Nedumeriri fata de spovedanie

Mesajul meu a fost cam ambiguu. De fapt ceea ce am copiat intre ghilimele este intrebarea pusa de catre cineva din sala iar raspunsul parintelui incepe de la 1,36,40 in linkul din cuvintele albastrite :)

edit: iarasi am scris prostii. Fac o ultima incercare. Intrebarea copiata in mesaj este pusa la 1,36,40 in link, dupa care urmeaza raspunsul parintelui Rafail, pe care nu l-am mai copiat si care poate fi ascultat acolo.

[zaharia_2009]

Teava prin care este captata apa unui izvor cristalin poate fi diferita de la un loc la altul .
Un izvor curge printr-o teava de inox , nu are astfel nici un gust strain ci este limpede, buna si satioasa (poate stimpara setea) si pleci bucuros ca te-ai infruptat din acel izvor ! Ba de multe ori ti minte locul binefacator si doresti mereu sa te reintorci acolo.
Alt izvor curge printr-o teava ruginita iar apa are gust de cocleala, de rugina , gust schimbat fata de firesc si mai ales neasteptat , nu potoleste setea si te face sa si uiti ca ai trecut pe la un asmenea izvor, nu este intru totul binefacatoare. Nu iti vindeca focul din piept, setea !

La fel sunt si medicii . Tot asa si profesorii . Si inca multi altii care pot influenta (in masuri si cu semnificatii diferite) trupul dar si mintea si si sufletul omului !

Dar de ce va mirati de duhovnici ca sunt diferiti de buni ? Au nu stiti ca desi au daruit acelasi har la hirotesie ei , din propria lor vointa , voiesc sa lucreze o viata intreaga diferit cu acesta ?
De deslegat de pacate te poate deslega si un ... brad , asa cum este eterna traditie a ciobanilor moldoveni si maramureseni, dar de condus duhovniceste pe calea strimta a mintuirii ... ei, acesta este lucru tare greu si nu o pot face decit cei care , vorba parintelui Cleopa , se lupra cu ispititorul in mod voiniceste, real, capata experienta ei insisi si abia apoi pot fi in stare sa ii conduca si pe altii !
Sunteti mirati de aceasta realitate deoarece aveti pareri preconcepute despre preoti crezind ca, intr-o baza sau alta, ei sunt meserisi la orice lucrare care se cheama duhovniceasca , daca au fost hirotoniti . Ei, iata ca nu este chiar asa !
Nu va amintiti ca nici apostolii nu aveau puteri sa vindece (si toate celellalte adaugate vindecarii) orice si oricum iar Hristos le arata aceasta, ii mustra si inca ii invata ?

Adica, tragind o concluzie , va mirati deoarece nici scripturile nu le cunoasteti , in sensul lor profund, si nici in puterea lui Dumnezeu nu credeti , cea care se manifesta sub mii si mii de feluri .

Nu este obligatoriu ca daca ai absolvit medicina sa si fi un medic excelent incit sa poti vindeca orice .
Si nici daca ai absolvit teologia si te-a hirotonit sa crezi ca nimic nu iti mai poate sta in cale !
Daca esti hirotonit insemneaza ca ti s-a dat ingaduinta si puterea de a fi slujitorul lui Hristos . Dar cum lucrezi tu cu toate acestea ... aia este cu totul si cu totul altceva !

Si noroc ca acest aspect, aceasta "noutate" este citata din Pateric ca altminteri, de cite ori au spus-o userii aici pe forum nu s-au ales decit cu oprobiul public !
Ca de, asa este in satul acesta !
Dar este bine ca si acum se aduce aspectul in discutie ! Mai bine mai tirziu decit ...

[Mosh-Neagu]

Nu stiu cum sa ma fac inteles. Ceea ce-o sa spun este opinia mea personala. Parerea mea este ca omul ar trebui "sa simta" daca duhovnicul este pe masura nadejdii lui de a se mantui, sau nu. E foarte adevarat ca la tara omul nu prea are de ales, in cazul in care vede ca parintele-duhovnic nu-i la inaltimea asteptarilor si trateaza mai superficial aspectul spovedaniei, dezlegarilor si canoanelor de dupa. In general, cam la toti Sfintii Parinti gasim ca omul trebuie sa se roage pentru ca Dumnezeu sa-i dea un duhovnic pe masura. Din pacate mai intalnim si dintr-acei care "isi cauta" duhovnici mai permisivi, ceea ce este mai mult decat trist. Aseara am intalnit pe cineva care a cunoscut un preot cu mare har (nu-mi cereti sa-i dau nume si locatie ca nu am ingaduinta asta si nici n-o s-o cer), care, dupa ce a lasat omul sa se spovedeasca, i-a zis sa mearga acasa si sa se mai roage, iar cand se va hotari sa-si marturiseasca si pacatul pe care si-l ascunde, sa revina la spovedit. Ei, cam asa ar trebui sa fie un preot duhovnic. Sa stie absolut tot ce-i in capul tau, ca sa nu te trufesti, ci sa te smeresti cu adevarat si sa poti pleca de la el curatat si indreptat.

[Eugen7]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu cum sa ma fac inteles. Ceea ce-o sa spun este opinia mea personala. Parerea mea este ca omul ar trebui "sa simta" daca duhovnicul este pe masura nadejdii lui de a se mantui, sau nu. E foarte adevarat ca la tara omul nu prea are de ales, in cazul in care vede ca parintele-duhovnic nu-i la inaltimea asteptarilor si trateaza mai superficial aspectul spovedaniei, dezlegarilor si canoanelor de dupa. In general, cam la toti Sfintii Parinti gasim ca omul trebuie sa se roage pentru ca Dumnezeu sa-i dea un duhovnic pe masura. Din pacate mai intalnim si dintr-acei care "isi cauta" duhovnici mai permisivi, ceea ce este mai mult decat trist. Aseara am intalnit pe cineva care a cunoscut un preot cu mare har (nu-mi cereti sa-i dau nume si locatie ca nu am ingaduinta asta si nici n-o s-o cer), care, dupa ce a lasat omul sa se spovedeasca, i-a zis sa mearga acasa si sa se mai roage, iar cand se va hotari sa-si marturiseasca si pacatul pe care si-l ascunde, sa revina la spovedit. Ei, cam asa ar trebui sa fie un preot duhovnic. Sa stie absolut tot ce-i in capul tau, ca sa nu te trufesti, ci sa te smeresti cu adevarat si sa poti pleca de la el curatat si indreptat.

In asentimentul asertiunii tale frate Mosh-Neagu, adaug indemnul inechivoc al Sfantul Simenon Noul Teolog in care subliniaza foarte bine aceste aspecte legate de preotie si duhovnicie.

Omul care isi cauta duhovnic are datoria atat de a se informa din Sfanta Traditie despre cum trebuei sa fie preotul duhovnic adevarat precum si pe aceea de a se ruga lui Dumnezeul sa il ajute in acest demers.

In legatura cu relatarea cazului de mai sus, consider adecvat sa precizam ca este vorba de un pacat pe care omul il ascundea cu buna stiinta la spovedanie si de aceea preotul duhovnic l-a ajutat rapid sa ia o decizie inteleapta (intrucat pericolul era foarte mare)... caci mai sunt si cazuri in care duhovnicul cunoaste (si nu doar stie, caci cunoastrea implica si intelegerea cauzelor pacatelor omului care vine la Sfanta Spovedanie... iar stiinta pacatelor este doar a pacatelor savarsite, adica enumerarea lor fara intelegerea cauzelor)... pacatele savarsite de om si de care omul nu este constient (adica nu le ascunde intentionat) fie ca nu le considera pacate fie ca a uitat; iar in aceste cazuri preotul duhovnic ajuta omul "discret" (tainic) sa isi "vina in fire" si de cele mai multe ori omul are impresia ca el insusi isi aduce aminte de pacate, ca el insusi constientizeaza pacatele... insa harul lui Dumnezeu lucreaza tainic, datorita rugaciunilor preotului Duhovnic...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Daca ne rugam cu credinta primim cuvant de mantuire si prin acesti preoti, iar de aici reiese ca noi suntem cauza netamaduirii si nu preotul.

Pregatirea noastra inaintea acestei Sfinte Taine , este extrem de importanta , caci fara cainta adevarata si fara durerea sufletului pentru pierderea comuniunii cu Dumnezeu , cu Biserica , nu ne putem tamadui cu adevarat.
Sa nu uitam de pilda fiului risipitor sau cea cu vamesul si fariseul, cand in urma framantarilor sufletesti , fiul risipitor a zis in sine :
"Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu, si-i voi spune: tata am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai." (Luca 15, 18-19).
In sinagoga vamesul constient de pacatele sale:"departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul zicand: Dumnezeule milostiv fii mie, pacatosului." (Luca 18, 13). Amandoi au primit tamaduire si iertare si au reintrat in comuniune cu Parintele lor. Iata ce ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur :
"Daca lacrimile lui Petru au putut sterge un pacat asa de mare, cum sa nu le stergeti si voi pe ale voastre, prin lacrimile voastre? Caci lepadarea de Domnul nu este ceva neinsemnat, ci dimpotriva foarte insemnat, si totusi lacrimile au sters-o. Plangeti dar si voi pentru pacatele voastre, dar nu faceti aceasta numai de ochii lumii. Plangeti amar, cum a facut Petru. Varsati siroaie de lacrimi din adancutl inimii, ca Domnul sa se milostiveasca spre voi si sa va dea iertare".
Sfantul Nicodim Aghioritul ne spune ca zdrobirea inimii "este o mahnire si o durere desavarsita a inimii, care se petrece, fiindca omul a suparat, cu pacatele sale, pe Dumnezeu si a incalcat legea dumnezeiasca a Lui".
Pocainta adevarata fara durerea inimii nu poate sa existe , este o mare inselatorie sa credem altfel !
Fara rugaciune , cainta si post , tamaduirea este imposibil de realizat , indiferent de cat de "mare"este duhovnicul nostru .
Deci , adevarat ca daca ne rugam cu credinta primim cuvant de mantuire de la orice preot , iar cauza netamaduirii este numai si numai a noastra , precum si fratele Costel o spune atat de bine .
Doamne ajuta !

[Mihailc]

Reproduc mai jos o extraordinară învăţătură despre spovedanie, extrasă din volumul "Povestirile unui pelerin în căutarea rugăciunii neîncetate", textul integral al redacţiei Optina, tradus şi prefaţat de către părintele Arhidiacon Ioan Ică jr:

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=105

"După ce am primit câteva sfaturi şi după ce am stat puţin de vorbă, i-am dat foaia ca s-o cerceteze. Citind-o, duhovnicul mi-a zis:
- Iubite prieten, ai scris aici multe lucruri de prisos. Iată ce trebuie să ştii:
1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.
2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, trebuie numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.
3. Ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, cu alte cuvinte îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.
4. Ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că-l urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele spuse de Cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească şi trupească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.
Auzind aceste cuvinte am rămas uimit.
- Cuvioase părinte, i-am spus spus eu, cum s-ar putea oare să nu-l iubim pe Dumnezeu, Făcătorul şi Purtătorul nostru de grijă?! În ce mai putem crede, dacă nu în Cuvântul Domnului, căci în el se află tot adevărul şi toată sfinţenia?! Cât despre aproapele, eu nu-i doresc decât binele. Şi pentru ce l-aş putea urî? N-am cu ce mă trufi, căci, pe lângă păcatele mele cele fără de număr, nu am nimic vrednic de laudă. Şi cum aş mai putea umbla după plăceri şi pofte eu, care sunt atât de sărac şi bolnăvicios?! Desigur, dacă aş fi fost învăţat sau bogat, atunci, fără îndoială, m-aş fi simţit vinovat de toate câte mi le-aţi spus.
- Iartă-mă, iubitule, dar ai înţeles atât de puţin din câte ţi-am explicat. Cum să te lămuresc mai bine? Uite, îţi dau o scriere după care eu însumi mă spovedesc. Citeşte-o şi vei vedea limpede că tot ce ţi-am spus este adevărat.
Duhovnicul mi-a dat hârtia şi eu am început să o citesc." (Va urma)

[Mihailc]

"Spovedania omului lăuntric sau calea ce duce la smerenie în patru capete

Întorcându-mă cu toată luarea aminte înăuntrul sufletului meu şi luând seama la mersul omului nevăzut, mă încredinţez din experienţă că nu-L iubesc pe Dumnezeu, că n-am iubire pentru aproapele, că nu cred nimic din cele ce ţin de propovăduirea Bisericii şi că sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate aceste păcate grele le găsesc într-adevăr în mine atunci când îmi cercetez în chip amănunţit simţirile şi faptele mele:

I. Nu-l iubesc pe Dumnezeu. Căci, dacă L-aş iubi, m-aş gândi mereu la El cu o bucurie pornită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar aduce în suflet o desfătare deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mult mai des şi cu mai multă plăcere la cele pământeşti, pe când cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieşte decât greutate şi uscăciune. Dacă L-aş iubi, atunci convorbirea cu El care se săvârşeşte în timpul rugăciunii m-ar hrăni, m-ar mulţumi şi m-ar duce către o neîntreruptă legătură cu El. Dimpotrivă, eu nu numai că nu mă bucur în rugăciune, ci simt o greutate tocmai în timpul când mă rog; mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina trândăviei şi sunt gata să mă îndeletnicesc cu mai multă satisfacţie cu orice alt lucru mai mărunt, numai să amân, să scurtez sau să pun capăt rugăciunii.
În ocupaţiile mele deşarte timpul trece pe neobservate, dar în îndeletnicirile cu lucrările dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice ceas mi se pare un an. Cine iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot cursul zilei, numai la fiinţa care-i este dragă. Şi-o închipuie, îşi face griji pentru ea şi, în orice îndeletnicire, scumpul său prieten nu-i iese din gândurile lui. Pe câtă vreme eu, în douăzeci şi patru de ore de-abia dacă găsesc un ceas ca să mă cufund în adâncurile cugetării de Dumnezeu şi să mă înflăcărez de dragostea Lui. Iar restul de douăzeci şi trei de ceasuri le aşez cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul idolilor patimilor mele. În vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neînsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, dedicat, iar în discuţiile despre Dumnezeu şi iconomia Lui sunt uscat , plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când uneori sunt atras fără voie spre convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la conversaţiile care-mi măgulesc patimile. Sunt stăpânit de o neobosită curiozitate ceva nou în legătură cu dispoziţiile guvernului, evenimentele politice şi uneltirile puternicilor acestei lumi. Sunt biruit de dorinţa de a dobândi cât mai multe cunoştinţe despre ştiinţele lumii, progres şi economie, în timp ce învăţăturile Bisericii, cunoştinţele despre Dumnezeu şi lucrările Lui nu lasă nicio urmă în mine, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea, socot că toate aceste îndeletniciri, departe de a fi ocupaţii de seamă în viaţa unui creştin, nu sunt decât nişte chestiuni lăturalnice şi de prea mică importanţă, de care ar trebui să mă ocup numai în timpul când n-am altceva mai bun de făcut." (Va urma)

[dobrin7m]

În prealabil postat de costel

Am intalnit la Avva Moise un cuvant de invatatura care mi-a ridicat niste intrebari. Multi isi spun cand vine vorba de spovedanie, ca nu e important la cine te marturisesti, esential e sa o faci. Din cuvintele Avvei reiese ca e foarte important si la cine mergi pentru marturisire: "Sa nu destainui gandurile oricui ti-ar iesi in cale, ci sa le vestesti batranilor duhovnicesti care au darul deosebirii, si nu celor ce nu-s decat albiti de vreme. Caci multi, uitandu-se la varsta, si-au marturisit gandurile lor, dar, in loc sa primeasca tamaduire, au cazut in deznadejde pentru neiscusinta batranilor". Din marturia Avvei reiese ca Dumnezeu nu lucreaza prin orice duhovnic, de vreme ce unii nu primesc tamaduire. Si atunci cum ramane cu spovedania in fata unor preoti care nu au darul deosebirii?

Trebuie in primul rand sa patrundem cu ochii mintii in contextul acelor vremi cand Avva Moise a spus aceste cuvinte. Pentru ca nu se refera la duhovnicii de astazi si la cat sunt ei de buni, sau nu, cum ne ducem noi cu mintea (iertare dar ce repede judecam preotii nostri si ii catalogam si ii punem in clasamente uitand ca de fapt preotii sunt vase alese prin care Duhul Sfant se revarsa catre noi), deci nu la acest aspect se refera , ci la cu totul altceva.
este vorba de indemnul de a merge la duhovnici ca acestia sunt batranii duhovnicesti, si nu la acei care si-au facut un renume in comunitate ca fiind intelepti dar nu sunt duhovnicesti.
Si astazi vedem exemple de oameni care alearga la diverse persoane in loc sa mearga la duhovnic, oameni care cer sfaturi pe oriunde si de la oricine , prieteni, neamuri, ghicitori, etc in loc sa mearga la duhovnici ca acestia sunt cu adevarat batranii duhovnicesti.

[cristiboss56]

Orice creștin e bine să facă măcar o dată în viață spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în Cer. Fără spovedanie nu intră în Cer nimeni.
Atenție însă că diavolul are un șiretlic: când faci păcate, îți dă curaj, iar când te spovedești, îți aduce rușinea.
Să nu ne rușinam, fraților, la Spovedanie, ca să fim iertați, ci mai bine să ne rușinam de a mai face pacate!
SFÂNTA SPOVEDANIE
Una dintre marile datorii duhovnicești ale creștinilor este marturisirea păcatelor. Trebuie să știm mai întăi că toții greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.
Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți. Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-mi pară rău și să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia Taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se marturisește și i-a citit rugăciunea de dezlegare. Dar preotul nu poate dezlega la Spovedanie decât ce i s-a spus. Iar dacă cineva are vreo rezervă și ține vreun păcat nespus, toate păcatele le are îndoite, pentru ca a crezut că Dumnezeu nu știe ce a făcut.
O spovedanie trebuie să împlinească următoarele condiții:
1. Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului. Deci, eu când mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în fața lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. În ziua judecății el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. Dar eu, dacă m-am dus la spovedanie și i-am spus toate și preotul mi-a făcut dezlegare cu mâinile pe cap, eu sunt dezlegat. Nu ati auzit în Evanghelie ? A suflat asupra lor și le-a zis: Luati Duh Sfânt; cărora le veți ține păcatele, ținute vor fi și cărora le veți ierta, iertate vor fi, și orice veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și in cer …
2. Spovedania trebuie să fie completă și să nu se ascundă nimic din cele făptuite. Dar ca să ții minte și să faci o mărturisire întreagă, nu te duce cu ochii legați la preot, căci diavolul îți ia mintea și uiți. Cu o săptamână sau doua inainte, stai liniștit într-o cameră, ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din copilărie , sau de la ultima spovedanie. Ce păcate ai pe conștiință, de când erai copil mic; când erai de cinci ani, cand erai de șapte ani, când erai în clasa întâi la școală, când erai în clasa a doua , când erai într-a noua, când erai fată mare sau flăcău, înainte de căsătorie sau după căsătorie, când erai militar. Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău, pe umarul stâng, care scrie tot.
3. Spovedania trebuie făcută de bună voie, după mărturia Duhului Sfânt, Care zice: și din voia mea mă voi mărturisi Lui.
4. Spovedania să fie făcuta cu umilință, căci inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
5. Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vre-o altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim și să ne prihănim, cum zice Sfântul Ioan Scărarul: „ A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a făcut, iar nu dintr-a altuia”.
6. Spovedania se cuvine să fie dreaptă , adică să spui adevărul ; spune cum ai făcut toate, fără rușine. Isus Sirah zice : Este rușine care aduce păcat și esre rușine care aduce slavă și har. Rușinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scutește pe tine de rușinea aceea pe care o vom suferi cu toții în ziua cea înfricoșată a Judecății lui Dumnezeu.
7. Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, și să voim mai bine a murii de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu vointa noastră. Sfântul Vasile cel Mare zice: „ Nu se folosește de mărturisire, nici se mărturisește, cel ce zice la spovedanie numai că a greșit, însă rămâne iarăși în păcat și nu-l urăște”. Toată pocăința ta întru aceasta constă, să te hotărăști a-ți schimba viața.
Cine reușește să facă o spovedanie curată, reușește să facă al doilea Botez, după cum ați văzut că zice preotul la molitfă: „De vreme ce cu al doilea Botez te-ai botezat, după rânduiala tainelor creștinești”.
După o spovedanie curată, trebuie să primim un canon, pe care trebuie să-l împlinim. Cel ce se spovedește are marea datorie de a-și face canonul dat pentru a scapa de chinul cel veșnic al iadului.
Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Iar cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine de știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, știind că ori aici vremelnic, ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul. Iar canonul să fie după măsura puterii fiecăruia. Ai auzit ce spune Sfântul Marcu Ascetul ? “ Câtă deosebire are arama de fier și fierul de găteje, adică de vreascuri, atâta deosebire este între un trup și altul”.
Precum o cămașă trebuie spălată de multe ori, așa și sufletul trebuie spălat mereu prin deasa spovedanie. La începutul creștinismului spovedania se făcea în fiecare zi. Mai târziu, oamenii, rărind cu Sfânta Împărtășanie, au rărit-o și cu Sfânta Spovedanie. Și vedeți, acum de-abia se mai spovedesc în cele patru posturi. Atâta s-a răcit credinta și evlavia, mai ales față de Spovedanie, și chiar de împărtășirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos și putere de creștere duhovnicească a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfânt, ce vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prinde rădacini în noi și se strică din suflet cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul ? Face cuib pe casă la tine ; și-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ți mai vine acolo. Știe că-i ești dușman. Așa și noi , dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Diavolul, văzând că te spovedești des, te căiești, te rogi și-l pârăști mereu, zice așa: „ Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot și se spovedește, și-l dezleagă, și eu nu câștig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc !”.
Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără de folos, căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.
Al treilea folos al celui ce se mărturisește des este că și dacă i s-ar întâmpla să cadă intr-un păcat de moarte, îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, și nu suferă să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin spovedanie.
( VA URMA )

[cristiboss56]

Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curățit și în harul lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei ce se mărturisesc des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare pentru păcate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate, aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou și va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute.
Deci, cel ce are obicei să se mărturisească des nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea și inima lui. Cine își plivește ogorul sufletului des simte când încolțește păcatul și îndată îl smulge din suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găsește nepregătit.
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatalui si Fiului si
Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfintilor lui Dumnezeu si înaintea sfintiei voastre, parinte, ca eu, pacatosul, în toata clipa si în tot ceasul am suparat pe Preabunul Dumnezeu cu pacatele si rautatile mele cele fara de numar:
1. Am pacatuit cu încrederea prea mare si nesocotita împotriva lui Dumnezeu, zicând ca El este milostiv si ma va ierta si pentru aceea pot sa pacatuiesc mereu.
2. Mi-am pus în minte ca sa pacatuiesc cât voi putea, zicând ca ma voi pocai la anul, la batrânete, pe patul mortii. Am zis ca daca va voi Dumnez eu ma voi mântui, iar daca nu, ma va pierde.
3. M-am deznadajduit de mila lui Dumnezeu,ca tot nu ma va ierta, de aceea am pacatuit mereu.
4. Mi-am pus în minte sa ma sinucid si chiar am încercat sa fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.
5. Am stat împotriva adevarului aratat si dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie si istorie, motiv pentru care am întristat si alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).
6. Mi-am împietrit inima, neprimind si nepazind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeiestile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).
7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.

8. Din rautate nu am dat învatatura despre credinta (daca am stiut) celor nestiutori.
9. N-am vrut sa aud vorbindu-se despre Dumnezeu,credinta, religie.
10. Am zis ca Dumnezeu e o nascocire a preotilor, ca El nu exista în realitate; ca nu exista suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecata, nici înviere, nici rai si iad, nici viata viitoare; m-am lepadat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar si în scris.
11. Am zis ca Dumnezeu ne-a dat uitarii, ca nu se mai ocupa de noi.
12. Am crezut mai mult în calendar decât în învatatura Bisericii, tinând sarbatorile si posturile dupa calendarul vechi.
13. Am tinut calendarul pe vechi, nesocotind hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost nas la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezati sau cununati de catre preotii stilisti.
14. M-am lepadat de unica si dreapta credinta în Dumnezeu, cea ortodoxa, trecând la alte credinte eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhisti, baptisti, penticostali, adventisti, iehovisti, stilisti, catolici, atei etc). Am practicat yoga, arte martiale, dianetica, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditatia transcendentala, zen-budismul si alte asemenea aces – tora. Am îndemnat si pe altii la asa ceva.
15. Am luptat împreuna cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preotilor si a învataturilor Bisericii; am facut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinte si m-am rugat împreuna cu ei, cazând sub afurisenia Bisericii.
16. Am ucis cu voia sau fara de voia mea.
17. Am asuprit pe cei saraci, pe vaduve si pe orfani; pe cei neputinciosi sau lipsiti. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.
18. Am defaimat, batjocorit, batut pe parintii mei trupesti sau duhovnicesti.
19. Am silit pe altii sa pacatuiasca sau i-am ajutat la pacat (la care anume); am luat apararea celui ce pacatuia.
20. Nu am mustrat pacatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.
21. Am avut îndoiala, si mai am, de credinta întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinta si nedespartita – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
22. Am avut îndoieli asupra credintei Ortodoxe si acelor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocainta sau Spovedania, Împartasania, Preotia, Nunta si Sfântul Maslu).
( VA URMA )