Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

Asta-i o presupunere fără rost. Dacă o fac, n-or să se bată cu pumnii în piept, ca să aflăm și noi.

[DragosP]

Şi dacă n-o fac nu înseamnă că t trebuie batjocoriţi. Inclusiv în credinţă.

[laurastifter]

În prealabil postat de guardian knight

Talibanii credintei, fundamentalistii, exista in orice religie, pentru ca Diavolul speculeaza la extrem rautatea umana ,urmarind sa faca rau aproapelui !!!

Cati oare din acesti pseudo-deontologi ai credintei adevarate,dincolo de dogmele lor inguste,retetare de credinta, si prezente ritualiste la slujba de duminca, faca cu adevarat voluntariat prin muca fizica, pentru a ingriji un blolnav paralizat si facut pe el, poate de alta credinta, poate musulman de pilda ???

Hai ,da- de !!!

Cred că fundamentaliştii (acum depinde ce înţelegeţi prin acest termen) se mărginesc, într-adevăr, la ataşamentul fanatic de formă în detrimentul fondului, incapabili de a discerne accesoriul de esenţial.
În schimb, cei consecvenţi în credinţa lor, cei care cred cu adevărat ar fi capabili să-şi dea şi viaţa pentru semenii aflaţi în suferinţă, tocmai datorită credinţei lor statornice, indestructibile; ei înţeleg ce consecinţe morale derivă din convingerile lor dogmatice. Pentru cei care trăiesc în mod adevărat credinţa cea adevărată (creştină) nici un exces în credinţă NU poate duce la fundamentalism, ci, dimpotrivă, pe măsură ce sporesc în dragostea de Dumnezeu, în credinţă şi-n profunzimea rugăciunii curate, pe măsură ce experienţele lor mistice se îmbogăţesc, progresează şi viaţa lor morală, deschiderea lor faţă de semeni, libertatea gândirii, capacitatea de a empatiza şi toate celelalte virtuţi atât de proprii adevăraţilor creştini. "Măsura iubirii lui Dumnezeu e să-L iubim fără măsură" (Bernard de Clairvaux)
Fundamentaliştii (dacă înţelegem acelaşi lucru prin noţiunea de "fundamentalism religios") nu cred şi, de aceea, dacă-şi spun "creştini", cauza comportamentului lor deviant nu constă în excesul de credinţă, ci tocmai în lipsa sau pervertirea acesteia. Ei sunt intoleranţi faţă de cei care nu cred, se manifestă cu violenţă, nu pentru că ar crede, ci tocmai pentru că nu cred şi-şi ascund frustrările sub masca unei cauze despre care n-au nici un habar.
În antiteză cu aceştia, creştinii autentici vor fi întotdeauna toleranţi, consecvenţi în credinţa lor, bucuroşi să mărturisească, să le binevestească tuturor fericirea de a fi creştin, unicitatea vieţii celei adevărate în Hristos.
Ca să nu apară vreo confuzie, voi explica ce înţeleg prin "fundamentalişti": fanatici, persoane care comit acte de violenţă în numele credinţei, sub pretextul apărării acesteia. Exemple în istorie: Inchiziţia (în Evul Mediu occidental) sau, mult mai recent, Mişcarea Legionară (România sec. XX).
Fundamentaliştii nu trebuie confundaţi nici cu habotnicii şi formaliştii. Aceştia din urmă pot rămâne paşnici şi se aseamănă cu fundamentaliştii doar prin faptul că nu pot discerne între esenţial şi nesemnificativ, între formă şi fond. În rest, habotnicii şi formaliştii nu merită calificativul grav de "fundamentalişti"/ "fanatici".
Fundamentaliştii sunt cei violenţi în numele credinţei.
În altă ordine de idei, mi-a atras atenţia, în mesajul dvs, sintagma "dogme înguste".
Dacă vă referiţi la dogmele creştinismului ortodox, din punctul meu de vedere, nu acestea sunt înguste, ci unii dintre credincioşi le înţeleg în mod limitat şi limitativ, se limitează la formularea dogmelor în definiţii pentru că, aşa cum scria un părinte duhovnicesc contemporan, "în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă".
Credinţa nu este ideologie, ci adevăr; nu limitează, ci deschide orizontul spiritual, fiind, nu colecţie de definiţii, ci relaţie vie, personală şi dinamică a credinciosului cu Dumnezeu.
Dogmatica, hartă duhovnicească în drumul regăsirii patriei cereşti, nu poate fi confundată cu dogmatismul, cu ideologia, cu lipsa libertăţii spirituale.
Trist pentru creştinii ce cad din dogmatică în dogmatism, din Ortodoxie în ortodoxism, din trăirea concretă a comuniunii cu Dumnezeu în idolatrizarea unor cuvinte sau ritualuri a căror valoare incontestabilă constă tocmai în scopul lor ultim - comuniunea cu Dumnezeul Cel Treimic.

[guardian knight]

În prealabil postat de laurastifter

Cred că fundamentaliştii (acum depinde ce înţelegeţi prin acest termen) se mărginesc, într-adevăr, la ataşamentul fanatic de formă în detrimentul fondului, incapabili de a discerne accesoriul de esenţial.
În schimb, cei consecvenţi în credinţa lor, cei care cred cu adevărat ar fi capabili să-şi dea şi viaţa pentru semenii aflaţi în suferinţă, tocmai datorită credinţei lor statornice, indestructibile; ei înţeleg ce consecinţe morale derivă din convingerile lor dogmatice. Pentru cei care trăiesc în mod adevărat credinţa cea adevărată (creştină) nici un exces în credinţă NU poate duce la fundamentalism, ci, dimpotrivă, pe măsură ce sporesc în dragostea de Dumnezeu, în credinţă şi-n profunzimea rugăciunii curate, pe măsură ce experienţele lor mistice se îmbogăţesc, progresează şi viaţa lor morală, deschiderea lor faţă de semeni, libertatea gândirii, capacitatea de a empatiza şi toate celelalte virtuţi atât de proprii adevăraţilor creştini. "Măsura iubirii lui Dumnezeu e să-L iubim fără măsură" (Bernard de Clairvaux)
Fundamentaliştii (dacă înţelegem acelaşi lucru prin noţiunea de "fundamentalism religios") nu cred şi, de aceea, dacă-şi spun "creştini", cauza comportamentului lor deviant nu constă în excesul de credinţă, ci tocmai în lipsa sau pervertirea acesteia. Ei sunt intoleranţi faţă de cei care nu cred, se manifestă cu violenţă, nu pentru că ar crede, ci tocmai pentru că nu cred şi-şi ascund frustrările sub masca unei cauze despre care n-au nici un habar.
În antiteză cu aceştia, creştinii autentici vor fi întotdeauna toleranţi, consecvenţi în credinţa lor, bucuroşi să mărturisească, să le binevestească tuturor fericirea de a fi creştin, unicitatea vieţii celei adevărate în Hristos.
Ca să nu apară vreo confuzie, voi explica ce înţeleg prin "fundamentalişti": fanatici, persoane care comit acte de violenţă în numele credinţei, sub pretextul apărării acesteia. Exemple în istorie: Inchiziţia (în Evul Mediu occidental) sau, mult mai recent, Mişcarea Legionară (România sec. XX).
Fundamentaliştii nu trebuie confundaţi nici cu habotnicii şi formaliştii. Aceştia din urmă pot rămâne paşnici şi se aseamănă cu fundamentaliştii doar prin faptul că nu pot discerne între esenţial şi nesemnificativ, între formă şi fond. În rest, habotnicii şi formaliştii nu merită calificativul grav de "fundamentalişti"/ "fanatici".
Fundamentaliştii sunt cei violenţi în numele credinţei.
În altă ordine de idei, mi-a atras atenţia, în mesajul dvs, sintagma "dogme înguste".
Dacă vă referiţi la dogmele creştinismului ortodox, din punctul meu de vedere, nu acestea sunt înguste, ci unii dintre credincioşi le înţeleg în mod limitat şi limitativ, se limitează la formularea dogmelor în definiţii pentru că, aşa cum scria un părinte duhovnicesc contemporan, "în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă".
Credinţa nu este ideologie, ci adevăr; nu limitează, ci deschide orizontul spiritual, fiind, nu colecţie de definiţii, ci relaţie vie, personală şi dinamică a credinciosului cu Dumnezeu.
Dogmatica, hartă duhovnicească în drumul regăsirii patriei cereşti, nu poate fi confundată cu dogmatismul, cu ideologia, cu lipsa libertăţii spirituale.
Trist pentru creştinii ce cad din dogmatică în dogmatism, din Ortodoxie în ortodoxism, din trăirea concretă a comuniunii cu Dumnezeu în idolatrizarea unor cuvinte sau ritualuri a căror valoare incontestabilă constă tocmai în scopul lor ultim - comuniunea cu Dumnezeul Cel Treimic.

Foarte corect tot ceea ce ati precizat dvs.,identificand si explicitand foarte bine nuantele pe care eu nu am reusit sa le redau indeajuns !!!
Din pacate ,poate si datorita comoditatii sau lenei,multi dintre asa-zisii "credinciosi",se complac in mod inconstient in aceasta habotnicie-formalista,crezand in mod ,cred eu,eronat ca e suficient mersul exclusiv la biserica,si atat !!!
Devin astfel, nelipsitii eterni ai oricaror slujbe,inclusiv in orice mica sarbatoare sau cu orice ocazie posibila, si chiar peste program,petrecand si in afara oreleor liturgice ore intregi in bicerica,in asa zisa "meditatie " !!!

Nu stiu daca acest fel de a trtai crerstinismul este cel mai bun ! Mie personal, mi se pare un evident exces,si chiar o lipsa !

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

Credinţa nu este ideologie, ci adevăr; nu limitează, ci deschide orizontul spiritual, fiind, nu colecţie de definiţii, ci relaţie vie, personală şi dinamică a credinciosului cu Dumnezeu.
Dogmatica, hartă duhovnicească în drumul regăsirii patriei cereşti, nu poate fi confundată cu dogmatismul, cu ideologia, cu lipsa libertăţii spirituale.
Trist pentru creştinii ce cad din dogmatică în dogmatism, din Ortodoxie în ortodoxism, din trăirea concretă a comuniunii cu Dumnezeu în idolatrizarea unor cuvinte sau ritualuri a căror valoare incontestabilă constă tocmai în scopul lor ultim - comuniunea cu Dumnezeul Cel Treimic.

Văd rezumat aici tot ce încerc să transmit pe această temă de când sunt pe forum. Mulţumesc, Laura!
Aş vrea acum să îmi exprim o mirare: eu înţelesesem, la început de topic, că ideea propusă spre dezbatere se referă la receptarea şi trăirea subiectivă a Adevărului.
Altfel spus, cu toţii avem acelaşi Crez, cu toţii mărturisim aceleaşi dogme, însă considerăm firesc să înţelegem, să resimţim emoţional, să voim şi să făptuim în mod personal.
Merge careva cu picioarele altuia?
Gândeşte cineva exact la fel cu un altul, în toate detaliile şi pe toată durata timpului?
Îl doare pe vreunul măseaua din gura altuia? Nu ne-a făcut Dumnezeu persoane? Aşadar, pe lângă unitatea noastră fiinţială, de oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu, la care adaug şi calitatea/însuşirea de creştini: nu avem şi o subiectivitate personală? Una irepetabilă, unică şi originală, de unde şi crucea fiecăruia?

Aşadar, am crezut că se va pune accent pe acest lucru uimitor, cu adevărat tainic, anume: deşi suntem cu adevărat creştini cu toţii (măcar că suntem botezaţi şi am primit Taina Mirungerii), deşi ne închinăm Aceleiaşi Sfinte Treimi ş.a.m.d. - cu toate acestea suntem mereu subiectivi. Adevărul e Unul, re-prezentarea Lui în persoana fiecărui om are nuanţe cu totul unice, individuale, irepetabile.
Acesta credeam că e subiectul. Să ne minunăm împreună de această taină mare...

Cu atât mai mare taina cu cât, în ciuda unicităţii fiecărei persoane, suntem, iată, uniţi în Duh în comunitatea liturgică.

Or, din câte am constatat, s-a căzut repede (consider cu adevărat că e o cădere de la înălţimea subiectului propus) în veşnicele confruntări sterile. S-au repus plăcile, treaba cu mântuirea altora, cu ecumenismul etc.
Dar oare acesta a fost subiectul dintâi?
Cum s-a ajuns să ne rotim în aceleaşi cadre vechi?
Eu nu înţeleg, să mă iertaţi cu toţii. Cred că aţi rătăcit firul discuţiei de început, încât acu-i un vas spart în multe cioburi risipite, fraţilor... Iertare!

Ce-ar fi să reconsiderăm subiectul după miezul lui de început? Că doară nu plantarăm mere să culegem pere...:)
Laura, te întreb pe tine mai întâi, ca iniţiatoare a topicului: tu cum vezi problema? Ce ai voit de fapt să propui spre dezbatere? Care e tema, de fapt?

În prealabil postat de DragosP

Oamenii sunt oameni.
Dreapta credinţă e una. Adevărul e Unul. Raportarea la El nu poate fi decât una. Restul e sminteală.
Am fost suficient de constructiv?

Mare adevar ai spus aici Dragos.
Dar nu ajuta la nimic pana nu ne spui si care e acel Adevar care e Unul.

Si banuiesc ca nici nu poti spune, pentru ca o chestiune de credinta nu are nici o legatura cu o chestiune de adevar. Tu doar crezi acel adevar inchipuit, asta nu inseamna ca el este si adevarat.

Mai mare sminteala decat confuzia credintei cu adevarul nu exista. In schimb exista o un mare tupeu de a-i face pe toti ceilalti care nu cred "adevarul" tau smintiti.

De ce "adevarul" altora este mai putin legitim decat al tau ? Doar din faptul ca "crezi" ? Nu e suficient. Anunta-ma cand vei "stii", si atunci poate mai vorbim.

N.B. Nu te repezi sa ma afiliezi vreunei secte sau alta ca nu tine.

[DragosP]

Relativizarea de care scrii e numai în mintea ta. Adevărul e numai Unul: revelat nouă în Sfânta Scriptură şi desăvârşit prezentat nouă în Sfânta Tradiţie.

În prealabil postat de DragosP

Relativizarea de care scrii e numai în mintea ta. Adevărul e numai Unul: revelat nouă în Sfânta Scriptură şi desăvârşit prezentat nouă în Sfânta Tradiţie.

Altora li s-a revelat Coranul. La fel zic si ei despre crestini, ca se inseala. Ca adevarul e numai unul: al lor.

Relativizarea despre care scriu nu poate fi si in mintea ta, ai dreptate. Nici n-ar avea cum, din moment ce mintea ta este sufocata de o credinta fara alt suport in afara de credinta altora scrisa in scripturi.

[AlinB]

Omuletz, tu nu ai inteles o chestie la subiect (mai multe de fapt, dar nu intram acum in detalii).

Dragos a spus ce inseamna pentru el adevarul si majoritatea celor de aici sunt
de acord cu el (a se vedea profilul forumului).

Da, la fel de bine, altii, inclusiv tu, au alte versiuni.

Si da, nu are pretentia sa convinga personaje ca tine ca ucrurile stau cum le vede el, in nici un caz dintr-o singura postare in orice caz nu personaje ridicole care afirma despre altii ca mintea lor e sufocata de o credinta anume, fara sa reuseasca sa priceapa ca de fapt, asta e ipostaza lor proectata asupra altora.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Altora li s-a revelat Coranul. La fel zic si ei despre crestini, ca se inseala. Ca adevarul e numai unul: al lor.

Relativizarea despre care scriu nu poate fi si in mintea ta, ai dreptate. Nici n-ar avea cum, din moment ce mintea ta este sufocata de o credinta fara alt suport in afara de credinta altora scrisa in scripturi.

Sigur, altora li s-a relevat Coranul. Insa atunci cand in coran spune sa ucizi oameni atunci aceasta revelatie nu poate fi decat o revelatie rea. Si cum Adevarul este Unul si este desavarsit nu poate avea nimic comun cu raul , si nici nu se va amesteca vreodata cu ceva cat de mic rau.

"Totusi, dupa ce si-a consolidat puterea, Muhammad a ordonat în mod clar folosirea luptei ofensive împotriva necredinciosilor. Specialistii se refera la acele texte ca fiind „versete ale sabiei". Iata câteva exemple: „Razboiul va este orânduit si voua nu va place. Dar poate ca urâti tocmai ceva bun pentru voi si iubiti ceva ce este rau pentru voi. Însa Dumnezeu stie si no voi" (Sura 2: 212-213); „O voi, ce credeti, aveti ca îndatorire razbunarea pentru omor: slobod pentru slobod, rob pentru rob (...) "(Sura 2: 173); „Luptati-va pentru drumul lui Dumnezeu (...)" (Sura 2: 245); „Si daca întâlniti necredinciosii, jos cu gândurile, pâna ce i-ati macelarit, si legati tare catusele lor" (Sura 47: 4); „Luptati-va împotriva lor, Dumnezeu îi va pedepsi prin mâinile voastre si-i va rusina (...)" (Sura 9:14)."

http://www.ortodoxia.md/articole-pre...sulmana-hadith

Suportul credintei unui ortodox este insusi Hristos. Nu este altceva sau altcineva. Si fiindca suportul unui ortodox este insusi Dumnezeu, ei bine aceasta nu poate fi decat de-a dreptul minunata. Ca altcineva din exterior o vede sufocanta, asta este pentru ca asa vede el. Insa nimic nu poate dovedi ca ceea ce vede este si ceea ce este cu adevarat.

Multi vad la oameni multe, insa tot atat de multi vad stramb acele multe. Caci doar bine spune cuvantul "in mintea stramba si cuvantul drept se stramba." Par. Arsenie Boca