Sexualitatea in Credinta Crestina

În prealabil postat de ovidiu b.

Slava Domnului! Sa multumim Domnului, caci fara de El nu putem face nimic. Insa trebuie ca si noi sa-L ajutam pe Dumezeu. Dumnezeu nu cere sa facem minuni, acelea le face El. El are nevoie de VOINTA noastra. Neputinciosi suntem fiecare dintre noi in felul nostru propiu.

Frumos gandul de a-L ajuta pe Dumnezeu... Nu gasesc, la prima vedere, nimic condamnabil in a oferi fie si ajutor Celui pe care Il iubesti (cu frica si cutremur). A fost, probabil, intentia ta de a vorbi un pic metaforic, inteleg ca ai vrut sa te referi la efortul personal al omului. "Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in sac", cam asa ceva, daca inteleg bine...

Dar chiar il pot ajuta eu pe Domnul?
Si are nevoie, oare, Domnul?
La rigoare, atat cat pot fi eu de riguros, incercind sa nu ajung in extreme, cred ca problema e doar la mine, nu si la Domnul. Eu sunt cel care are nevoie de ajutor, problema e daca sunt cu adevarat dispus sa primesc darul Domnului. Care ofera neconditionat, fiind pentru mine o conditie sa cooperez daca vreau sa ajunga in mine darul Lui. Nefiind in starea optima de a primi, iata nu primesc. Asta-i tot.
Domnul daruieste permanent, sta mereu la usa si asteapta cu darul pregatit, sa Ii deschida careva. Problema e ca eu nu fac ce e de facut pentru a intra in posesia darului (care deja exista, din vecie, pregatit pentru mine).
Pe mine trebuie sa ma ajut pentru a ajunge in starea (fizica, sufleteasca) de a primi darul sau ajutorul Domnului.
Problema care trebuie rezolvata, inclusiv prin aportul meu, sunt eu. Nu Domnul, Care e desavarsit in Putere si Dragoste.

În prealabil postat de AlinB

In ceea ce priveste regulile descrise..poate sunt un ideal dar nu inseamna ca sunt 100% obligatorii.

Eu iti spun ca sunt duhovnici, oameni buni, care au spus deschis ca unele parti sunt o exagerare.

Nu sunt o exagerare, asa par. Cine a fost si este Parintele Arsenie pentru noi poporul roman cu siguranta o sa aflam. Dumnezeu trimite rar popoarelor binecuvantate cate un Sfant care ar putea sa schimbe destinul poporului. Parintele este unul dintre aceia ...
Ca unii duhovnici nu se pot ridica la nivelul parintelui este normal si de inteles. Sfintenia parintelui ii cam eclipsa pe toti (nu pentru ca era bine scolit, ci pentru darurile primite de la Dumnezeu).
Acum pe de alta parte poate celui caruia i-a spus duhovnicul ca sunt "exagerare" poate si din motivul indulcirii orecum a sitatiei, stiind ca cel din fata lui nu e pregatit pentru asa ceva.

În prealabil postat de AlinB

Si ele sunt tot oameni, au acelasi "mecanism" biologic.
Daca un mirean, o mireana de fapt, se poate imbolnavi ca ii lipseste "saruri barbatesti", la fel de bine si o calugarita.

Nu sunt in masura sa iti raspund in cazul calugaritei. Desi nu este concludent ceea ce o sa expun in continuare (pentru ca tu astepti o explicatie stiintifica), sunt convins ca in calugarie sunt arme precum rugaciunea, postul si diferite taine (taina ascultarii care este de fapt taina calugariei) care te apara de gherele cancerului sau a lipsei acestei completari endocrine, avand in vedere ca, calugarita depune juramantul de castitate. Calugaria e o continua ispasire si spalare a firii, se spala iubirea de sine, menajarea de sine, boala crutarii de sine.

În prealabil postat de ioan cezar

Frumos gandul de a-L ajuta pe Dumnezeu... Nu gasesc, la prima vedere, nimic condamnabil in a oferi fie si ajutor Celui pe care Il iubesti (cu frica si cutremur). A fost, probabil, intentia ta de a vorbi un pic metaforic, inteleg ca ai vrut sa te referi la efortul personal al omului. "Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in sac", cam asa ceva, daca inteleg bine...

Dar chiar il pot ajuta eu pe Domnul?
Si are nevoie, oare, Domnul?

Da "Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in sac"...ideea este legata de vointa, ceea ce am si afirmat in continuare ca este nevoie de vointa.

Mi-au placut tare mult cuvintele parintelui Paisie Aghioritul:

"Ca să ajute Dumnezeu trebuie să existe dispoziţie pentru nevoinţa. Şi când spunem dispoziţie pentru nevoinţa înţelegem să depună cineva puţină străduinţă să-şi depăşească neputinţa sa. Puţină dispoziţie curată de va vedea Dumnezeu, îl va ajuta pe om trimiţându-i cu dărnicie harul Său. Şi atunci omul intră pe făgaşul lui Dumnezeu."

-Puteţi recomanda un program general de viaţă creştină urmat de tinerii zilelor noastre? Ce trebuie să aibă ei în vedere în primul rând?

-Să-şi păstreze curăţia trupească sau să şi-o recapete prin abstinenţă. Aceasta este noua provocare a tinerilor de azi. Răspunsul la o asemenea provocare este cu atât mai dificil, cu cât contextul este tot mai neprielnic pentru tineri curaţi, feciorelnici, sau redeveniţi astfel prin renunţarea la păcat. Tinerii de acest fel sunt tot mai rari şi de aceea este necesar ca ei să se caute, să se descopere unii pe alţii, să se integreze în viaţa parohiilor, să întemeieze familii creştine.

Aici este mai detaliat dialogul (dar este off topic).

[anna21]

Ma refer la toate postarile tale de pe thread si sunt de aceeasi parere cu Ovidiu si Lore: lucrurile trebuie spuse, indiferent de "vrednicia" noastra.
"aaa, dar cine esti tu sa vorbesti" - nu merge asa.

Mi-a atras atentia "acum cand poti sa te abtii, stii, atunci nu."
Ce am observat eu in foarte multe cazuri este faptul ca desfranarea nu tine cont de varsta. Daca nu te straduiesti (cu ajutorul lui Dumnezeu) si te culci pe ureche ca esti tanar si ce atatea pretentii nerealiste, esti in aceeasi stare si la 40-50-60 ani.
Este adevarat ca poate te impiedica neputinta fizica, dar patima te macina si fara sa stii. Nu pot sa uit perioada in care eram gravida (sau proaspata mamica) si persoane masculine din familie (sau f apropiate, care, in fine, ma stiau de ani intregi) vorbeau doar cu bustul meu. Imi este sila si in ziua de azi. Dar atunci am inteles "crystal clear" ce este o patima - mai ales ca erau oameni in varsta, nici macar vag constienti de starea in care se aflau.
Si in general, am invatat ca daca un barbat matur vorbeste despre aspectul unei femei - nu este de bine. Dupa o anumita varsta nu mai vezi carnea, esti imun la asa ceva. Aceasta este normalitatea in opinia mea. Si eu nu vreodata in familia mea de provenienta vreun barbat matur sa comenteze (de bine sau de rau) aspectul unei femei. Si nici vreo privire necuviincioasa/iscoditaore nu am sesizat. De aceea ma socheaza sa aud oameni in varsta comentand despre vreo domnisoara. Nu stiti ce este? Este patima necunoscuta, nevindecata la timp, boala sufleteasca, desfranare (cu gandul, ca altfel nu poate ca este om "moral").

In concluzie nu mi se pare excesiv sau nerealist sa pretinzi unui tanar abstinenta.
Nu-i "incalzim" noi disponibilitatea de a pacatui prin atitudini intelegatoare.
Ce este de inteles?
Ca am pacatuit noi, parintii, deci de ce sa interzicem copiilor?

Pai de aceea pacatuiesc copiii: din cauza ca ne-am batut noi joc de poruncile dumnezeiesti.
Chiar daca i-am creste perfect si i-am preveni de orice pacat, ceea ce am facut noi in tinerete se va intoarce ca un bumerang asupra lor (poate cu exceptia situatiei in care pocainta a fost pe masura pacatelor.. Dar cati pot asta? Nu eu!)
Deci ar trebui sa prevenim copiii si sa-i crestem cu frica de Dumnezeu, dar chiar si asa, daca noi am staruit in desfranare (fie ea si cu sotia), sa ne asteptam la aceleasi patimi in proprii copii.
Cu atitudine relaxata.. ca sunt tineri si nu se pot stapani.. Numai mila lui Dumnezeu acolo.

În prealabil postat de OmuBun

Gandesti egoist. Acum, cand POTI sa te abtii, stii, atunci nu. Si daca venea unul care sa te invete la acea varsta cum stau lucrurile, cu siguranta l-ai fi ascultat. Despre personalitatea ta infailibila, nu spui nimic. Doar stii acum ca atunci ai fi facut ascultare si gata. Iar noi trebuie sa te credem pe cuvant. Pai dupa razboi... eheiei (ca tot vorbeam de razboiul de 100 de ani!)
De fapt, chiar si acum, tu... "te straduiesti"... Pai eu ce spuneam, sa ne iubim pe tunuri? Nu; spuneam ceva de cumpatare, iar daca se intampla sa alunecam uneori, sa nu facem din asta un derdelus...
Ceea ce ureaza parintele ("Sa ne intalnim si la botez") nu limiteaza actul sexual pana in prima zi dupa ce sotia a aflat ca este insarcinata.
In situatia asta suntem toti, dragul meu, TOTI! Si fiecare dintre noi are toate motivele sa spuna din adancul sufletului: "Doamne, nu-mi socoti pacatele tineretii ca de te vei uita la pacate, Doamne, Doamne, cine le va suferi?" Cei tineri de acum, vor ajunge intr-o zi sa puna ce spunem si noi acum. Totul e sa vrea sa spuna, fiindca Dumnezeu le va arata cararea, numai ei sa nu-si impietreasca inimile!

În prealabil postat de anna21

In concluzie nu mi se pare excesiv sau nerealist sa pretinzi unui tanar abstinenta.
Nu-i "incalzim" noi disponibilitatea de a pacatui prin atitudini intelegatoare.
Ce este de inteles?
Ca am pacatuit noi, parintii, deci de ce sa interzicem copiilor?

Pai de aceea pacatuiesc copiii: din cauza ca ne-am batut noi joc de poruncile dumnezeiesti.
Chiar daca i-am creste perfect si i-am preveni de orice pacat, ceea ce am facut noi in tinerete se va intoarce ca un bumerang asupra lor (poate cu exceptia situatiei in care pocainta a fost pe masura pacatelor.. Dar cati pot asta? Nu eu!)
Deci ar trebui sa prevenim copiii si sa-i crestem cu frica de Dumnezeu, dar chiar si asa, daca noi am staruit in desfranare (fie ea si cu sotia), sa ne asteptam la aceleasi patimi in proprii copii.
Cu atitudine relaxata.. ca sunt tineri si nu se pot stapani.. Numai mila lui Dumnezeu acolo.

Subscriu si subliniez o concluzie bine venita.

Cu alte cuvinte Parintele Arsenie Boca spune:
• “Iubirea desfrânării îi face pe oameni groşi la minte şi la obraz, şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor, copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz, iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor”.
• “Iată cei cu rele: ele vin pe capul oamenilor – şi uneori chiar pe cap – de pe urma păcatelor, ca plată, ca ispăşire şi ca hotar al păcatelor. Dar durerea cea mai mare, pedeapsa cea mai grea, e că plata păcatelor izbeşte şi-n urmaşi, până la al treilea şi al patrulea neam”... „Pedepsesc păcatele părinţilor în copii, până la treilea şi până la al patrulea neam, al celor ce Mă urăsc pe Mine. Şi fac milă până la al miilea neam celor ce mă iubesc pe Mine, şi păzesc poruncile Mele”.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Isihast

Cert este ca sexul nu este binecuvantat atunci cand nu se doreste a avea copii.

Poate ca un cuplu isi doreste sa aiba copii, insa nu-si permit sa-i creasca, neavand posibilitati materiale.

@ anna21, sunt foarte obisnuit cu ideea ca ceilalti sa nu fie de acord cu ce spun eu. Uneori e doar vorba de o neintelegere, fiindca in general, suntem adeptii aceleiasi tinute morale si aceleiasi credinte. Chiar astazi spuneam in alta parte cat s-a straduit cineva foarte drag sufletului meu, la vremea tineretii, sa ma apropie de biserica si de Dumnezeu... E foarte greu de anticipat destinul omului... Oare de cate ori se intampla ca cei din urma sa fie cei dintai? Evident ca nu asta trebuie sa fie scopul mantuirii noastre, ci acceptarea lui Dumnezeu in sufletul nostru, in toata desavarsirea Lui. Ori pentru asta e nevoie de un pic de intelepciune, sau cel putin de bunatatea lui Dumnezeu de a aduce Harul Lui ceva mai devreme.
Pentru copiii mei, incerc dupa puteri sa le pun in suflet constiinta fata de orice pacat. Uneori reusesc (cu cel mai mic) alteori nu. Despre ceilalti nu stiu ce sa spun. Eu insumi am fost dintr-acei surzi si orbi, indiferent de sfaturile care veneau. Nu pricepeam cum sa nu ma impreunez cu sotia in post; adica ce: Dumnezeu nu vede ca eu o iubesc? Nu ma interesa ce-mi pune pe masa; putea fi mamaliga cu ceapa, dar sa dorm langa ea 40 de zile si sa nu facem nimic-nimic, nu puteam sa inteleg si de aceea nici nu m-am casatorit cu persoana cu care vorbisem atatia ani la rand. Mult mai tarziu, cand Dumnezeu mi-a ingaduit sa "gust" din dragostea Lui, am inteles ca nimic nu se compara cu asta si ca, pentru a nu-L supara, poti sa stai langa persoana iubita si 10 ani, fara sa o doresti trupeste. Dar aceasta stare nu vine oricum, iar teoriile care-ti sunt servite de unii sau de altii (ba chiar si de Sfintii Parinti), sunt lipsite de relevanta, fiindca nu au liantul acela special care sa se lipeasca direct si sa ramana acolo. Nimic nu se face fara smerenie si rugaciune. Eu atunci nu aveam de nici unele. Nu ca acum le-as avea din belsug, dar stiu ca atunci nimic nu ma convingea sa privesc altfel.
Credinta adevarata nu se face din carti. Trebuie sa fii acolo, in biserica, mereu, chiar daca ti se pare ca parintele se repeta si spune mereu si mereu aceleasi lucruri. De fapt e vorba de Duhul Sfant care se coboara la un moment dat si asupra ta. Altfel, va spun cu toata responsabilitatea: va puteti spovedi si impartasi in toate cele patru posturi, puteti face pelerinaje pe la toate manastirile si lasa pomelnice si acatiste la N+1 biserici, inselarea este inca adanc cuibarita in noi, si nu o putem alunga din viata noastra fara participarea la sfintele slujbe. Daca am putea convinge tineretul sa mearga la biserica pe cat se poate de des, Dumnezeu le va strecura in suflet tot sfatul de care au ei nevoie. Altfel ma tem ca fiecare va face cum faceam si eu cand eram ca ei!

În prealabil postat de lore86

Asta nu inseamna ca scopul unirii trupesti e doar nasterea de prunci.

Concluzie
Deci, va rog lamuriti-ma , Pe Scurt, care este invatatura exacta pe care o promoveaza Biserica.?
varianta oficiala, sau de fapt unanim acceptata

[Solveig]

În prealabil postat de lore86

Acelasi lucru l-am spus si eu. daca stiu ca o invatatura e buna, chiar daca eu nu am puterea sa o implinesc o spun la altul.Poate el e mai puternic decat mine si se foloseste si o tine asa cum trebuie. Si poate Domnul vazand dorinta de a informa corect pe fratele meu, imi va da puterea sa ma tin si eu de randuiala.
tin minte cum ne-am contrazis si noi la inceput pana sa realizam ca vorbeam de aceleasi lucruri:)

Cum putem sti ca e cu adevarat o invatatura buna daca nu am pus-o in practica?
Pentru ca zice Parintele? Totusi nu toate sfaturile sunt general valabile, de aceea isi are fiecare duhovnicul lui..
Nu cred ca e bine sa se porneasca in viata duhovniceasca cu "trebuie", incercand sa se respecte niste canoane foarte greu de tinut, mai ales daca tinerii casatoriti nu sunt de mult in biserica, ci sa se lupte sa faca mereu mai mult, in buna intelegere si sa se nevoiasca din dragoste de Dumnezeu, nu din obligatie.