Ganduri despre dogmatica in general

[Decebal]

În prealabil postat de iustin10

Toti care indragesc dogma sa ramina cu ea si sa nu renunte la nici o virgula din ea, caci neindoios acesta este Adevarul. Eu zic doar sa adauge si lucruri umane firesti la aceasta cunoastere dogmatica, ca nu vor pierde nimic, si in nici un caz nu il vor supara pe Dumnezeu,ci mai mult vor fi placuti Lui.

Îmi pare pentru dumneata, domnule Iustin, dar Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţiie şi Sfânta Biserică nu promovează "lucrurile umane fireşti", ci lucrurile DUHOVNICEŞTI, SPIRITUALE. Ai înţeles, domnule Iustin? Pentru creştinii care adaugă lucruri fireşti, "dogme" fireşti, învăţături fireşti ş.a.m.d. sfârşitul este pierderea mântuirii şi înfundarea cu cei fireşti ai acestei lumi. Ai înţeles, domnule Iustin? Biserica promovează SFINŢENIA, SPIRITUALITATEA, DUHOVNICIA, nu lucrurile fireşti, sau mai bine zis nu lucrurile fireşti ale firii căzute şi recăzute în păcate. Mai revezi un pic, domnule Iustin, epistolele Sfântului Pavel şi în general TOATE epistolele din Noul Testament şi după aceea mai discutăm, domnule Iustin.

Poate ca o consultare prealabila, fie si rasfoind sumarul, a unui manual de Dogmatica: ar aduce oarecare coerenta in dezbaterile de aici. Asta ca sa nu cultivam riscul de a fabula pe langa problema.
Apoi, revederea pasajelor unde Iisus Hristos adreseaza "Vai"-urile, ar putea sa aduca acelasi folos. Din aceste pasaje poate ca intrezarim deja un raspuns la intrebarea Pelerinului. Domnul nu lanseaza nici un "Vai" fara a preciza apoi pentru ce anume ii deplange pe "fariseii fatarnici". Dimpotriva, numeste fiecare pacat al lor care si-a atras plansul lui Dumnezeu.

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Poate ca o consultare prealabila, fie si rasfoind sumarul, a unui manual de Dogmatica: ar aduce oarecare coerenta in dezbaterile de aici. Asta ca sa nu cultivam riscul de a fabula pe langa problema.
Apoi, revederea pasajelor unde Iisus Hristos adreseaza "Vai"-urile, ar putea sa aduca acelasi folos. Din aceste pasaje poate ca intrezarim deja un raspuns la intrebarea Pelerinului. Domnul nu lanseaza nici un "Vai" fara a preciza apoi pentru ce anume ii deplange pe "fariseii fatarnici". Dimpotriva, numeste fiecare pacat al lor care si-a atras plansul lui Dumnezeu.

Aici am gasit si eu in detaliu descrierea fariseilor si enumerarea acuzelor: http://ro.orthodoxwiki.org/Farisei

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Fericit bărbatul care (...) ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea" (Psalmul 1).

Aceste cuvinte, aşezate chiar la începutul Psaltirii, ne arată importanţa eminentă a dogmaticii între ştiinţele sacre.

Eu cred că este evident că acele cuvinte ale psalmistului nu se referă la dogmatică, ci la Legea lui Dumnezeu care a fost descoperită israeliţilor şi li s-a cerut să fie pusă în practică.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Şi totuşi, vedem limpede cum azi, mai mult decât în oricare epocă anterioară, importanţa fundamentală a dogmaticii este subminată. Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei.

Îmi cer scuze, dar iubirea, şi mai ales iubirea pe care Christos a adus-o şi a iniţiat-o, nu are fundamente dogmatice. Iubirea nu se bazează pe dogme, ea se bazează de fapt pe iubirea lui Christos şi pe iubirea Tatălui Care L-a dat pe unicul Său Fiu pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Deci iubirea se fundamentează pe iubire, pe jertfa de pe cruce a lui Iisus Christos, pe învierea Sa din morţi, şi în general pe toată economia mântuirii despre care ne vorbeşte Noul Testament. Ceea ce se poate spune despre iubire este că poate fi justificată, explicată pe baze dogmatice, sau pe bazele învăţăturilor Sfintelor Scripturi, dar nu că ea se bazează pe vreo dogmă.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi. Despre deriva iubiristă am mai scris cu alt prilej. Aici vreau să mai adaug doar observaţia că în majoritatea, chiar în covârşitoarea majoritate a cazurilor, eu aud cuvântul "dogmă" şi flexiunile lui în conotaţie negativă. În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Numai că lucrurile nu sunt aşa de simple. În primul rând că noi dogmele nu le avem de la Dumnezeu, ci de la oameni prin care a vorbit Dumnezeu sau de la oameni care au dat mărturie despre ce au auzit de la Dumnezeu. În al doilea rând, după cum s-a şi văzut şi se poate vedea, o anumită utilizare a dogmelor încorsetează libertatea oamenilor. Învăţăturile Sfintelor Scripturi nu sunt de fapt nişte propoziţii care să ne fi picat din cer, ele sunt într-o strictă corelare cu experienţa spirituală, cu experienţa de întâlnire propriu-zisă cu Dumnezeu şi nu sunt doar nişte adevăruri care să îi fi picat cuiva din cer şi faţă de care Dumnezeu ar fi cerut vreo ascultare imperativă. Cu alte cuvinte, ceea ce vreau să spun este că folosirea dogmelor despărţite de experienţele spirituale care stau la fundamentul lor şi de nivelul spiritual al celor care au fost găsiţi vrednici sau pregătiţi de Dumnezeu pentru a fi mesagerii adevărurilor "grele", spre exemplu al acelora care ne sunt transmise prin Biblie, este de natură de la un moment dat să încorseteze libertatea, să încorseteze gândirea şi sufletele oamenilor. Pentru ca spiritul să nu fie încorsetat de dogmă, ceea ce se cere şi este necesar este dezvoltarea spirituală, iar în cazul creştinismului aceasta constă în principal în lepădarea de sine, luarea crucii şi urmarea lui Christos, urmarea căii strâmte în viaţă, şi nu a celei largi (ba mai mult chiar sub chipul aşa zisului creştinism) şi altele care se găsesc în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi (şi aici mă refer în general la toţi sfinţii care au avut experienţă şi au avit ceva de spus, de transmis, nu doar la cei cuprinşi în manulalele de patrologie).