Ganduri despre dogmatica in general

[iustin10]

Adriana
Nu o sa o repet de fiecare data ,dar e clar ca gandim la fel,si ca sunt de acord cu tine. Si pentru mine e la fel de importnata iubirea,atat ca motor al cunoasterii,cat si ca tinta a cunoasterii .Poate esti tu anglicana sau ce esti ,nu ma intereseaza ,important pt mine este cum gandesti ,si mai ales ca nu uiti partea esentiala a credintei ,care este iubirea.
Pe oricine ar gandi ca tine as placea ,fara a ma interesa religia lui,pentru ca stiu ca adevarul este unul singur ,si anume iubirea , cea din vorbe,cea din fapte ,sau cea din credinta. De fapt eu plac adevarul,nu persoana,si nici diferentele dogmatice nu constituie o piedica,cand fondul este bun.

Mihnea
Ca o continuare a ce am spus adrianei,dogma nu poate fi rupta de iubire. Pentru ca dogma la aceasta se refera ,la calea de a ajunge sa indeplinim porunca lui Hristos ,care este iubirea. Nu exista o alta porunca,lege ,dogma mai mare decat iubirea.Aceasta este dogma suprema. De 2 ..3 ori fiind intrebat Hristos,asa a raspuns,ca aceasta e cea mai mare porunca a legii:iubirea fata de Dumnezeu si de oameni" Chiar si in VT ,cea mai mare porunca era iubirea fata de Dumnezeu.E devarat ca nu inflorise inca iubirea fata de oameni,care abia prin NT se desavarseste ca si dogma.
Normal ca dogma nu se poate reduce la iubire,ca are multe capitole : despre Dumnezeu,despre mantuirea realizata de Fiul,despre desavarsirea in Biserica realizata prin Duhul,har si libertate,Tainele , cultul, virtuti,pacate,legi.
Toate acestea fac parte din dogma,si sunt de folos pentru orice crestin.
Dar dupa cum se vede,intreaga dgoma merge crescendo catre scopul final ,care este practicarea virtutilor ,adica iubirea. Mai mult,si calea ortodoxa a sfintilor tot acest drum ascendent il are ,iubirea fiind ultima dintre dogme,care nu mai este o simpla cunoastere,ci o transfigurare cu totul,a celui care ajunge la ea.
Respingerea fata de dgome despre care vorbesti,nu este atit o respingere a continutului dogmelor ,o antipatie fata de acestea. Este respingerea celor care inverseaza prioritatile,si rup dogma din mediul ei firesc,care este iubirea. Cei care fac un scop in sine din dogma, dar vorbesc urat ,nu au mila,sunt indiferenti fata de aproapele. Pe acestia dogma i-a zapacit ,caci le-a aratat un alt zeu decat cel firesc:adica cunoasterea in locul iubirii.Este un pericol f mare acesta. Atata vreme cata dogma se pastreaza in iubire ,ambele mina in mina ,nu pot duce decat la sporirea celui ce nu le desparte : si in cunoastere,si in rugaciuni ,si in inspiratia de a vorbi celorlalti ,si in intelegerea sufletului propriu.
Dogma este f importanta pentru noi,caci cei ce nu au cunoastere sunt supusi ignorantei si superstitiilor si nu pot vedea armonia care este in toate . Dar cel putin la fel de important este modul in care ne comportam ,nu peste 10 ani,cand vom ajunge nu stiu ce maestrii ai dogmei ,nu in viitor,ci chiar acum,azi,cu primul om care ne iese in cale.
Daca nu se vor mai face compromisuri pe acest plan,atunci cel care va transmite ambele lucruri ,si cunoasterea si blandetea,va fi placut de toti ,cum au fost cativa useri chiar si pe acest forum,cum sunt si anumiti preoti in Biserica.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Mihnea
Ca o continuare a ce am spus adrianei,dogma nu poate fi rupta de iubire.

Am spus eu că dogma ar trebui sau ar putea fi ruptă de iubire ? A spus altcineva pe aici asta ? Dacă nu, atunci limitează-te la tezele existente, nu inventa teze care nu există. Sunt sătul de iubiriştii care inventează teze care nu există, pentru a-şi crea până la urmă adversari imaginari, în care să împroaşte cu veninul lor parfumat.

E devarat ca nu inflorise inca iubirea fata de oameni,care abia prin NT se desavarseste ca si dogma.

Asta de unde e ? Că nu e din Biblie.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Am spus eu că dogma ar trebui sau ar putea fi ruptă de iubire ? A spus altcineva pe aici asta ? Dacă nu, atunci limitează-te la tezele existente, nu inventa teze care nu există. Sunt sătul de iubiriştii care inventează teze care nu există, pentru a-şi crea până la urmă adversari imaginari, în care să împroaşte cu veninul lor parfumat.

Pai nu ai spus tu asta .De fapt acum am citit mai atent ,si vad ca tu de fapt condamni atitudinea crestinilor care nu acorda importanta dogmei:

Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi.

Apoi o atribui modernismului ,care si el ar lupta impotriva regulilor.
Deci vizezi 2 categorii : crestinii ignoranti (sa zicem unii de pe la sate) ,si lumea moderna care din comoditate ignora tot ce e greu,cautind placerea imediata in orice teorie.
Ma scuzi ca in raspunsul meu vedeam si o a 3 a categorie ,o parte din crestinii practicanti ,care si ei pe undeva desi inteleg in mare parte dogmele li se par greoaie ,si uneori ca provoca rigiditate in comportament,celor care le aplica tot timpul. Raspunsul meu mai mult aici s-a concentrat ,pe impresia unor crestini practicanti ca ceea ce ne cere Dumnezeu in fond e simplu,adresat direct inimii,si limbajul inalt al dogmelor atenueaza mesajul acela simplu
Cat despre iubiristi :) ,amuzant termen, acestia ar fi o a 4 a categorie,care desi cunosc dogmele si nu le neaga importanta,se pun in veritabila contradictie cu cu cei care ar tinde sa innabuse trairea prin dogma,sau,in extenso privind,cu insasi ideea de disciplina si de regula.

Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei. Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi.

Ba se poate iubire ,dar nu desavarsita,nu completa . Fara a intelege jertfa Mantuitorului,rolul desavarsitor al Duhului, intermedierea care o ofera Tainele si de ce trebuie ele sa cuprinda elemente concrete paine ,apa,ulei etc, fara a intelege rolul harului in economia evolutiei personale , nici sufletul nu poate inainta liber catre iubire.
Astfel ca cei mai multi aleg o iubire incompleta ,asa cum le vine lor la suflet ,si pur si simplu iubesc,asa cum ii invata natura,si cum isi mai amintestesc ei unele chestii rostite de la Biserica,prin pildele Evangheliei de exemplu,care patrund la inima tuturor imediat. Deci mai practica : iertarea , nejudecarea (cand pot sa se abtina) ,milostenia, neingrijorarea si alte virtuti care sunt mai evidente din Evanghelie.
In plus se roaga,si astfel inteleg sa isi puna speranta in Dumnezeu si nu in ei.Deci unele virtuti teologice le mai au si oamenii simplii,ca nu degeaba merg la biserica.Dar nu sistematice,nu cultivate prin vointa ,nu adapate direct de la sfinti.Si mai ales nu insotite de ajutorul mintii.
Scuza-ma dar aici iar devin iubiriist :) (dragut termen) Mai imperastii putin venin parfumat,dar asta e realitatea .Un rol il joaca si aceia care desi stiu dogmele si le cunosc, si sunt plini de eruditie,si practica multe dintre poruncile credintei,si au smerenia necesara,cu toate acestea ,nu stiu din ce cauza, nu resusesc sa fie umani ,se umplu cumva de multa lor cunoastinta ,si mai mult sperie pe oamenii simpli,in loc sa ii taraga spre cunoasterea dogmelor .Probabil e un fel de compensatie gandita de Dumnezeu,ca unii sa nu inateze fara altii : nici iubirea simpla fara cunoastere,dar nici cunoasterea fara centarea in permanenta la iubire.
Bineinteles ca nu toti sunt asa ,si cei care reusesc sa imbine dogma cu iubirea,sunt cautati de puhoaie de oameni ,si nu mai par nimanui rigizi.

În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Aici nu pot fi decat de acord. Dar a cui e vina? Daca nu ar exista si exemplele negative enumerate...Daca nu ar fi foc,nu ar iesi fum....Dusmanul imediat le va specula, si va transforma lenea noastra (de a ne apleca asupra unei vieti crestine autentice),in ideea ca oricum dogma e ceva sterp ,prafuit ,care oricum nu te duce la iubire.
Exista tentatii mai mari adresate spiritului,se propun placeri mai mari ale ratiunii si simtirii,si dogma pare incapabila sa mai asigure fericirea celor multi . Aceasta ar trebui sa aratam noi ortodocsii ,si in general crestinii,ca credinta te poate duce la fericire, si ca dogma iti poate furniza acel suport,acele resurse ,pentru a te ajuta sa inaintezi in drumul catre cunoasterea lui Dumnezeu,si castigarea adevaratei iubiri.
Daca pe fata noastra s-ar vedea fericirea si bucuria ,si dogma s-ar mula perfect pe interiorul nostru,atunci am deveni exemple,si tot mai multi oameni ar fi interesati de calea aceasta aspra.
Pina atunci...ne vom imparti in continuare in dogmatici si iubirisiti :) ...inclinind balanta intr-o directie sau alta,pentru ca in fine,toti suntem nedesavirsiti,si criza de sfinti este cea mai acuta problema a acestui secol
,

[Decebal]

În prealabil postat de iustin10

Pina atunci...ne vom imparti in continuare in dogmatici si iubirisiti :) ...

Ăsta este un diktat sau ce este? Este vreo sentinţă? Pe cuvântul tău de Tartarug ?

Eu cred ca o cunoastere strict intelectuala va satisface intelectul dar este posibil sa nu adauge un strop de transformare in viata.La extrema opusa o traire doar emotionala poate fi prizoniera unui carusel al schimbarilor de moment,emotiile putand fi,fara o baza dogmatica solida, doar niste nisipuri miscatoare,un fel de carusel al temperamentului si al factorilor de influenta.Unul din scopurile necuratului este sa te faca complet ignorant cu privire la voia lui Dumnezeu.Un test din catehism sau cateva intrebari cu privire la legamintele si promisiunile lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura si s-ar putea sa fiti in fata unui tablou terifiant,cam cat de mult i-a reusit intunecatului manevra.Cand l-a ispitit pe Hristos in pustiu,acesta i-a servit necuratului o lectie dogmatica din Vechiul Testament care confirma,daca mai era nevoie,citatul din Psalmi cu care v-ati inceput observatiile.PS:este evident ca la momentul ispitirii din pustiu,vorba cuiva,Mantuitorul nu avea la dispozitie o concordanta biblica ca sa mearga treaba mai repede :) asa ca indemnul spre studiu este cu atat mai necesar.

Subscriu si eu la acesta idee: ,,Şi, mai ales, cum ai putea să iubeşti pe Cineva despre care nu ştii nimic ?" intrucat fara efortul,de durata si de anvergura,de a cunoaste,pe cat posibil,ceea ce Dumnezeu ne-a lasat cu privire la voia Sa ai mari sanse sa adori pe genunchii entuziasmului emotional fix un idol micut,care va deveni urias,dar schimonosit de rautate de undeva din interiorul tau.Sunt nenumarate versete biblice care nu numai ca arata importanta unei cunoasteri seriose si temeinice dar m-as opri la un citat din vorbele lui Hristos:,,Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.".Pai fratilor ce sa te invete Duhul si sa-ti aduca aminte daca esti ranga de ignorant cu privire la ce a spus Hristos si iti place sa ramai asa?Sau sa faca Duhul ceea ce tie iti este lene sa faci?Intraznesc sa sper ca nu a ajuns inca nimeni la masura asta de nebunie cu privire la neintelegerea voii lui Dumnezeu.Ar fi tragic la modul infiorator.Daca,cu ajutorul lui Dumnezeu,ai depus si tu ceva efort,transpiratie,s-ar putea ca la momentul cand necuratu iti arde una cu ispita un pasaj biblic,o fraza din catehism,vorbele unui sfant sau dintr-o cantare bisericeasca,din predica parintelui,sa-ti rasune in minte,sa-ti vina-n fata ochilor,prin Duhul, si sa-l infrunti pe necurat cu armele de care se teme.Daca daca in capsoru nostru bate vantu atunci praf vom culege.Prafu din drumu regretelor de mai tarziu.

Cunoasterea presupune efort permanent(subliniez cat pot acest aspect),rugaciune,smerenie(smerenie nu inseamna ignoranta cum,in timpurile noastre,circula o ucigasa idee),supunere in fata voii lui Dumnezeu,meditare la Cuvantul Sau,la exemplul sfintilor si la ce mai vreti voi.Dumnezeu isi face partea Sa,de neinchipuit in anvergura si maretia comparativ cu noi dar avem si noi indatoririle noastre.Dar in nici un caz si sub nici o forma,nicaieri,Dumnezeu nu a incurajat ignoranta.Nu a incurajat nici trairea emotionala si atat si nici cunoasterea si atat.A cerut tot.Si minte,si inima,si suflet,si vointa,si traire,tot.Si Apostolii,prin exemplul personal, tineau unite predicarea,incurajarea,explicatiile,mustrarea,inde mnul la aplicare practica si traire,deci cuprindeau intreaga paleta a trairii crestine,nu recomandau nimic rupt din intreg.Prin urmare votez pentru o temeinica cunoastere dogmatica,permanent studiata si cercetata, fara de care,cred eu,pana si cea mai curata dragoste poate esua intr-o idolatrie aparent nevinovata.Din lipsa unui etalon real putem ajunge intr-un fel de baba-oarba cu mantuirea noastra.

Sa inchei cu un citat biblic(Efeseni 4,17-24),daca tot s-a deschis frumos cu asta discutia,un citat care,cred eu, subliniaza importanta cunaosterii dar si a trairii si mai ales imposibilitatea existentei credintei curate,ceea din care se va naste dragostea care zboara catre cer si care nu se termina cu o groapa-n cimitir.Fara asa ceva cred ca ratacim la modul bezmetic.Cred ca exprimarea dragostei fata de Hristos cuprinde si dorinta de a-i cunoaste voia,invatatura care a transmis-o.Altfel ne zicea doar ,,iubiti-va pe tunuri si ne vedem in Rai".Or cel putin Psalmii arata ca intre cunoasterea voii lui Dumnezeu si dragostea pentru Dumnezeu este o legatura indisolubila.Exemplul biblic de mai jos este relevant pe diferenta intre ignoranta si cunoastre,intre a invata si a te instraina.In ambele cazuri cu efectul subliniat de Apostolul Pavel.

Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei.Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos,Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus;Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare,Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.

Doamne ajuta!+

[Tartaruga]

Duhul Sfant numit pe buna dreptate Mangaietorul, a fost trimis sa ne aduca aminte de ceea ce ne spusese Domnul. Si ce ne spusese de fapt Domnul: "Porunca noua va dau voua, sa va iubiti unii pe altii". Daca luam toate invataturile Domnului pe care Duhul Sfant este trimis sa ni le aminteasca, vedem ca absolut toate ne invata ce anume este iubirea de aproapele si faptul ca, daca indeplinim aceasta iubire pana la desavarsirea ei, adica iubirea de vrajmas, ajungem fii ai lui Dumnezeu pentru ca El este desavarsit in iubire, El este iubire. Dar fara Hristos noi nu putem nimic, deci aceasta iubire de aproapele nu este posibila fara ajutorul lui Hristos. Iubirea insa nu este simpla emotie ci este sentiment. El exista si la necrestini, si la multi este un sentiment stabil, chiar si atei exista cu sentimentul iubirii foarte stabil. Iubirea de vrajmas insa, aceasta desavarsire a iubirii realizata de Dumnezeu si in trup in Persoana Iisus, este mai greu de gasit chiar si printre crestini.

Niciodata Domnul Iisus nu a invatat despre natura Sa mai mult decat faptul ca era Fiul lui Dumnezeu si ca facea voia Tatalui pentru ca venea de la El si ca prin El pacatele omenirii vor fi iertate. Multe invataturi au aparut in plus fata de ce spunea Domnul si aceste invataturi suplimentare formulate ca si dogme au divizat crestinatatea. Duhul Sfant insa a fost trimis pentru a aminti cele spuse de Domnul, deci acele adevaruri putine dar esentiale cu care s-au mantuit primii crestini: iubirea de aproapele si prin acesta de Dumnezeu... Caci Dumnezeu trebuie iubit mai presus de orice iar iubirea de Dumnezeu se manifesta prin iubirea creatiei Sale, in speta iubirea aproapelui... Iar Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind exemplul perfect de iubire desavarsita:

"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."

Aceasta viata vesnica nu este altceva decat iubirea... O iubire vesnica desprinsa din Dumnezeu pentru a se intoarce tot la Dumnezeu pentru eternitate...

Cine nu stie teoretic faptul ca Dumnezeu este iubire dar practica iubirea aproapelui in viata lor, acestia il iubesc pe Dumnezeu chiar daca intelectual nu il cunosc pe Dumnezeu. La nivel de traire insa il cunosc, de aceea mirarea lor din Matei 25 este una pur intelectuala... Abia in acel moment il vor cunoaste si intelectual pe Domnul si vor fi invitati de Acesta sa mearga de-a dreapta...
Iar dovada este insusi "umanismul", faptul ca multe valori predate de Iisus au fost preluate si de necrestini. Noul Legamant deci a fost scris in inima tuturor, paganii de dupa Hristos nu au mai fost aceeasi cu paganii dinainte de Hristos, Duhul Sfant Mangaietorul le-a amintit multora ca acum au ceva scris in inima, adica legea/porunca iubirii, de care trebuie sa tina cont. Si multi tin cont, chiar dintre atei... La desavarsire insa ajung doar sfintii care au crezut in Hristos si Cuvantului Sau practicandu-l toata viata lor pana la moarte, iar desavarsirea este Imparatia in care ei intra inca de pe acum. Restul asteapta Judecata...

[Decebal]

În prealabil postat de Tartaruga

Iar dovada este insusi "umanismul", faptul ca multe valori predate de Iisus au fost preluate si de necrestini. Noul Legamant deci a fost scris in inima tuturor, paganii de dupa Hristos nu au mai fost aceeasi cu paganii dinainte de Hristos, Duhul Sfant Mangaietorul le-a amintit multora ca acum au ceva scris in inima, adica legea/porunca iubirii, de care trebuie sa tina cont. Si multi tin cont, chiar dintre atei... La desavarsire insa ajung doar sfintii care au crezut in Hristos si Cuvantului Sau practicandu-l toata viata lor pana la moarte, iar desavarsirea este Imparatia in care ei intra inca de pe acum. Restul asteapta Judecata...

Aici era vorba despre dogmatică în general; referitor la afirmaţiile pe care le tot fgaci pe alte topicuri crezând că ne-ai făcut o mare revelaţie, te invit să răspunzi la pagina unde am deschis un topic nou pe acel subiect http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15439

[catalin2]

În prealabil postat de Tartaruga

Noul Legamant deci a fost scris in inima tuturor, paganii de dupa Hristos nu au mai fost aceeasi cu paganii dinainte de Hristos, Duhul Sfant Mangaietorul le-a amintit multora ca acum au ceva scris in inima, adica legea/porunca iubirii, de care trebuie sa tina cont.

Aceasta dogma este una protestanta, nu este si ortodoxa. Protestantii (nu stiu care din ei) spun ca jertfa Mantuitorului s-a rasfrant asupra intregii omeniri si a schimbat pe om. E o alta intelegere gresita a unor pasaje din Bibliei, de fapt jertfa Mantuitorului are efect asupra celui ce il urmeaza pe Hrisos. Mai e valabil ca orcine poate afla adevarul si sa devian credincios. Altfel nu are niciun efect asupra unui hindus care ramane hindus.
O alta invatatura protestanta pe care ai scris-o e ca dogmele au fost adaugate, e tot o conceptie de la protestanti, frustrati ca ei nu au o istorie si o continuitate (cand spun protestanti nu ma refer la oamneii obisnuiti, ci la doctrina respectiva si la initiatorii acesteia). Pentru ca se fac ca uita un pasaj din Biblie care spune ca nimnei nu va putea darama Biserica Lui. Ei spun ca Biserica pana la ei a cazut, doar de la ei s-a regasit adevarul.
Toate dogmele se regasesc in Biblie, doar ca trebuie citita cu atentie, nu cum vor protestantii sa o interpreteze.

[Lucian008]

În prealabil postat de Tartaruga

Niciodata Domnul Iisus nu a invatat despre natura Sa mai mult decat faptul ca era Fiul lui Dumnezeu si ca facea voia Tatalui pentru ca venea de la El si ca prin El pacatele omenirii vor fi iertate. Multe invataturi au aparut in plus fata de ce spunea Domnul si aceste invataturi suplimentare formulate ca si dogme au divizat crestinatatea.

Invataturile despre Fiinta lui Dumnezeu, despre Persoanele Sfintei Treimi, despre Taine, despre Biserica etc au fost fie predicate de Hristos, fie traite (exemplul Persoanei Sale), fie revelate ulterior prin pogorarea Duhului Sfant. Sa spunei ca invataturile au aparut ulterior si ca ele au fost cele care au divizat crestinatatea, si nu mandria si egoismul unora este un mare neadevar.
Si am sa dau un singur exemplu: Hristos nu a spus despre Sine ca este Om adevarat si Dumnezeu adevarat. Dar asta este realitatea. Ulterior s-au trezit niste rataciti care au spus ca nu a fost decat Dumnezeu. Oare nu Il vom iubi mai mult pe cel ce a luat trupul nostru stricacios, supus degradarii, suferintei si mortii, si lund asupara-Si pacatele noastre ne-a mantuit? Deci nu conteaza adevarul? Nu conteaza invatatura si dogma?

[Decebal]

În prealabil postat de Tartaruga

Niciodata Domnul Iisus nu a invatat despre natura Sa mai mult decat faptul ca era Fiul lui Dumnezeu si ca facea voia Tatalui pentru ca venea de la El si ca prin El pacatele omenirii vor fi iertate. Multe invataturi au aparut in plus fata de ce spunea Domnul si aceste invataturi suplimentare formulate ca si dogme au divizat crestinatatea. Duhul Sfant insa a fost trimis pentru a aminti cele spuse de Domnul, deci acele adevaruri putine dar esentiale cu care s-au mantuit primii crestini: iubirea de aproapele si prin acesta de Dumnezeu...

Da, asta este viziunea celor care trăiesc cu iluzia că toţi trebuie să fie la fel de simpli la minte, că toţi trebuie să trăim într-un kibbuţ mental, ideatic în care toţi să fim la acelaşi nivel şi nu carecumva unul să iasă din front că imediat intervin autorităţile inchizitoriale tartarugice. Dezvoltarea pe care a avut-o Patristica şi în general toată teologia creştină de după biserica primară este absolut naturală şi mai mult este absolut necesară pentru că şi minţile mai strălucite şi filozofii mai iscusiţi au nevoie şi au avut de prezentarea teologiei creştine într-un limbaj mult mai elaborat decât limbajul scrierilor biblie; ba mai mult chiar teologii creştini au simţit necesitatea dezvoltării discursului teologic pe baza dezvoltărilor din domeniul filozofic în general. Toată problema este că unii îşi închpuie că dacă ei nu sunt la nivelul unui Plotin, sau Kant, sau al altora, toţi trebuie să rămânem la nivelul lor şi nu carecumva creştinii să exploreze şi să se iniţieze în limbajul dezvoltat de unii filozofi. Iar acele învăţături care fi, chipurile, în plus sunt absolut necesare pentru dezvoltarea unor sisteme care să poată să concureze discursurile elaborate ale diferitelor sisteme filozofice, sisteme care, atâta timp cât nu li se oferă replică pe limba lor, au tendinţa de a acuza creştinismul de simplitate, prostie, ignoranţă şi aşa mai departe.

Ba mai mult divizările din interiorul creştinătăţii erau oarecum inevitabile, chiar apostolii ne anunţă cu privire la aceste lucruri. Divizările însă s-au făcut în sânul creştinătăţii nu atât de la folosirea unor noi termeni, neaflaţi în Bblie, ci de la duhul interpreţilor şi al interpretărilor lor în folosirea acelui limbaj care nu este neapărat de sorginte biblică. Altfel spus Arie nu era arian pentru că se folosea de un anumit limbaj filozofic, ci pentru că el era arian folosea limbajul filozofic / teologic într-o manieră eretică. Divizarea este deci o despărţire de inspiraţia Duhului lui Dumnezeu, această despărţire, această neascultare ducând mai apoi la o divizare dogmatică din ce în ce mai pronunţată.