ceea ce pot, din ceea ce as putea fi, iar eu imi asum sa nu ii cer mai mult cu insistenta, desi imi doresc mai mult. Poate ca in sinea mea imi zic ca nu merit mai mult, nu stiu....si nu stiu inca daca este bine ca eu caut sa imi explic toate acestea, dar in acelasi timp, imi zic ca nu-i rau, caut sa ma cunosc.
Totusi, nu vreau ca toate acestea sa fie un troc, sa ma ridic cu pretentii de genul "Doamne, eu iti dau, Tu imi dai". Stiu ca Dumnezeu nu ramane dator, si poate gandul acesta profitor lucreaza in mine. Si totusi, totusi...cand ma cercetez, nu gandesc, nu simt asa. Pe scurt, nu caut a ma trudi ca sa primesc bine. Poate ca binele este inainte, si apoi, vine truda care da bucuria binelui...
Incerc sa imi explic altfel. Ai cumparat o casa cu o gradina superba. In gradina, un smochin ale carui roade zambesc violet in roua diminetii. Te bucuri ca il ai. Ca exista acolo. Anul viitor, ca nou proprietar, tu te ocupi de el. Il ingrijesti. Trudesti. Trudesti pentru acel violet copt. :)
Ma indepartez de subiect, dar cred nici noua, oamenilor, nu ne place sa ramanem datori. Iar faptul ca am primit viata, ca suntem intregi fizic si mental, nu-i putin lucru.

Cred in Dumnezeu. Fac adesea fapte placute lui Dumnezeu. Nu simt o fortare in acestea, imi vin natural, asa am vazut, asa fac, asa m-am obisnuit, asa ma simt bine, nu le gandesc in slava lui Dumnezeu, dar uneori imi zic "Asta cred ca ii place lui Dumnezeu, asa ca o s-o mai fac", "Asta nu-i pe placul lui Dumnezeu, cum sa o indrept?".
Gresesc. Dar am dorinta de indreptare (ma scuz eu cu nitica mandrie). Si nu este doar o dorinta. Indrept, indrept la mine. Ma necajesc tare ca odata indreptand la mine, nu s-a indreptat si la altul, si aici caut luciditatea aceea, sau intelepciunea, care sa ma invete detasamentul, sau mai simplu zis, sa nu mai ma consum pentru ceea ce nu tine de mine.
Iubesc oamenii si nu caut a judeca. Am inca in mine o naivitate care te poate face sa razi batjocuritor sau sa zambesti duios. Am descoperit si ca pot fi nemiloasa in raspunsuri, in atitudine cand sunt ranita, dar apoi ma caiesc, sufar in sinea mea. Dar trec repede peste, zicandu-mi ca este uman...

Cred ca daca as spune ca nu sunt practicanta, as exagera un pic si as da bine in cercul celor care te vad cu capul in sac daca saruti icoane, moaste. Mai degraba nu sunt o buna practicanta.
Dar am idee de un pic din toate si le accept cu draga inima si vreau sa le accept si cu buna-stiinta, adica sa inteleg de ce si pentru ce.
Citesc rugaciuni, particip la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, tin post. Uneori. De ce nu mai des? Din nestiinta, probabil, nu cunosc taina lor si importanta lor. Nu din lene. Nu din prejudecati.

Ma spovedesc? Da, la cativa ani, dar nu am un preot duhovnic. De ce? Ramane sa ma gandesc la acest lucru sau o fac acum cu voi. Stiu doar ca imi deschid inima complet, nu ascund pacate, desi de unele mi-e jena. Ma intreb de ce fac acestea, poate stiind ca nu ma voi mai spovedi la acel preot data viitoare. Probabil am cautat sa dau jos din povara, sa imi curat "apa", dar nu am cautat sa deviez directia, cursul apei.
Cred ca m-am spovedit de 4 ori. Doar unul dintre preoti mi-a dat un canon si mi-a spus grav "Dar ma ascultati, da?" Am tinut canonul? Da, ma straduiesc, desi nu imi iese in fiecare zi. Dar nu renunt. Voi primi ceea ce cer in urma canonului implit? Nu vad cum, desi cred cu tarie ca la Dummnezeu toate sunt cu putinta. Nu ma tin de canon pentru a primi ceea ce am nevoie, ce am cerut, ci ma rascoleste acest "Da', ma ascultati, da?" Spus foarte serios, grav, dar si plin de suras, empatie si speranta in acelasi timp. Deci, da, pot asculta de un parinte. Si mai ales ca este spre binele meu. Si spre credinta in Dumnezeu.

Ma opresc cu aceste reflectii. Deocamdata. Continui in intimitatea mea.
Daca aveti lucruri de adaugat, de comentat in legatura cu reflectiile mele, va citesc cu mintea deschisa. Mi-ar fi de folos si alte ganduri.

[iustin_dumitru]

Sunt 2 realitati la inceput paralele ,intre care exista o comuniune si un schimb permanent, ca intre 2 stele care comunica prin razele lor.

Aceste realitati sunt : gandul propriu si cuvantul (auzit din afara).

Pe acest thread le am avut pe ambele :cuvantul din afara exprimat de Cristian :rugaciunea citirea cartilor sfinte, slujbele, si sfaturi de comportare cu altii.

Si am avut si lumea dinauntru, exprimata de tine , in toata curgerea ei , ca un zgomot de izvor, cu diferite tonalitati.

Amandoua sunt la fel de importante, iar cand se unesc ,sub conducerea harului , apare credinta adevarata , cea din inima.

Nici una fara cealalta nu e vie, nici una fara cealalta nu e implinita.

Ce ar fi cuvantul adevarului ,fara oameni ,fara trairea lor, fara regretele , caderile si ridicarile lor, fara nemultumirea de sine, fara dorul de Dumnezeu?

Si ce ar fi omul fara a simti prezenta lui Dumnezeu in el si in jur, fara rugaciunea ca mod de dialog cu Dumnezeu, fara atingerea reala a Euhartistiei care este dragoste, fara ascultare ca mod de daruire?

Si pentru ca toate sa aiba un sens si relatia sa fie desavarsita , Dumnezeul Treimii , ne-a daruit al 3-lea punct al triunghiului : ceilalti.

Deci in ecuatia eu si Dumnezeu intervine a 3-a perspectiva : ceilalti .

Noi astia de pe aici ne bucuram ca ai vrut sa vii alaturi de noi, sa iti impartasesti cu noi gandurile , si sa te vezi ca intr-o oglinda pe tine refelectata in ceilalti.

Ii ziceam eu lui Iorest despre o carja stramba care sa o dai unui schiop macar sa aiba iluzia sprijinului , si ma asteptam ca el sa zica "cand un orb calauzeste pe alt orb , vor cadea amandoi in groapa"

Dar cred ca am putea adapta putin si am putea considera ca dintr-un schiop un chior si un surd, la un moment dat, chiar poti scoate un om intreg.

[Iorest]

În prealabil postat de apacurgatoare7

Nu traim izolati, suntem interconectati si starea aceasta imi da un confort, o protectie, parca sunt ca o ramura prinsa in invalmaseala apei curgatoare

Tocmai asta e problema, că internetul oferă doar iluzii, ai doar iluzia că ești interconectat, în realitate ești îndepărtat de acel om.
Chiar era pe bune că la o bătrână nu venise nimeni la înmormântare dintre prietenii de pe facebook, dar acolo avea „sute de prieteni”.

Dacă asculți un acatist pe net nu e ca și cum ai fost la Biserică, dacă stai tolănit în pat, cu cafeaua în mână e chiar păcat să stai așa ascultând Liturghia.
Dacă-l asculți pe Pimen Vlad sau vezi un documentar despre Muntele Athos, nu e ca și cum te-ai fi nevoit să ajungi până acolo.

E cea mai bună capcană asta a lui aghiuță, îți dă iluzia siguranței, a confortului dintre pereții casei și a unui întreg univers care ți se deschide, dar tu stai închis în colivie ca un scatiu și nici cu un deget nu miști cele ale mântuirii.

Și uite așa trece viața pe lângă tine și te întrebi ce ai făcut la x ani.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Pe scurt, nu caut a ma trudi ca sa primesc bine. Poate ca binele este inainte, si apoi, vine truda care da bucuria binelui.

E vorba că nu înveți nici abc-ul dacă nu te strădui, e ca și cum vrei să ajungi la Universitate dar nu finalizezi nici gimnaziul, un creștin e un auto-didact care se șlefuiește mereu, către piscuri și mai înalte.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Citesc rugaciuni, particip la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, tin post. Uneori. De ce nu mai des? Din nestiinta, probabil, nu cunosc taina lor si importanta lor. Nu din lene. Nu din prejudecati.

Ma spovedesc? Da, la cativa ani, dar nu am un preot duhovnic. De ce? Ramane sa ma gandesc la acest lucru sau o fac acum cu voi.

Tu e ca și cum ai vrea să te vindeci fără să ajungi la doctor, sau ai vrea să șofezi fără să faci ore de conducere.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Cred ca m-am spovedit de 4 ori.

Blană, te-ai spovedit de 4x și ai vreo 30-40 de ani.

În prealabil postat de apacurgatoare7

Ma opresc cu aceste reflectii. Deocamdata. Continui in intimitatea mea.
Daca aveti lucruri de adaugat, de comentat in legatura cu reflectiile mele, va citesc cu mintea deschisa. Mi-ar fi de folos si alte ganduri.

Tu ai talent de compozitor literar poate, dar nu uita că acțiunea trebuie să aibă o finalitate, despătimirea, sporirea în Har, în înțelegere, primenirea sufletească, putem umple cu vorbe văzduhul, dar nu ne ajută cu nimic.

[cozia]

În prealabil postat de Iorest

Tocmai asta e problema, că internetul oferă doar iluzii, ai doar iluzia că ești interconectat, în realitate ești îndepărtat de acel om.
Chiar era pe bune că la o bătrână nu venise nimeni la înmormântare dintre prietenii de pe facebook, dar acolo avea „sute de prieteni”.

Batrana a avut mare noroc ca nu a murit in singuratate incinerata la crematoriul saracilor de catre Primarie. Abunda cazurile in care batranii dar mai nou si tinerii, singuri fara familie sau abandonati, decedati de luni de zile nu sunt descoperiti decat dupa mirosul de hoit din holurile blocului.

Imi povestea un cetatean care mi-a schimbat broasca la usa si care era specialist in descuieri de usi metalice cat de des este solicitat de autoritati in ultimii ani sa descuie usile celor decedati.

[iustin_dumitru]

Tocmai asta e problema, că internetul oferă doar iluzii, ai doar iluzia că ești interconectat, în realitate ești îndepărtat de acel om.
Chiar era pe bune că la o bătrână nu venise nimeni la înmormântare dintre prietenii de pe facebook, dar acolo avea „sute de prieteni”.

Total de acord cu tine , daca faci un scop din el,daca il lasi sa puna stapanire pe tine. Si eu ma intristez cand vad oameni depndenti in jur.

De cand vorbesc cu voi ,de vreo luna ,insa mie internetul nu mi se mai pare asa inutil.

Singura patima care am simtit-o a fost dorinta de a scrie si de a fi citit , si aia mi-am dat seama ca e o dorinta de marire.

Dar in rest ,mie mi s-a parut ok cum am vorbit noi, chiar daca tu, fara sa ma cunosti, ai inceput la fel ca si cu fata asta sa ma mitraliezi din orice pozitie ,dar pe de alta parte nici eu nu simteam ca ,chiar ma exprima ce zic ,aveam mustrarile mele de constiinta, asa ca nu m-am suparat . In fond esti un om bun, si am invatat sa te iau asa cum esti.

Dimpotriva , eu as incuraja-o la acest gen de experienta, sa aiba forta sa treaca peste unele comentarii acide, pentru ca este mult mai mare beneficul de a te deschide catre ceilalti, nu zic doar de noi, dar poate sunt si altii care nu comenteaza dar citesc, decat sa stai in gaoacea ta.

Fiecare are ratiunile lui pentru care prefera sa vorbeasca pe net, fiecare are controlul vietii lui in care poate sa faca si tot ce trebuie ,actiune ,fapte etc. si eu cred ca ar trebui sa facem din aceste intalniri o sarbatoare , ca si din cele cu oamenii reali.

Un cuvant bun si pe net si in viata lumineaza, un cuvant rau atinge si pe net ca si in viata.

Iar cunostintele din carti ,de ce nu am putea si aici sa le disuctam ? Cu ce afceteaza ca e net? Tot cuvinte scrise sunt?

Clar ca ar fi bine sa avem fapte cu care sa ne laudam, dar deocamdata astia suntem, si cat nu confundam viata cu netul,soi nu ne impiedica evolutia, eu zic ca suntem ok

[apacurgatoare7]

Gand bun de seara!
Va multumesc tuturor ca ati trecut pe aici si ca ati luat, dar si ati dat. Da, da, cred ca si voi veti lua din gandurile mele. Ma incearca un duh al mandriei de la aghiuta, asa-i?
Voi face in asa fel incat gandurile mele, bunul meu inceput sa fie de folos si altora. In fine, incerc. Cu timpul poate voi interveni si in postarile altora, pentru ca si eu am lucruri interesante de spus, de comentat.

Hai sa vedem ce gandesc asta-seara. Imi analizez gandurile (si analizati-le si voi pe ale mele, imi veti face un serviciu enorm), stiu ca de aici pleaca multe bune sau rele. Raman din nou in nota pseudonimului meu, gandurile sunt izvorul, nu? Incerc sa imi stopez gandurile negative, sa le inlocuiesc cu altceva, cu un gand bun sau sa spun rugaciunea inimii, dar cred ca totusi este important sa stiu de ce din izvorul meu curge apa murdara...poate este ceva urat langa izvor, poate ca in izvorul meu s-au strecurat lucruri murdare, poate ca nu l-am curatat etc.

Este adevarat ca ma ingrijesc sa fiu un pic literara, si mai ales corecta in exprimare, in ortografie, dar nu spre slava, nici spre desartaciune si nici nu ma incearca un talent literar aici, ci vreau sa imi cititi postarile cu respect, interes, curiozitate, cu apreciere, eventual, ca sa ma luati in serios si sa va luati luati timp sa ma bagati in seama cu buna-intentie, ci nu ca sa va slaviti voi prin mine, dar si asta este posibil, nu? :)
Consider ca scrisul (exprimare si ortografie) vorbeste mult despre noi, asa cum practicile spirituale vorbesc mult despre un credincios, cum le faci, cand le faci.
Uite, recunosc ca ascult uneori acatiste, calcand o haina, band o cafea. Asa-i ca mintea nu imi este numai la acatiste? Nu spune ceva bine despre mine ca si straduinta in credinta.

Deci, permiteti sa o tin pe a mea, in stilul acesta, ca zic eu, ca ne va fi spre folos tuturor. Bun, daca va plictisesc, pot probabil sa scriu si mesaje scurte. Nu am mai postat de foarte mult timp pe forumuri si cu retelele sociale nu-s, unde avem replici scurte. Daca rabdarea este o virtute de-a voastra, exersati-o cu mine. :)
In orice caz, mi-am propus sa imi tin un jurnal al gandurilor, o analiza, sa am niste urme ale traseului meu, sa ma intreb de ce, pentru ce si cum. Totusi, parca este mai cu folos cand imparti drumul si cu altcineva.
Poate m-oi lumina si din lumina gandurilor mele puteti lua si voi. O candela arde la fel, nici mai rapid, nici mai incet cand impartim din lumina ei (nu stiu unde am citit ideea aceasta, dar mi-a placut si mi s-a parut adevarata).
Imi plac comparatiile, imi plac exemplificarile acestea simple, din cotidianul nostru, cum a zis Iorest aici : " Tu esti ca și cum ai vrea să te vindeci fără să ajungi la doctor, sau ai vrea să șofezi fără să faci ore de conducere." Sunt cu efect la mine si cam asa exemplific si eu altora.

Cand ma referam la interconectat, nu vorbeam despre internet. Nu m-a prins comunicarea in virtual. Vorbesc de viata reala, ca depindem de altii si altii depind de noi in anumite contexte. Nu ma intereseaza personaje Mafalda :) care trambiteaza ca au caracter puternic si nu se lasa influentati. Sa fim seriosi, la neputintele noastre, la patimiile noastre contribuie si privirea cuiva, tonul, respingerea, opinia etc. Desigur, noi suntem responsabili de reactiile noastre, dar la procesul intern al starii emotionale contribuie si interactiunea noastra cu ceilalti. Esti un mar bun, stai intr-un cos cu mere stricate, cred ca te vei strica si tu mai repede. Si tot asa... Stai mereu langa oameni pesimisti si critici, prinzi si tu patima asta, daca nu se iau ei dupa tine. Nu, nu intotdeauna putem sfinti locul. Si nici locul nu ne sfinteste pe noi, daca nu-i vointa noastra, ca da, Dumnezeu respecta vointa noastra si tare imi place asta.
Vorbesc un pic vag pentru ca nu vreau sa dau exemple din experientele personale, chiar daca s-ar putea sa imi fie de folos si sa primesc sfaturi bune, ma privez de acestea in mod constient. Mi-am propus din start sa nu imi expun identitatea aici, nici sa dau exemple personale care sa va sminteasca pe voi sau ma sminteasca mai rau pe mine. Stiu ca pot lua lumina de la voi si asa. Nu vreau sa spal rufe in public. As deveni critica, as justifica probabil fel si fel ca nu vrem sa picam rau in ochii celorlati si nici bine la stima de sine nu ne face, ar fi indecent si nu vreau, ati fi critici, m-ati judeca si nici de asta nu am nevoie.

Chiar daca nu m-am spovedit de multe ori, nu cred ca putem numi asta "blana". Ce am facut pe langa, poate copensa oarecum. Si nu, nu am pacatuit asa exagerat. Am doua lucruri care ma sapa, dar nu voi vorbi despre ele si nici nu vreau sa le presupuneti, va rog. Poate nu mi-am deschis sufletul in fata unui preot, dar poate am facut-o in intimitatea mea, in constiinta mea, de atatea ori. Poate mi-am deschis sufletul in fata unor persoane care au stiut sa ma ajute cu o vorba buna, cu intelegere, cu experienta lor de viata.
Sunt critica cu mine, poate uneori in exces si mi-a daunat lucrul acesta uneori in viata, nu cred ca Dumnezeu vrea sa nu avem incredere in noi sau sa nu ne cunoastem atuurile. Zic si fac, mai devreme sau mai tarziu. Important este sa nu fie prea tarziu. Pana la varsta mea, am facut destule lucruri, nu am trecut pe langa viata si veghez la lucrul acesta.
Pentru unele lucruri, da, cred ca stagnez, si aici, nu imi place, dar am tendinta sa arat cu degetul si catre altii, apropiati mie, ca poate trec pe langa aceste lucruri si din piedicile lor. Intrebarea este ...de ce accept piedicile lor? Si aici caut sa ma cunosc si ma duc in istoricul meu de viata.

Stiu care imi sunt bubele, dar nu sunt de acord ca n-as fi un om al faptelor. Stiu ca trebuie sa muncesti, sa treci la actiunea pentru ceea ce vrei si asta am facut mereu, cu multa vointa si straduinta. Stiu de unde am plecat si stiu unde vreau sa ajung, vreau sa traiesc cu discernamant.
Ma voi lega de exemplele tale, Iorest. Am vrut permis de conducere, am facut sacrificii cu ore suplimentare ca sa iau permisul, sa stiu sa conduc, sa fiu in siguranta eu si ceilalti. Am vrut sa am o facultate, m-am inscris la facultate, am invatat in sesiuni. Vreau sa mananc o supa buna, imi suflec manecile si ma pun sa o fac. Vreau sa ma apropii de Dumnezeu, sa traiesc crestineste, ma pun pe treaba sa practic valorile spirituale, dar intai trebuie sa le aflu si sa imi gasesc puteri si sprijin pentru ele. Multi oameni m-au ajutat pe drumul de viata si le sunt recunoscatoare. Dumnezeu a lucrat de multe ori in viata mea prin oameni.
Stiu ca nu este intotdeauna usor, dar stiu ca daca ai inceput, jumatate din treaba este deja facuta (asa ma incurajez eu), apoi chiar cred ca Dumnezeu da, dar nu baga in traista. Asadar sa sporim, zicand si facand. :)