Iubirea - Taina sau Negot?

[laurschepsis]

Doamne-ajuta!

Cele ce am postat, precum si cele ce urmeaza sunt doar cuvinte plecate din convingerile mele. Aceasta inseamna ca nu am pretentia ca sunt si corecte.

Dragostea, credinta si nadejdea sunt un tot unitar. Ele nu pot fi separate. In cele 2 postari anterioare am incercat (si se pare ca nu prea am reusit) sa raspund, din propria mea experienta, dintr-un unghi infim, strict la intrebarile tale. Si nu am adus in fata decat o frantura minuscula din raspunsul care ti s-ar cuveni. Mi-este imposibil sa rezum intr-un spatiu atat de mic echivalentul explicit pentru credinta, dragoste si nadejde. Cum sa pot descrie mecanica inefabila a apropierii de Dumnezeu. Aceasta este pentru fiecare persoana alta.

Cunostinta de Dumnezeu ne-o da EL in masura in care suntem pregatiti a o primi si conform cu planul pe care il are cu fiecare dintre noi. Iar inaintarea noastra catre EL este functie de disponibilitatea noastra de a-I cauta si implini voia cu dragoste, credinta si nadejde.

In aceste ultime cuvinte se afla si raspunsul meu la intrebarea ta.

Doamne-ajuta!

[sophia]

Foarte frumos acest topic si f. pamantean si spiritual in acelasi timp.
Ideile mele:
1. Imi place nespus acea epistola despre iubire din Corinteni si o consider valabila pentru oricare fel de iubire.
2. Sunt de acord cu ce spunea cineva (axios se numeste) ca noi ne complicam si ne creem probleme singuri cu iubirea.
3. Ca raspuns la titlul acestui fir de discutie: iubirea poate fi si un negot, in sensul ca dai si primesti. In paranteza fie spus, nu sunt de acord cu ideea ca in iubire (oricare ar fi ea), doar dai (trebuie sa dai). Si iubirea este si un compromis sufletesc, pentru ca nu poate fi absoluta din pacate. Iubirea iti cere si suferinta si renuntari pentru ca asta este viata si astia sunt oamenii. Exista si povesti frumoase de iubire, in care amandoi chiar fac din iubire un absolut, ceva inaltator. Granita asta este pe muchie de cutit: ori o facem asa, spre absolut, daca amandoi avem aceasta putere, ori cadem si o transformam in alt fel de suferinta sora cu ura si rautatea.
4. Sa nu amestecam aici iubirea cu casnicia. Acele casnicii care dureaza ani (am auzit zilele astea de o casnicie record de 80 ani, protagonistii avand impreuna 202 ani) nu se bazeaza numai pe iubire si perfectiunea ei, ci pe mai mult. Acum depinde cum vede fiecare lucrurile daca le vede separat sau in interiorul iubirii: respect reciproc, compromis (adica renuntari), rabdare, intelegere, obisnuinta (da, la multi apare si asta si chiar suferind, nu se mai despart).
Imi imaginez iubirea (mai ales in casnicie) ca fiind o coloana vertebrala, sau fundatie pe care se cladeste treptat totul.
5. Iubirea nu moare - asa spun mereu: o iubire/prietenie adevarata, profunda, nu moare niciodata.
6. Da, eu cred ca exista mai multe feluri de iubire si poti iubi in mai multe feluri in acelasi timp, numai ca trebuie sa stii si poti pastra niste granite.
a. iubirea de sot/sotie
b. iubirea parinti/copii
c. iubirea de frati/alte rude
d. iubirea de prieteni (adica prietenie) (chiar de cei de sex opus)
e. iubirea de aproape (adica omenie)
Iubirea de Dumnezeu n-am pus-o caci eu n-o consider iubire, ci respect, credinta si smerenie.
La pct. d este f.f. delicat sa poti iubi in acelasi timp pe sotul/sotia si pe un prieten de sex opus, dar se poate, daca amandoi au puterea sa mentina o granita (aceea trupeasca).
Si poti iubi o persoana pentru totdeauna, chiar daca aceasta s-a dus la cer, sau viata v-a separat ca locatie, sau teluri sau mai stiu eu.
Pentru asta eu spun ca exista niste camerute in suflet pentru fiecare. Fiecare om pe care l-am iubit in viata se afla intr-o astfel de cameruta pentru toata viata.
Intrebarea pe care mi-o pun eu in schimb este legata de iubirea unilaterala. Caci ea exista din pacate. Se poate sa iubesti un om care nu poate sau nu vrea sa-ti raspunda la fel, caci iubire n-o poti inlantui.
Si mai rau, se poate sa iubesti si pe cineva care iti raspunde cu rau. Cum asta, nu stiu. Si nu este vorba de dusmani, ci adesea de oameni cu care te afli in aceeasi "barca". Si asta doare. Si totusi de ce o faci?

In fine iubirea trupeasca are rolul si importanta ei si ea trebuie sa existe, caci asa este omenesc si din ea se nasc si fructele dulci, numite copii.
Si iubirea trupeasca este data si pentru a alina si relaxa sufletul. Este daruirea suprema. Caci da, iubirea este si daruire reciproca.
Cineva scria undeva (nu mai stiu, acum nu am notita la indemana):
"Prietenia este un suflet in doua trupuri, iubirea este un trup in doua suflete"

[cristiboss56]

Neasemuit mai mult decât bărbatul, femeia este impregnată de iubire. Ea se dăruieşte exclusiv şi integral bucuriei iubirîi.
In vreme ce la bărbat iubirea apare mai degrabă un talent, atitudinea lui faţă de iubire nefiind universală, la femeie se arată mai adâncă în fiinţa ei, dându-i o nuanţă mai hotărâtă de originalitate şi amploare. Femeia se dedică în întregime iubirii. Citez exact : " caracterul personal al iubirii face din femeie un organ de receptivitate spirituală, care ţine lumea dreaptă şi pe bărbat aproape de Dumnezeu" . ( cât adevăr ! ! ! ) . Femeia este mai capabilă decât bărbatul să se elibereze de impusurile senzuale, să se înalţe în feciorie şi castitate , să-şi desprindă destinul de impulsurile fizice şi de "economia organică a propriului său trup". Inchei cu un alt citat ce pe mine m-a mişcat efectiv: "Morala şi cinstea femeiască izvorăsc din spiritul de răspundere al femeii, care se referă la un destin veşnic, din împotrivirea ei faţă de toţi aceia care fac dintr-un instinct natural suprema lor lege, şi mărginesc iubirea, reducând-o la capriciile cele mai contradictorii şi mai nestatornice. " În viaţa femeii iubirea nu este un accident, un sentiment accesoriu. Iubirea ei este esenţa sufletului ei . Spunea cineva atât de frumos : "Ea ( femeia ) este o preoteasă a iubirii. Este mireasă şi mamă".

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Neasemuit mai mult decât bărbatul, femeia este impregnată de iubire. Ea se dăruieşte exclusiv şi integral bucuriei iubirîi.
In vreme ce la bărbat iubirea apare mai degrabă un talent, atitudinea lui faţă de iubire nefiind universală, la femeie se arată mai adâncă în fiinţa ei, dându-i o nuanţă mai hotărâtă de originalitate şi amploare. Femeia se dedică în întregime iubirii. Citez exact : " caracterul personal al iubirii face din femeie un organ de receptivitate spirituală, care ţine lumea dreaptă şi pe bărbat aproape de Dumnezeu" . ( cât adevăr ! ! ! ) . Femeia este mai capabilă decât bărbatul să se elibereze de impusurile senzuale, să se înalţe în feciorie şi castitate , să-şi desprindă destinul de impulsurile fizice şi de "economia organică a propriului său trup". Inchei cu un alt citat ce pe mine m-a mişcat efectiv: "Morala şi cinstea femeiască izvorăsc din spiritul de răspundere al femeii, care se referă la un destin veşnic, din împotrivirea ei faţă de toţi aceia care fac dintr-un instinct natural suprema lor lege, şi mărginesc iubirea, reducând-o la capriciile cele mai contradictorii şi mai nestatornice. " În viaţa femeii iubirea nu este un accident, un sentiment accesoriu. Iubirea ei este esenţa sufletului ei . Spunea cineva atât de frumos : "Ea ( femeia ) este o preoteasă a iubirii. Este mireasă şi mamă".

Să vrei să poţi / să mori apoi / cu sufletul tăiat / de un cuvânt de dor. / Să vrei să poţi / să plângi apoi / cu lacrima iubirii / ce-a trecut. / Să vrei să poţi / să fugi apoi / cu pasul lent / către mormânt . / Să vrei să poţi / să te-ngropi apoi / cu mintea plină / de-ntuneric greu. / Să vrei să poţi / apoi / să simţi că totul / va fi iar şi iar / mai bun, mai drag / ca un alint.

[glykys]

"O, preadorita iubire, fericit cel ce te-a ombratisat pe tine, pentru ca niciodata nu va mai pofti sa imbratiseze in chip patimas o frumusete pamanteasca.
Fericit cel inlantuit de tine cu o dragoste dumnezeiasca, ca acela va tagadui lumea intreaga si, apropiindu-se de orice om, nu se va intina.
Fericit cel ce a sarutat frumusetile tale si s-a desfatat de ele cu un dor infinit, caci acela se va sfinti sufleteste de apa si sangele care preacurat ies din tine ...
Laudat este cel ce te urmareste si mai laudat cel ce te-a gasit si inca si mai fericit cel ce a fost iubit de tine, cel ce a fost primit de tine, cel ce a fost invatat de tine, cel ce s-a salasluit intru tine, cel ce a fost hranit prin tine cu hrana care este Hristos cel nemuritor, Hristos Dumnezeul nostru.
O, dumnezeiasca iubire, unde Il tii pe Hristos? ... Deschide-ne si noua, nevrednicii, usa ta cea mica ca si noi sa il vedem pe Hristos Cel ce a patimit pentru noi si s acredem ca prin milostivirea lui nu vom mai muri odata ce l-am vazut... Sa fim iertati de tine, sfanta iubire, si prin tine sa ajungem la desfatarea bunatatilor Stapanului nostru, a caror dulceata nimeni nu o va gusta decat prin tine... fiindca tu etsi invatatoarea profetilor, tovarasa de drum a apostolilor, puterea mucenicilor, insuflarea parintilor si a dascalilor, desavarsirea tuturor sfintilor si randuirea mea acum la slujirea de fata." (Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheza 1)

Foarte frumos acest topic.

[teatru-copii]

În prealabil postat de cristiboss56

Să vrei să poţi / să mori apoi / cu sufletul tăiat / de un cuvânt de dor. / Să vrei să poţi / să plângi apoi / cu lacrima iubirii / ce-a trecut. / Să vrei să poţi / să fugi apoi / cu pasul lent / către mormânt . / Să vrei să poţi / să te-ngropi apoi / cu mintea plină / de-ntuneric greu. / Să vrei să poţi / apoi / să simţi că totul / va fi iar şi iar / mai bun, mai drag / ca un alint.

Eu o percep golita foarte mult de continutul primordial de taina, si o vad mai mult negot, uneori chiar in iubirea de copii, parinti. Desi lumea pare sa aiba iubirea in centrul ei, sa existe din ea si prin ea, taina este suprimata si de aici vin toate relele. Parintii de multe ori au impresia ca copii le sunt un fel de proprietate, isi fac idoli din ei, nu inteleg ca sunt de fapt ai lui Dumnezeu, fiecare cu un destin propriu. Si nu de putine ori, dragostea lor egoista ii distruge. De aici criza prin care trece astazi familia. Ar fi nevoie de mult efort sa reconstruim acest edificiu - taina iubirii dintre barbat si femeie. Ma intreb daca nu cumva face si ea parte din tragismul mantuirii si de fapt singurul sens este cel al iubirii de Dumnezeu.

[teatru-copii]

Cred ca preotii ar trebui sa-i pregateasca mai mult pe tineri pt slujba cununiei si sa le explice foarte clar rolurile ca sot/sotie, parinti.

Pe vremea noastra nu se facea, e stiut. Ma tem ca nici acum. Cel putin nu am auzit de asa ceva.
Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de teatru-copii

Eu o percep golita foarte mult de continutul primordial de taina, si o vad mai mult negot, uneori chiar in iubirea de copii, parinti. Desi lumea pare sa aiba iubirea in centrul ei, sa existe din ea si prin ea, taina este suprimata si de aici vin toate relele. Parintii de multe ori au impresia ca copii le sunt un fel de proprietate, isi fac idoli din ei, nu inteleg ca sunt de fapt ai lui Dumnezeu, fiecare cu un destin propriu. Si nu de putine ori, dragostea lor egoista ii distruge. De aici criza prin care trece astazi familia. Ar fi nevoie de mult efort sa reconstruim acest edificiu - taina iubirii dintre barbat si femeie. Ma intreb daca nu cumva face si ea parte din tragismul mantuirii si de fapt singurul sens este cel al iubirii de Dumnezeu.

Singurul sens este cel al iubirii de Dumnezeu ! Dar cum pot spune că-L iubesc pe Dumnezeu, de nu-mi iubesc aproapele, soţia , copilul ce tot El mi le-a dat ? Cum pot spune că-L iubesc pe Dumnezeu când nu pot ierta ? Ory şi La petit Moc au multă experienţă în acest sens şi poate ne împărtăşesc ceva în acest sens . Nu-L putem separa pe Dumnezeu de proprile-I porunci , de voia Sa , pentru că altfel credinţa noastră n-ar face două parale , ar fi doar fraze şi lozinci nefolositoare. Uite, dragă Teatru de copiii , personal am dobândit o mare victorie, după mult timp mi-am cerut iertare tuturor vrăjmaşilor mei şi tuturor celor ce mă urăsc şi nu numai atât, am sufletul împăcat din acest punct de vedere . Este un pas din cei mulţi ce-i mai am de făcut pentru ca Dragostea de Dumnezeu , să nu fie o vorbă goală fără conţinut. Doamne ajută ! +

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Singurul sens este cel al iubirii de Dumnezeu ! Dar cum pot spune că-L iubesc pe Dumnezeu, de nu-mi iubesc aproapele, soţia , copilul ce tot El mi le-a dat ? Cum pot spune că-L iubesc pe Dumnezeu când nu pot ierta ? Ory şi La petit Moc au multă experienţă în acest sens şi poate ne împărtăşesc ceva în acest sens . Nu-L putem separa pe Dumnezeu de proprile-I porunci , de voia Sa , pentru că altfel credinţa noastră n-ar face două parale , ar fi doar fraze şi lozinci nefolositoare. Uite, dragă Teatru de copiii , personal am dobândit o mare victorie, după mult timp mi-am cerut iertare tuturor vrăjmaşilor mei şi tuturor celor ce mă urăsc şi nu numai atât, am sufletul împăcat din acest punct de vedere . Este un pas din cei mulţi ce-i mai am de făcut pentru ca Dragostea de Dumnezeu , să nu fie o vorbă goală fără conţinut. Doamne ajută ! +

Ca să înţelegem mai bine ce facem atunci când iertăm, trebuie să avem în minte parabola evanghelică despre femeia prinsă în adulter. De fiecare dată când nu iertăm- ucidem cu piatra inimii noastre, dar când iertăm - dăruim viaţă. Ce măreţ lucru este a ierta ! Citeam într o carte a lui Savatie Baştovoi , ceva minunat : " În strădania mea de a înţelege dragostea şi de a o explica, la un momenta am înţeles, în adâncul făpturii mele stăpânirea de moarte şi de păcat, că prin nimic nu mi s-a descoperit mai mult, mai desăvârşit, mai aproape şi mai pe înţeles iubirea lui Dumnezeu decât prin iertarea pe care mi-a dăruit-o şi mi-o dăruieşte. Niciodată nu m-am simţit mai iubit, mai fericit , mai nou , mai deplin , mai puternic şi totodată mai cuminte şi mai smerit atunci cân am fost iertat pentru greşalele mele. Totodată , căutând să împlinesc porunca Acestui Dumnezeu plin de iertare - aceea de a ierta la rândul meu pe aproapele meu- , mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere şi câtă renunţare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da loc celuilalt să trăiască. Atunci când am zis că a iubit înseamnă a ierta, a ierta nu o faptă care este sau ni se pare greşită, ci a ierta adânc şi necontenit, a ierta o dată şi pentru totdeauna răul care se ridică împotriva noastră, având întodeauna vie revelaţia durerii şi a stricăciunii în care s-a adâncit făptura prin despărţirea de Dumnezeu".

[teatru-copii]

În prealabil postat de cristiboss56

Ca să înţelegem mai bine ce facem atunci când iertăm, trebuie să avem în minte parabola evanghelică despre femeia prinsă în adulter. De fiecare dată când nu iertăm- ucidem cu piatra inimii noastre, dar când iertăm - dăruim viaţă. Ce măreţ lucru este a ierta ! Citeam într o carte a lui Savatie Baştovoi , ceva minunat : " În strădania mea de a înţelege dragostea şi de a o explica, la un momenta am înţeles, în adâncul făpturii mele stăpânirea de moarte şi de păcat, că prin nimic nu mi s-a descoperit mai mult, mai desăvârşit, mai aproape şi mai pe înţeles iubirea lui Dumnezeu decât prin iertarea pe care mi-a dăruit-o şi mi-o dăruieşte. Niciodată nu m-am simţit mai iubit, mai fericit , mai nou , mai deplin , mai puternic şi totodată mai cuminte şi mai smerit atunci cân am fost iertat pentru greşalele mele. Totodată , căutând să împlinesc porunca Acestui Dumnezeu plin de iertare - aceea de a ierta la rândul meu pe aproapele meu- , mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere şi câtă renunţare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da loc celuilalt să trăiască. Atunci când am zis că a iubit înseamnă a ierta, a ierta nu o faptă care este sau ni se pare greşită, ci a ierta adânc şi necontenit, a ierta o dată şi pentru totdeauna răul care se ridică împotriva noastră, având întodeauna vie revelaţia durerii şi a stricăciunii în care s-a adâncit făptura prin despărţirea de Dumnezeu".

E inunat ce spui dar suntem foarte putini cei care cunoastem aceste lucruri si in jurul meu este foarte multa tristete. Tocmai din subiectul propus - transformarea tainei in negot. Cei pe care ii iubesti si ii ierti de multe ori nu inteleg si nu pricep. Pentru mine si cred ca pentru multi altii, e o piatra filosofala. Ni se pare absurd ca doi oameni se casatoresc din dragoste si apoi se urasc cu inversunare. Desigur, stiu explicatia, logica acestui lucru, sensul iertarii, dar aceasta negare a iubirii intre soti, parinti si copii de fapt putem incepe cu Cain si Abel - si ei s-au iubit la inceput, ca frati, nu? Atunci este sau nu este iubire intre oameni? De ce fratele meu ma uraste cand eu il iubesc si ii fac binele?

Doamne ajuta!