Sexualitatea in Credinta Crestina

[Solveig]

În prealabil postat de ioan cezar

Ei, draga Alin, lucrul asta pe mine unul ma mahneste... Sunt chiar acum mahnit, simt amaraciune...
Eu cred ca, atata vreme cat ne-am asumat o lupta personala si colectiva (ne straduim folosind forta comuniunii, prin rugaciuni colective, rugindu-ne unii pentru altii, sfatuindu-ne, purtindu-ne poverile unii altora dupa indemnul Apostolului), cand stim clar care ne este tinta si cat de greu e sa obtinem chiar si castiguri mici.... Atunci suna foarte demobilizator, pentru mine cel putin, sa aflu ca unele lucruri care mi se cer sunt, chipurile, "o exagerare".
Ma intoarce acolo de unde am plecat...
Vorbesc desigur in numele meu dar ma tem ca mai sunt si alti oameni care au nevoie, mai degraba, de incurajare si indemnuri spre urcus, eventual de sfaturi folositoare, de invatatura mai detaliata etc., iar nu de sublinierea faptului ca un lucru pe care nu il reusesti este o exagerare a altcuiva (aici altcineva fiind, nu-i asa, Biserica si canoanele ei, sfintii, cuviosii...).
Him... nu mi-o lua in nume de rau, dar cred ca e o greseala sa pui eticheta de exagerare atunci cand esti pus de Dumnezeu pentru a-i ajuta pe oameni sa treaca peste obstacole... (aceasta fiind, se intelege, demnitatea preoteasca)
Uite, daca un antrenor ar zice elevului, nu sari aici ca stacheta asta e o exagerare, cum ar fi?... mai degraba, cred, ar fi bine sa ii spuna cum sa isi imbunatateasca tehnica, sa il povatuiasca la antrenamente, sa il incurajeze in momentele de deznadejde. Iar daca nu si nu, atunci e in regula, poate sa spuna "nu e acum momentul sa sari atat, dar peste putin timp vei reusi mai mult, vei progresa".
Poate nu intamplator crestiniii sunt numiti "atletii lui Hristos" (Care a spus: "Fiti desavarsiti!...", desigur, nu imediat ci ca tendinta centrala a vietii, ca scop programatic.)
P.S. De-a lungul anilor am vazut la mine si la multi dintre oamenii cu diverse probleme personale (prin natura profesiei am aflat) cat e de nefolositor sa recazi in faza de contemplare a drumului spre eliberare de patimi.
In psihologia pe care o cunosc eu, sunt precizate de catre profesionistii domeniului cateva etape de crestere personala, de trecere peste obstacol. Prima este faza de contemplare, a doua de angajare efectiva in alternativa noua (de pilda sa traiesti fara droguri sau fara alcool sau fara sa iti mai rozi unghiile etc.), apoi de mentinere in noul mod de viata, apoi de generalizare a solutiei, a schemelor de gandire si comportare etc.
Din nefericire, cele mai mari esecuri se inregistreaza la pasii 1-2. Adica, vai, abia si-a asumat omul un ceas de trai hotarat fara tigari, de pilda, ca vine careva (uneori chiar terapeutul o mai tranteste...) si il duce pe om cu mintea in faza dinainte, punind problema ca si cum ar urma sa se lase de fumat, ca si cum in viitor va fi bine pentru ca se va lasa de fumat. In loc sa discute ca despre un lucru deja facut, ca despre un dar deja primit de la Dumnezeu (darul abstinentei), ca despre un mod de a fi la alt nivel de traire.
Acestia, daca vorbim de terapeuti, sunt aceia care nu doresc ei insisi sa se lepede de obisnuintele proaste si se dau baieti cumsecade pentru ca pur si simplu lor li se pare dureros sa renunte la viciu si cred ca si tu, pacientul sau clientul, esti la fel de indragostit de viciu ca si ei...
Ei bine, cred ca rolul preotului este sa arate mereu cu mana spre tinta. Mai bland, mai energic, ajutind pe cel care poarta "lanterna rosie", cu bunavointa, desigur. Dar mereu orientat spre varful muntelui! Nu acolo vrem sa ajungem?
Daca are cineva alt scop, e liber sa se intoarca la restaurant. Nu de alta, dar fie si gandul la o tuiculita fiarta sau la un vinisor langa soba ar putea sa intoarca pe unul mai nevricos din drum. Si e pacat. Uneori cei din urma se dovedesc cei dintai, prin harul Domnului si sprijinul duhovnicului care nu face concesii in miezul lucrurilor...
Imi cer iertare daca am suparat. Sunt mahnit pentru ca stiu bine care sunt consecintele abaterii, din cumsecadenie si "intelegere", de la indemnul spre efortul central: despatimirea, dupa puteri, in ritm propriu, prin harul Domnului.

Nu inteleg de ce v-ati mahnit.
Cred ca e foarte bine daca ati reusit sa tineti toate astea, dar eu insist pe ideea ca fiecare ar trebui sa decida singur sau impreuna cu dohovnicul ce nevointa vrea sa primeasca, dupa puterile lui;
postul nostru (in sens larg) trebuie sa ramana totusi o taina intre noi si duhovnic si Dumnezeu.
Iar scopul ascezei nu este asceza in sine, ci roadele ei: simplitatea, infranarea etc.

[Solveig]

În prealabil postat de anna21

In concluzie nu mi se pare excesiv sau nerealist sa pretinzi unui tanar abstinenta.

M-as lega numai de afirmatia asta din tot mesajul.
Cred ca e gresit sa "le pretinzi". Tanarul va fi cu adevarat feciorelnic numai daca si el doreste asta, si aici trebuie lucrat de fapt, inca de cand e copil. Iar parintii sa se foloseasca de orice prilej ca sa le arate ca intr-adevar, fecioria pana la casatorit e un lucru bun, de dorit, care il va ajuta mult in viitoarea casatorie, ca e un lucru pe care Domnul il iubeste si ca e important sa tina la asta etc. Dar trebuie neaparat ca tinerii sa aiba libertate. Postul (de orice fel) e adevarat numai cand se face in libertate deplina.

[anna21]

În prealabil postat de Solveig

M-as lega numai de afirmatia asta din tot mesajul.
Cred ca e gresit sa "le pretinzi". Tanarul va fi cu adevarat feciorelnic numai daca si el doreste asta, si aici trebuie lucrat de fapt, inca de cand e copil. Iar parintii sa se foloseasca de orice prilej ca sa le arate ca intr-adevar, fecioria pana la casatorit e un lucru bun, de dorit, care il va ajuta mult in viitoarea casatorie, ca e un lucru pe care Domnul il iubeste si ca e important sa tina la asta etc. Dar trebuie neaparat ca tinerii sa aiba libertate. Postul (de orice fel) e adevarat numai cand se face in libertate deplina.

A pretinde nu inseamna a obliga. De fapt nici nu as putea sa oblig copiii sa fie astfel, desigur.
Eu sunt mama de baieti si sunt terifiata de ideea ca ar putea sa se comporte neadecvat in relatiile cu fetele.. mai ales ca sunt frumusei si pe cel mare au inceput sa-l sune fete acasa inca din clasa intai!
Eu m-am gandit in fel si chip cum sa fac sa nu fie afectat de libertinajul de azi. De la lipsa televizorului, limitarea accesului la muzica de azi (pt ca intelege versurile!), limitarea drastica a accesului la internet, nu cumpar ziare/reviste pt ca imaginea femeii este terfelita etc.. si bineinteles incerc sa controlez si mediul familial (nu incurajez glume usuratice cand vin straini in casa, deturnez discutiile / barfele nepotrivite pt urechile copiilor etc.. sunt o gazda groaznica, dar asta este situatia)...

Din experienta mea: nu copiii sunt problema, ci adultii!

Adultii nu sunt in stare sa se comporte/ vorbeasca decent, dau un exemplu negativ copiilor prin conduita lor. Apoi ne plangem, ca ce sa-i faci, nu poti limita "libertatea" tanarului etc...
Dar exemplele le-a avut in propria familie (poate nu parinti, dar bunici, unchi, matusi, prieteni de familie etc + atitudinea "intelegatoare" a parintilor fata de imoralitatea altora)

Din multe puncte de vedere caderea copiilor se datoreaza parintilor!
De aceea nu cred ca trebuie sa ascundem dupa o falsa generozitate, aceea de a nu ingradi copiilor "libertatea".

[Profetul de carton]

Exista o diferenta intre castitate si abstinenta ?

[anna21]

În prealabil postat de OmuBun

@ anna21, sunt foarte obisnuit cu ideea ca ceilalti sa nu fie de acord cu ce spun eu. Uneori e doar vorba de o neintelegere, fiindca in general, suntem adeptii aceleiasi tinute morale si aceleiasi credinte. Chiar astazi spuneam in alta parte cat s-a straduit cineva foarte drag sufletului meu, la vremea tineretii, sa ma apropie de biserica si de Dumnezeu... E foarte greu de anticipat destinul omului... Oare de cate ori se intampla ca cei din urma sa fie cei dintai? Evident ca nu asta trebuie sa fie scopul mantuirii noastre, ci acceptarea lui Dumnezeu in sufletul nostru, in toata desavarsirea Lui. Ori pentru asta e nevoie de un pic de intelepciune, sau cel putin de bunatatea lui Dumnezeu de a aduce Harul Lui ceva mai devreme.
Pentru copiii mei, incerc dupa puteri sa le pun in suflet constiinta fata de orice pacat. Uneori reusesc (cu cel mai mic) alteori nu. Despre ceilalti nu stiu ce sa spun. Eu insumi am fost dintr-acei surzi si orbi, indiferent de sfaturile care veneau. Nu pricepeam cum sa nu ma impreunez cu sotia in post; adica ce: Dumnezeu nu vede ca eu o iubesc? Nu ma interesa ce-mi pune pe masa; putea fi mamaliga cu ceapa, dar sa dorm langa ea 40 de zile si sa nu facem nimic-nimic, nu puteam sa inteleg si de aceea nici nu m-am casatorit cu persoana cu care vorbisem atatia ani la rand. Mult mai tarziu, cand Dumnezeu mi-a ingaduit sa "gust" din dragostea Lui, am inteles ca nimic nu se compara cu asta si ca, pentru a nu-L supara, poti sa stai langa persoana iubita si 10 ani, fara sa o doresti trupeste. Dar aceasta stare nu vine oricum, iar teoriile care-ti sunt servite de unii sau de altii (ba chiar si de Sfintii Parinti), sunt lipsite de relevanta, fiindca nu au liantul acela special care sa se lipeasca direct si sa ramana acolo. Nimic nu se face fara smerenie si rugaciune. Eu atunci nu aveam de nici unele. Nu ca acum le-as avea din belsug, dar stiu ca atunci nimic nu ma convingea sa privesc altfel.
Credinta adevarata nu se face din carti. Trebuie sa fii acolo, in biserica, mereu, chiar daca ti se pare ca parintele se repeta si spune mereu si mereu aceleasi lucruri. De fapt e vorba de Duhul Sfant care se coboara la un moment dat si asupra ta. Altfel, va spun cu toata responsabilitatea: va puteti spovedi si impartasi in toate cele patru posturi, puteti face pelerinaje pe la toate manastirile si lasa pomelnice si acatiste la N+1 biserici, inselarea este inca adanc cuibarita in noi, si nu o putem alunga din viata noastra fara participarea la sfintele slujbe. Daca am putea convinge tineretul sa mearga la biserica pe cat se poate de des, Dumnezeu le va strecura in suflet tot sfatul de care au ei nevoie. Altfel ma tem ca fiecare va face cum faceam si eu cand eram ca ei!

Eu nu pot sa inteleg genul acesta de argumente " suntem pacatosi, am gresit, nu m-am putut indrepta pana nu mi-a venit vremea, deci stiu ca nu are rost sa astept de la tineri abstinenta etc..."
M-ai zapacit cu "pacatele" tale.
Si eu sunt pacatoasa, am facut destule chestii justificate in capul meu de "iubire", iar busola mea morala nu prea functiona in tinerete, nu aveam nici rusine, nici regret (dar nici nu a fost cineva care sa ma indrume ce sa fac!)
Dar asta nu este in nici un caz un argument ca nu are rost sa spui tinerilor sa nu desfraneze ca oricum nu se pot stapani. Sunt destui tineri care au viata mai curata decat ne putem imagina. Noi suntem batrani, prea pervertiti in gandire si prea obisnuiti cu pacatul, de aceea nu putem intelege ca exista altceva, este posibil altceva de la varste fragede.

[Yasmina]

Anna21 are sens ceea ce spui!Depinde cine sunt modelele copiiilor,cine se afla in preajma lor.Problemele tinerilor sunt create de insasi probleme ale familiei lor.
Este trist ca parinte fiind sa aduci o contributie negativa unei generatii care va duce mai departe ,succesiv acelasi pacat.Tu ca batran te poti indrepta dar ce garantie ai pt fiul/fiica ta sau nepoti?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Profetul de carton

Exista o diferenta intre castitate si abstinenta ?

Prin "castitate" înţeleg inexistenţa legăturii sexuale în afara căsătoriei. Prin "abstinenţă" înţeleg inexistenţa legăturilor sexuale.

[lore86]

În prealabil postat de Solveig

Cum putem sti ca e cu adevarat o invatatura buna daca nu am pus-o in practica?
Pentru ca zice Parintele? Totusi nu toate sfaturile sunt general valabile, de aceea isi are fiecare duhovnicul lui..
Nu cred ca e bine sa se porneasca in viata duhovniceasca cu "trebuie", incercand sa se respecte niste canoane foarte greu de tinut, mai ales daca tinerii casatoriti nu sunt de mult in biserica, ci sa se lupte sa faca mereu mai mult, in buna intelegere si sa se nevoiasca din dragoste de Dumnezeu, nu din obligatie.

e vorba de acel glas al lui Dumnezeu in om, constiinta. Si constiinta recunoaste o invatatura buna, dar mintea si simturile o resping deoarece nu corespunde cu pacatele care zac acolo.

În prealabil postat de Solveig

Cum putem sti ca e cu adevarat o invatatura buna daca nu am pus-o in practica?
Pentru ca zice Parintele? Totusi nu toate sfaturile sunt general valabile, de aceea isi are fiecare duhovnicul lui..
Nu cred ca e bine sa se porneasca in viata duhovniceasca cu "trebuie", incercand sa se respecte niste canoane foarte greu de tinut, mai ales daca tinerii casatoriti nu sunt de mult in biserica, ci sa se lupte sa faca mereu mai mult, in buna intelegere si sa se nevoiasca din dragoste de Dumnezeu, nu din obligatie.

Si ce ar trebui sa fie valabil? Libertatea tinerilor din ziua de azi? Ca urmare a libertatii si a lipsei de credinta unde afla societatea noastra? Toti vorbim de pacate, ca suntem pacatosi. Da sunt perfect de acord cu ideea ca toti suntem pacatosi, singurul fara de pacat este Domnul Iisus Hristos. Dar faptul ca noi suntem pacatosi nu ne absolva de greseala provadurii unei credinte slabe (asa cum de altfel suntem noi), a unei "credinte adaptate zilelor nostre". Credinta de la inceputurile ei a fost si este valabila si astazi. Ma doare capul cand aud ca "astazi nu mai putem", "astazi nu se mai poate", "ca tinerii nu mai pot" etc...Crestinii pe vremuri erau prigoniti si au suferit mult pentru a nu se pierde credinta, iar noi ce facem? Nu facem nimic. Ne dam crestini, dar suntem crestini doar cu numele. Ne lepadam de credinta prin comoditatea si subterfugiile pe care le cautam. Ne dam tot felul de drepturi adaptate cica zilelor noastre. Faptul ca eu sunt pacatos nu-mi da dreptul sa il trag si pe altul in groapa cu mine. Din contra îi spun "Frate nu veni aici ca nu-ti va fi bine; Uite ce spun Biserica si Sfintii Parinti". Unde ne este credinta? Se pare ca ne lipseste cu desavarsire credinta. Toti suntem pacatosi, dar ca si crestini ortodocsi sa propovaduim credinta stramoseasca si nu pacatele noastre. Pacatele sa le lasam pentru spovedanie (de asta a lasat Dumnezeu duhovnici). Sa ma iertati daca am fost "prea lung la vorba"!

"Credinţa, nădejdea şi dragostea sunt obiecte mai presus de fire ale puterilor sufletului, prin care sufletul ajunge la unirea cu Dumnezeu." ATI AUZIT!!!! Mai presus de fire!!! Deschideti usa sa auda si ALTII!

Off Topic:

Să nu fim doar creştini cu numele! „Ne numim creştini, dar ducem crucea târâş şi-am fi tare bucuroşi să scăpăm de ea. Creştin este acela care, cât este cu putinţă omului, Îl imită pe Domnul Hristos: prin cuvinte, prin fapte şi prin gânduri”. „Numai atunci când omul se jertfeşte, se înrudeşte cu Hristos, pentru că Hristos este Jertfă”. „De noi atârnă cei de mâine, de felul cum vom şti să le dăm locul, aşa vor veni”.

Filmuletul care m-a ispirat.

Mai multe detalii in articolul Mesaje din trecut.