nunta in zi de post

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Pentru Delia si Mihnea (si altii):

Uite tot din catehism citez si eu ceva, de la cele 9 porunci:

"Biserica a randuit anumite zile in care crestinii sa praznuiasca cele mai insemnate evenimente din viata Mantuitorului si a sfintilor. Acestea, fiind unele de bucurie, iar altele de intristare, de buna seama ca cele dintai vor fi praznuite cu bucurie sufleteasca, iar celelalte, cu intristare si cu infranare trupeasca si sufleteasca. Prin porunca aceasta, Biserica cere crestinului ca in zilele de intristare aratate de ea, in zilele de post, sa nu faca nunta si petreceri, care sunt prilej de veselie si, in genere, sa nu ia parte la bucurii si placeri. Implinirea acestei porunci sporeste crestinului evlavia si dragostea fata de Dumnezeu."

Bun. Deci, porunca Bisericii despre care vorbim este sa nu faci nunta in zile de post. Intr-o interpretare mai larga: sa nu faci ori sa participi la petreceri cu dans IN ZI DE POST.

Intrebari:
1. Adormirea Maicii Domnului este sau nu este zi de post ?
Daca nu este, atunci va pot invita la un vals.

2. Taierea capului sf Ioan Botezatorul este sau nu este zi de post ?
Daca este, atunci valsul din acea zi va trebui sa-l amanam pentru cand se va putea.

De ce spuneti ca e complicat, cand e asa de simplu ?

Acuma, renuntarile de care vorbiti: din cauza consecintelor temporale ale lacomiei mele, practic a trebuit sa renunt la paine. In primele doua zile a fost teribil. Id-ul din mine se revolta contra superego-ului, care ii spunea "Nein! Kein mehr Brot essen!"
Dupa o scurta abreactie, nu numai ca m-am obisnuit, dar am constatat ca mancarea are un cu totul alt gust fara paine. Mai precis, am realizat cat de mult painea egalizeaza gusturile diferitelor mancaruri, facand ca toate sa para la fel. Inainte, era ca si cum, pe acelasi fond de zgomot, ascultam un solo de oboi, apoi unul de saxofon. Nu le puteam deosebi. Acum, fara paine, am aflat ca intre hatmantuchi si marar este o deosebire enorma, precum intre oboi si saxofon.
Ei bine, sunt fericit ca am renuntat la paine. Si inainte ma bucuram cand imi umpleam burdihanul, dar, fara sa realizez, ma simteam greu si ma tragea la somn, ajungand sa sufar de boala porcului. Acum, bucuria mea este de o natura mult mai rafinata. Mananc pe saturate si ma simt usor si in forma. Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

[DragosP]

Pour le non connaisseurs, boala porcului e: mananci, dormi, faci cácäta si o iei de la capát.

[Copacel]

Dar pana la urma de ce nu le spui adevarul ? Spune-le adevarul si du-te la
nunta lor ca sa-ti indeplinisti "obligatiile" iar la petrecere daca te intreaba
de ce nu mananci le spui adevarul.

S-ar putea sa exagerez insa tare imi este ca acest eveniment este de fapt
o incercare a Lui Dumnezeu.Dumnezeu va testeaza credinta marturisitoare
fata de alti oameni din alta religie.

Daca n-o s-o treceti cred ca va veni la scurt timp un alt eveniment care o
sa va puna iarasi la testare credinta marturisitoare.

Sau s-ar putea sa nu fie nimic din cele ce-am spus.

[AlinB]

În prealabil postat de DragosP

Pour le non connaisseurs, boala porcului e: mananci, dormi, faci cácäta si o iei de la capát.

De fapt toti facem chestiile astea. Singura diferenta e ce mai faci intre.

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acuma, renuntarile de care vorbiti: din cauza consecintelor temporale ale lacomiei mele, practic a trebuit sa renunt la paine. In primele doua zile a fost teribil. Id-ul din mine se revolta contra superego-ului, care ii spunea "Nein! Kein mehr Brot essen!"
Dupa o scurta abreactie, nu numai ca m-am obisnuit, dar am constatat ca mancarea are un cu totul alt gust fara paine. Mai precis, am realizat cat de mult painea egalizeaza gusturile diferitelor mancaruri, facand ca toate sa para la fel. Inainte, era ca si cum, pe acelasi fond de zgomot, ascultam un solo de oboi, apoi unul de saxofon. Nu le puteam deosebi. Acum, fara paine, am aflat ca intre hatmantuchi si marar este o deosebire enorma, precum intre oboi si saxofon.
Ei bine, sunt fericit ca am renuntat la paine. Si inainte ma bucuram cand imi umpleam burdihanul, dar, fara sa realizez, ma simteam greu si ma tragea la somn, ajungand sa sufar de boala porcului. Acum, bucuria mea este de o natura mult mai rafinata. Mananc pe saturate si ma simt usor si in forma. Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de delia31

Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Da, si limba franceza opereaza cu aceste distinctii. Un om care mananca mult, pantagruelic, este un gourmand. Unul care se deda placerilor gastronomiei ca arta, visand la produse de haute cuisine, devenind eventual el insusi aidoma unui chef artisan si unui sommelier este un gourmet. Mai avem cazul celui care nu rezista sa nu manance atunci cand vede mancare, fiind capabil sa consume mai mult cand se fac bucatele decat atunci cand is servite. Acela este un glouton.

Cine vrea sa studieze geniul francez al desfatarii papilelor trebuie sa inceapa prin a citi "Fiziologia gustului" a lui Brillat-Savarin. Jurist si politician de nivel mediu, daca nu cumva mediocru, acest Pastorel Teodoreanu al Senei a ramas in istoria literaturii pentru scrierile sale gastronomice. In onoarea lui cofetarii parizieni, urmati de cei ai Micului Paris, au elaborat savarinele, astfel incat de binefacerile lui pentru omenire ne bucuram si azi.
Locul unde parerile mele se despart de cele ale lui Savarin e dat de putina consideratie pe care o are fata de rasol. In "Fiziologie" el foloseste cele mai aspre cuvinte despre acest minunat fel de mancare, gasindu-l de speta inferioara. Parerea mea este ca acest lucru se explica prin aceea ca inca nu descoperise hreanul, mijlocul fundamental care, combinat (desi nu obligatoriu) cu usturoiul si smantana, da har rasolului. Numai hreanul, aceasta dumnezeiasca buruiana, care face parte, nu intamplator, din familia cruciferelor, adica purtatoarelor de cruce, poate innobila rasolul de care Savarin si-a batut joc in nemuritoarele lui pagini. Este un betesug al artei culinare franceze, care, totusi, nu duce lipsa de minunate mirodenii: aici nu s-a descoperit hreanul nici pana in ziua de azi. Cu exceptia unei regiuni, Alsacia de influenta germana, in rest hrean nu se gaseste, iar precupetii nici macar nu stiu ce-i aia, scotandu-si Larousse-ul de sub taraba deindata ce-i intrebi de raifort. Aceasta atitudine refractara a francezilor fata de miraculoasa crucifera se explica, in opinia mea, prin aceea ca folosirea ei exclude nobletea vinului, facand ca un Chateau Lafite sa nu poata fi deosebit de o posirca. Dar atunci, oare nu cu atat mai mare ar trebui sa fie gloria hreanului ?

În prealabil postat de delia31

E posibil sa vorbiti de doua forme ale pacatului lacomiei. Una grosiera, neinfranarea pantecelui, alta, mai subtila si mai rafinata, cea a papilelor gustative.
Ambele sunt forme ale aceleiasi patimi; dorinta de a manca de dragul placerii si desfatarii.

Aceasta distinctie intre cele doua forme o face Avva Dorotei de Gaza.
Atunci cand accentul cade pe cantitate, pe dorinta de a manca mult de dragul placerii, in literatura ascetica se cheama "gastrimarghie" (tradus mot a mot – nebunia/neinfranarea pantecelui).

In timp ce, atunci cand ne orientam pe latura calitativa a mancarii, adica sa fie fina, delicata, rafinata, subtila, o adevarat simfonie a aromelor, ascetii o diagnosticheaza drept "laimarghie" (nebunia/neinfranarea gurii, a gustului).

Mai exista o forma a acestei dorinte de a manca de dragul placerii: dorinta de a manca haotic, de cate ori ne vine chef, sau cum se zice in indreptarele de spovedanie, " a manca inainte de vreme".

Acuma, in cazul de fata, numai dvs. si duhovnicul puteti sesiza daca n-ati inlocuit forma grosiera a lacomiei, "umplerea burdihanului", cum autoironic ii ziceti, cu cea subtila, dezmierdarea papilelor. Gastrimarghia cu laimarghia.

De luat aminte, ca in patima lacomiei, nu hrana in sine e problema, ci modul patologic in care ne folosim de ea: "Pacatul nu sta in hrana, ci in modul in care o primesti. De aceea se poate sa mananci feluri gustoase si gatite cu grija, fara sa pacatuiesti in vreun fel si sa inghiti mancaruri de rand si sa te intinezi cu ele" (Sf. Grigorie cel Mare, Comentariu la Iov).

Cu alte cuvinte, putem sa mancam doar paine goala, dar multa si pe saturate, fara ca asta sa insemne c-am tinut post.

"Mancarea s-a dat pentru doua pricini: pentru hrana si pentru tamaduire. Iar cei ce se impartasesc de ele in afara de aceste pricini se vor osandi ca unii ce s-au dedat desfatarilor, folosind rau cele date de Dumnezeu spre trebuinta". (Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste).

OK, pai mancarea trebuie sa aiba gust. E normal, de aceea ni s-au dat papile gustative. Ascetii sunt...asceti. Doar nu o sa fie, pentru mireni, niste calugari, si inca eremiti sau stalpnici, model! Imi pare exagerat. Nu trebuie sa traim ca ei, caci nu suntem sub voturile monahale. Nu stiu, e parerea mea. Sper ca nu exagerez eu, la randul meu.

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu realizam aceste lucruri inainte, ci eram convins ca, daca nu ai paine la fiecare masa, atunci nu ai ce manca. Este atat de bine acum, incat in niciun caz nu m-as mai intoarce la o franzela si jumatate pe zi.

Confirmat.
Paine e un "aliment" ciudat.
Nu-l dispretuiesc, nu l-am exclus in totalitate, dar in cea mai mare parte da.

Nu stiu daca e valabil doar pentru graul modern, hibridat, astept recolta de alac de anul asta .

FlorinIonut spune ca e o experienta cu totul diferita, sunt curios daca va fi asa :)

Unii mai dau vina pe drojdie (fata de maiaua traditionala) dar cred ca pana la urma totul se reduce la gluten care e o proteina de proasta calitate, greu digerabila (poate de asta si somnolenta - sistemul digestiv lucreaza din greu sa o proceseze si cere multe resurse) si chiar alergenica.

Iar multi s-ar putea sa fie alergici fara sa-si dea seama, nu o alergie violenta si evidenta dar nu mai putin rea prin efectele pe termen lung si faptul ca adevarata cauza ramane in afara suspiciunilor.

[delia31]

În prealabil postat de sophia

Pentru Delia si Mihnea (si altii):
Acum va rog pe voi sa definti care sunt acele zile de intristare si care cele de veselie. Ca sa stim despre ce vorbim.

N-a trecut o luna de la discutia despre postul musulmanilor. Iti amintesti ce ti-a raspuns atunci dl. Mihnea Dragomir?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Neintelegerea dv pleaca de la doua premize gresite.

Prima premiza gresita este aceea ca postul ar fi prilejuit de un eveniment trist. De exemplu, de moartea Mantuitorului. Sau de adormirea Maicii Domnului. Ori de moartea Sfintilor Apostoli Petru si Paul.

Or, nu este asa. Ideea postului este de curatire. De traire (o vreme si in mod partial) inca de pe Pamant asemenea ingerilor din Cer. Astfel, vazut, postul ne pregateste pentru un eveniment exceptional.

Parerea mea e ca tinand post in ziua de 29 august, de Taierea capului Botezatorului, cand intr-adevar e o zi de intristare, asa cum a randuit Biserica, nu sfantului ii facem vreun favor, nici lui Dumnezeu, ca ei n-au ce sa faca cu amaratul noastru de post, ci noua insine ne facem un bine. Postul (mai ales cel negru) e un instrument exceptional de curatire interna (trupeasca) si interioara (sufleteasca). Netinand post, nu altii au ceva de pierdut, ci doar noi insine. Din experienta nerespectarii lui si a randuielilor de capul meu, iti spun.
Suntem liberi sa sfidam Biserica, sa mergem la orice nunta in post, sa facem petreceri cu cei carora oricum nu le pasa de randuiala Bisericii, putem sa incalcam orice porunca bisericeasca, dar nu numai ca nu ne e de folos, ci noi insine singuri ne vatamam sufleteste.

Tot pe topicul acela, aveam asa o premonitie, si tot atunci l-am intrebat pe dl. Mihnea Dragomir

În prealabil postat de delia31

Am o curiozitate. Daca peste o luna, doua, vine iar vorba de post, credeti ca interventiile si convingerile Sophiei vor fi radical diferite in urma explicatiilor pe care i le-ati dat azi?

N-au trecut decat 3 saptamani, poate daca mai asteptam..

În prealabil postat de sophia

E trist sa moara cineva, mai ales in chinuri si pe nedrept (cum au murit Iisus, Sf. Ioan Botezatorul, etc.).

Apropo, azi e o sarbatoare extrem de trista: martiriul sfintilor brancoveni, taierea capetelor domnitorului Constantin Brancoveanu, a fiilor sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si a sfetnicului Ianache.

Cu toate astea, ziua de 16 august nu e zi de post. Si se pot face si nunti (daca nu cade intr-o zi de miercuri sau vineri).
De ce Biserica n-a stabilit sa fie zi de post? Plus ca aproape in fiecare zi e pomenirea vreunui sfant mucenic ucis in chinuri groaznice. Cu toate astea, Biserica n-a randuit sa fie zile de post. Oare de ce?

In schimb de marile praznice, cand oricum nu e post (Pasti, Craciun, Adormirea Maicii Domnului etc.) nu se fac nunti.
De ce crezi? Bine, la biserica ta, ziceai ca ieri s-a facut.

De Inaltarea Sfintei Cruci, in 14 septembrie, Biserica a randuit sa fie post. Cum iti explici motivatia? Ce eveniment trist sarbatorim atunci? Dar de ajunul Bobotezei?

Cumva, cred ca la tine ideea de post se suprapune exclusiv peste un eveniment trist. Ziceai si altadata, ca nu intelegi de ce se tine post inainte de Craciun. Ca doar nu e vorba de nicio tristete.

Or, postul e ceva mult mai subtil: ne ajuta sa fim mai receptivi fata de evenimentul exceptional din preajma lui.
Intr-un fel se vede lumea printr-un geam murdar si intr-alt fel se vede prin unul ceva mai curat. Or, postul tocmai de asta e randuit, sa ne ajute sa ne curatim cat mai bine lentila cu care vedem si intelegem lumea.


Si ca sa-ti raspund totusi la intrebare

În prealabil postat de sophia

Pentru Delia si Mihnea (si altii):
Acum va rog pe voi sa definti care sunt acele zile de intristare si care cele de veselie. Ca sa stim despre ce vorbim.

Cel mai bine, cand ai neclaritati legate de sarbatori sau cand e zi de post si cand nu, cand se fac nunti si cand nu, e sa te uiti intr-un calendar din acela mare bisericesc de perete. Acolo scrie foarte clar randuiala Bisericii. Daca vrem s-o respectam, desigur. Spre tamaduirea noastra.

Pentru cei care vor sa-si faca propriile lor randuieli, separate si in raspar cu cele ale Bisericii, lucrurile se complica.

[AlinB]

În prealabil postat de delia31

Parerea mea e ca tinand post in ziua de 29 august, de Taierea capului Botezatorului, cand intr-adevar e o zi de intristare, asa cum a randuit Biserica, nu sfantului ii facem vreun favor, nici lui Dumnezeu, ca ei n-au ce sa faca cu amaratul noastru de post, ci noua insine ne facem un bine. Postul (mai ales cel negru) e un instrument exceptional de curatire interna (trupeasca) si interioara (sufleteasca). Netinand post, nu altii au ceva de pierdut, ci doar noi insine. Din experienta nerespectarii lui si a randuielilor de capul meu, iti spun.

Suntem liberi sa sfidam Biserica, sa mergem la orice nunta in post, sa facem petreceri cu cei carora oricum nu le pasa de randuiala Bisericii, putem sa incalcam orice porunca bisericeasca, dar nu numai ca nu ne e de folos, ci noi insine singuri ne vatamam sufleteste.

Sau poti sa privesti lucrurile altfel.
Poti sa renunti la acel exercitiul ascetic care nu aduce folose lui Dumnezeu, Sfantului, Bisericii, etc. exact cum ai spus, ci strict personale si sa faci o bucurie unor oameni venind la nunta lor.

Oameni care nu au poate o intelegere asa elaborata duhovniceste si care pur si simplu se bucura sa te vada si sa te vada mancand si sunt intristati de un refuz sau o participare in care tu esti singurul la masa care nu maninca sa mofaie o frunza de salata (daca exista un pacat diametral opus lacomiei, categoric asta trebuie sa fie)

Nici persoanele care dau astfel de sfaturi rupte din contexct, categoric nu cred ca sunt capabile sa sesizeze diferenta duhovniceasca la un post lipsa (sau chiar mai multe) din motive binecuvantate sau nu.

Cu atat mai putin a unui post care loveste in aproapele lui.

Posturi mai sunt, ba chiar in fiecare saptamana sunt cel putin doua, nunta unor oameni e un eveniment UNIC in viata.

Sigur, mai sunt nuante care pot face o diferenta enorma, sunt prieteni apropiati sau doar cunostinte care vor sa marcheze banul pe inca o pereche de participanti?

Dand sfaturi dupa litera si nu dupa duh, producem oameni morti, care desi respecta regulile pana la ultimul fir de izma marar si chimen (Matei 23:23), sunt handicapati sufleteste si nu in ultima instanta, duhovniceste.